O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale a avut premiera pe scena Teatrului Național

din București în 1884 și a fost publicată în revista ,,Convorbiri literare” în 1885.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea și a apărut
ca reacție la romantism. Trăsăturile realismului sunt prezente în operă: încadrare
exactă în timp și spațiu (,,capitala unui județ de munte, în zilele noastre”) atitudinea
critică față de viața politicenilor corupți și relațiile false (Trahanache-Zoe-Tipătescu).
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare, organizate pe acte și scene,
scrise sub formă de dialog sau monolog dramatic. Opera lui Caragiale se încadrează în
acest gen deoarece a fost scrisă cu scopul de a fi reprezentată pe scenă, textul este
structurat pe patru acte și prezintă o listă de personaje.
Ca specie este o comedie, deoarece stârnește râsul. Tipurile de comic regăsite sunt:
comicul de nume (Farfuridi, Brânzovenescu), comicul de situație (pierderea repetată a
scrisorii), comicul de limbaj (,,curat-murdar”).
Titlul comediei pune în prim-plan conflictul comic. Lupta dintre politicieni se
bazează, pe șantajul declanșat de pierderea unei scrisori de amor. În comedie există de
fapt două scrisori pierdute, cea găsită de Cetățeanul turmentat și cea găsită de
Dandanache la București.
Tematic, O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, ce satirizează lupta
politică, viața de familie, prostia și incultura. Principala temă este lupta pentru putere
într-o societate coruptă.
Acțiunea se desfășoară în cele patru acte, urmărind traseul scrisorii pierdute. În
actul I Pristanda, care a spionat casa lui Cațavencu a descoperit că acesta dorește să
publice o scrisoare ce îi poate afecta reputația prefectului. Pe rând Tipătescu, Zoe și
Trahanache află intenția acestuia, încearcă să recupereze scrisoarea de la Cetățeanul
turmentat, dar nu reușesc. Zoe utilizează tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe
Tipătescu să susțină candidatura lui Cațavencu în schimbl scrisorii.
În Actul II prefectul îi poruncește lui Pristanda să-l aresteze pe Cațavencu, iar Zoe
solicită eliberarea acestuia. Actul se încheie cu sosirea unei telegrame de la centru prin
care este impus un alt scandal.
Actul al III lea cuprinde discursurile lui Farfuridii și Cațavencu, precum și anunțarea
noului candidat; Dandanache. În încăierarea care urmează Cațavencu își pierde pălăria
în care se afla scrisoarea de amor și Cetățeanul turmentat o găsește.
În ultimul act, tensiunea dramatică va crește, deoarece Zoe încă nu primise
scrisoarea, iar Dandanache dezvăluie modul prin care își câștigase candidatura. Pe
final Zoe primește scrisoarea de la Cetățeanul turmentat, redevine femeia puternică de
la început și are tăria să îl ierte pe Cațavencu, cerându-i chiar să conducă petrecerea în
cinstea noului ales.
 Construcția personajelor permite încadrarea lor în tipurile comice cunoscute:
Zaharia Trahanache este încornoratul, Tipătescu este amorezul, Zoe este cocheta,
Pristanda este imaginea slujbașului umil, iar Cetățeanul turmentat îi reprezintă pe
cetățenii obișnuiți ai oricărei epoci.
Comicul de nume contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor. Trahanache,
derivă de la cuvântul „trahana”, o cocă moale ce sugerează că personajul are un
caracter maleabil. Numele prefectului provine de la substantivul „tip” care sernnifică
june prim. Cațavencu derivă de la substantivul ,,cață”, adică femeie cicălitoare. Aluzia
cuinară a numelor Farfuridi și Brânzovenescu sugerează inferioritatea celor două
personaje.
În concluzie, opera literară O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale este o comedie de
moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale sociețătii de la sfărțitul secolului al XIX lea.