ESEU „ENIGMA OTILIEI” GEORGE CĂLINESCU

Apărut în 1938, „Enigma Otiliei” este un roman citadin și cuprinde cea mai bogată
galerie de caractere din literatura noastră. Romanul nu demonstrează, ci reconstituie
tipuri umane și experiențe fixând în niște cadre bine precizate o frescă din viața
burgheziei bucureștene. George Călinescu este o personalitate culturală românească de
tip enciclopedic. El îşi desfăşoară activitatea la sfârşitul perioadei interbelice, fiind critic
şi istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet şi dramaturg. Opera sa de
căpătâi rămâne însă „Istoria literaturii romane de la origini până în prezent” , o lucrare
amplă, de referinţă a culturii româneşti.

„Enigma Otiliei” este un roman realist obiectiv de factură balzaciană . Încadrarea în

proza realistă-obiectivă, este susţinută de prezentarea veridică a evenimentelor și de
perspectiva narativă obiectivă. Totodată personajele par a se încadra în tipologii
reprezentative pentru epoca pe care o populează, dar elocvente şi pentru însuşiri
general umane: Otilia Mărculescu-cocheta, Felix-naivul, Leonida Pascalopol-moşierul,
Costache Giurgiuveanu-avarul, Stanică Raţiu-parvenitul, Aglae-baba absolută, Aurica-
fata bătrână, Titi-debilul mintal și Simion-senilul.

Viziunea realistă este scoasă în evidență și de structura circulară, în sistem închis a

romanului . Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte, în seara lui
iulie 1906, când Felix Sima pătrunde în universul familiei Giurgiuveanu, şi zece ani mai
târziu. În secvența din incipit casa lui Giugiuveanu e un document sociologic şi moral. Ea
arată incultura, snobismul, zgârcenia şi delăsarea. Peste ani, după moartea lui Costache,
când Felix va regăsi strada Antim, casa va fi ” leproasă și înnegrită”. Curtea năpădită de
scaieţi şi poarta cu lanţ sugerează trecerea timpului. Finalizarea unui ciclu al vieții este
confirmată de reformularea replicii lui Costache Giurgiuveanu din secvența de debut: ”
Nu-nu-nu știu…nu-nu stă nimeni aci…”/ „Aici nu stă nimeni!”.

Tema operei este reprezentată de viața burgheziei bucureștene de la începutul

secolului XX . Autorul include în acest roman tema moștenirii, problema paternității,
drumul unui tânăr care imprimă cărții un caracter de bildungsroman, dar și prezența
cuplului adonic Felix și Otilia. Nucleul epic al romanului este reprezentat de istoria
moștenirii, construită pe lupta surdă care are loc între cele două familii: pe de-o parte
Costache Giurgiuveanu și fiica lui vitregă, Otilia, iar pe de altă parte clanul Tulea. Această
luptă scoate la iveală pasiunile, răutatea, pornirile rudimentare și zgârcenia.

O prima secvență semnificativă pentru tema romanului poate fi considerată cea a

jocului de table din capitolul întâi, care dezvăluie tipologiile și prefigurează conflictele
majore ale romanului. La intrarea în încăpere, Felix face cunoștiință cu cele trei
personaje aflate la masă: „Felix intră într-o odaie foarte înaltă,încărcată de un fum des și
înțepător de tutun.”. Naratorul recurge la prezentarea vestimentației, care devine
definitorie pentru trăsăturile de caracter ale personajelor. Primul cu care băiatul face
cunoștiință este Leonida Pascalopol , stilul său vestimentar îi trădează eleganța și
rafinamentul: „lanțul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul
discret în care intra și o nuanță de tabac”. Apoi, o observă pe Aglae Tulea, cuafura
japoneză a acesteia îi reliefează ipocrizia, la fel cum buzele subțiri sunt un semn al
răutății femeii:„ Fața îi era gălbicioasă, gura cu buzele subțiri, acre, nasul încovoiat și
acut”.

Un alt episod care subliniază tema operei se află în capitolul XVIII. Moş Costache
suferă un atac cerebral şi este imobilizat la pat. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie
gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputiincios în faţa
atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa „bunătăţilor culinare” ascunse cu
grijă. Clanul Tulea sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi,
se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii:„-Îți păzești zestrea ta,
fetițo.Mama-soacră ne umple de bani, dacă... mă-nțelegi”. Otilia şi Felix, singurii
îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor
universitar şi îngrijeşte pe bolnav.

Conflictul între clanul Tulea și Otilia Mărculescu oglindeşte, la rândul său, tema
romanului, care are la bază problema moştenirii. Aglae Tulea îşi urmăreşte neobosit
interesele şi pe cele ale copiilor săi, în lupta continuă cu toţi cei pe care îi vede drept
ameninţări . Malignitatea personajului devine un nucleu generator al conflictelor familiei
burgheze: între ea şi Costache, pentru moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase
Otiliei; între familia ei şi Otilia, pentru aceeaşi moştenire ; între Aurica şi Otilia, pentru
posibilii pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru contrastul de
inteligenţă şi realizare socială. Conflictul controlat, neostentativ, între Felix şi Pascalopol,
între tânărul cu o poziţie socială care abia se profilează la orizont, aflat la vârsta
primelor experienţe erotice şi maturul bogat, rafinat , singur şi resemnat, subliniază
tema formării ce dă caracterul de bildungsroman operei. Alegându-l pe Pascalopol, ca
posibilitate mai realistă, Otilia îl învaţă, inconştient, pe Felix că pasiunea fără
compatibilitatea intereselor este trecătoare.

Referitor la titlu, cartea trebuia să se numească „Părinții Otiliei”, ea ilustrând ideea

paternității urmărită de narator în relația dintre părinți și copii. Enigma înseamnă taină.
Eroina principală, care poartă și numele cărții este Otilia Mărculesu. Enigma ei rezultă
din faptul că nu este înțeleasă de cei din jurul ei , asta deoarece nici nu dorește să “facă
confidente” cuiva din anturaj. Din acest motiv ,comportamentul ei este considerat ciudat,
ea nefiind o fată care să se încadreze în “canoanele “epocii.

În concluzie, romanul "Enigma Otiliei" se înscrie în sfera realismului critic,

balzacian, dar precum personajele sale: „depăşeşte limitele unui tipar şi devine o
individualitate".