O SCRISOARE PIERDUTĂ (1884)

ION LUCA CARAGIALE

Piesa „O scrisoare pierdută” este a treia comedie scrisă de Caragiale din seria celor patru: „O
noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului”, „Conul Leonida față cu reacțiunea”.
Piesa a fost reprezentată pe scenă în 1884 și se inspiră din farsa electorale din 1883.
Acțiunea piesei este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea: „în capitala unei județi de munte, în
zilele noastre”.
Piesa aceasta este o comedie de moravuri deoarece tema o reprezintă satirizarea unor moravuri
și defecte umane din societatea vremii; sunt surprinse aici aspecte din viața politică, referitoare la
alegerile din Cameră și aspecte din viața de familie (triunghiul erotic Zoe-Ștefan-Zaharia).
Titlul scoate în evidență contrastul dintre esență și aparență, deoarece lupta pentru puterea
politică se produce, de fapt, în umbră, în spatele scenei politice, pin șantaj. Astfel o banală scrisoare de
amor influențează toată scena politică din oraș. Articolul nehotărât din titlu, „o”, arată banalitatea și
repetabilitatea întâmplării – la fel ca și Cațavencu, Agamennon Dandanache pbține prin șantaj
(folosindu-se tot de o scrisoare de amor) candidatura la alegerile politice.
Textul este organizat în patru acte iar acțiunea este redată prin schimbul de replici. Critica
literară consideră aceasta piesă de teatru „de actualitate” deoarece surprinde situații și defecte umane
ce depășesc granițele culturale și temporale – omul, indiferent de epocă/cultură, poate dovedi ambiție,
necinste, viclenie sau ipocrizie (=prefăcătorie); aceste defecte umane sunt universale iar politicianul
dovedește corupție în orice context s-ar afla el.
Intriga piesei o reprezintă pierderea unei scrisori compromițătoare pe care Tipătescu o
redactează pentru Zoe, amanta lui. Aceasta scrisoare ajunge în mâinile lui Cațavencu, dușmanul politic al
lui Tipătescu, și este folosită de aceasta ca mijloc de șantaj (ca să nu publice scrisoarea în ziarul lui,
„Răcnetul Carpaților”, Cațavencu îi cere lui Tipătescu să-l aleagă pe el drept candidat la alegerile pentru
Cameră). Tensiunea dramatică crește gradual de-a lungul piesei cu ajutorul unor tehnici precum
bulgărele de zăpadă, răsturnări de situație, modificarea raportului dintre personaje, introducerea unor
elemente-surpriză. De pildă, în mod surprinzător sediul central (=locul unde își desfășoară activitatea o
instituție sau o organizație.) al partidului aflat la guvernare trimite în județ un candidat – surpriză și
anume pe Dandanache; cetășeanul turmentat adduce schimbări de situații ori de câte ori apare în piesă
iar colegii de partic ai lui Tahanache ajung să se teamă de trădarea conducătorului lor.
Conflictul principal al piesei se formează între reprezentanții partidului aflat la conducere
(Trahanache, Tipătescu) și gruparea independent formată în jurul lui Nae Cațavencu. În plan secundar se
realizează un conflict în cadrul partidului aflat la guvernare, deoarece Farfuridi și Brânzovenescu se tem
de trădarea colegilor lor, Trahanche și Tipătescu. În plan familial se formează triunghiul erotic
Trahanache-Zoe-Tipătescu (Zoe și Tipătescu fiind amanți).
În primul act al piesei, Tipătescu și PRistanda – polițistul – citesc articolul scris de Cațavencu în
„Răcnetul Carpaților” (împotriva lui Tipătescu) și numără steagurile folosite la festivitatea dinainte cu o zi
– scena este comică deoarece reflectă slugărnicia lui Pristanda și necinstea lui (tolerată de altfel de
Tipătescu): Pristanda fură o parte din banii destinați steagurilor și se justifică prin lipsurile financiare:
„Familie mare, renumerație mică după buget”.
 Momentul în care intră în scenă Zaharia Trahanache cu vestea că dușmanul lor politic,
Cațavencu, îi amenință cu un șantaj în care folosește o scrisoare compromițătoare (a lui Tipătescu
pentru Zoe) reprezintă intriga piesei. De altfel, toată acțiunea se concentrează pe acest pretext al
pierderii și regăsirii scrisorii de amor; nimic nu se schimbă în mod real, iar personajele se comportă
stereotic, ca niște marionete, fără să se transforme moral sau psihologic.
