Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga, face

parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din
perioada interbelica, fiind asezata in debutul primului sau volum,
Poemele luminii.
Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile
convingeri despre arta literara si viziunea asupra lumii. Prin mijloacele
artistice sunt redate propriile idei despre poezie si despre raportul
poetului cu lumea si creatia. Relatia dintre viziunea autorului asupra
poeziei si expresionism se concentreaza in jurul unor aspecte relevate in
textul poetic: exacerbarea elui creator ca factor decisiv in raportul
interrelational stabilit cu sentimentul absolutului, interiorizarea si
spiritualizarea peisajului.
Textul operei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este un text
poetic, cu limbaj metaforic, avand un plan filozofic secundar. Poetul face
distinctie intre cunoasterea paradisiaca, pe calea ratiunii, si cunoasterea
luciferica, intuitiva, misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice, al
trairii interioare. Optand pentru al doilea tip de cunoastere, poetul
desemneaza propria cale: adancirea misterului si protejarea tainei prin
creatie. Rolul poetului nu este de a descrifra tainele lumii, ci de a le
potenta prin trairea interioara, prin iubire, iubirea fiind modul esential prin
care se realizeaza comunicarea intre eu si lume prin intermediul
actului creator.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine
ale universului: cunoasterea lumii in planul creatiei poetice e posibila
numai prin iubire. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct prin marcile subiectivitatii: pronumele personal la
persoana intai, adjectivul posesiv la persoana intai, verble la timpul
prezent, etc.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii
luciferice. Pronumele personal eu este asezat orgolios in fruntea primei
poezii din intaiul volum. Plasarea sa exprima atitudinea poetului-filozof
de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa
nu strivesc exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru
cunoasterea poetica. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii,
imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, de intreg, semnifica misterele
universale.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau se
intregeste cu versurile finale: Eu nu strivesc corola de minuni a
lumiicaci eu iubesc si flori, si ochi, si buze si morminte. Poezia e un
act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin
trairea nemijlocita a formelor concrete. Metaforele enumerate surprind
temele majore ale creatiei poetice: flori - viata, efemeritatea, frumosul;
ochi - cunoasterea poetica a lumii, viziunea; buze - iubirea sau
rostirea poetica; morminte - tema mortii, eternitatea.
Metafora luminii, emblematica pentru opera poetica a lui Blaga,
sugereaza cunoasterea. Dedublarea luminii e redata prin opozitia dintre
metafora lumina altora sau cunoasterea de tip rational si lumina mea,
cunoasterea poetica. Sintagmele poetice se asociaza cu serii verbale
simetric antitetice: lumina altora sugruma, ucide, striveste, nu sporeste,
micsoreaza, nu iubeste; lumina mea sporeste, mareste, imbogateste,
iubeste, nu striveste, nu ucide. Plasticizarea ideei poetice se realizeaza
cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: luna, noapte, zare,
fiori, mister. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie si de
iubire. Elementele de recurenta in poezie sunt misterul si motivul luminii,
care implica principiul contrar, intunericul.
In opinia mea, in poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
este redata viziunea poetului despre lume, poemul fiind un mijlocitor
intre constiinta individuala si lume. Actul poetic converteste misterul, nu
il reduce, acesta fiind substanta originara si esentiala a poeziei.