Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Modernismul de definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care
implică ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe deplin înțeles
doar dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul, primul promovând
nonconformismul, dinamismul, inovația, iar cel de-al doilea respectând cu strictețe
regulile impuse de tradiție.Eugen Lovinescu este cel care teretizeaza modernismul
romanesc in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi nume.

Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima ideile, prin mijloace artistice
conceptia despre poezie (teme,modalitati de creatie si de expresie) si despre rolul
poetului (raportul acestuia cu lumea,creatia si cunoasterea), din perspective unei
estetici modern.De asemenea,este o meditatie filozofica si o confesiune elegiaca pe
tema cunoasterii.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica moderna pentru ca
interesul autorului este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-
creatie. Poezia apartine modernismului prin:influentele expresioniste,
intelectualizarea emotiei,noutatea metaforei(metafora plasticizanta si metafora
revelatorie),inoirea prozodiei(versul liber si tehnica ingambamentului).Poezia
ilustreaza unele dintre influentele expresioniste pe care le aduce in peisajul literar al
vremii volumului “Poemele luminii”:exacerbarea eului creator,sentimental
absolutului,interiorizarea si spiritualizarea peisajului,tensiunea lirica.

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga,publicata in

deschiderea primului sau volum “Poemele luminii” 1919, face parte din seria
artelor poetice moderne ale literaturii romane interbelice,alaturi de “Testament” de
Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion Barbu.

Tema poeziei este cunoasterea,desemnata de metafora “lumina”,dar si atitudinea

poetica in fata marilor taine ale Universului.Cunoasterea lumii in planul creatiei
poetice este posibila numai prin iubire: “Eu nu strivesc…/caci eu iubesc/si flori si
ochii si buze si morminte”. Motivele poetice sunt:misterul si lumina,motiv central
in poezie si metafora emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga,inclusa si
in titlul volumului de debut,cu o dubla semnificatie: cunoasterea si iubirea.

Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului,un concept central la

Blaga ,in opera filozofica si in cea poetica.Intre filosofia si poezia lui Lucian Blaga
exista o circulatie a conceptelor.Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi
explicate cu ajutorul terminologiei filozofice ulterior constituite in “Trilogia
cunoasterii”1933.Pentru filosof, exista doua modalitati de cunoastere,de raportare
la mister:cunoasterea luciferica,care potenteaza misterul,si cunoasterea
paradiziaca,care descifreaza misterul.Cunoasterea se articuleaza prin doua tipuri de
metafore:plasticizante si revelatorii.

Conceptia poetului despre cunoastere este exprimata artistic prin opozitia dintre
metaforele revelatorii “lumina altora”,cunoasterea paradiziaca,de tip rational,
logic, si “lumina mea”,cunoasterea luciferica,poetica,de tip intuitive.Rolul poetului
nu este de a descifra tainele lumii si de a le ucide astfel “Lumina altora/sugruma
vraja nepatrunsului ascuns”,ci de a le adanci misterul prin creatie: “eu cu lumina
mea sporesc a lumii taina”.Astfel,creatia poetica apare ca un mijlocitor intre “eu” si
“lume”.

Titlul contine o metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” si exprima

atitudinea poetului,izvorata din iubire,de protejare a misterului.Primul cuvant,
pronumele personal “eu”,reluat de cinci ori in poezie,evidentiaza rolul eului liric, de
centru creator al propriului univers poet,fiind de asemenea o influenta
expresionista,exacerbarea eului creator,si o marca a confesiunii.Verbul la forma
negative “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si obtinunea
pentru cunoasterea luciferica,poetica.Totodata,distingem reluarea titlului in primul
vers al poeziei,pentru a intari legatura dintre paratext si mesajul poetic.

Lirismul subiectiv,sustinut prin folosirea recurenta a pronumelui personal “eu”,

care apare de cinci ori in poezie,cu rolul de a amplifica tribulatiile poetului si
contrastul dintre imaginativ si rational, si prin formele verbale la persoana intai,
numarul singular “nu strivesc”,”nu ucid”,”-ntalnesc”, are ca efect, in acest caz,
exacerbarea trairilor eului liric.

