Sunteți pe pagina 1din 3

O scrisoare pierduta de I. L.

Caragiale
Comedia "O scrisoare pierduta" (1884) este prima dintre "comediile domnului Caragiale" ("O noapte furtunoasa", "D'ale carnavalului", "Conu Leonide fata cu reactiunea"). Titlul reprezinta motivul central al prozei, o epistola de dragoste care declaneaz un sir de conflicte deoarece devine obiectul unui santaj. Importanta acestei scrisori a fost subliniata de criticii care au considerat-o personaj in sine. Predomina dialogul si monologul, iar descrierea apare in metatext "O anticamera bine mobilata". Aceste moduri de expunere devin modaliatati mascate de narare care contureaza conflictul dramatic organizat pe momentele subiectului operei literare. Textul este structurat in 4 acte: actul I (9 scene)si actul II (14 scene) se desfasoara acasa la Tipatescu, actul III (7 scene) are loc la primaria ("in sala exagonala"), iar actul IV (14 scene) este proiectat in gradina casei lui Trahanache. Expozitia este inedita, deoarece personajele sunt prezentate intr-o lista care precede textul, cu scurte precizari legare de functie, profesii, varsta sau grade de rudenie. "Persoanele" alcatuiesc doua tabere politice: una condusa de Zaharia Trahanache (Stefan Tipatescu, Ghita Pristanda, Zoe, Farfuridi si Iordache Branzovenescu, Agamemnon Dandanache) si alta reprezentata de Nae Catavencu (Ionescu si Popescu-institutori), lor li se alatura "cetateni alegatori; public", ca personaj colectiv ce accentueaza ecoul faptelor. Cetateanul turmentat este singurul nenregimentat politic, simbol al cetateanului care indiferent cu cine voteaza nu are nimic de castigat. Metatextul (sau didascaliile) contine indicatii scenice ("capitala unui judet de munte, in zilele noastre" -enuntul eliptic de predicat clarifica partial coordonatele spatio-temporale, dar mentin anonim locul in care se petrec astfel de intamplari) sau regizorale, devenind procedee de caracterizare directa sau indirecta ("furios", "fierband", "plimbandu-se nervos").

Alte tehnici dramatice folosite de I. L. Caragiale sunt aparteul, tirada, quiproquoul si echivocul. Aparteul presupune anularea interlocutorului scenic si directionarea mesajului numai catre spectatori ca si cand celelalte personaje nu ar percepe dialogul: "Catavencu (aparte): Miselul! Palaria mea!". Tirada reprezinta o replica ampla rostita pe un ton gradat; cu mare incarcatura emotionala, si este specifica in aceasta comedie lui Tipatescu ca o reflectare a temperamentului sau coleric, impulsiv, pasional (Eu nu sunt omul pe care sa-l imbeti dumneata, cu apa rece! Nu voi sa te aleg si pace."). Quiproquoul se bazeaza pe confuzii generatoare de incurcaturi: Agamemnon Dandanache ajunge in posesia unei scrisori de dragoste compromitatoare in urma unei confuzii (un becher incurca pardesiul cu al lui); acelasi personaj mimeaza senilitatea si confunda in mod repetat pe Stefan Tipatescu cu sotul lui Zoe, vrand parca sa evidentieze situatia penibila ignorata de ceilalti. Echivocul este preluat de I. L. Caragiale din "comedia artelor" si mentine suspansul prin abateri de la firul intamplarilor (Pristanda povesteste despre intamplarea petrecuta pe maidan langa gardul lui Catavencu, discuta apoi despre steaguri, uitand parca de scrisoare). Farfuridi si Branzovenescu se tem de tradare tot din cauza neclaritatilor care rezulta din comportamentul suspect a lui Zoe, Trahanache, Tipatescu, Pristanda ( ei l viziteaz pe Catavencu). Opera este o comedie deoarece apartine genului dramatic, prezinta intamplari si personaje care starnesc rasul, avand un final comic. Comicul de limbaj este obtinut prin numele personajelor. Garabet Ibraileanu in "Numele proprii in opera lui Caragiale" explica semnificatia ironica a numelui fiecarui personaj intuind procedeul de caracterizare indirecta. Numele lui Pristanda provine de la denumirea unui dans popular care const n doi pai la dreapta i doi pai la stnga;este reflectat astfel caracterul duplicitar, tendinta de a se supune celor aflati la putere. Trahanache, derivat de la "trahana" (coca moale) sugereaza slabiciunea lui, capacitatea de a fi usor manipulat; Catavencu, derivat de la ca, denota rautatea, caracterul intrigant; Agamemnon Dandanache are prenumele de sorginte greaca pentru a ironiza

varsta inaintata a personajului, iar numele reflecta tendinta lui de a intra in tot soiul de conflicte; Farfuridi si Branzovenescu, numele sunt derivate de la termeni legati de gastronomie pentru a evidentia caracterul lor lingusitor si construirea personajelor ca un cuplu comic. Alte surse ale comicului de limbaj sunt cuvintele folosite cu forma gresita ("famelie", "renumeratie", "bampir"), neologisme utilizate cu sens gresit (lupte seculare care au durat 30 ani), "capitalist" - locuitor al capitalei, ("iscaleste-o cao dam anonima"), ticuri verbale ("aveti putintica rabdare", "neicusorule, puisorule", "curat, murdar"), anacolutul ("asta... cum sa zic, de! (...) a sufrazele lor"), hipercorectitudinea ("amploiat", "fonctionar", "coraj"), formulari bazate pe nonsens ("sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic", "industria romana este admirabila, sublima, dar lipseste cu desavarsire"). Comicul de situatie rezulta din existenta triunghiului conjugal (Zoe, Tipatescu, Trahanache), din incaierarea de la primarie, sau la cazatura lui Pristanda ("pe un dobitoc ce trecea pe maidan"), din gesturile si din comportamentul Cetateanului turmentat ("sughite", "nu ma impinge ca ametesc", "nu tipa ca ametesc") si n timpul conflictului dintre Tipatescu si Catavencu ("sariti ca ma omoara, prefectul asasin"). Comicul de moravuri urmareste ironizarea prostiei, a minciunii, a coruptiei, a infidelitatii si a imoralitatii. Se realizeaza raportat la comicul de caractere prin urmarirea unor tipuri umane, tipul "raisoneurului" (Pristanda), tipul femeii adulterine (Zoe), tipul sotului incornorat (Trahanache), tipul demagogului (Catavencu), tipul lingusitorilor (Branzovenescu si Farfuridi). I.L. Caragiale este cel mai mare creator de via din ntreaga noastr literatur(Garabet Ibrileanu). .