Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică alături de ,,Testament’’ de Tudor Arghezi
și ,,Joc secund’’ de Ion Barbu.
Poezia deschide primul volum al lui Lucian Blaga ,,Poemele lumii’’ în 1919 și are rol de manifest literar
realizat prin mijloace poetice.
Este o artă poetică, deoarece autorul exprimă crezul liric și viziunea asupra lumii, iar prin mijloace
artistice sunr redate propriile idei despre poezie și despre rolul poetului.
‘’Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ nu este de ordin conceptual, nu conține un șir de raționamente,
ci este un text poetic, cu un limbaj metaforic și un plan filozofic secundar.
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trăirea interioară și prin
contemplarea formelor concrete prin care le înfățișează, reprezentată totodată și de cunoașterea luciferică,
astfel Lucian Blaga : ‘’Datoria noastră în față unui mister nu este de a-l dezlega, ci de a-l transforma într-
unul și mai mare’’ din care putem deduce ca Blaga este adeptul cunoașterii luciferice.
Rolul poeziei este acela ca prin mit, simbol și elemente specifice imaginației, creatorul să pătrundă în
tainele universului sporindu-le.
Tema poeziei este reprezentată de atitudinea poetică îb fața marilor taine ale universului: cunoașterea
lumii în planul creației poetice care este posibilă numai prin iubire.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeazăprin atitudinea poetică transmisă în mod
direct și la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: cum ar fi prenumele personal la persoana I
singular: ,,eu’’ și verbele la persoana I singular: ,,nu strivesc’’; ’’nu ucid’’ și ,,eu iubesc’’.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaștererii luciferice, format din: pronumele
personal ,,eu’’ plasat inițial și poate corespunde influențelor expresioniste dar mai ales exprimă atitudinea
poetului filosof de a proteja misterele lumii izvorâte din iubire. Verbul la forma negativă ,,nu strivesc’’
exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică, metafora
revelatorie ,,corola de minuni a lumii’’, imagine a perfecțiunii, a absolutului, prin ideea de arc de cerc, de
întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este adâncirea tainei care ține de o viață de mister
specific blagiană.
Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, sensul său îmbogățit prin seria de antizeze și prin lanțul
metaforic se întregește cu versurile finale.
Poezia este un act de creație, iar iubirea o cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a
formelor concrete. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creației poetice, imaginate ca
petalele unei corole uriașe care adăpostește misterul lumii: ,,flori’’-viață, frumusețe; ,,ochi’’-cunoaștere,
contemplarea poetică a lumii; „buze’’-iubirea, rostirea poetică și ,,morminte’’-tema morții, eternitatea.
Compozițional poezia are 3 secvențe marcate, de aceea prin scrierea cu inițială majusculă a versurilor,
poezia este alcătuită din 20 de versuri libere, iar euforia versurilor sugerează amplificarea misterului.
Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la formă negativă‚ ’’nu strivesc’’ ‚’’nu ucid’’-
atitudinea poetică față de tainele lumii și anume refuzul cunoașterii logice, raționale. Verbele se asociază
metaforei ,,calea mea’’ ce face referire la destinul poetic asumat.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: eu – alții, ‘’lumina
mea’’- ,,lumina’’.
Metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă în titlul volumului de
debut, sugerează cunoașterea. Dedublarea luminii este redată prin opoziția dintre metafora ‘’lumina
altora’’ (cunoașterea de tip rațional, logic) și ,,lumina mea’’ (cunoașterea poetică, de tip intuitiv.)
Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric antitetice:
’’lumina altora’’-sugrumă (vraja), adică strivește, ucide (nu sporește, micșorează, nu îmbogățește, nu
iubește);
’’lumina mea’’-sporesc (a lumii taină), mărește, îmbogățesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Verbele la timpul prezent (prezentul etern și prezentul gnomic), dispuse în serii antonimice, cu forme
afirmative și negative, plasează eul poetic într-o relație definită cu lumea, care stă sub semnul misterului:
opțiunea pentru o formă de cunoaștere poetică.
Antiteza este marcată și grafic, pentru că versul liber poate reda fluxul ideatic și afectiv. În poziție
mediană sunt plasate cel mai scurt (,,dar eu’’) și cel mai lung vers al poeziei (’’eu cu lumina mea sporesc
a lumii taină’’). Conjuncția adversativă ,,dar’’, reluarea pronumelui personal ,,eu’’, verbul la persoana I
singular, formă afirmativă, ,,sporesc (a lumii taină)’’, afirmă opțiunea poetică pentru un mod de
cunoaștere-,,cu lumina mea’’ și atitudinea față de misterele lumii.
Finalul poeziei constituie o a treia secvență , cu rol concluziv, fiind exprimată prin raportul de
cauzabilitate. Cunoașterea este un act de contemplare și iubire. Elementele de recurență în poezie
sunt: ,,misterul’’ și ,,motivul luminii’’ care implică principiul contrar ,,întunericul’’, iar în jurul acestuia
se organizează discursul liric.
La nivel morfosintatic, plasarea pronumelui personal ,,eu’’ în poziție inițială și repetarea de șase ori în
poezie, susține caracterul confesiv și definirea relației eu-lume. Conjuncția ,,și’’ prezentată în 10 poziții-
conferă cursivitate discursului liric și accentueazăideile cu valoare gnomică/ moralistă.
La nivelul lexico-semantic se observă lexicul împrumutat din sfera cosmicului, de exemplu raze, nopții,
luna și a naturii: flori.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul
autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relația poet-lume și poet-creație.