Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(1919)

Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului

într-un curent literar
Teoretizat de istoricul și criticul literar Eugen Lovinescu, modernismul
românesc marchează sincronizarea plenară a literaturii române cu literatura
europeană, determinată de ,,spiritul veacului” (Saeculum) și de principiul de
progres. Lirica modernistă se definește cu precădere prin cultivarea unei poezii
filozofice, de meditație estetică (artele poetice) și existențială, prin înnoirea
tematicii, a viziunii și a limbajului poetic, prin inovarea sintaxei poetice, prin
diversificarea registrelor stilistice și a elementelor de versificație (versul liber).
Trinitatea lirică modernistă este reprezentată de Tudor Arghezi, Lucian Blaga
și Ion Barbu. Cei trei mari poeți aparțin prin consens mișcării moderniste, însă
îi deosebește modul de raportare la tradiție. Astfel, Tudor Arghezi, poetul

1
meșteșugar (,,poeta faber”), ilustrează modernismul clasic, el realizând o
sinteză între tradiție și inovație. Lucian Blaga, filosoful –poet și poetul-filozof,
reprezintă modernismul cu substrat metafizic, de orientare expresionistă. Ion
Barbu, poetul matematician, se încadrează în modernismul extrem, cultivând
poezia ermetică. Nota distinctivă a modernismului lui Lucian Blaga provine din
dublarea gândirii poetice de gândirea filozofică. Astfel, cunoașterea și creația
sunt marile teme ale liricii filozofice blagiene. Reprezentativă este poezia ,,Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii’’ care inaugurează volumul de debut al
autorului ,,Poemele luminii’’, 1919.
Mai întâi, ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ este o artă poetică
modernistă explicită, în care poetul își exprimă într-o manieră inedită
concepția despre sensurile cunoașterii, despre relația creatorului cu universul și
despre mijloacele de care dispune spre a-și îndeplini vocația și menirea. Atât în
centrul poeziei, cât și în centrul sistemului filozofic al lui Blaga se află
conceptul de mister. Pentru poetul din Lancrăm lumea este o imensă și
perpetuă taină. Făptura umană ființează într-un orizont al misterului care, în
esență, rămâne necunoscut (Blaga este un filozof agnostic). Omul năzuiește să
reveleze misterele protejate de Marele Anonim care instituie ,,cenzura
transcendentă”, împiedicând revelarea lor ultimă. Potrivit lui Lucian Blaga,
menirea poetului este să amplifice tainele, așa cum mărturisește în volumul de
aforisme ,,Pietre pentru templul meu’’ (1919): ,,Câteodată datoria noastră în
fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât
să-l prefacem într-un mister și mai mare”. Astfel, poemul ,,Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii’’ este o ,,ars poetica”, dar și o ,,ars philosophica’’ relevante
pentru trăirea ființei umane în orizontul misterului.
Autor de poezie, filozofie, dramaturgie, studii de estetică, publicistică,
aforistică, memorialistică, Lucian Blaga face parte dintre personalitățile
complexe ale perioadei interbelice. Revendicat mai întâi de tradiționaliști,
Lucian Blaga este repede înțeles ca unul dintre reprezentanții importanți ai
modernismului interbelic, curent literar teoretizat de Eugen Lovinescu prin teze,
precum principiul sincronismului sau teoria imitației.
Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, a apărut în
revista ,,Glasul Bucovinei’’, publicată de Sextil Pușcariu și a fost inserată în
volumul de debut ,,Poemele luminii” 1919, fiind cea mai cunoscută artă poetică
blagiană, o meditație lirică asupra cunoașterii marilor teme ale universului
ilustrează conceptele filozofice, ulterior definite în TRILOGIA CUNOAȘTERII
din 1943 în care Blaga vorbește despre această dualitate a cunoașterii.
,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’, de Lucian Blaga este o artă
poetică modernistă prin: înnoirile prozodice ( cultivarea versului liber – ca o
cale directă de transmitere a ideilor şi sentimentelor poetului), intelectualizarea
emoţiei, interesul autorului faţă de relaţia poet-lume şi poet-creaţie, influenţe
expresioniste ( nelinişte filosofică, sentimentul metafizic- cunoaşterea
absolutului, cultivarea esenţializată a lumii, spargerea normelor tradiţionale),