La nivel prosodic,remarcam o mare libertate in folosirea elementelor de

versificatie: predilectia pentru versul alb,preferinta pentru strofa-bloc(20 de
versuri),alternanta versurilor scurte cu cele lungi,prezenta ingambamentului,
absenta rimei.

Poezia cuprinde trei secvente lirice.Acestea subliniaza atitudinea poetului fata de

cunoastere(versurile 1-5), opozitia “lumina mea”-“lumina altora”(versurile 6-18) si
explicatia pentru atitudinea din prima secventa “caci eu iubesc”(versurile 19-20).

Versul incipit exprima intentia poetului de a amplifica misterul.Verbul la timpul

present,forma negativa sugereaza preferinta pentru cunoasterea luciferica,prin care
misterele nu se reduc,ci dimpotriva se adancesc “nu strivesc”.In acest context verbul
dobandeste valoarea prezentului etern si exprima o detasare a poetului fata de
cunoasterea paradiziaca.Ideea universului perfect este plasticizanta in metafora
revelatorie “corola de minuni a lumii” explicitata in versul al cincilea,format dintr-o
suita de metafore revelatorii.Florile exprima viata, efemeritate,frumosul, ochii sunt
reprezentati de cunoastere, spiritualitate, contemplarea poetica a lumii, buzele sunt
simbolul iubirii,senzialitatii,rostire poetica,iar mormintele reprezinta
moartea.Verbele aflate in relatie de sinonimie partiala “nu ucid”si “nu strivesc”
exprima ideea de interventie agresiva asupra misterelor,interventie manifestata pe
cale rationala. Sintagmele “in calea mea” si “lumina altora” sunt in relatie de opozitie
si exprima metaforic doua modalitati diferite de raportare la univers. “Calea mea”
este destinul artistului,unic,irepetabil spre deosebire de cea a oamenilor comuni
“altora”.Cele doua adjective pronominale posesive respective nehotarate aflate in
relatie de opozitie sustin optinunea pentru doua tipuri diferite de cunoastere.

In secventa a doua se afla in relatie de sinonimie meteforele “nepatrunsului

ascuns” si “in adancimi de intuneric”exprima plastic misterele plasate dincolo de
cenzura trascendenta impusa de Marele Anonim. De altfel,poetul filosof considera ca
aceasta limita este situata in imediata apropiere a realitatii.Cel mai scurt si cel mai
lung vers al poeziei sunt plasate in pozitie mediana pentru a sublinia si la nivel
grafic si prosodic opozitia dintre cele doua tipuri de cunoastere. Ideea potentarii
misterelor de catre artist este plastic exprimata prin ampla comparative “si tot ce-I
neinteles/se schimba-n neintelesuri si mai mari” formata cu ajutorul repetitiei
substantivului obtinut prin conversiune de la adjectivul ne-nteles. “Sub ochii
mei”sugereaza rezultatul contemplarii artistului care are destinul sau “calea
mea”,diferit de tiparul cognitiv.

Secventa a treia este de fapt o concluzie relevanta pentru felul in care poetul se
raporteaza la univers,cunoasterea prin iubire.Versul final format dintr-o enumeratie
de metonomii releva temele creatiei blagiene.In acest context “si”adverbial
subliniaza importanta fiecarei realitati incocate, intrucat “florile”pot simboliza
vegetalul, “ochi si buze” rostul finite umane, iar “morminte” moartea si ceea ce este
dincolo de ea conform credintei populare.

Poezia blagiana “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este reprezentativa

pentru modernismul interbelic atat prin abordarea inedita a temei creatiei,cat si
prin prozodia lipsita de costrangeri formale, prin esentializarea mesajului poetic
si,mai ales,prin uzitarea metaforei(procedeu care amplifica ambiguitatea tipica
modernismului).Lirica blagiana sustine o efuziune tipic expresionista,ceea ce
amplifica originalitatea si expresivitatea imaginarului poetic.
 POLUANTII CHIMICI AI AERULUI
Dioxidul de carbon - cel mai comun oxid, concentraţia sa fiind de 0,038%. Sursa principală –
combustia benzinei (amestec complex de hidrocarburi) în prezenţa unei cantităţi suficiente de
oxigen: Fenomenele toxice legate de CO2 apar când presiunea sa parţială creşte atât de mult
încât este împiedicată eliminarea prin aerul expirat. Tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite
de fenomene legate de dezechilibrul acido - bazic apar la concentrații mai mari de 3%. Până la
20% probabilitatea de supravieţuire este limitată, la concentrații mai mari de 20% survine
moartea fulgerătoare prin inhibarea centrului respirator. Creşteri ale concentraţiei CO2 pot avea
loc în încăperi în care se produc fermentaţii, în mine, în puţuri în care au loc procese naturale de
fermentaţie etc. Conținutul de CO2 are valoare de indicator al calității aerului din încăperi. În
ultimii ani se constată o tendinţă de creştere a concentraţiei CO2 în atmosferă, în medie 1ppm/an.

Monoxidul de carbon - gaz incolor şi inodor, densitate apropiată de cea a aerului, foarte difuzabil
în atmosferă. Rezultă din arderea incompletă a benzinei (un amestec de hidrocarburi HC notat
prin tipul predominant - octan-ul C8H18) sau din alte surse antropogene: Sursele naturale
eliberează aprox. de zece ori mai mult CO în atmosferă comparativ cu sursele antropogene.
Principala sursă naturală este gazul metan eliberat în timpul descompunerii anaerobe a
materialelor de origine vegetală.

Dioxidul de sulf (anhidrida sulfuroasă SO2 ) este un produs rezultat din arderea combustibililor
cu un conţinut mare de sulf, din erupţiile vulcanice sau din H2S rezultat prin descompunerea
anaerobă a materialelor organice cu sulf: După absorbţie difuzează în ţesuturi unde se comportă
ca un toxic celular provocând tulburări în metabolismul proteinelor, hidraţilor de carbon,
vitaminelor etc. Rezultă din arderea combustibililor fosili sau din surse industriale. Este o cauză
principală a ploilor acide.

Oxidul de azot este produs de combustie şi reprezintă principalul component al gazelor eliberate
din procesele industriale. Este un gaz incolor care se oxidează uşor în prezenţa O2 atmosferic la
NO2 şi participă la formarea ozonului la nivelul solului. De asemenea, NO se combină cu apa şi
formează HNO3 ce contribuie la formarea ploilor acide. 2 NO. + O2 -> 2 NO2 Dioxidul de azot,
cel mai toxic constituent al gazelor industriale, este în echilibru cu dimerul său tetraoxidul de
azot (N2O4 ) şi are culoare brun-roşcată fiind mai greu decât aerul. Acest oxid este îndepărtat
din atmosferă ca acid azotic şi azotaţi: NO2 produce iritarea ochilor, inflamaţii ale ţesutului
pulmonar şi emfizem. Oxizii azotului pun probleme reale de sănătate din cauza rolului pe care
aceștia îl au în formarea poluanţilor secundari asociaţi cu smogul fotochimic.

NO un gaz incolor iar NO2 are culoare brun-roşcată şi este mai greu decât aerul. NO2 este cel
mai toxic constituent al gazelor industriale, provocând iritaţia ochilor şi inflamaţia ţesutului
pulmonar. Chiar și în zonele intens poluate, concentraţia de NO2 rar atinge nivele care să
producă aceste efecte.

