I.2.

1 Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu

1. Introducere
Modernismul este o mişcare amplă, constituită la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind promovat în
literatura română de E. Lovinescu prin intermediul revistei şi al cenaclului „Sburătorul”. Concepţia
literară a lui Lovinescu are la bază legea imitaţiei, în opinia criticului, literatura română se putea dezvolta
doar dacă scriitorii autohtoni ar fi preluat drept modele opere aparţinând literaturii universale. Obiectivele
propuse de critic erau promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia
literaturii române. În paginile revistei condusă de Lovinescu publică scriitori importanţi ca Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Viziunea despre lume a celor trei scriitori este diferită. În timp ce
creaţia lui Tudor Arghezi se remarcă printr-un modernism clasicizat, Lucian Blaga printr-un modernism
de tip expresionist, Barbu optează pentru un modernism ermetic.
Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferenţă al Poeziei cu Matematica, de aceea
poezia lui este cu mult diferită de cea a lui Arghezi şi Blaga, întrucât gradul ei de dificultate este mai
mare. Barbu însuşi afirma: „Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru
reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că,
rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.” Poetul susţinea că poezia ar trebui
să fie „o sărbătoare a intelectului”. Poezia „Riga Crypto şi lapona Enigel” face parte din ciclul
„Uvedenrode” şi a fost publicată în „Revista română” în 1924, iar în 1930 a fost inclusă în volumul „Joc
secund”.

2. Cuprinsul
a) Două trăsături care permit încadrarea textului poetic într-o perioadă
Aceasta este o poezie modernistă, pentru că prozodia este insolită, este prezentă ambiguitatea, se
încalcă anumite convenţii constitutive ale genurilor şi speciilor literare: balada preia o formulă specifică
epicului în proză, aceea de povestire în ramă, dar păstrează resursele filonului liric.
Principala caracteristică a limbajului este ambiguitatea, adică poezia poate fi citită, la un prim
nivel, ca o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, ca un basm al pădurii, dar, la un alt nivel de
interpretare, balada este o alegorie pe tema omului superior, diferit de omul comun, un „Luceafăr întors”.
Poetul evidenţiază în operă incompatibilitatea dintre două lumi care încearcă să comunice şi să se
împlinească, la fel ca în poemul eminescian. Sugestia modernă a textului liric este susţinută de inversiuni
sintactice („mult-îndărătnic”, „des cercetat”, „răi ghioci”), de vocative („Enigel, Enigel”, „Rigă spân”) şi
epitete metaforice („menestrel trist”, „vinul vechi”, „lapona mică, liniştită”).
Prozodia este modernă întrucât balada este alcătuită din 27 de strofe, versurile au măsură
variabilă, de la 5 la 9 silabe, rima este o îmbinare savantă între rimă încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă,
strofele sunt inegale, având între patru şi şapte versuri, iar ritmul interior dă muzicalitate textului. De
asemenea, apare și tehnica ingambamentului care constă în continuarea ideii în versul următor:
„Împărăţea peste bureţi/Crai Crypto, inimă ascunsă”.

