Comedia

O scrisoare pierdută

de I. L. Caragiale

Caracterizarea personajelor

Planul eseului:

1. Se preiau pct 1, 2(pana la timp si spatiu si conflicte)-scrise si aici

2. Caracterizarea fiecarui personaj
3. Incheiere
Comedia este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, care provoaca
râsul, prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii
neasteptate, avand un final fericit si, deseori, un rol moralizator.
Genul dramatic cuprinde acele opere literare destinate, in primul rand, reprezentarii
scenice. De aceea, opera dramatica impune anumite limite privind amploarea in
timp si spatiu a actiunii reprezentate. Ideile si sentimentele autorului sunt transmise
indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor, interventia directa a autorului
reducandu-se la didascalii.
Una dintre cele mai cunoscute comedii din literatura romana este „O scrisoare
pierduta”, de Ion Luca Caragiale. Scriitor reprezentativ din Epoca marilor clasici,
potrivit lui G Calinescu, alaturi de M Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creanga, I.L.
Caragiale infatiseaza in cele 4 comedii ale sale („O noapte furtunoasa”, „Conu`
Leonida față cu reactiunea”, „O scrisoare pierduta”, „D-ale carnavalului”) moravurile
secolului al XIX-lea, fiind interesat nu atat de mediul in care evolueaza personajele,
cat mai ales de felul in care acestea interfereaza cu tabuuri, vicii si idealuri sociale.
Opera literara „O scrisoare pierduta” este o comedia de moravuri, in care sunt
satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa
electorala din anul 1883. Piesa prezinta aspecte din viata politica(lupta pentru
putere in contextul alegerilor pentru cameră) si de familie(relatia dintre Tipatescu si
Zoe) a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta
pentru putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca
instrument al santajului politic „o scrisoare pierduta”, pretextul dramatic al
comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si
repetabilitatea ei(pierderile succesive ale aceleiasi scrisori).
Textul dramatic este structurat in 4 acte, alcatuite din scene si este construit sub
forma schimbului de replici intre personaje.
Actiunea comediei este plasata „in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”,
adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, in interval de
3 zile.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru putere politica a doua
forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere(prefectul Stefan Tipatescu,
Zaharia Trahanache, presedintele gruparii locale a partidului si Zoe, sotia acestuia) si
gruparea independenta construita in jurul lui Nae Catavencu, avocat si proprietar al
ziarului „Racnetul Carpatilor”. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si
ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si esenta. Tensiunea dramatica este
sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului.
Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictului sau tehnica bulgărelui de
zăpadă: modificarea raporturilor dintre personaje, rasturnari bruste de situatii,
introducerea unor elemente surpriza, anticipari, amanari.
Personajele din comedii au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana.
Scriitorul are capacitatea de a depasi cadrul comediei clasice, individualizand
personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin
combinarea elementelor de statut social si psihologic. In ceea ce priveste
onomastica, tehnică folosita inca de Alecsandri, numele personajelor sugereaza
trasatura lor dominanta. In lucrarea „Numele proprii in opera comica a lui
Caragiale”, Garabet Ibraileanu face observatii pertinente privind aceasta problema.
Astfel, Zaharia sugereaza un personaj ramolit, ticăit, zaharisit, iar numle de
Trahanache este derivat de la trahana, o coca moale, usor de modelat.
Nae este populistul, pacalitorul pacalit, iar Catavencu este numele demagogului, a
latratorului.
Agamemnon, in piesa Agamiță, este, dupa cum noteaza Ibraileanu, „diminutivul
caraghios al strașnicului nume Agamemnon”, purtat de razboinicul cuceritor al
Troiei. Dandanache este derivat de la dandana, incurcatura.
Farfuridi si Branzovenescu sugereaza inferioritate, prostie, vulgaritate, prin aluzia
culinara a numelor.
Cetateanul turmentat nu este individualizat prin nume, pentru ca reprezinta o
categorie, alegatorii ametiti de conducatorii politici.
Stefan Tipatescu este un tip de generatie mai recenta; diminutivul Fănică pune in
evidenta contrastul dintre aparenta(Stefan, stapanul judetului) si realitate(Fănică,
barbatul slab in fata femeii).
Indicatiile scenice contureaza indirect personajele prin semnificatia in plan moral
sau intentional, a gesturilor si a mimicii. In lista de la inceputul piesei se precizeaza,