Contrastul dintre calmul inperturbabil(=care nu poate fi influențat/deranjat) a lui Trahanache și
reacțiile impulsive ale lui Tipătescu este de un comic savuros. Tipătescu nu vrea să accepte compromisul,
Zoe se străduiește să-l influențeze pe amant dar nu reușește, în vreme ce Trahanache planifică o
strategie de a răspunde șantajului cu o contrășantaj.
În al doilea act al piesei are loc o altă numărătoare, de data aceasta a voturilor, deși alegerile nu
sunt încheiate. De la centru (București) este trimis un al treilea candidat, Agamennon Dandanache, „mai
prost decât Farfuridi (reprezentantul partidului în plan local) și mai canalie (=imoral) decât Cațavencu
(reprezentantul grupării independente)”.
În actul al treilea acțiunea se mută în sala mare a primăriei – candidații își țin discursul iar
câștigătorul anunțat este Dandanache. Cațavencu încearcă să vorbească public despre scrisoarea de
amor dar Pristanda îl oprește; se creează agitație iar Cațavencu își pierde pălăria în care ținea ascunsă
scrisoarea. Aceasta este găsotă din nou de cetățean, care i-o înapoiează lui Zoe.
În actul al patra Cațavencu conduce festivitatea organizată în urma alegelirol; toate personajele
se împace, deci finalul este unul fericit.
Personajele comediei acționează stereotic, ca niște marionate deoarece sunt plate, lipsite de
profunzime și nu suferă transformări morale, psihologice de-a lungul acțiunii. Pesonajele au o trăsătură
dominantă, care este adesea îngroșată prin nume sau alte tipuri de comic. I.L. Caragiale este cel mai
mare creator ale tipuri din literatura română; personajele comediei reprezintă o tipologie, o categorie,
dar în tipul politicianului se încadrează mai multe personaje ale comediei, dar în vreme ce Trahanache își
păstrează calmul în contextul șantajului, Tipătescu este impulsiv și agitat; Cațavencu se remarcă prin
corupție, Farfuridi prin prostie iar Dandanache îi depășește pe amândoi fiind „mai prost decât Farfuridi și
mai canalie decât Cațavencu”.
TIPOLOGIA PERSONAJELOR
O modalitate de a îngroșa defectele personajelor o reprezintă comicul de nume, categorie în
care Caragiale ironizează profund trăsăturile personajelor sale.
Zaharia Trahanache - numele „Zaharia” sugerează zahariseala și ramolismentul (=îmbătrânirea)
personajului; cuvântul „Trahanache” provine de la „trahană” adică un aluat moale, ușor de modelat, fapt
care sugerează adaptabilitatea și maleabilitatea personajului.
Nae Cațavencu – apelativul „Nae” sugerează mediocritatea iar numele „Cațavencu” vine de la
„cață”, o haină cu doauă fețe, ceea ce indică lipsa principiilor, corupția personajului.
Ghiță Pristanda – Ghiță este prescurtarea lui Gheroghe/Gheorghiță și reflectă simplitatea
personajului iar „pristanda” este un dans popular în care se bate pasul pe loc, iar numele sugerează
slugărnicia.
Agamennon Dandanache – numele eroului din antichitate, Agamennon, este transformat în
Agamiță sau Gagamiță pentru a refelecta prostia personajului și căderea în infantil; „Dandanache”
înseamnă o prostioară făcută de copil.
 Farfuridi și Brânzovenescu sunt două nume cu aspect culinar, farfurie și brânză, ce reflectă
prostia și mediocritatea personajelor.
Personaje mai puțin ironizate prin nume sunt Tipătescu, Zoe și cetățeanul; în contextul piesei,
cetățeanul este o victimă a corupției din vița politică; lui Ștefan Tipătescu, bărbat inteligent, i se spune
„Fane” sau „Fănică” pentru a sugera contrastul între ceea ce vrea să pară (prefectul respectabil, de
temut la fel ca Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei) și ceea ce este în realitate (bărbatul slab în fața
femeii, amantei).