Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga

Expresionismul este un curent artistic modernist, initial prezent in poezie si in

pictura, aparut in Germania la inceputul sec al XX-lea. Acesta e caracterizat de
prezentarea lumii din perspectiva strict subiectiva, distorsionata intentionat, pentru a
crea momente emotionale, care sa transmita idei si stari de spirit. In literatura,
expresionismul e adesea considerat o revolta impotriva realismului sau a
naturalismului, o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale.
In literatura romana, majoritatea poeziilor si a pieselor de teatru apartinand
lui Lucian Blaga sunt afiliate expresionismului, care la Blaga inseamna revolta,
onirism, refuz al prezentului. Lirica lui Lucian Blaga e marcata, in evolutia ei, de
cateva etape. Astfel, volumul de debut, „Poemele luminii”(1919), se caracterizeaza
prin vitalism, prin comunicarea umanului cu transcendentul, prin implicarea afectiva
a subiectului in obiectul cunoasterii. Etapa a doua, anuntata in „Pasii profetului”, este
marcata de volumele „In marea trecere” si „Lauda somnului”. Caracteristicile acestei
etape sunt: spiritualizarea accentuata si ermetizarea discursului liric. Volumele „La
curtile dorului” si „La cumpana apelor”, aduc in prim plan ritmurile unei poezii ce
preia adesea modelul popular. Ultima etapa in evolutia liricii blagiene este
reprezentata de volumul „ Nebanuitele trepte”(1943), care ar corespunde, dupa
tiparul mitic, „eternei reintoarceri”.
Se regasesc in opera blagiana concepte filozofice ancora, precum: marele
anonim, spatiul mioritic, cunoasterea paradisiaca, cunoasterea luciferica.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga, face parte din seria
artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de
„Testament” de Tudor Arghezi si „Joc secund” de Ion Barbu. Poezia deschide primul
volum, „Poemele luminii”, si are rol de program(manifest) literar, realizat cu mijloace
poetice.
Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima crezul liric (convingerile
proprii despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia) si viziunea
asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre poezie si despre
rolul poetului (raportul acestuia cu lumea si creatia, problematica cunoasterii).
Este o arta poetica moderna, pentru ca interesul autorului este deplasat de la
tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie.
Textul acestei poezii nu contine un sir de rationamente, ci este un text poetic,
cu limbaj metaforic, avand un plan filozofic secundar. Blaga face distinctie intre
cunoasterea paradisiaca(pe calea ratiunii), misterul fiind partial redus cu ajutorul
logicii, al intelectului, si cunoasterea luciferica(intuitiva, din care face parte si
cunoasterea poetica), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice, al trairii
interioare. Optand pentru al doilea tip de cunoastere, poetul recomanda adancirea
misterului si protejarea tainei prin creatie.
Rolul poetului nu e de a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trairea
interioară si prin contemplarea formelor concrete prin care ele se infatiseaza.
 Rolul poeziei este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice imaginatiei,
creatorul sa patrunda in tainele universului, sporindu-le.
Tema poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga, o
reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii
in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea
poetica transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii:
pronume si adjective pronominale la persoana I, verbe la pers I, topica
afectivă(inversiuni si dislocari sintactice), pauza afectiva.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice.
Pronumele personal „eu” este asezat in fruntea primei poezii din primul volum, adica
in fruntea operei. Acest lucru exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja
misterele lumii, izvorâtă din iubire. Verbul la forma negativa „nu strivesc” exprimă
refuzul cunoașterii de tip rațional, iar metafora revelatorie „corola de minuni a
lumii”, imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, de intreg, semnifică misterele
universale.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau se intregeste
cu versurile finale:„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii[...]/Căci eu iubesc/ Și flori
Și ochi Și buze și morminte”. Metaforele enumerate surprind temele majore ale
creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriașe care adăpostește misterul
lumii: „flori”-viață/ efemeritatea/ frumosul, „ochi”-cunoașterea/ contemplația
poetică a lumii, „buze”-iubirea/ rostirea poetica, „morminte”-tema morții/
eternitatea.
Textul poeziei este structurat in trei secvențe marcate, de obicei, prin scrierea
cu initiala majusculă a versurilor.
Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă-
„nu strivesc”, „nu ucid(cu mintea)”-, atitudinea poetică fata de tainele lumii, refuzul
cunoasterii logice, rationale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid/ cu
mintea tainele, ce le-ntalnesc/ in calea mea/ in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.
A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unei relatii de opozitie:
„eu”-„altii”, „lumina mea” - „lumina altora”.
Metafora luminii, emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga,
sugereaza cunoasterea. Dedublarea luminii este redata prin opozitia dintre metafora
„lumina altora” si „lumina mea”. Sintagmele poetice se asociaza cu serii verbale
simetric antitetice: „lumina altora” – sugruma vraja, adica striveste, ucide (nu
sporeste, micsoreaza, nu imbogateste, nu iubeste); „lumina mea” – sporesc, mareste,
imbogatesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Versurile contin o ampla comparatie care functioneaza ca o constructie
explicativa a ideii exprimate, ea continand elementele imaginarului poetic blagian:
luna, noapte, zare, fiori, mister. „Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns/
in adancimi de intuneric,/ dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină/ si-ntocmai
cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina
noptii,/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister”.
 Finalul poeziei constituie a treia secventa, cu rol concluziv: cunoasterea
poetica este un act de contemplatie. „caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si
morminte”
Elementele de recurenta in poezie sunt: misterul si motivul luminii, care
implica principiul contrar, intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul acestor
elemente.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului
poetic. La nivel morfosintactic, plasarea pronumelui personal „eu” in pozitie initiala si
repetarea de 6 ori in poezie, sustine caracterul confesiv. Conjunctia „și”, prezenta in
10 pozitii, confera cursivitate discursului liric si accentueaza ideile cu valoare
gnomica. Topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice) evidentiaza optiunea
poetica pentru o forma de cunoastere: iubirea, creatia. O particularitate stilistica a
poeziei lui Blaga este cultivarea cu predilecție a metaforei revelatorii, care cauta sa
reveleze un mister esential, dar si a metaforei plasticizante, care da concretețe
faptului.
Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere cu rima variabila si cu masura
inegala, al caror ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor.
In concluzie, poezia„ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga,
este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la
principiile tehnicii poetice la relatia poet-lume si poet-creatie.