O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale

(comentariu literar)

Opera literară „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, este a treia piesă de
teatru dintre cele patru scrise de către autor. Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate
aspecte ale societății burgheze contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală din
1883.
Comedia este o specie a genului dramatic care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, având un final fericit.
„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri ce se încadrează în realismul
clasic prin tema ce surprinde aspecte din viața politică (lupta pentru putere, șantajul,
falsificarea listelor electorale) și din viața de familie (triunghiul conjugal) în cazul unor
reprezentanți corupți ai societății burgheze a vremii.
Titlul pune în evidență contrastul dintre aparență și esență, surpinzând faptul că lupta
pentru puterea politică se realizează printr-o luptă de culise, având ca instrument al șantajului
politic o scrisoare amoroasă pierdută de către Zoe Trahanache, soţia preşedintelui grupării
locale a partidului aflat la putere, Zaharia Trahanache, şi scrisă de către Ştefan Tipătescu,
prefect al judeţului şi prieten de familie. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea
întâmplărilor, cât și repetabilitatea lor, din moment ce Agamiță Dandanache va caștiga locul
pentru alegerile pentru Camera Deputaților tot pe baza șantajului cu o scrisoare amoroasă.
Timpul și spațiul acțiunii sunt vag precizate, „în capitala unui județ de munte”, „în
zilele noastre”, sugestie a faptului că aspectele surprinse nu erau neobișnuite în societatea
burgheză de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Întâmplările prezentate în această piesă de teatru
se desfăşoară pe durata a trei zile.
Intriga piesei de teatru pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori
intime, compromițătoare pentru reprezentanții partidului aflat la putere, și găsirea ei de către
Nae Cațavencu, adversarul politic, care o folosește ca armă de șantaj politic. Acest fapt ridicol
stârnește o agitație nejustificată, conflictul dramatic rezolvându-se printr-o împăcare generală.
În ceea ce privește acțiunea, actul I surprinde expozițiunea (existența triunghiului
conjugal și a unui conflict de interese între cele două grupuri politice) și intriga (pierderea
scrisorii intime ce va fi folosită de către candidatul independent Nae Cațavencu, avocat
ambițios și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”, drept armă de șantaj politic). Actul II
vizează desfășurarea acțiunii, respectiv declanșarea conflictului secundar (teama de trădare a
cuplului Farfuridi-Brânzovenescu) și încercările amorezilor de a smulge scrisoarea
șantajistului. În actul III, candidații Farfuridi și Nae Cațavencu își susțin discursurile
electorale, punctul culminant constând în anunțarea candidatului impus de la centru, Agamiță
Dandanache. Se iscă o încăierare generală, moment în care Nae Caţavencu pierde pălăria cu
scrisoarea de amor. Deznodământul, actul IV, aduce rezolvarea conflictului inițial: în final,
toată lumea se împacă, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec, Dandanache este ales „în
unanimitate”, Nae Cațavencu ține un discurs sforăitor și se îmbrățișează cu vechii adversari
într-o atmosferă de carnaval, accentuată de muzica săltăreață condusă de Pristanda.
Semnificativă în acest sens este scena XIV din actul IV ce încheie comedia într-o manieră
veselă. Personajele sunt adunate la manifestarea în cinstea noului ales, iar conflictele se
transformă în vorbe de admirație, laude și îmbrățișări. Farfuridi îl cinstește pe Dandanache, iar
acesta răspunde în aceeași manieră bâlbâită. Laudele au sens ironic, subliniind discret
adevăratul statut al personajelor: „venerabilului și imparțialului nostru prezident” (Zaharia
Trahanache). Prin apelul la sincretism: costume, muzică de fundal, șampanie și toasturi,
dramaturgul evidențiază falsitatea unei lumii burgheze care îşi urmăreşte propriile interese.
Sursele comicului sunt variate. Comicul de moravuri vizează viața politică și viaţa de
familie (triunghiul conjugal). Comicul de situaţie este savuros: scrisoarea de amor este
pierdută și găsită succesiv, iar Dandanache i-o atribuie pe Zoe când lui Tipătescu, când lui
Trahanache. Comicul de caracter evidenţiază personaje tipice: Zaharia Trahanache este
„încornoratul simpatic”, Stefan Tipătescu este „donjuanul”, Zoe Trahanache este „cocheta
adulterina” etc. Comicul de nume este sugestiv. Spre exemplu, Ghiță sugerează omul din
popor, tipul funcţionarului servil, umil în fața șefilor, iar Pristanda este numele unui dans
popular în care se bate pasul pe loc, trimitere la caracterul personajului pentru care principala
preocupare este „famelia mare, renumeraţia mica”. Comicul de limbaj, evidențiază incultura
personajelor. Spre exemplu, Cațavencu folosește greșit neologismul, considerând că „faliții”
înseamnă „oameni de fală”, iar „capitaliștii” sunt locuitori ai capitalei; Pristanda pronunță
greșit neologismele: vampir / „bampir”, remuneraţie / „renumerație”, scrupuloşi /
„scrofuloși”.
În ceea ce privește personajele, Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii
voluntare. Ea este „femeia bărbată”, stăpână pe sine, care îi manipulează pe toți după propriile
dorințe. Stâlpi ai puterii locale, Stefan Tipătescu și Zaharia Trahanache alcătuiesc un triunghi
conjugal împreună cu Zoe, soția adulterină, fapt ce le consolidează relația politică. Amorezii
sunt personaje cu „carte”, nu fac greșeli de exprimare, fiind ironizați pentru relația amoroasă.
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, tipul „donjuanului”, un caracter slab, ce devine din
Ştefan, aluzie la marele conducător, Fănică, cel care cedează mereu de dragul Zoei, caracterul
tare. Raportul caracter slab-caracter tare este evidențiat atunci când Zoe ordonă eliberarea lui
Cațavencu, chiar dacă Tipătescu fusese cel care îi ceruse lui Pristanda arestarea șantajistului și
percheziția locuinței acestuia pentru a găsi scrisoarea. Caracterizată în mod direct de către
cetățeanul turmentat drept „o damă bună” sau „domina bona”, cum spune criticul literar
George Călinescu, Zoe se comportă ca o doamnă generoasă când reintră în posesia scrisorii
compromițătoare: îl iartă pe Cațavencu, autocaracterizându-se „eu sunt o femeie bună”, în
timp ce Tipătescu se retrage ca și mai înainte în umbra ei. Relaţia dintre personajele Zoe
Trahanache şi Ştefan Tipătescu este pe deplin evidenţiată în scena V din actul I. Legătura lor
amoroasă este amenințată de către Cațavencu prin publicarea unei scrisori compromiţătoare.
Cele două personaje reacționează diferit, disperarea lui Tipătescu fiind redată atât prin
notațiile autorului: „amețit și împleticindu-se”, „în disperare”, cât și prin interogațiile retorice:
„Ce să fac?”, „Cum?”. Zoe se arată și ea vulnerabilă: „dezolată", „Sunt nenorocită, Fănică!”,
însă este hotărâtă să-l sprijine pe Cațavencu sau „să-i cumpere scrisoarea cu orice preț”.
Cuplul Zoe – Tipătescu trăieşte fără mustrări de conştiinţă, preocupându-se doar de păstrarea
aparenţelor.
Aşadar, în comedie imoralitatea casnică se îmbină cu cea politică, lumea eroilor lui
Caragiale fiind alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul „scopul
scuză mijloacele”.