Hidrocarburile şi alţi compuşi organici eliminaţi prin gazele de eşapament ale maşinilor şi din
diverse industrii se oxidează în atmosferă sub acţiunea radiaţiilor UV conducând la obţinerea
unor produşi cu putere mare de oxidare. Din această cauză ele exercită o acţiune iritantă
puternică asupra conjunctivei şi căilor respiratorii.
 Testament
de Tudor Arghezi
Modernismul de definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care
implică ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe deplin înțeles
doar dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul, primul promovând
nonconformismul, dinamismul, inovația, iar cel de-al doilea respectând cu strictețe
regulile impuse de tradiție.Eugen Lovinescu este cel care teretizeaza modernismul
romanesc in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi nume.

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice ale
literaturii romane din perioada interbelica,alaturi de “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga si “Joc secund” de Ion Barbu.Poezia deschide primul
volum arghezian, “Cuvinte potrivite”1927,si are rol de program literar,realizat
insacu mijloace artistice,definind crezul literar al autorului.

Testament este o arta poetica,deoarece autorul isi exprima propriile convingeri

despre arta literara,despre menirea literaturii,despre rolul artistului in societate.
Mai mult,este o arta poetica moderna,pentru ca regasim problematica specifica
liricii moderne:transfigurarea scocialului in esthetic,estetica uratului,raportul dintre
inspiratie si tehnica poetica,ceea ce atesta apartenenta la curentul literar.

Tema poeziei o reprezinta creatia literara in postaza de mestesug,creatie lasata ca

mostenire a unui fiu spiritual.Astfel,cartea devine un mod de a cunoaste lumea,
“cartea mea-i,fiule,o treapta”,reprezentand ”hrisovul cei dintai”.Metafora “carte”
este motivul central si are sensul de bun spiritual care asigura legatura dintre
generatii si ofera urmasilor o identitate,fiind “hrisovul cel dintai”.Ca element de
recurenta,cuvantul “carte” are o bogata serie sinonimica pe parcursul discursului
liric: “testament”,”hrisov”,”cuvinte potrivite”,”slova de foc” si ”slova faurita”.

Viziunea argheziana despre lume evidentiaza in aceasta arta poetica modernista

releva atitudinea creatorului fata de predecesori,dar si fata de urmasi prin mesajul
si valoarea estetica ale operelor sale,Prin urmare,in viziunea argheziana,creatorul
trebuie sa fie angajat social,sa isi transfigureze in creatie suferintele care sa
contribuie la evolutia neamului sau.

Titlul poeziei are o dubla acceptie:una denotative si alta conotativa.In sens

propriu,cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana,prin care
aceasta isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte,mai ales in
legatura cu transmiterea averii.In acceptie religioasa,cuvantul face trimirere la cele
doua mari parti ale Bibliei,Vechiul si Noul Testament,in care sunt concentrate
invataurile adresate oamenilor.Din aceasta,deriva si sensul conotativ al termenului
din poezie.Astfel,creatia argheziana devine o mostenire spiritual adresata
urmasilor-cititori.

Discursul liric este realizat ca un monolog adresat de un tata catre un fiu

spiritual,caruia ii lasa drept mostenire “cartea”,metonimie care desemneaza creatia
literara.Cele doua ipostaze lirice sunt desemnate de pronumele la persoana intai
singular “eu”, tatal spiritual,poetul,si pronumele personale la persoana a doua
“tu/voi”,”fiul”/cititorii/urmasii,iar in finalul poeziei,de metonimiile “robul”
“Domnul”.Alernanta verbelor are ca rol generalizarea misiunii creatoare.

Relatiile de simetrie nu sunt clar evidentiate,ele fiind date de plasarea cuvantului-

cheie “carte” si a sinonimelor sale in cele trei secvente licire.Poetul identifica doua
mijloace artistice interdependente,prin care scriitorul ajunge la adevarul
artistic:prin spontaneitate,prin har divin “slova de foc” si prin tenacitatea muncii
creatoare “slova faurita”.

Compozitional,textul poetic este structurat in cinci strofe,cu numar inegal de

versuri grupate in trei secvente poetice.Prima secventa evidentiaza legatura ce se
stabileste intre generatii,cea de-a douareda rolul etic,esthetic si social al poeziei,iar
ultima secventa reprezinta contopirea dintre har si truda in poezie.

Prozodia imbina elemente de modernitate cu cele traditionale:rima este

imperecheata,strofele sunt compuse dintr-un numar inegal de versuri,cu masura de
9-11 silabe si un ritm variabil,evidentiand intensitatea sentimentelor exprimate.

Incipitul,conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual,releva

ideea mostenirii spirituale “un nume adunat pe-o carte”,care devine simbol al
identitatii obtinute prin cuvant.Conditia poetului este concentrate in versul “decat
un nume adunat pe-o carte”,iar poezia apara ca un bun spiritual si peren “nu-ti voi
lasa drept bunuri dupa moarte”.

Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor,

legatura dintre generatii se realizeaza prin “carte”, creatia poetica, treapta a
prezentului “In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine”.
Enumeratia “rapi si gropi adanci”, ca si versul urmator “Suite de batranii mei pe
branci”, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de
inaintasi.
In strofa a doua “cartea”,creatia elaborate cu multa munca de poet,este “hrisov”,
care are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, un
document al existentei si al suferintei stramosilor.
Ideea centrala din cea de a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume
obiectuala. Astfel “sapa” devine “condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine
“calimara”. Asupra cuvintelor, poetul, aplica aceeasi truda transformatoare prin care
plugarii supuneau pamantul, prin urmare, el este un nascocitor care transforma
“graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, in “cuvinte potrivite”, metafora ce desemneaza
poezia ca mestesug, ca truda si nu ca inspiratie divina. Efortul poetic presupune insa
un timp indelungat, necesar transfigurarii artistice si trudei asupra cuvintelor,
sugerat prin paralelismul dintre munca fizica “Sudoarea muncilor sutelor de ani” si
aceea spirituala “framantate mii de saptamani”. In viziunea lui Arghezi prin arta,
cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta expresiva, idee exprimata prin
oximoronul din versurile “Veninul strans l-am preschimbat in miere, / Lasand
intreaga dulcea lui putere”.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica “Am luat ocara si torcand usure/
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure”. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime
imagini sensibile, dar si sa condamne raul din jur “sa injure”, arta avand functie de
purificare, dar si moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaza,
devine indreptar moral, iar opera literara capata valoare justitiara “Am luat cenusa
mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra/ Hotar inalt, cu doua lumi pe
poate,/ Pazind in piscul datoriei tale”.
In strofa a cincea apare idea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca
durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin “vioara”
instrument mult mai reprezentativ pt universul taranesc decat clasica lira: “Durerea
noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara,/ Pe care ascultand-o a
jucat/ Stapanul ca un tap injunghiat”.

Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, “Domnita”, “pierde”

in favoarea mestesugului poetic “Intinsa lenesa pe canapea,/ Domnita sufera in
cartea mea”. Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin, “slova de foc”, cat
si rezultatul mestesugului, al trudei poetice “slova faurita”: “Slova de foc si slova
faurita/ Imperecheate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste”. Conditia
poetului este redata in versul “Robul a scris-o, Domnul o citeste”, artistul este un
“rob”, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului, “Domnul”.

Poezia “Testament” de Tudor Arghezi evidentiaza patru idei fundamentale privind

conceptia autorului despre arta si misiunea poetului.Astfel,se releva faptul ca orice
carte instituie un cult al stramosilor,fiind forma cea mai rezistenta de oglindire a
vietii si a spiritualitatii unui popor.De asemenea,poezia reprezinta un proces de
purificare a cuvintelor si de modelare a unui univers de frumusete,care sa ii exprime
sis a razbune realitatea “din bube mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi
noi”.Totodata,uratul poate deveni obiect esthetic,frumusetea avand adeseori
radacini in urat.Poezia nu este doar inspiratie “slova de foc”,ci si mestesug “slova
faurita”,Arghezi marturisind ca este nu numai talent,ci si efort intelectual.