O SCRISAORE PIERDUTĂ

DE I.L. CARAGIALE

I. L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române, alături de

Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici.
Comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale a fost reprezentată
pe scenă în anul 1884, și este a treia piesă din cele patru scrise de autor și o
capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta
electorală din anul 1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului. Ca specie literară, piesa de teatru este o comedia este
specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Sursa
principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență, formele
comicului: umorul, ironia,și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de
caracter, de limbaj și de nume).
Opera aparține realismului, curent literar apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca reacție împotriva romantismului, în Franța. O primă
trăsătură a acestui curent prezentă în textul dramatic analizat este înfățișarea
realității societății românești a timpului cu un spirit de observație acut, care
dezvăluie problemele de fond fără să le atenueze .  Atitudinea lui Caragiale față
de lumea exterioară e una obiectivă, comedia reflectând  tare sociale precum
manipularea  electorală, parvenitismul, fariseismul. Exclamația lui Tipătescu din
finalul comediei -” Ce lume, ce lume!” este provocată de spectacolul vieții așa
cum e, cu agitația iluzorie pusă în mișcare de pasiuni deșarte, iubiri, ambiții și
interese. Situaţiile prin care se scot la iveală defectele sunt eterne și se repetă în
afara limitelor unei epoci, de unde actualitatea viziunii autorului. O a doua
trăsătură a realismului prezentă în text este prezența personajelor tipologice.
Tipologiile regăsite în text sunt: încornoratul simpatic (Zaharia Trahanache),
amorezul și orgoliosul (Tipătescu), cocheta adulterină (Zoe), tipul politicianului
demagog (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul cetățeanului (cetățeanul turmentat).
Titlul piesei sugereaza de fapt elementele din intriga si, prin forma
articulata nehotarat a substantivului, se creeaza generalizarea, astfel scrisoarea
devine un simbol al coruptiei, sugerand faptul ca functiile politice nu se obtin pe
baza meritelor ci intr-o maniera imorala.
 Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor
politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul
alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie
(triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți.
”O scrisoare pierdută” este o comedie în patru acte, primele trei urmărind
o acumulare gradată de tensiuni şi conflicte, iar al patrulea anulând toată agitaţia
şi panica stârnite în jurul scrisorii pierdute.
Actiunea piesei de teatru se petrece în anul 1883, într-un oras de
provincie, capitala a unui judet de munte În construcţia piesei, se remarcă trei
elemente care subliniază arta de dramaturg a lui Caragiale: piesa începe după
consumarea momentului intrigii (pierderea scrisorii), găsindu-l pe Tipătescu
într-o stare de agitaţie şi nervozitate; nu există propriu-zis o acţiune, totul se
derulează în jurul scrisorii, adică a pretextului; chiar dacă începutul şi finalul
piesei nu sunt simetrice, piesa are o arhitectură circulară, în sensul că atmosfera
destinsă din final reface situaţia iniţială a personajelor, aceea de dinaintea
pierderii scrisorii, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi
Pristanda, care citesc ziarul Răcnetul Carpaţilor şi numără steagurile. Pretextul
dramaturgic, adică intriga, care încinge spiritele şi activează conflictul, este
pierderea de către Zoe, soţia lui Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce
i-a fost adresată lui Tipătescu, prefectul judeţului. Scrisoarea, găsită de
Cetăţeanul turmentat şi sustrasă acestuia de Caţavencu, este folosită de acesta
din urmă ca mijloc de şantaj pentru a obţine candidatura. Comicul de situaţie
constă aici între calmul lui Zaharia Trahanache, soţul înşelat, care crede însă că
scrisoarea este un fals, şi zbuciumul celor doi amanţi care încearcă să găsească
soluţii pentru a recupera scrisoarea.
Actul II prezintă numărarea voturilor, dar cu o zi înaintea alegerilor.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a
două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan
Tipătescu, Zaharia Trahanache, preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe,
soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu,
ambiţios avocat şi proprietar al zairului Răcnetul Carpaţilor.
 Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu,
care se teme de trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susţinută prin
apariţia şi dispariţia scrisorii, prin felul cum evoluează încercarea de şantaj a lui
Caţavencu. În timp ce Zoe este dispusă la acceptarea condiţiilor cerute de
Caţavencu, Tipătescu îi oferă acestuia diferite funcţii în schimbul scrisorii, dar
adversarul nu cedează. Dacă, în zarva acestui conflict, Zaharia Trahanache pare
a fi convins că este vorba de o plastografie, Farfuridi şi Brânzovenescu bănuiesc
o trădare şi se decid să expedieze o anonimă la centru.
În actul III, care constituie şi punctul culminant, acţiunea se mută în sala
mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor. Moment de maximă
încordare, în care cei doi posibili candidaţi, Farfuridi şi Caţavencu, rostesc
discursuri antologice. Într timp, Trahanache găsşte o poliţă falsificată de
Caţavencu pe care intenţionează să o folosească pentru contra-şantaj. Apoi
anunţă în şedinţă numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache.
Bătaia dintre taberele de alegători se declanşează imediat după anunţarea
candidatului, astfel încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre
scrisoare eşuează. În încăierare, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită
pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat, care o duce destinatarei.
Actul IV, deznodământul, aduce rezolvarea conflictului iniţial pentru că
scrisoarea revine la Zoe, prin intermediul Cetăţeanului turmentat, trimisul de la
centru este ales, iar Caţavencu apare umil şi speriat. Propulsarea ploitică a
candidatului-surpriză se datorează unei poveşti asemănătoare deoarece şi el
găsise o scrisoare compromiţătoare. Caţavencu este nevoit să accepte să conducă
festivitatea în cinstea noului ales, şi totul se termină într-o atmosferă de
sărbătoare şi împăcare.
.Trasatura esentiala a comediei este starnirea rasului, iar Caragiale
apeleaza la o diversitate de tipuri de comic pentru a provoca efectul comic.
Astfel este utilizat comicul de limbaj: Pristanda, Farfuridi, Branzovenescu,
Catavencu deformeaza cuvintele din lipsa de instruire sau incercand sa imite
vorbirea altora. “femelie”, “fonctie”, “bambir”, “andrisant”, “catindat”. Pentru a
dovedi incultura personajelor sale, dramaturgul a recurs si la alte procedee:
contradictii de termeni:”dupa lupte seculare care au durat treizeci de ani”, ticuri
verbale:”curat murdar”, “curat constitutional”, “cu putintica rabdare”.
Comicul de nume este dat de numele personajelor care sugereaza trasaturi
dominante de caracter avand si ele efect comic. Astfel, numele lui Prinstanda
face aluzie la caracterul lui servil, “pristanda” fiind un joc popular moldovenesc
ce se danseaza dupa comenzile unui conducator de joc. Catavencu vine de la
“cata”, femeie buna de gura, dar si de la “cataveica”, haina cu doua fete, cele
sensuri facand trimitere la ipocrizia personajului si la demagogia lui. Numele lui
Trahanache vine de la cuvantul “trahana” care inseamna “coca moale”,
sugerandu-se caracterul influentabil al personajului, usor de modelat in mainile
Zoei. Culmea ridicolului este atinsa de alaturarea numelui marelui personaj
razboinic din antichitatea greaca – Agamemnon- cu Dandanache, ce trimite la
cuvantul “dandana”.
Este prezent si comicul de situatie: pierderea si gasirea succesiva a
scrisorii, postura lui Catavencu, intrarea si iesirea din scena a Cetateanului
turmentat, finalul evenimentelor cand cele doua tabere se impaca, cuplul
Farfuridi-Branzovenescu.
Comicul de caracter este o alta modalitate de individualizare a
personajelor. Dandanache, Pristanda, Catavencu starneste rasul prin contrastul
dintre ceea ce sunt in realitate si pretentiile pe care le au.
Comicul de moravuri familiale si politice, de asemenea, contureaza
personajele. Zoe, sotia lui Trahanache, intretine o relatie amoroasa cu Tipatescu,
prefectul judetului si prieten de familie. Catavencu si Dandanache apeleaza la
tehnica santajului pentru a ajunge deputati.
În concluzie, opera literară „O scrisoare pierdută” rămâne o creație
reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru specia
literară comedia.