RCE

IONA
= Tema și viziunea despre lume =
= Particularități ale speciei =
Marin Sorescu

Subintitulată „tragedie în 4 tablouri’”, piesa „Iona” de Marin Sorescu a fost publicată în anul 1968
în revista „Luceafărul” și face parte din trilogia „Setea muntelui de sare”. Titlul acestei trilogii creionează
setea de Absolut a omului și nevoia lui de a ieși din automatismul existenței.
Piesa „Iona” nu respectă normele clasice, ea fiind „tragică” în sens existențial, pentru că se referă
la lupta individului cu destinul, în încercarea de a-l schimba și de a se găsi pe sine. Ca specie literară, piesa
este o parabolă dramatică, o meditație despre condiția omului modern.
Tema principală a acestei piese este singurătatea ființei umane, cea care, pierzând contactul cu
realul, se confruntă și cu alte probleme: sensul existenței, comunicarea cu semenii, problema libertății și a
capacității, a cunoașterii de sine și a celei generale.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al proorocului Iona, care se întoarce la calea sa după trei zile de
pocăință și recluziune în burta unui chit. Pescarul Iona, însă, nu are parte de un asemenea destin, el fiind
transformat într-un prototip al omului modern, devenind înstrăinat de sacru, de ceilalți și chiar de sine.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește în această piesă, el fiind
reprezentat de fapt, de drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește
plenar un conflict interior, de esență tragică, cu propriul sine, într-o intrigă născută din diferența dintre
realitatea de a trăi într-un orizont închis și idealurile sale. Acest strigăt tragic al omului însingurat
marchează, deopotrivă, și eforturile sale disperate de a-și regăsi identitatea și neputința de a se simți liber și
de a-și asuma, totodată, destinul.
Regulile de compoziție ale teatrului clasic sunt și ele modificate, scriitorul construind piesa sub
forma unui solilocviu, sugestiv pentru tema abordată. Astfel, există un singur personaj activ, care își dă
replica și este obligat să se comporte normal, să se dedubleze și „să se <<strângă>>” după cerințele vieții
sale interioare”.
Relațiile spațio-temporale au valoare simbolică și reliefează, în principiu, perspectiva discontinuă
a timpului psihologic, care potențează stările interioare ale lui Iona.
Din punct de vedere structural, drama „Iona” este alcătuită din patru tablouri, care îl surprind pe
protagonist în ipostaze diferite.
În tabloul I, Iona, pescarul ghinionist, se află în fața unei imense întinderi de apă, marea, având
alături un acvariu cu câțiva peștișori. Marea este simbolul libertății, al spațiului infinit și al deschiderii spre
orizontul nelimitat, în timp ce acvariul cu pești sugerează condiția sa de pescar ghinionist, damnat. În
finalul acestui tablou, Iona este înghițit de un pește uriaș pe care îl ignorase. Tabloul se sfârșește prin
închiderea gurii imense a chitului și intrarea lui Iona în întuneric, în ciuda încercărilor sale de a lupta
împotriva peștelui și de a striga după ajutor.
Cadrul tabloului II este interiorul Peștelui I, un spațiu-capcană, în care eroul meditează asupra
morții și a timpului. Personajul încearcă să se adapteze și să se comporte normal în aceste împrejurări.
Momentele de mare sfâșiere lăuntrică, de teamă și disperare ale personajului sunt trecute prin filtrul ironic,
care le reduce încărcătura de mister. La un moment dat, Iona găsește un cuțit și, după o reflecție la
sinucidere, descoperă calea de salvare: să taie o „fereastră” în burta chitului.
Tabloul al III-lea se desfășoară în interiorul Peștelui II, care înghițise Peștele I, spațiu care
simbolizează constrângerile existenței. În acesta se află, de altfel, „o mică moară de vânt” de care Iona se

