Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

Rezumat
PARTEA ÎNTÂI
 Capitolul 1: La Piatra Craiului, în munte

Primăvara anului 1916, pe Valea Prahovei, în timpul acțiunilor de fortificare, țara pregătindu-se pentru intrarea în
Primul Război Mondial.
Ștefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent „întâia oară concentrat”, ajută la pregătirea fortificațiilor pe Valea
Prahovei și în Dâmbovicioara.

Într-o seară, la popota regimentului, începe o discuție pe tema căsătoriei și a relației dintre soți. Discuția pornește
de la un proces în care un bărbat este achitat de judecători, chiar dacă acesta și-a omorât soția care îl înșela.

Căpitanul Dimiu își exprimă clar părerea: ,,Nevasta trebuie sa fie nevastă și casa, casă. Dacă-i arde de altele, să nu
se mărite”. Căpitanul Corabu este cel care crede că într-o astfel de situație divorțul este soluția.

Asistând la această discuție copilărească, Gheorghidiu izbucnește și le spune celorlalți să nu vorbească despre
dragoste pentru ca nu se pricep, el însuși fiind frământat de ideea că ar putea fi înșelat de soție.

Ieşind nervos de la popotă, Gheorghidiu mărturiseşte unui camarad, Orişan, convingerile sale despre rostul iubirii,
justificându‑şi astfel reacţia faţă de discuţiile considerate inferioare ale celorlalţi ofiţeri: „Orice iubire e ca un proces
de autosugestie”; „Cei ce se iubesc, au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”.
 Capitolul 2: Diagonalele unui testament
,,Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de le Universitate și bănuiam că mă înșală

Ștefan Gheorghidiu, student la filozofie, sărac, ce trăia din slujba de funcţionar la Senat, unde fusese numit de
către un fost prieten al tatălui său decedat.

Ela, una dintre cele mai frumoase studente, îl admiră: „deşi nu‑mi plăcea, începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele
mai frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”

Deși săraci, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, până când Ștefan

primește o moștenire de la unchiul său, Tache.

Acceptă, la insistențele soției, să intre în afaceri cu unchiul Nae și

cu Lumânăraru, investind banii moșteniți într-o fabrică metalurgică.

Cu toate că afacerea părea bună, lucrurile nu merg cum trebuie.

 Capitolul 3: E tot o filozofie

Capitolul începe cu descrierea unor momente frumoase ale celor doi soți în care se distrau
împreună și filozofau, după ce ea asistase la un curs al său, la care Ștefan fusese lăudat de
profesor.

Într-o după-amiază, pe când se plimbau, cei doi se întâlnesc cu verișoara lui Ștefan, Anișoara. De
aici încolo lucrurile se schimbă. Ela petrece tot mai mult timp în prezența acesteia, devine din ce în
ce mai preocupată de haine și de petrecerile mondene, schimbare pentru care Ștefan nu era
pregătit.

Prin intermediul Anișoarei vor cunoaște un anume domn G., „un vag avocat, dansator, foarte
căutat de femei, pe care le învăța, chiar pe cele mai reputate ca dansatoare, un dans nou, la modă:
tangou”

Un episod cutremurător este cel al excursiei de la Odobești în care Ștefan este orbit de gelozie din
cauza comportamentului soției sale. Aici are loc prima ruptură sufletească dintre cei doi, din cauza
apropierii Elei de Domnul G.
 Capitolul 4: Asta-i rochia albastră

În urma excursiei, Ștefan și Ela nu-și vorbesc o săptămână. Merg la o petrecere la care Ștefan
începe să flirteze cu o altă femeie. Ela nu vrea să plece acasă împreună cu el când acesta i-o cere,
motiv pentru care el pleacă singur și ia de la un hotel o „cocotă” destul de frumoasă pe care o
duce în patul conjugal. Ela îi găsește, se supăra și pleacă de acasă.

Ștefan o va căuta, dar nu o mai întâlnește și nici nu reușește să afle ceva despre ea.

După vreo patru săptămâni se întâlnesc la o cursă de cai, dar totul se rezumă la un salut al
bărbatului. O întâlnește apoi întâmplător pe stradă. Deși emoția a fost puternică, a reușit totuși să
păstreze o calmitate aparentă și își vorbesc.

Se împacă după o lună. Petrec vara la Constanța, iar în septembrie se întorc în București, unde au o
ceartă din cauză că Ela nu voia să aibă un copil.
 Capitolul 5: Între oglinzi paralele

În februarie, Ștefan este concentrat pentru două săptămâni la Azuga. Se întoarce pe

neașteptate, noaptea, și nu o găsește pe Ela acasă.

Ela vine acasă dimineața. El o gonește și îi propune să divorțeze, iar ea a acceptă.

După un timp, nemaisuportând distanța începe să o caute prin oraș, numai pentru a o
vedea. Au loc scurte întâlniri, după care află că e bolnavă și îi trimite un pachet de cărți
și flori. După luni de zile se întâlnesc la hipodrom, se plimbă și își vorbesc.

După un timp, scotocind prin sertarele unui birou din camera Elei, Ștefan găsește un
bilet de la Anișoara care explica absența Elei în seara în care a hotărât să divorțeze. Cei
doi se împacă pentru o lună de zile.

După două săptămâni este concentrat la Dâmbovicioara. Ela se mută la Câmpulung, la o

distanță de doar 30 de km, pentru a fi mai aproape unul de celălalt.
 Capitolul 6: Ultima noapte de dragoste

Într-o scrisoare, Ela îl cheamă urgent pe Ștefan la Câmpulung. El încercase să obțină permisie de la
căpitanul Dimiu. După mai multe încercări, până la urmă, reușește să plece, deși războiul era foarte
aproape. (vezi capitolul 1)

Ajuns la Câmpulung cei doi au parte de ultima lor noapte de dragoste. Ela îi cere să treacă o parte
din lirele englezești de la Banca Generală pe numele ei. El o refuză, se ceartă și iese să se plimbe. Îl
vede întâmplător pe domnul G. și este convins că acesta este venit în Câmpulung pentru Ela.

Pleacă, se întâlnește întâmplător cu locotenent-colonelul care vrea să îl ia forțat cu el înapoi la

regiment. Este nevoit să se întoarcă pe loc la Dâmbovicioara.

Călătoria este una plină de frământări sufletești. Pe drum cei doi vorbesc chiar despre Grigoriade,
constatând o serie de coincidențe care îl tulbură amarnic pe Ștefan, trecându-i prin minte chiar să se
întoarcă și să își ucidă soția.

Cum ajunge la regiment, se pregătesc de război, cu Gheorghidiu vârf al avangardei..

PARTEA A DOUA
 Capitolul 1: Întâia noapte de război

Se creează o imagine de groază a războiului. Armata este dezorganizată, ordinele se contrazic unul
pe altul, ofițerii sunt speriați și deznădăjduiți.

Întreg capitolul cuprinde așa-zise tactici de război.

Renunță la gândul dezertării: „n-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, ca aceea pe
care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact, să lipsească ea din întregul meu sufletesc.”

Ștefan, descrie frigul, groaza, foamea, frica, întunericul. Ba mai mult, scapă de un glonț, lăsându-se
repede la pământ. Glonțul a lovit un bolovan mare, după care era ascuns capul sublocotenentului.

Ștefan hotărăște să facă scrisoarea de donație pentru Ela.

 Capitolul 2: Fata cu obraz verde la Vulcan

În a treia zi, la Vulcan, Ștefan este trimis sa facă dreptate, după ce niște săteni
acuzaseră țiganii că le-au furat din curți.

Printre țigani observă o fată de vreo 15-16 ani care furase un șorț și o
umbreluță roșie. O amenință că o împușcă, o ia cu el să fie judecată, dar auzind
focuri de armă, e nevoit să plece și să îi dea drumul fetei.

A doua zi, primesc ordin să ocupe Codlea, apoi Țintar. După o „scurtă și
vehementă încăierare”, ajung pe malul Oltului. Inamicul se retrage pe celălalt
mal, deluros.
 Capitolul 3: Întâmplări pe apa Oltului

Înaintând pe V. Oltului observă tactica inamicului.

Într-o zi, șefii sunt anunțați că există două fete, Maria și Ana Mănciulea, care sunt spioane și
trimit informații inamicului. Sunt anchetate de către Ştefan Gheorghidiu și vor fi arestate, în
ciuda faptului că ele resping acuza şi nu există dovezi.

Maria este decorată cu „virtutea militară” pentru conducerea armatei române peste Olt
unde învinsese inamicul.

Colonelul comandant al batalionului din care făcea parte naratorul este ucis, pe malul opus,
în timp ce conducea asaltul trupelor sale.
 Capitolul 4: Post înaintat la Cohalm

La Cohalm, un orașel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce în ce mai crud.

Au loc mici întâmplări specifice războiului: soldaţii maghiari rechiziţionează vitele

ţăranilor din Stena, saşii din Cohalm reclamă un soldat din subordinea lui
Gheorghidiu pentru a fi luat o fată şi a o fi dus în pădure, însă era vorba doar
despre cercetarea unei acuze de spionaj aduse fetei.

Din cauza frigului îndurat, Ștefan Gheoghidiu se îmbolnăvește de intestine. Îi e rău

trei zile. Doctorul vrea să îl trimită în țară la spital. Ștefan nu acceptă să plece acasă
pentru că e bolnav de stomac.
 Capitolul 5: Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu

Divizia lui Ștefan primește ordin să mărșăluiască rapid spre Sibiu. Ștefan constată că
serviciul de recunoaștere este mediocru, conducerea militară ignoră principii esențiale ale
războiului.

Unitatea lui Ștefan descoperă două furgoane de bagaje părăsite în fugă de dușmani. Găsesc
ciocolată, dulceață, scrisori, ziare nemțești și două putine de brânză.

Artileria germană loveşte compania lui Ştefan, aflată în ariergarda batalionului şi

neputându‑se adăposti din pricina poziţionării pe teren deschis
Un soldat, Marin Tuchei, rosteste intr-una: „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” văzând
cum zboară proiectilele pe langa ei si ii spulberau pe cei ghinionisti

Mor şaisprezece oameni din companie. Cei o sută și ceva de oameni care au supraviețuit
focului celor două baterii nemțești se încordează și pornesc la drum.
 Capitolul 6: WER KANN RUMANIEN RETIEN? (Cine va putea salva România?)

Militarii primesc, prima dată după intrarea României în Primul Război Mondial, scrisori din țară. Ștefan pune
scrisoarea de la Ela și de la mama lui în sertar, fără să le citească.

Orișan îi spune lui Ștefan că a citit ziarele nemțești și că la Turtucaia au fost luați douăzeci şi cinci de mii de
prizonieri români.

Orișan vrea să plece cu vreo misiune la București ca să le deschidă ochii parlamentarilor influenți, pentru a
înțelege că războiul românesc este condus prost. Ștefan îl sfătuiește să renunțe

Ștefan citește scrisoarea de la Ela care îi mulțumește pentru donația făcută și își amintește cât a suferit din
cauza ei: „Acum totul e, parcă, din alt tărâm, iar între noi abia dacă e firul de ață al gândului întâmplător.”

Deși ostaşii credeau că pleacă abia peste o săptămână, seara, brigada lui Ștefan primește ordin de plecare.
Merg pe ploaie prin noroi, de la ora nouă până la miezul nopții.

Extenuat şi profund depresiv („E în mine o tristeţe mânjită, ca de moarte.”), este rănit la mâna stângă şi ajunge
în convoiul sanitar, unde cunoaşte un ofiţer german luat prizonier.
 Capitolul 7: Comunicat apocrif

Două sute de răniți, printre care și Ștefan, sunt duși cu trenul sanitar.

Ajuns în București, mama îl întâmpină la gară. Deși se arată foarte iubitoare și grijulie, Ștefan o simte ca pe o
străină.

Pleacă apoi cu trenul la spitalul din Iași. Cât timp Ștefan este în spital, luptele se dau acum în Carpați, la optzeci
de km depărtare.

La spital a fost adus și Orișan, „rănit la mâna dreaptă de o schijă de obuz.”

Părăsește spitalul și se întoarce la București, unde Ela îl așteaptă cu entuziasm.

În corespondență descoperă o scrisoare anonimă. I se spune că soția îl înșela cu Grigoriade. I-o arată Elei, dar
aceasta neagă.

A doua zi se mută la hotel, se hotărăște să renunțe la căsnicie, lăsându-i Elei totul. „I-am scris că-i las absolut
tot ce e în casă, de la obiecte de preț, la cărți… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.”