Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Comentariu
Introducere
Lucian Blaga este unul dintre poeții moderniști ai perioadei
interbelice, el remarcându-se nu doar în domeniul literaturii, ci și în cel
al filosofiei. Reprezentativă pentru modernismul blagian, dar și pentru
viziunea poetului despre creație este poezia „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”, aceasta făcând parte din volumul de debut, „Poemele
luminii”. Poezia are la bază nu doar principalele coordonate ale
modernismului interbelic, ci și convingerile blagiene despre rolul
poetului și al artei, fiind o artă poetică filosofică modernă. Așadar,
această poezie este relevantă în vederea ilustrării ideilor moderniste ale
autorului, iar elementele de compoziție poartă mesajului poetic
modernist.

Explicația titlului
Un alt element compozițional care surprinde cititorul într-o
manieră specifică modernismului este titlul poeziei. Acesta este o
ilustrare a viziunii poetice și a temei care sugerează ideea cunoașterii
luciferice. Alcătuit dintr-o metaforă revelatorie, titlul conține pronumele
personal „eu”, verbul la forma negativă, persoana întâi „nu strivesc” și
metafora „corola de minuni a lumii”, simbol pentru ideea de perfecțiune,
prin imaginea cercului, semnificând tainele universului.

Tema
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a lui Lucian
Blaga, deschide volumul de debut al poetului, volum intitulat „Poemele
luminii” și este o artă poetică filosofică modernă, întrucât prezintă
viziunea despre lume și viață în manieră modernă, caracterizată de
emoție, sensibilitate, mister. Această poezie poate fi considerată o
meditație asupra destinului creatorului în univers.

Așadar, tema poeziei evidențiază o confesiune, mai exact,

părerea poetului cu privire la marile taine ale lumii, iubirea fiind unul
dintre pilonii principali în cunoașterea poetică. Din iubire pentru lumea
din care face parte, poetul alege protejarea misterului. Această temă pune
în lumină viziunea modernistă – într-un limbaj particularizat – pe care
eul liric o are asupra lumii care îl înconjoară.

Secvențe lirice
Analizând elementele de compoziție ale poeziei observăm
faptul că textul poetic are la bază trei secvențe lirice inegale ca
dimensiune, fiecare secvență fiind o ilustrare a temei poeziei într-o
manieră diferită. Incipitul reia asocierea inedită din titlu și o reconfirmă
cu ajutorul verbelor la formă negativă: „nu strivesc”, „nu ucid”, „nu
sugrum”.

Acestea din urmă surprind refuzul de a descifra tainele

universului, menționate prin intermediul unei enumerații de simboluri:
„în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”. Tainele înșirate simbolizează
natura, cunoașterea, iubirea și moartea, iar poetul, fidel crezului său,
alege potențarea lor cu ajutorul imaginației, nu „uciderea” lor prin
utilizarea rațiunii: „și nu ucid/ cu mintea tainele”.

În cea de-a doua secvență, seria de antiteze pune în lumină

menirea poetului și modul în care acesta se raportează la creație. Astfel,
lumina „altora” este cea care „sugrumă”, „strivește”, contribuind la
reducerea misterelor prin încercarea de a descifra „vraja nepătrunsului
ascuns”.

Conjuncția coordonatoare adversativă „dar” din versul „dar eu”

evidențiază rolul creatorului și subliniază importanța cunoașterii
luciferice prin care misterul este adâncit, mărit: „eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”. Comparația cu luna care „nu micșorează”, ci
„mărește și mai tare taina nopții” este menită să clarifice rolul poetului în
lume, dovedind încă o dată faptul că poezia este o artă poetică modernă
care are la bază ideile filosofice blagiene.

A treia secvență a poeziei este concepută sub forma unei

concluzii introduse prin conjuncția „căci”. Astfel, poetul reafirmă
potențarea misterului prin creație, metafora „și tot ce-i ne-nțeles/ se
schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari” fiind relevantă în acest sens. Finalul
marchează existența unei relații de simetrie cu incipitul textului prin
reluarea unor metafore care sugerează iubirea creatorului față de creația
sa: „căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.

Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric

Caracterul confesiv și implicarea afectivă a eului liric sunt
elemente specifice lirismului subiectiv și, deci, modernismului. Acestea
pot fi observate la nivelul poeziei prin intermediul diverselor pronume la
persoana I: ,,mea”, ,,eu”, mei”, dar și prin intermediul verbelor folosite la
persoana I: „strivesc”, „ucid”, „sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”.

Elementele de versificație (rimă, ritm, măsură)

Putem spune că un rol important în ceea ce privește
compoziția îl au elementele de versificație, acestea din urmă fiind dovada
faptului că modernismul specific lui Blaga poate fi analizat nu doar
apelând la semnificațiile ascunse în cuvinte, ci și observând textul poetic
la nivelul formei sale. Revolta, tendința de a inova, de a sparge tiparele,
de a ambiguiza sunt vizibile prin nerespectarea normelor prozodiei
clasice.

Astfel, Blaga, în aceeași manieră modernistă, ignoră orice

regulă în sfera elementelor de versificație, utilizând măsura inegală,
versurile fără rimă, strofele asimetrice. Toate aceste elemente subliniază
caracterul modern al textului poetic și facilitează transmiterea mesajului
și a emoției.

Figuri de stil
Versul „În flori, în ochi, pe buze ori morminte” cuprinde
atât metafore, cât și o enumerație. Marile taine universale sunt exprimate
prin metafore precum „adâncimi de întuneric” și „vraja nepătrunsului
ascuns”. Comparația eului liric cu luna („și-ntocmai cum cu razele ei albe
luna [...] mărește și mai tare taina nopții,/ așa îmbogățesc și eu
întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”) redă procesul cunoașterii
poetice, realizată la nivel spiritual, prin prezervarea și contemplarea
misterelor universale.

Motive literare
 Opera este construită în jurul motivului literar al luminii.
Acesta sugerează cunoașterea universului de către ființa umană, însă nu
oricum, ci printr-o iluminare interioară a acesteia, întâlnită sub numele
de „revelație”. Spre deosebire de cunoașterea la nivel științific,
iluminarea propusă de Blaga protejează marile taine universale, fără să
intenționeze să le dezlege. Diferența dintre „lumina mea” și „lumina
altora” marchează tocmai această diferență, eul liric preferând
cunoașterea poetică, intuitivă.

Aparține modernismului
Trăsăturile moderniste ale textului pot fi identificate atât
la nivelul conținutului, prin tema și viziunea despre lume, cât și la nivelul
formei. Textul poeziei este alcătuit din douăzeci de versuri libere, cu
măsură variabilă. Această dispunere modernă a textului sugerează faptul
că poetul nu este preocupat de regulile de versificație, el concentrându-se
exclusiv asupra conținutului, prin ideile exprimate metaforic și prin
intensitatea sentimentelor transmise.

Așadar, tendințele de a inova, de a sparge tiparele și de a

ambiguiza sunt vizibile prin nerespectarea normelor de versificație
clasice. Poetul sfidează semnificațiile convenționale și forma banală,
alegând pentru textul său ceea ce e neobișnuit.

Mai mult, consider că această poezie este o oglindire a

viziunii blagiene despre lume, ea bazându-se pe principii ale liricii
moderniste. Utilizarea unei terminologii abstracte, cu înțelesuri profunde
(„lumina mea”/ „lumina altora”; „sfânt mister”; „vraja nepătrunsului
ascuns”), demonstrează faptul că arta poetică blagiană este modernă și
poate fi descifrată mai ușor dacă înțelegem convingerile filosofice ale
poetului.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reprezintă crezul
poetic și filosofic al lui Lucian Blaga. Acesta presupune descoperirea
lumii și a artei pe cale intuitivă, prin intensificarea marilor mistere
universale, și nu prin dezlegarea lor pe căi științifice sau metode ce
presupun colectarea de informații. Pledoaria autorului este redată prin
intermediul metaforei revelatorii „corola de minuni a lumii”. Aceasta
sugerează perfecțiunea, autosuficiența Universului, în cadrul căruia totul
se află la locul lui, nefiind nevoie de intervenția violentă a omului, care
trebuie să rămână un observator contemplativ, creativ, spiritual al lumii
în care trăiește.

Relații de opoziție și simetrie

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică
blagiană, în cadrul căreia eul liric pledează pentru prezervarea marilor
taine universale, care susțin rolul esențial al misterului în procesul
creativ. Între cele două secvențe lirice ale textului se creează o relație de
simetrie, dată de sintagmele „Eu nu strivesc” și „Eu [...] sporesc”, poetul
reafirmându-și rolul de păstrător al marilor mistere universale. Opoziția
se realizează prin relația antitetică dintre „lumina mea”, cunoașterea
luciferică, specifică artiștilor („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”),
și „lumina altora” („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns”), simbol al cunoașterii de tip paradisiac, tangibilă, cu baze
științifice.

Concluzie
În final, pot spune că atât tematica poeziei „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii”, cât și modul de percepere a lumii
înconjurătoare de către eul liric au la bază ideea că, spre deosebire de
omul cu gândire rațională, poetul poate pătrunde mai ușor în mijlocul
tainelor, cu ajutorul podoabelor stilistice, sporind misterul. Poezia
analizată este ea însăși o metaforă, sistemul filosofic blagian fiind
evidențiat prin viziunea pe care poetul o adoptă și prin elementele de
compoziție, preocuparea pentru potențarea misterelor guvernând
întregul text poetic. Concluzionând, putem afirma că această poezie este
o oglindire a viziunii blagiene despre lume, ea având drept coordonate
esențiale principii ale liricii moderniste.