alaturi de nume, statutul social, ocupatia personajelor.
Tipatescu, prefectul judetului, este unul dintre stalpii puterii locale, orgoliosul si
amorezul; are gandire de stapan medieval, transformandul pe functionarul public,
polițaiul orasului, in sluga personala.
Dandanache, „vechi luptator de la `48”, politicianul decrepit si amnezic, „mai prost
ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”; considera santajul o forma de
diplomatie.
Trahanache, prezidentul tuturor comitetelor si comițiilor din judet; alt stalp al
puterii locale care si-a consolidat pozitia si prin prietenia de familie cu Tipatescu.
Farfuridi si Branzovenescu, politicieni de duzina, copii degradate ale sefului
Trahanache, politicianul incult si impulsiv.
Catavencu, avocat, director-proprier al al ziarului „Racnetul Carpatilor”, prezident-
fondator al Societatii Enciclopedice Cooperative Aurora Economica Română; tipul
demagogului, al parvenitului politic, isi creeaza instrumente prin care sa obtina
functii politice; numele ziarului sugereaza frazeologia liberala, interesul pentru
stirile de scandal, demagogia patriotarda(*patriotism fals); ambitios fara tenacitate.
Ionescu si Popescu, institutori, fac parte din grupul lui Catavencu, sunt o copie
palida a acestuia.
Ghiță Pristanda, polițaiul orașului, functionar public servil, de o viclenie
rudimentară, transformat in sluga personala a sefilor.
Un cetatean turmentat, anonim, reprezentant pentru o intreaga categorie,
turmentat de bautura si de indicatiile incerte ale sefilor.
Zoe Trahanache, sotia lui Trahanache, femeie voluntara, singura femeie intr-o piesa
despre viata politica a unui judet, in vremea votului censitar; desi nu are drept de
vot, ea ii promite lui Catavencu „eu te aleg, eu si cu barbatul meu”.
Limbajul este o principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele
gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale, denota
incultura/statutul de parvenit sau trasaturi psihologice ale personajelor comice.
Prin comicul de limbaj se realizeaza caracterizarea indirecta. De exemplu,
Trahanache isi tradeaza originea greceasca stalcind neologismele: „soțietate”,
„prințip”. Pronunta gresit neologismele din sfera limbajului politic: „dipotat”,
„docoment”, „endependent”. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii
literare, ceea ce reflecta incultura: truismul(„unde nu e moral acolo e coruptie”),
tautologia(„enteresul si iar enteresul”). Ticul sau verbal „aveti putintica rabdare”
reflecta viclenia, tergiversarea(*amanarea fara rost), care sub masca batranetii
cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Fraza care ii rezuma principiul de viata
este „într-o soțietate fara moral si fara prințip... trebuie sa ai si puțintică
diplomație”.
Limbajul politicienilor demagogi, avocati de profesie, adversari in lupta pentru
mandatul de deputat, tradeaza in cazul lui Catavencu incultura(care contrasteaza
comic cu pretentia de eruditie), iar in cazul lui Farfuridi, prostia demonstrata prin
raspunsurile imbecile. Catavencu: „scopul scuza mijloacele, a zis nemuritorul
Gambetta...”(de fapt Machiavelli). Incultura se reflecta in folosirea incorecta
semantic a neologismelor: faliți(oameni de fală), capitaliști(locuitori ai capitalei).
„Istoria ne invata anume ca un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da
inapoi”; „Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu
desavarsire”.
Farfuridi este un campion al nonsensului si al automatismului verbal: „din doua una,
dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica: ori sa nu se
revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele...
esentiale...”
Pristanda este functionarul servil care aproba mecanic afirmatiile sefilor prin ticul
verbal „curat”, chiar si in asociatii incompatibile curat-murdar, curat-constitutional;
sub masca umilintei, isi face cu viclenie propriile interese: „famelie mare,
renumeratie mica, dupa buget”.
Vorbirea lui Dandanache este peltică, sâsâită, eliptică si incoerentă, fapt ce
sugereaza ramolismentul, senilitatea ca formă grotescă a elienarii. Cuvintele
reprezentative sunt „neicusorule”, „puicusorule”, interjectia „pac!”: „la un caz, iar
pac!, la Razboiul”.
Cetateanul turmentat trezeste simpatia prin faptul ca se supune cu seninatate
manipularii, nefiind capabil de a lua singur o decizie. Ticul verbal este intrebarea „eu
pentru cine votez?”. Fost functionar poștal, duce scrisoarea la destinatar nu din
onestitate, ci din automatism profesional. Nu este inocent pentru ca citeste
scrisoarea sub felinar, violand secretul corespondentei.

In concluzie, lumea eroilor lui Caragiale este alcatuită dintr-o galerie de ariviști, care
actioneaza dupa principiul „scopul scuza mijloacele”, urmarind mentinerea sau
dobandirea unor functii politice/a unui statut social/a unei prosperitati materiale.