O scrisoare pierdută

de I.L.Caragiale
I. L. Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, cunoscut fiind
ca cel mai însemnat dramaturg român, ca autor al comediilor ,,O scrisoare pierdută’’, ,,O noapte
furtunoasă’’, ,,D’ale carnavalului’’, ,,Conu Leonida față cu Reacțiunea’’ și al dramei ,,Năpasta’’.
Genul dramatic cuprinde opere literare destinate reprezentării scenice. Acestea sunt
divizate în acte, alcătuite, la rândul lor din scene, prin care se marchează intrarea sau ieșirea unui
personaj ori schimbarea locului acțiunii. Autorul, prezintă, în mod indirect, gândurile și
sentimentele, prin intermediul personajelor, care comunică între ele, dialogul fiind principalul
mod de expunere. Intervenția directă a autorului este evidentă doar prin didascalii.
Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care provoacă râsul
prin surprinderea unor moravuri sociale sau situații umane, având un final fericit și un rol
moralizator. Comicul este o categorie estetică având drept efect râsul, determinat de contrastul
dintre aparența și esența naturii personajelor.
Piesa de teatru ,,O scrisoare pierdută’’ este o comedie de moravuri, considerată
capodopera scrierilor lui Caragiale. Aceasta a fost reprezentată scenic pe 13 noiembrie 1884, la
Teatrul Național din București, fiind publicată în același an.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața
politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor
electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni
corupți.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în care Ghiţă
Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi obişnuitul
raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-administraţie locală este
surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al
părţilor. Prefectul închide ochii la ,,ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor
personale acordate. Numărarea steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de
Tipătescu- ,,dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de poliţist în afara
orelor de serviciu face parte din ,,datorie”. De asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii prin
semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în
favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că rezultatul alegerilor depinde de luptele de culise
între oponenţi şi mai puţin de opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul II de
către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul
este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce
se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri:
adulterul.
 Titlul desemnează un obiect de șantaj politic, o banală scrisoare amoroasă, care devine un
bun de preț pentru cine o deține, atât la centru, în București, cât și în provincie, în capitala unui
județ de munte, acolo unde are loc și acțiunea piesei. Aceasta este mereu pierdută, semn că
niciunul dintre cei care dorește să o folosească în mod abuziv nu este demn de statutul pe care și-
l dorește, în cel mai fericit caz, se întoarce, într-un final, la ,,andrisant’’.
Acțiunea, așa cum se precizează în didascalii la începutul piesei, este plasată ,,în capitala
unui județ de munte, în zilele noastre’’ . Reperul spațial vag are efect de generalizare,
evenimentele se pot petrece oriunde în țară, timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în
perioada campaniei electorale din 1883.
Piesa de teatru conține patru acte, împărțite pe scene și construite pe baza schimbului de
replici dintre personaje. Pe parcursul acestora, se prezintă în mod gradat conflictul dramatic
principal, de natură politică. Cele două tabere sunt reprezentate de două partid, fiecare dintre ele
susținând câte un candidat. Nae Cațavencu, lider al unei grupări independente, își dorește să
câștige alegerile, deși oficialitățile județului, prefectul Ștefan Tipătescu și șeful partidului,
Zaharia Trahanache, îl susțin pe Farfuridi. La acest conflict principal se adaugă conflicte
secundare (apariția cetățeanului turmentat, revolta cuplului comic Farfuridi - Brânzovenescu,
primirea depeșei cu numele noului candidat impus de la centru) tehnica fiind cea a bulgărelui de
zăpadă, care, prin rostogolire, crește spectaculos.
Mijloacele de realizare a comicului în piesa de teatru sunt variate, comedia folosindu-se
de arma râsului pentru a sancționa defectele societății. În piesa ,,O scrisoare pierdută’’ sunt
evidente comicul de situație, comicul de moravuri, de limbaj, de nume, de caracter.
Comicul de situație constă în numeroase momente hilare la care participă personajele. O
primă situație comică ar fi chiar cea care generează subiectul operei: pierderea și găsirea repetată
a scrisorii. Comică este și aritmetica polițaiului în numărarea steagurilor, ca și scena în care
încercând să spioneze ce se întâmplă în casa lui Cațavencu, cade de pe uluci.
Comicul de moravuri dezvăluie o societate în care abaterea de la valorile morale devine
normă. Acesta vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și viața politică
(șantajul, falsificarea listelor electorale, corupția).
Cel mai savuros este comicul de limbaj, personajele lui Caragiale fiind individualizate
prin modul în care vorbesc. Aproape toate personajele, cu excepția lui Ștefan Tipătescu și Zoei
Trahanache, comit erori de exprimare, ceea ce reprezintă și un mijloc de caracterizare a acestora
prin care le este evidențiată incultura. Unele cuvinte sunt pronunțate
greșit: ,,bampir’’, ,,enteres’’, ,,famelie’’. Sunt încălcate regulile gramaticale, în formulări ca ,,un
popor care nu merge înainte stă pe loc’’, personajele au unele stereotipii verbale: ,,ai puțintică
răbdare’’, ,,curat murdar’’.
Comicul de nume este o altă modalitate de caracterizare a personajelor, autorul dovedind
rafinament în alegerea potrivită a numelui fiecărui personaj. Numele lui Zaharia Trahanache
sugerează moleșeala, dulcegăria, dar și caracterul său maleabil, capacitatea sa de a se mula
după ,,enteres’’, ,,trahanaua’’ fiind o cocă moale. Numele lui Pristanda vine de la un joc
moldovenesc în care se bate pasul pe loc fără a se porni în nicio parte, ceea ce explică caracterul
lui slugarnic, care ,,joacă’’ după cum îi cântă șeful. Numele cu rezonanțe culinare ale lui
Farfuridi și Brânzovenescu indică inferioritatea, mediocritatea, în timp ce numele Agamemnon
Dandanache reprezintă o aluzie la încurcătura pe care o va produce în piesă. Cetățeanul
turmentat este un personaj simbolic, reprezentând poporul derutat, care nu știe ce să aleagă
pentru a-și asigura viitorul.
Personajele comediei sunt construite pe baza contrastului dintre esență și aparență,
comicul de caracter având rolul de a reliefa defectele acestora. Toate personajele se încadrează
în anumite tipologii: Trahanache este tipul încornoratului, Zoe – adulterina, Pristanda –
slugarnicul, Tipătescu – amorezul, dar și conducătorul abuziv, Farfuridi - prostul fudul,
Cațavencu – demagogul.
În concluzie, prin prezența particularităților de compoziție a textului dramatic (lista
personajelor, didascaliile, dialogul ca mod de expunere principal, structura pe acte și scene), prin
prezența diverselor tipuri de comic, a personajelor comice și a deznodământului comic-amar, ,,O
scrisoare pierdută’’ de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri.