Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului
volum a lui Lucian Blaga, Poemele luminii, aparuta in 1919. Lucian Blaga a fost un filozof,
poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar, academician si diplomat roman,
marcand perioada interbelica prin personalitatea sa impunatoare.Stilul artistic specific
poeziei blagiene se bazeaza pe metafora, un element important al filozofiei culturii si
cunoasterii.Se contureaza astfel un ansamblu al poeziei modern in viziunea lui Lucian Blaga
dominate de simbolistica luminii asociata ideii de cunoastere.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, publicată în deschiderea
primului său volum, Poemele luminii" (1919), face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii române interbelice.
Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă, prin mijloace artistice, concepția despre
poezie (teme, modalități de creație și de expresie) și despre rolul poetului (raportul acestuia
cu lumea, creația și cunoașterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, este
o meditație filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă, fiindcă interesul
autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet - lume şi poet - creație. Poezia
aparţine modernismului prin: influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, noutatea
metaforei, înnoirea prozodiei (versul liber şi ingambamentul).
Poezia ilustrează unele dintre influențele expresioniste pe care le aduce în peisajul literar al
vremii volumul,,Poemele luminii": exacerbarea cului creator, sentimentul absolutului,
tensiunea lirică, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale universului:
cunoaşterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire (comunicarea
afectivă totală).
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică
transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității (mărci lexico-
gramaticale): pronume personal la persoana I singular, adjectivul posesiv la persoana I,
verbele la prezent la persoana I singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a;
topica afectivă (inversiuni şi dislocări sintactice). pauza afectivă/cezura.
Viziunea poetului despre lume se inscrie in perspectiva misterului, motivulcentral al lui
Blaga, atat in opera filosofica cat si in cea poetica. Pentru poet, existadoua modalitati de
cunoastere: cunoasterea luciferica, poetica care accentueazamisterul, si cunoasterea
paradiziaca,rationala, logica, care descifreaza misterul. Rolul poetului nu este de a descifra
misterele universului si de a le ucide "lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns", ci
de a le adanci enigma princreatie "eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"
 Titlul este alcatuit din sintagma "eu nu strivesc" si metafora revelatorie "corola de minuni a
lumii". Pronumele "eu" repetat de cinci ori in poezie, evidentiaza rolul poetului creator si
reprezinta o marca a confesiunii, avand influente expresioniste. Forma negativa a verbului
"nu strivesc" potenteaza refuzul poetic pentru cunoasterea paradiziaca, de tip rational,
autorul fiind adeptul cunoasterii luciferice, poetice, pentru ca, in viziunea sa, rolul poetului
este a adanci taina unui mister, nu de a o "ucide". Metafora revelatoare "corola de minuni a
lumii" exprima atitudinea protectiva a poetului in ceea ce priveste misterul.
In incipit, este reluat titlul, adica metafora revelatorie "eu nu strivesc corola de minuni a
lumii" prin care se realizeaza tehnica deconcertarii accetuand ideea deja enuntata pe care o
va imbogati cu noi semnificatii. Verbele la forma negative "nu strivesc", "nu ucid" exprima
refuzul cunoasterii logice, rationale, paradiziace. Enumeratia "Si flori si ochi si buze si
morminte" contine elemente sacre, generatoare de mister. Astfel, ochii sunt un simbol al
acestei neincetate tentative de descifrare a misterelor, punctul de transcendenta cu lumea
misterelor. Florile, un simbol al starii primordiale, sunt punctul maxim de revelatie al
misterului, de implinire a formelor, sublimul din preajma, forma extrema a frumosului, in
timp ce buze si morminte marginesc secventa de timp a trecerii umane, nastere, iubire,
moarte.
In a doua secventa, se sustine relatia de opozitie, astfel opozitia centrala este sugerata de
cele doua principii estetice. Sintagma,,Lumina mea" reprezinta cunoasterea luciferica ce
potenteaza tainele, produce in interiorul obiectului o criza ce se desfasoara in fanic si criptic.
