EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

DE LUCIAN BLAGA
Modernismul este o miscare literara care a aparut in a doua jumatate a sec. al XIX-lea si presupune existenta
tuturor curentelor ce se rup de traditie, refuzand atitudinea academica si conservatoare a emotiei poetice, valorificarea
categoriilor negative si de estetica uratului, dar si prin ambiguitatea limbajului rezultata prin utilizarea metaforei ca
figura de stil predominanta.

Poezia “Eu nu strives corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului sau volum
“Poemele lumini”, aparut in 1919 si se inscrien in lirica modernista prin influentele expresioniste, emotia ce tinde catre
intelectualizare, metafora revelatorie si versul liber.

Titlul este alcatuit din sintagma “eu nu strivesc” si metafora revelatoare “corola de minuni a lumii”. Pronumele
“eu” repetat de cinci ori in poezie evidentiaza rolul poetului creator si reprezinta o marca a confesiunii, avand influente
expresioniste . Forma negativa a verbului “nu strivesc” potenteaza refuzul poetic pentru cunoasterea paradisiaca, de tip
rational, autorul fiind adeptul cunoasterii luciferice, poetice, pentru ca, in viziunea sa rolul poetului este de a adanci
taina unui mister, nu de a o “ucide”. Metafora revelatoare “corola de minuni a lumii” exprima atitudinea protectiva a
poetului in ceea ce priveste misterul.

Tema poeziei este cunoasterea, reflectata prin metafora “lumina” dar si atitudinea poetului in fata marilor taine ale
Universului. In conceptia filosofului Lucian Blaga, cunoasterea lumii este posibila numai prin iubire, conceptie care
reiese din urmatoarele sintagme: “Eu nu strivesc”, “…caci eu iubesc”.

O prima idee poetica prin care se dezvolta tema poemului ilustreaza concentrat, cu ajutorul verbelor la forma
negativa: “nu strivesc”,”nu ucid” , atitudinea poetica fata de tainele lumii-refuzul cunoasterii logice, rationale, definind
conceptia filosofica privind cunoasterea luciferica. Poetul pare a fi un calator ce parcurge un destin lumesc si creator
(“Calea mea”), de-a lungul caruia i se arata numeroase taine: “flori, ochi, buze, morminte”. Cele patru simboluri
desemneaza semantic “corola” amintita inca din titlu: “florile” trimit catre frumusetea naturii imediate si catre trairea
senzoriala “ochii” sugereaza contemplatia si spiritualitatea, “buzele” exprima comunicarea si iubirea, iar “mormintele”
evoca necunoscutul mortii, taina ultima a existentei.

A doua idee poetica, corespunzatoare celei de-a doua secvente, se construieste pe baza unor relatii de opozitie
“eu”-“altii” , “lumina mea”- “lumina altora”, cunoasterea poetica -cunoasterea de tip rational, logic. Iubirea devine un
sentiment metafizic, care sacralizeaza realul, ideea filosofica exprimata fiind “cunoasterea inseamna iubire”.

Metaforele surprind temele majore ale creatiei poetice, Imaginate ca petalele unei corole uriase care adaposteste
misterele lumii: viata, efermitatea, cunoasterea, iubirea/rostirea poetica, moartea. Asadar finalul constituie un elogiu al
iubirii, considerat un instrument suprem de cunoastere, poetul asimiland idei din textele sapientiale: “iubirea mareste
cunoasterea”.

Astfel create, versurile blagiene sustin, prin ideile continute, apartenenta la lirica modernista, proiectand
spiritualitatea in voluptatea universului.O prima trasatura formala ce argumenteaza caracterul modernist al poeziei o
reprezinta incalcarea rigorilor prozodiei traditionaliste. Din punct de vedere prozodic, poezia este alcatuita din 20 de
versuri cu metrica variabila, al caror ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor; este utilizata tehnica
ingambamentului, ideile continuandu-se intr o succesiune logica.

Asadar, Lucian Blaga isi exprima in poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” propria viziune asupra lumii,
pentru ca textul liric devine expresia constiintei sale: “calea mea”, care presupune contopirea cu misterele universului,
rolul poetului fiind acela de a intensifica aceste taine prin creatie.