Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

comedie de moravuri

Particularitățile comediei

Precizarea a două caracteristici ale speciei literare comedie, existente în

opera literară studiată
Comedia este o specie a genului dramatic, în care se remarcă intenționalitatea artistului de a
stârni râsul prin surprinderea unor moravuri sociale. Personajele, care întruchipează caractere, tipologii
umane, sunt realizate în linii caricaturale. Conflictul comic are la bază discrepanța dintre aparență și
esență, dintre ceea ce vor să pară personajele și ceea ce sunt ele, cu adevărat, în realitate. Finalul
comediei este unul fericit.
Opera literară “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale aparține, prin trăsăturile sale definitorii,
speciei literare comedie.
În primul rând, la fel ca în orice altă comedie, și în “O scrisoare pierdută” se remarcă intenția
dramatugului de a stârni râsul în rândul spectatorilor. Așa se explică numeroasele tipuri de comic
prezente la nivelul textului. Spre exemplu, comicul de moravuri, care este evident prin scopul artistului
de a surprinde imaginea societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o societate "a
formelor fără fond", după cum o numea Titu Maiorescu. În plan politic, Caragiale înfățișează o clasă
socială pentru care demagogia, parvenitismul, șantajul, interesul personal reprezintă un modus vivendi.
De asemenea, prin triunghiul conjugal, Zaharia Trahanache-Zoe-Ștefan Tipătescu, evidențiază
degradarea valorilor morale în plan familial. Comicul de intenție este observabil la nivelul atitudinii
dramaturgului în raport cu personajele sale. Față de Ghiță Pristanda, un personaj lipsit de pretenții
exagerate, recurge la ironie, în vreme ce, față de Nae Cațavencu, un personaj cu pretenții ce nu
corespund realității sale interioare, adoptă satira, îngroșându-i defectele. Comicul de situații este
reprezentat de scenele ridicole în care sunt surprinse personajele: pierderea scrisorii de amor, intrările
repetate în scenă ale Cetățeanului turmentat etc. Comicul de nume este evidențiat prin onomastica
personajelor, precum Zaharia Trahanache care sugerează atât ramolitismul actantului, cât și caracterul
său ușor influențabil sau Nae Cațavencu, al cărui nume sugerează atât demagogia, cât și ipocrizia.
Rezonanța culinară a numelor personajelor Farfuridi și Brânzovenescu sugerează lipsa de personalitate a
acestora. Ghiță Pristanda are un nume care-i relevă caracterul slugarnic, iar Cetățeanul turmentat
evideanțiază confuzia alegătorului de rând din pricina unei clase politice haotice. Comicul de limbaj se
realizează prin: utilizarea greșită a formelor unor cuvinte (“bampir” în loc de “vampir”- Ghiță
Pristanda), utilizarea incorectă a neologismelor ( Nae Cațavencu îi numește “capitaliști” pe locuitorii
capitalei) , ticuri verbale (“Aveți puțintică răbdare”- Zaharia Trahanache), formularea unor enunțuri
lipsite de logică (“Industria română este admirabilă, sublimă am putea spune, dar lipsește cu
desăvârșire.”-Nae Cațavencu).
 În al doilea rând, dramaturgul respinge retorismul și patetismul, ca trăsături specifice teatrului
romantic, manifestând interes pentru tipologiile de personaje din comedia clasică. De fapt, Caragiale
creează în operă o adevărată galerie tipologică de personaje. Cu toate acestea, dramaturgul își
individualizează personajele prin comportament, nume sau limbaj. Zaharia Trahanache este tipul
încornoratului, naiv în viața de familie, ramolit în cea politică. Zoe Trahanache este reprezentativă
pentru tipologia adulterinei, dar se distinge prin cochetărie și inteligență de celelalte personaje feminine
din teatrul caragialean. Pentru că luptă pentru scopul său, poate fi încadrată în tipologia femeii voluntare.
Ștefan Tipătescu este amorezul, Don-Juanul din teatrul clasic, însă comportamentul său amintește și de
parvenitul din realism. Nae Cațavencu este reprezentativ pentru tipologia demagogului, dar este și un
șantajist, ajungând, în cele din urmă, să fie păcălitorul păcălit.

Ilustrarea, prin referire la comedia studiată, a două elemente de construcție a

subiectului și/sau ale compoziției
În aceeași ordine de idei, viziunea despre lume a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de
structură și de compoziție ale textului dramatic. Conflictul principal al piesei este unul exterior și
constă în confruntarea pentru puterea politică, pentru obținerea funcției de deputat, între cele două tabere
adverse: cea aflată la putere, care îl susține în alegeri pe Tache Farfuridi, și opoziția, reprezentată de
intelectualii din redacția ziarului “Răcnetul Carpaților”, care susține candidatura lui Nae Cațavencu.
Acest conflict principal este particularizat prin altele secundare: între Ștefan Tipătescu și Nae
Cațavencu, între Farfuridi-Brânzovenescu și reprezentanții puterii locale, între Tipătescu și Zoe.
Conflictul comic are la bază discrepanța dintre esență și aparență, dintre ceea ce vor să pară personajele
și ceea ce sunt ele, cu adevărat, în realitate.
Cronotopul este fixat la începutul piesei și are un caracter nedeterminat: “În capitala unui județ
de munte, în zilele noastre”. Se observă, aici, intenția dramaturgului de a crea, în operă, situații și
tipologii umane cu un caracter etern valabil. Caragiale satirizează o societate românească a formelor fără
fond, creând un adevărat comic de moravuri și de caractere.
Spre deosebire de textul epic sau de cel poetic, textul dramatic este structurat în tablouri, acte,
scene, replici ale personajelor. “O scrisoare pierdută” este o comedie în patru acte, fiecare act
cuprinzând un număr variabil de scene. Replicile personajelor sunt redate prin intermediul dialogului,
ca mod principal de expunere în textul dramatic. Didascaliile le oferă regizorului, scenaristului și
actorilor informații relevante despre cronotop, despre mișcarea actorilor în scenă, despre mimica sau
gestica acestora.
Originalitatea dramaturgului se remarcă și la nivelul particularităților de compoziție.
Tehnica utilizată este cea a amplificării treptate a conflictului, astfel încât tensiunea inițială generată de
pierderea scrisorii de amor nu se rezolvă pe parcurs, ci acumulează treptat alte conflicte asemeni unui
bulgăre de zăpadă în rostogolire. Tensiunea dramatică este susținută de intrările repetate în scenă ale
Cetățeanului turmentat, de sosirea depeșei de la centru cu numele lui Agamemnon Dandanache, totul
culminând cu împăcarea, în final, a celor două tabere politice adverse.
Prezentarea subiectului comediei studiate

În concluzie, comedia “O scrisoare pierdutĂ” de Ion Luca Caragiale rămâne o creație

reprezentativă pentru viziunea despre lume a unui autor care prefigurează teatrul modern al absurdului,
cultivat ulterior de Eugen Ionescu.