Cel de-al doilea principiu estetic," Lumina altora", reliefeaza cunoasterea paradiziaca,
rationala, logica, care numeste lucrurile spre a le cunoaste. Antiteza dintre cele doua feluri de
cunoastere, paradiziaca si luciferica, figurate prin metafore, "lumina altora" lipsita de putere
creatoare si" lumina mea", este ireductibila." Lumina mea" este generatoare de mister,
"lumina altora" doar determina drumuri fara intoarcere, conduce la inutilitate. Opozitia se
stabileste prin negatii: nu strivesc, nu ucid, nu sugrum, sporesc imbogatesc, iubesc. Poetul
este un purtator de lumina, se afla in centrul universului, deci se accentueaza exacerbarea
eului creator prin orientarea spre interioritate, care prin puterea iubirii si prin creatie are
acces la ,,Fiinta" care opteaza pentru trairea in orizontul misterului a carui descifrare se
realizeaza prin revelatie, in sine, nu destrama, ci produc, la randul lor, mister.
A treia secventa lirica, finalul are rolul unei concluzii, introduce prin conjunctia "caci" si reia
partial versuri cheie din poezie :"Caci eu iubesc/Si flori si ochi si buze si morminte". Astfel, se
sustine relatia de simetrie intre incipit si final, deoarecere se accentueaza egocentrismul
eului liric, faptul ca el se afla in centrul universului, plus cunoastere luciferica. Mai ales, este
sustinuta si relatie de recurenta, pentru ca sunt reluate metaforele simbol "ochi", "buze",
"flori", "morminte". Cunoasterea poetica este un act de contemplatie ("tot... se schimba...
sub ochii mei") si de iubire ("caci eu iubesc"). In acest sens, finalul are valoare explicativa,
transmitand semnificatiile verbului "nu ucid".
Prozodia se evidentiaza prin inovatia de factura modernista: Blaga foloseste versul liber cu
masura variabila si ritm interior, dar si tehnica ingambamentului care permite o mai mare
libertate de exprimare a ideilor de construire a unor imagini artistice sugestive, care
predomina si sustin principiul fanteziei dictatoriale, nu au caracter descriptiv ci valoare de
simplu decor.
La nivelul morfo-sintactic se constată repetarea de şase ori în poezie a pronumelui personal
„,eu", susţinând caracterul confesiv. Verbele sunt la indicativ prezent, remarcându-se
prezenţa seriilor verbale antonimice cu forme afirmative şi negative, redând opţiunea poetică
pentru o formă de cunoaştere (luciferică sau paradisiacă).
La nivelul lexico-semantic se distinge prezenţa terminologiei abstracte, lexicul împrumutat
din sfera cosmicului şi a naturii. Opoziţia lumină-întuneric relevă simbolic relaţia
„,cunoaşterea poetică - cunoaşterea logică".
La nivelul stilistic, ideile poetice sunt organizate în jurul unei imagini realizate prin
comparaţia amplă a elementului abstract cu un aspect al lumii materiale, termen concret de
un puternic imagism.
La nivelul prozodic se observă că poezia este alcătuită din 20 de versuri libere, forma
modernă este o eliberare de regulile clasice, o cale directă de transmitere a ideii şi
sentimentului poetic.
În poezia lui Lucian Blaga, limbajul artistic şi imaginile artistice sunt puse în relație cu un
plan filozofic secundar. Organizarea ideilor poetice se face în jurul unei imagini reali- zate prin
comparația amplă a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale,
termen concret, de un puternic imagism. O altă particularitate stilistică este cultiva- rea cu
predilecție a metaforei revelatorii, care caută să reveleze un mister esențial pentru însuşi
conţinutul faptului, dar şi a metaforei plasticizante, care dă concretețe faptului, fiind însă
considerată mai puțin valoroasă.
Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrica variabilă şi cu măsură inegală), al
căror ritm interior redă fluxul ideilor şi frenezia sentimentelor. Eufonia versurilor sugerează
amplificarea misterului.
Forma modernă este o eliberare de rigorile clasice, o cale directă de transmitere a ideii şi a
sentimentului poetic.
Concluzie:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru
că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice (restrânse la enumerarea
metaforelor care sugerează temele creației sale şi la exemplificarea unor elemente de
expresivitate specifice: metafora revelatorie, comparația amplă, versul liber) la relația poet-
lume şi poet-creație. Creaţia este un mijlocitor între eu (conştiinţa individuală) şi lume.
Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu esența lumii. Actul
poetic converteşte (transfigurează) misterul, nu îl reduce. Misterul este substanţa originară şi
esențială a poeziei: cuvântul originar (orfismul). Iar cuvântul poetic nu înseamnă, ci
sugerează, nu explică misterul universal, ci îl protejează prin transfigurare.