O scrisoare pierduta

Mihai-Eminescu-Comedie.Genul dramatic cuprinde toate operele literare scrise cu scopul de a fi

jucate pe scenă. Comedia este una dintre speciile acestui gen literar, acesta stârnește râsul prin surprinderea
unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate cu un final fericit. Conflictul comic este
realizat prin contrastul dintre aparență și esență, iar tipurile de comic ( de situație, de caracter, de limbaj, de
nume) dezvăluie viziunea critică la adresa societății.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri care ilustrează
degradarea vieţii sociale şi politice a societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prin prezenţa
unor personaje dezumanizate, caracterizate de un comportament violent, prin accentuarea lipsei de
comunicare sau prin preferinţa pentru situaţii închise, comedia lui Caragiale poate fi văzută ca anticipând
teatrul modern, acel necruţător teatru al absurdului.
Din punct de vedere generic, opera aparţine genului dramatic, gen literar
scris pentru a fi reprezentat pe scena unui teatru şi caracterizat de structurarea acţiunii în acte și scene,
predominanţa dialogului şi a monologului ca moduri de expunere, prezenţa celor două componente: textul
dialogat şi indicațiile autorului sau punerea accentului pe limbaj şi mişcare scenică. Ca specie e genului
dramatic, O scrisoare pierdută este o comedie datorită prezenţei comicului, încadrării personajelor într-o
anumită tipologie, organizării acţiunii în jurul unui conflict dramatic puternic, satirizării unor defecte
omeneşti sau finalului fericit.
Comedia se organizează în jurul temei luptei politice şi este concretizată de motivul
alegerilor sau al şantajului. În operă, se dă o luptă între membrii partidului aflat la putere (Trahanache,
Tipătescu, Farfuridi şi Brânzovenescu) şi liderul partidului aflat în opoziţie, Caţavencu. O altă temă
importantă este degradarea vieţii sociale, prin care sunt dezvăluite moravurile vremii, lucru evidenţiat de
motivul adulterului, de relaţia extraconjugală dintre Zoe şi Tipătescu.
Unul dintre motivele literare care ilustrează prezenţa temei luptei
politice este scrisoarea pierdută. Ajunsă în mâinile Nae Caţavencu, scrisoarea trimisă de Ştefan Tipătescu
amantei sale constituie o armă de şantaj. Caţavencu ameninţă pe cei doi cu publicarea scrisorii în ziarul
„Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu se va face ales deputat. Conştientă de implicaţiile pe care le-ar avea un
scandal public pentru imaginea ei de „damă bună”, Zoe reuşeşte să convingă pe Tipătescu şi pe Zaharia să
sprijine candidatura lui Caţavencu. Aşadar, vorbim despre o luptă politică murdară, în care scrisorile
amoroase, ziarul, devin instrumente de şantaj.
Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este
o scrisoare de dragoste a Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin
vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de
cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin care Agamemnon
Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei.
La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii politice, denotând
parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.
Viziunea despre existenţă pe care o impune Caragiale redă
imaginea unei lumi pe dos. Universul lui Caragiale este populat de oameni mediocri, caracterizaţi doar de
defecte, de personaje care trăiesc fără sentimentul vinovăţiei. Acestea reflectă un adânc proces de
dezumanizare şi ajută la conturarea unei lumi urâte, groteşti.
Din punct de vedere compoziţional, acţiunea comediei
este structurată în 4 acte cu un număr diferit de scene. Mişcarea scenică este redată cu ajutorul indicaţiilor
scenice care devine adesea un important mijloc de caracterizare, evidenţiind comportamentul personajelor,
stările prin care trec. Prin tehnica compoziţională a amplificării treptate a conflictului sunt prezentate
complicaţiile permanente ale acţiunii ce contribuie la intensificarea tensiunii dramatice.

Reperele spaţio-temporale sunt limitate datorită reprezentării scenice. Acţiunea se desfăşoară pe

durata a 3 zile (durata alegerilor), în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în „capitala unui judeţ de
munte”.
În opinia mea, Caragiale oferă în O scrisoare pierdută viziunea unei lumi închise, care nu oferă
niciun fel de posibilitate de evadare. Personajele lui trăiesc într-un spaţiu închis, căci niciunul dintre ele nu
îşi doreşte să evadeze din această lume coruptă. Ele par a fi simple marionete ale unui joc politic, lipsite de
orice fel de conştiinţă. Este o lume fără repere, deoarece personajele pozitive lipsesc, iar corupţia este
generalizată. Aşadar, prin O scrisoare pierdută, Caragiale dă o replică dură societăţii româneşti de la sfârşitul
secolului al XIX-lea.