Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război

de Camil Petrescu

Cartea întâi
La Piatra Craiului, in munte
Actiunea primului capitol se desfasoara in primăvara anului 1916 in timpul actiunilor de
fortificare, tara pregătindu-se pentru intrarea in primul război mondial.
Stefan Ghiorghidiu, proaspăt locotenent rezervist ajuta la pregătirea războiului pe Valea
Prahovei si in Dâmbovicioara.
Intr-o seara la popota regimentului s-a început o discutie pe tema casatoriei si a relatiei
dintre soti. Discutia porneste de la un proces in care un bărbat este eliberat chiar daca acesta si-
a omorât sotia care îl insela.
Căpitanul Dimiu isi exprima clar părerea: ,,Nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa.
Daca-i arde de altele sa nu se mărite.” Căpitanul Corabu este cel care crede ca intr-o astfel de
situatie divortul este solutia.
Asistând la aceasta discutie copilăreasca, Ghiorghidiu izbugneste si le spune celorlalti sa
nu vorbească despre dragoste pentru ca nu se pricep. Replica sa, cea mai interesanta: ,,O iubire
mare e mai degrabă un proces de autosugestie”, arata exact ceea ce gandeste Ghiorghidiu, care
este hotărât sa dezerteze, daca, nu i se da permisie doua zile.
Diagonalele unui testament
Acest capitol începe cu amintirile lui Ghiorghidiu despre povestea lui de iubire. Replica
din incipitul capitolului: ,,Eram însurat de doi ani si jumătate cu o colega de le universitate si
bănuiam ca mă inseala”
Ea era de fapt una dintre cele mai frumoase studente. Si toata povestea a fost hrănita de
mândria pe care el o simtea pentru ca ea il iubea.
Ei, desi săraci, trăiesc o frumoasa poveste de dragoste pana când Stefan primeste o
mostenire de la unchiul sau, Tache. El încearcă, împreuna cu unchiul sau Nae Ghiorghidiu si
Lumanararu sa facă anumite afaceri, însa isi da seama ca nu e făcut pentru asa ceva si se
retrage.
E tot filozofie
Capitolul începe cu descrierea unor momente frumoase ale celor doi soti in care se vede
ca inca se iubeau, se distrau împreuna si filozofau.
Intr-o după-amiaza, pe când se plimbau, cei doi se întâlnesc cu verisoara lui Stefan,
Anisoara. De aici încolo lucrurile se schimba. Ela petrece tot mai mult timp in prezenta Anisoarei,
devine din ce in ce mai preocupata de haine si de petrecerile mondene, schimbare pentru care
Stefan, nu era pregătit.
Un episod cutremurător este cel al excursiei de la Odobesti in care Stefan este orbit de
gelozie din cauza comportamentului sotiei sale.
Aici are loc prima ruptura sufleteasca dintre cei doi, datorita apropierii Elei de dl. G.

-1-
 Asta-i rochia albastra
In acest capitol incepe jocul dintre cei doi.
Stefan începe la rândul sau sa flirteze cu o alta femeie, după care Ela nu a vrut sa plece
acasă împreuna cu el, motiv pentru care el aduce in patul sau o „cocota” destul de frumoasa, pe
care Ela o gaseste, se supăra si pleacă de acasă.
După ceva timp, a început sa ii simtă lipsa si o intalneste intr-un sfarsit. Desi emotia a fost
puternica a reusit totusi sa păstreze o calmitate aparenta.
La a doua întâlnire, au vorbit, s-au plimbat iar el a găsit-o mai mult decât frumoasa in
rochia pe care ea o purta. S-au împăcat după o luna. Au petrecut vara la Constanta, iar in
septembrie s-au întors in Bucuresti unde au mai avut o cearta din cauza ca Ela nu voia sa aibă un
copil.
Intre oglinzi paralele
In februarie, Stefan se întoarce prin surprindere de la Azuga unde fusese concentrat si nu
a găsit-o pe Ela acasă. După ce a venit acasă dimineata, el a gonit-o si i-a propus sa divorteze,
lucru pe care ea l-a acceptat. După un timp, nu mai suportând distanta a început sa o caute prin
oras, numai pentru a o vedea. Când a fost bolnava i-a trimis un bilet si carti încercând sa o
apropie. Peste câteva luni s-au întâlnit la curse si au vorbit mai pe larg.
Aceste scurte întâlniri ii făceau atât bine cat si rău lui Stefan.
A reluat studiul si a încercat sa găsească o lume superioara dragostei. După un timp
gaseste un bilet de la Anisoara care explica absenta Elei in seara in care a hotărât sa divorteze,
însa nu putea fi sigur daca este adevărat sau nu.
După doua saptamani este concentrat langa Câmpul-Lung si Ela se muta in C-lung pentru
a fi mai aproape de el.
Ultima noapte de dragoste
Intr-o scrisoare Ela in cheamă urgent pe Stefan la C-lung. Stefan încearcă sa obtina
permisie de la căpitanul Dimiu. După mai multe încercări, pana la urma, reuseste sa plece desi
războiul era foarte aproape.
Când ajunge la C-lung cei doi au parte de ultima lor noapte de dragoste. După asta Ela
încearcă sa-i propună lui Stefan, sa-i dea niste bani, sa isi facă testament. El o refuza si astfel a
început o discutie dureroasa. Plecând de acasă sa se linsteasca se intalneste cu locotenentul-
colonel care vrea sa il ia cu el înapoi la regiment. Abia reseste sa dea pe la Ela sa isi ia bagajele.
Calatoria este una plina de framantari sufletesti. Pe drum se vorbeste chiar despre
Grigoriade, cel pe care îl bănuia amant al sotiei sale Stefan, care se afla la C-lung.
Cum ajunge la regiment, era deja ordinul de pregătire pentru război.

-2-
 Cartea a II-a

Intaia noapte de război

In acest capitol se creează o imagine de groaza a războiului. Armata era dezorganizata,
ordinele se contraziceau unul pe altul, ofiterii erau speriati si deznadajduiti.
Întreg capitolul cuprinde asa-zise tactici de război, nereusite însa.
Stefan, descrie frigul, groaza, foamea, frica, întunericul care reuseste sa-l facă sa uite de
situatia in care se afla cu sotia sa.
Sunt prezentate si evenimente amuzante: după ce soldatii dau nas in nas cu un pluton si
striga „prizonier, prizonier” realizează ca de fapt prizonierii sunt tot romani.
Fata cu obraz verde, la Vulcan
A treia zi, la Vulcan, Stefan este trimis sa facă dreptate după ce niste săteni acuzaseră
tiganii ca le-au furat din curti. El se duce sa cerceteze si printre tigani observa o fata de vreo 16
ani pe care după ce o ameninta ca o impusca o ia cu el sa fie judecata.
Auzind focuri de arma, e nevoit sa plece si sa ii dea drumul fetei.
Intamplari pe Valea Oltului
Înaintând pe V. Oltului observa tactica inamicului.
Intr-o zi sefii sunt anuntati ca exista doua fete, Maria si Ana Manciulea, care sunt spioane
si trimit informatii inamicului.
Căpitanul este sugestiv deoarece după ce, cele doua surori sunt arestate pentru spionaj,
Maria este decorata cu „virtutea militara” pentru conducerea armatei romana peste Olt unde
învinsese inamicul.
Post inaintat la Cohalm
La Cohalm, un orasel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce in ce mai crud. Nimeni
nu mai are pofta de mâncare. Pe fetele tuturor este întipărita groaza. Romanii ajung sa fie jefuiti
de către unguri. Ghiorghidiu este trimis sa rezolve problema.
Desi povesteste la întoarcere cu amuzament cum l-au pandit pe inamic, comandantul nu
este multumit.
Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu
Capitolul cuprinde scene de apocalipsa, prin violenta si groaza.
Un soldat, Marin Tuchei, rosteste intr-una: „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”
văzând cu zboară proiectilele pe langa ei si ii spulberau pe cei ghinionisti, cum înotau prin nămol,
altul este socat pentru ca a văzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, ii povestea lui
Ghiorghidiu: „Fugea asa, fara cap, după dvs. dl. locotenent”.
Wer Konn Romanien Retent?
Capitolul descrie cum se încheie marsul acesta istovitor pentru Ghiorghidiu. Desi încearcă
numeroase tactici de război, oamenii lui Ghiorghidiu, împreuna cu el, sunt prinsi in capcana iar
Ghiorghidiu este rănit la mana.
Asteptand sa fie condus la trenul sanitar, Ghiorghidiu intra in vorba cu un neamt.
-3-
 Neamtul este dezgustat de lupta romanilor, spunând ca nu astfel se poarta războiul, cu
atacuri haotice, sustinand ca războiul are si el regulile lui.
Comunicat apocrif
Rănit si spitalizat, Ghiorghidiu se întoarce la Bucuresti.
Ela i se pare o străina si-i propune sa se despartă. „Mi-e indiferent daca esti nevinovata”
desi cândva „as fi putut ucide pentru femeia asta”.
Isi da seama ca oricând putea găsi o alta femeie la fel. I-a dăruit Elei casele de la
Constanta, bani, „absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti…de la lucruri personale la
amintiri. Adică tot trecutul”.

-4-
 Camil Petrescu
~Activitatea literara~
Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie,
nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al
romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă
renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.
Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morții,
care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:
Dar eu,
Eu am văzut idei...
(...)
Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei
Concepte estetice:

 Autenticitatea este esența noului în creația literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspirație către
autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului și "momente autentice de simțire" în roman.
Autenticitatea este ilustrarea realității prin propria conștiință, scriitorul însuși mărturisea: „Singura realitate
pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic“.
 Substanțialitatea (substanțialismul) este concepția conform căreia literatura trebuie să reflecte esența
concretă a vieții: iubirea, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit, cunoașterea, dreptatea, adevărul,
demnitatea, acele categorii morale absolute.
 Sincronizarea în concepția lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârșită a literaturii cu filozofia și
psihologia epocii, întrucât actul de creație este un act de cunoaștere, de descoperire și nu de invenție:
„Nu putem cunoaște absolut nimic, decât răsfrângându-ne în noi înșine“.
 Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici și
introspectivi, hipersensibili, intransigenți și inflexibili moral. Luciditatea „nu omoară voluptatea reală, ci o
sporește“.
 Narațiunea la persoana I folosește timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute,
totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă, așadar, experiență interioară: „Să nu
descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din
mine însumi nu pot ieși (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi“.
 Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiași obiect, aceluiași concept,
aceleiași norme morale.
 Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul
care susține formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, „ca într-un proces
verbal“.
Teme și motive:

 Războiul - ca experiență de viață trăită, o experiență decisivă a intelectualului, războiul ca iminență a

morții este tragic și absurd.
Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

 Introspecția psihologică se regăsește în majoritatea operelor sale, prin observarea vieții interioare,
prin analiză psihologică a conștiinței personajelor.
Reprezentant: Patul lui Procust

 Intelectualul - cu dramele lui de conștiință - este prezent într-un cadru de existență obiectiv-
socială, dominat de setea de absolut.

-5-
  Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor
idei".

Romane:

 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)

 Patul lui Procust (1933)
 Un om între oameni (1953 - 1957, neterminat) O caracterizare cuprinzătoare și sintetică a romancierului
Camil Petrescu este formulată de G. Călinescu în Istoria literaturiiromâne. Compendiu (1968)[4]: "Camil
Petrescu este în roman un anticalofil, partizan al dicteului automat...Bergsonian și proustian, înțelege să
cultive fără stânjenire "fluxul amintirilor" și gidian, să respecte autenticul în jurnale în care pretinde a nu
modifica nimic din cursul amintirii...".
Nuvele:

 Turnul de fildeș (1950)

 Moartea pescărușului (1950)
 Mănușile (1950)
 Cei care plătesc cu viața (1950)
 Un episod...(1957)
Poezie:

 Versuri. Ideea. Ciclul morții (1923)

 Un luminiș pentru Kicsikem (1925)
 Transcendentalia (1931),
 Din versurile lui Ladima (1932)
Dramaturgie:

 Jocul ielelor(1918)
 Act venețian (1918-1946)
 Suflete tari(1921)
 Danton (1924-1925)
 Mioara (1926)
 Mitică Popescu (1925-1926)
 Dona Diana, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938)
 Iată femeia pe care o iubesc (1943)
 Prof. dr. Omu vindecă de dragoste (1946)
 Bălcescu (1948)
 Caragiale în vremea lui (1955)
Despre dramaturgia lui Camil Petrescu, G. Călinescu (Op.cit., p.292) scrie: "Cea mai profundă operă [în
dramaturgie] este Danton..." Despre personajul Danton, construit de Camil, G. Călinescu afirmă: "Danton e
un burghez bonom, soț bun, politician ferm, fără șovăiri sentimentale, disprețuind formalismele și paperaseria,
suflet suav în intimitate, tată de familie fără puritanism...".

-6-
-7-