b) Două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului

Tema baladei este iubirea imposibilă, deoarece fiinţele care alcătuiesc cuplul erotic fac parte din
lumi diferite, incompatibile, Enigel este fiinţa superioară, iar ciuperca-rege Crypto cea inferioară,
aparţinând regnului vegetal. Povestea fantastică, asemenea celei din „Luceafărul” lui Eminescu, se
derulează în visul laponei, numai că în această poezie ea este fiinţa superioară, iar el este cea inferioară,
de aceea critica literară a numit poemul barbian un „luceafăr întors”.
Mesajul poetic este transmis printr-un limbaj ce demonstrează expresivitate graţie numeroaselor
figuri de stil care conduc la imagini artistice memorabile. Riga Crypto simbolizează un rege cu suflet
închis, „Crai Crypto, inimă ascunsă”, căruia statutul de ciupercă îi conferă fragilitate şi dramatism. Acesta
este o plantă inferioară, pentru că trăieşte într-un mediu umed, întunecat, unde nu pătrunde soarele. Ființă
involută, Riga Crypto doreşte să-şi depăşească existenţa mediocră prin intermediul nunţii, iar fiinţa alături
de care vrea să-şi continue soarta este lapona Enigel. Aceasta este o fiinţă superioară, o locuitoare din
regiunile nordice ale globului, care poartă „un nume tătăresc al râului Ingul, afluent al Bugului, rusesc”,
după cum susţine T. Vianu. Fiinţă superioară care-şi canalizează destinul către un ideal, lapona este
surprinsă în drumul către soare, simbol al aspiraţiei şi al cunoaşterii depline, iar riga este un obstacol în
calea ei pe care încearcă să-l evite. Cele două măști lirice sunt, de fapt, două simboluri, reprezentând
lumina şi întunericul din fiecare dintre noi. Lapona Enigel reprezintă apolinicul, partea solară, luminoasă,
spirituală, care tinde spre absolut, tendinţa spre raţiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Riga Crypto
reprezintă dionisiacul lipsa echilibrului, descătuşarea instinctelor, întunericul, partea iraţională,
instinctuală din om.
c) Două elemente de structură
Viziunea autorului despre lume şi tematica abordată se concretizează prin intermediul câtorva
elemente de conţinut şi imaginar poetic precum titlul şi formula literară.
Titlul este un element paratextual care orientează lectura, plasat în pretext, prin care se identifică o
creație literară și creează un orizont de aşteptare cititorului în raport cu tema poetică. „Riga Crypto şi
lapona Enigel” reiterează un vechi model tradiţional, specific celebrelor cupluri erotice din literatura
universală (Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Dafnis şi Cloe), dar modernismul poemului barbian se
manifestă prin numele şi ipostaza partenerilor. Din punct de vedere morfologic, titlul conţine două
substantive proprii şi două substantive comune. În sens denotativ, aceste substantive fac referire la rangul
social (riga), la o etnie (lapona) şi la două nume ale măştilor lirice. Din punct de vedere conotativ, titlul
este o enumerație cu ajutorul căreia sunt surprinşi protagoniştii unei poveşti de iubire imposibil de
împlinit. Titlul atrage atenţia cititorului chiar prin exotismul lui, deoarece Crypto şi Enigel nu sunt nume
comune. Numele Crypto provine de la „cryptos” care înseamnă „tăinuit”, „ascuns”, dar face trimitere şi la
apartenenţa sa la familia ciupercilor, a criptogamelor, iar Enigel poate fi asociat cu „angelus” care
înseamnă „înger”. Tudor Vianu susţine că numele Enigel are o „sonoritate catifelată”.
Formula literară este aceea de „poveste în poveste”, relatată de un cântăreţ popular, un
„menestrel”, la rugămintea unui „nuntaş fruntaş”, cele patru catrene de la începutul poeziei constituind
„rama” sau prologul: „Mult - îndărătnic menestrel,/ Un cântec larg tot mai încearcă,/ Zi-mi de lapona
Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!”. Povestea propriu-zisă începe prin prezentarea regelui-ciupercă,
înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă, pe care supuşii îl „bârfeau” cu dispreţ: „Sterp îl făceau
şi nărăvaş/ Că nu voia să înflorească”. Marin Mincu vorbește, în cazul rigăi Crypto, de „un cer răsturnat,
prin raportare la zona lui Hyperion“, el reprezentând sterilitatea inaptă pentru nuntire. În antiteză cu
ciuperca-rege, lapona este prezentată cu tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate: „Lapona mică, liniştită,/
Cu piei: pre nume - Enigel”. Tânăra plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare și
a poposit, ca să se odihnească şi să-şi adape renii, la „Crypto, mirele poienii”. Cei doi se întâlnesc în visul
laponei, iar Crypto rosteşte o chemare ademenitoare, încărcată de dorinţe. Lapona îl refuză cu delicateţe, a
treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi frig, mediu propice numai regelui-ciupercă: „Eu de
umbră mult mă tem, // Că dacă-n iarnă sunt făcută/ [...] Mă-nchin la soarele-nţelept”.

3. Concluzia
În concluzie, prin Ion Barbu poezia românească interbelică se apropie de arta pură, atât prin
intelectualizarea limbajului, cât şi prin încărcătura filozofică a creaţiei. Accentul în aceasta balada cade pe
antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiţie literară:
înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama
incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii.