Temă și viziune în „Riga Crypto și lapona Enigel”

Ion Barbu a fost un poet și matematician român, adept al unui lirism pur, ezoteric, care se naște
din „contemplarea lumii în totalitatea ei” (Marin Mincu). A fost unul dintre cei mai importanți poeți
români interbelici, reprezentant al modernismului românesc. El ilustrează în literatura noastră conceptul
de poezie pură, o lirică esențializată, a ideilor.
Publicată în 1924, integrată apoi în volumul „Joc secund” (1930), balada „Riga Crypto și lapona
Enigel” face parte din a doua etapă de creație barbiană, numită baladic-orientală, și anunță dezvoltarea
ulterioară a poeziei sale spre ermetism.
Modernismul reprezintă un curent în arta și literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin
negarea tradiției și prin impunerea unor noi principii de creație. În felul acesta, modernismul include
curente artistice inovatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul.
Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin intelectualizarea emoției, imaginar poetic
inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare și cuvinte cu sonorități neobișnuite, înnoiri prozodice.
„Riga Crypto și lapona Enigel” este subintitulată „Baladă”, începe ca un cântec bătrânesc de
nuntă, dar se dezvoltă în viziune modernă, ca un amplu poem alegoric și de cunoaștere, o poveste de
iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează din specia tradițională schema epică și personajele
antagonice. Evenimentele narate sunt de natură fantastică (dialogul în vis dintre rigă și laponă) și
alegorică. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de „lirismul de măști”; personajele au
semnificații simbolice multiple (materia și spiritul etc.).
Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Fiind „un Luceafăr întors”
(interpretare dată de însuși Ion Barbu), poemul prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre
două lumi (regnuri). Poezia cuprinde trei secvențe lirice, ce scot în evidență tema acesteia.
Incipitul este reprezentat de formula de adresare folosită de nuntașul care încearcă să convingă
menestrelul să cânte povestea tristă, neîmplinită a regelui Crypto și a laponei Enigel. Cântărețul se
hotărăște cu greu să divulge taina celor doi, și o face la sfârșitul ceremonialului: „la spartul nunții, în
cămară”. Nunta povestită cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția rigăi Crypto,
portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel, întâlnirea dintre cei doi, cele trei chemări
ale rigăi și refuzurile ei, relevarea relației dintre simbolul solar și propria condiție, încheierea întâlnirii și
pedepsirea rigăi în finalul baladei.
Finalul este trist; riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături
de făpturi asemenea lui. Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
Titlul baladei este alcătuit din numele celor două ființe din lumi opuse: riga Crypto și lapona
Enigel. Numele Crypto are dublă semnificație: cel tăinuit, „inimă ascunsă”, dar și care sugerează, în egală
măsură, apartenența sa la familia ciupercilor, denumite științific „criptogame”. Personajul este rigă (rege)
al făpturilor inferioare, din regnul Fungi. Numele cu sonoritate nordică Enigel sugerează originea laponei
(de la pol) și trimite la semnificația cuvântului din limba suedeză „ängel”, ce înseamnă înger. De
asemenea, titlul trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală precum „Romeo
și Julieta” sau „Tristan și Isolda”. Însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri
diferite). Sunt personaje romantice cu trăsături excepționale, dar negative în raport cu norma comună.
Prozodia, la început, este tradițională: catrene cu rimă încrucișată și cu măsură de 8-9 silabe. Pe
parcursul textului, este schimbată cu o prozodie modernă: versuri cu măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe,
rimă savantă – o îmbinare de rimă încrucișată, îmbrățișată și monorimă, strofe inegale, având între patru
și șapte versuri.
În concluzie, „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană ce impresionează
prin fondul de idei și prin originalitate. Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab – puternic.
Ideea impusă în literatură, că dragostea este un miracol în sine, nu-și are locul aici. Poetul prezintă drama
incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).