1|P ag e
RCE

simte „atras ca un vârtej”, avertisment simbolic pentru erou. Iona evită pericolul și este resemnat în fața
situației, meditând acum la condiția omului în lume, precum și la ciclicitatea existențială a vieții cu
moartea: „dacă într-adevăr sunt mort și-acum se pune problema să vin iar pe lume?”. Apar, de asemenea,
doi pescari, fiecare cu câte o bârnă în spate, simbolizând oamenii care își duc povara dată de destin.
Tabloul sfârșește cu Iona, care taie cu ajutorul unghiilor o fereastră prin care evadează din burta peștelui,
dar constată că acela este înghițit și el de un alt pește și mai mare. Se gândește totodată, să îi scrie o
scrisoare mamei sale prin care să o roage să îl mai nască o dată, așa că scrie biletul pe o bucată de piele
din podul palmei stângi, într-o altă încercare eșuată de a comunica cu lumea.
Tabloul al IV-lea îl surprinde pe Iona într-o „gură de grotă”, spațiu închis în care acesta ajunge
după o ultimă „spărtură” făcută în burta peștelui. Imaginea bărbii sale lungi este un indice temporal, semn
că omul a petrecut mult timp încercând să găsească soluția salvatoare. Încercând să-și găsească semenii,
acesta se urcă pe o movilă și vede orizontul care era, de fapt, o altă burtă de pește, după care urma un alt
orizont dintr-o alta burtă și așa mai departe („un șir nesfârșit de burți”).

CARACTERIZARE – IONA

În acest solilocviu, Marin Sorescu combină ironia și autoironia, sarcasmul, tonalitățile lirice și
pasajele eseistice despre lume și viață. Totodată, momentele de sfâșiere lăuntrice, de teamă și de disperare
ale personajului Iona sunt trecute prin filtrul ironic, care le reduce încărcătura de mister și incertitudine.
Iona este personajul principal și eponim al dramei, erou modern, care exprimă strigătul tragic al
individului însingurat, incapabil să înainteze spre calea libertății. Acesta se tot dedublează pe tot parcursul
piesei, dialogând cu sine însuși pentru a pune în valoare idei privind existența și destinul uman.
Statutul social al personajului este acela de pescar și simbolizează, în piesă, speranța eternă, nevoia
de cunoaștere și autocunoaștere, până la ultimul gest al eroului, săvârșit în acest sens.
Actul de a pescui conturează și statutul psihologic al protagonistului, el fiind în căutarea unui
orizont de lumină, care se dovedește a fi tot o lume închisă, nedefinită și artificială.
Modalitățile de caracterizare utilizate în acest text dramatic sunt atât directe, cât și indirecte.
Caracterizarea directă este realizată de autor prin intermediul didascaliilor, care individualizează
multitudinea trăirilor eroului, “explicativ”, „uimit”, „curios”, „nehotărât”. Cu cât protagonistul se
apropie de eșec, cu atât indicațiile scenice sunt mai pregnante: „speriat”, „enervat”, „cu calm după
căderea paravanului”. În text sunt regăsite, însă, și procedee indirecte, precum monologul interior și
introspecția, care accentuează drama personajului și raportul tragic, tensionat cu lumea.
Principala trăsătură a protagonistului, care se dovedește mai degrabă o stare, este singurătatea,
eroul fiind menit să reprezinte, în mod alegoric, solitudinea ființei umane. O secvență semnificativă în acest
sens este cea din tabloul I, când Iona își pierde ecoul. Eroul se strigă, își cheamă „dublul”, până
„răgușește”, spre a constata că e înconjurat de pustietate. Dispariția propriului ecou pare a-i anula existența
(„Gata și cu ecoul meu...”). Însuși autorul remarcă tragismul clipei în care Iona își pierde ecoul: „Cred că
lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona își pierde ecoul”.
O altă secvență care accentuează singurătatea personajului este cea din tabloul III , când Iona scrie
un bilet cu propriul sânge, tăindu-și o bucată de piele din podul palmei stângi. Bărbatul încearcă să trimită
scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea naufragiaților, punând-o într-o bășică de pește, dar tot el este cel
ce o găsește.
Tabloul IV este în întregime ilustrativ pentru singurătatea protagonistului. Iona se află într-o „gură
de grotă”, având în față „ceva nisipos, murdar de alge, scoici”. Revelația orizonturilor concentrice care-l
conțin, lumea ca imagine a unui „șir nesfârșit de burți” generează spaimă și nefericire. Simbol al omului
modern, Iona suferă din cauza singurătății, iar ultimul său gest, sinuciderea, este simbolic pentru că eroul
găsește acest lucru ca fiind singura modalitate de evadare din limitele existenței, dar și calea spre iluminare

2|P ag e
RCE

în propria persoană. Iona reprezintă, în acest sens, omul modern care aspiră la libertate, la cunoaștere, dar
care e captiv într-un spațiu închis la infinit, în eterna condiție de prizonier, în cercul strâmt al limitelor sale.

3|P ag e