2
metaforismul, structura poeziei / tehnica poetică: o amplă comparaţie cu un
termen concret, de puternic imagism.
Conform trăsăturilor moderniste, Blaga consideră că poezia trebuie să
aibă conținutul consistent al ideii . ,,Dacă lirica sinceră, directă și pasională ar
fi adevărată poezie, atunci mugetul cerbilor, la anumite ceasuri ale toamnei, ar
face de prisos toate antologiile” (”Elanul insulei”). Atitudinea poetică din ,,Eu
nu strivesc corola…” își găsește forme de expresie în sistemul filozofic
întemeiat mai târziu în ,,Cunoașterea luciferică” ( ,,Trilogia cunoașterii”). Pe
fondul violentelor sciziuni sociale din prima jumătate a secolului XX , Blaga
este atras de ideile filozofiei germane ( ,,ebensphilosophia”) centrate pe viață și
pe întoarcerea la natură. El propune o nouă viziune metafizică, în care optează
pentru destinul creator al omului ( ,,omul trebuie să fie un creator, de aceea
renunț cu bucurie la cunoașterea absolutului”), și pentru cultivarea misterului,
ca strat de adâncime al existenței (teoria minus-cunoașterii). Cunoașterii
paradisiace– bazate pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea luciferică-
bazată pe intuiție și pe afectivitate- și optează pentru cea din urmă.
De asemenea, la nivel formal, poezia aparține modernismului prin
inovația prozodică: folosirea versului alb, cu metrică variabilă, în care frazarea
și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinzător. Cele
două majuscule folosite pentru a marca enunțurile-nucleu recurg la tehnica
mallarmeană de sugestie a detaliului tipografic.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic
al autorului, enunțarea temelor fundamentale ale operei, precum și prin
specificarea relației poet-lume, poet-poezie, poet-cunoaștere. Ideea centrală este
aceea că poezia transfigurează misterul, nu îl reduce, iar eul liric își asumă
acest mister până la a deveni parte din universul său interior.
Temele sunt cunoașterea artă fundamentală, artă poetică, poezie
programatică, creația, condiția poetului
Tema creației este dezvoltată în primele două secvențe poetice, urmate de
concluzia ultimelor două versuri care pot constitui în sine o a treia secvență.
Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fața
misterelor universale în opoziție cu ceilalți și se organizează în jurul
negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid”. Poetul refuză raționalul și optează pentru
iraționalitate. Într-o orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal ,,eu”
deschide poemul și volumul întreg, fiind reluat de cinci ori pe parcursul textului.
Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci unei
enumerații de simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi,
pe buze ori morminte”. O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește
şi de la metafora luminii. ,,Lumina’’, emblematică pentru opera blagiană,
sugerează cunoașterea-,,Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în
adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Lumina

3
difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, oferă un farmec
unic peisajului nocturn.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului
semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoaşterii și viziunea
modernistă asupra lumii este titlul, care este o metaforă revelatorie și semnifică
ideea cunoașterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să
potențeze misterele lumii („corola de minuni a lumii”), ci nu să lămurească, să
le reducă („nu strivesc”), accentul punându-se pe confesiunea lirică („eu”) –
exacerbarea/ promovarea vocii eului liric. Primul cuvânt, pronumele „eu”, reluat
de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului
univers poetic, fiind, de asemenea, o influență expresionistă (exacerbarea eului
creator) și o marcă a confesiunii. Cuvântul ,,corolă’’ se poate referi la o
coroană regală, simbolul bogăției, al măreției, iar prin forma de cerc devine
simbolul perfecțiunii, trăsături care devin atributele misterului. ,,Corola’’ se
poate referi și la o coroană de flori, reprezentând frumusețea, gingășia, viața,
dar florile sunt fragile și asemenea misterelor pot fi distruse ușor prin
descoperire. ,,Corola’’ este o metaforă a operei artistice, deoarece așa cum se
împletesc florile într-o coroană , așa se înlănțuie gândurile, sentimentele,
alcătuind poezia, adică frumosul artistic, care are ca izvor misterul. Datoria
poetului este să protejeze acest izvor artistic pentru că odată distrus, nu se mai
poate reface. Cuvântul ,,minuni’’ legat de ,,corolă’’ reprezintă ceva frumos,
admirabil și etern, de fapt, creația care este peste tot și este a tuturor, a ,,lumii’’.
Rolul poetului este de a adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului
specific blagiană.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura.
În continuare, discursul liric este construit unitar, într-un singur grupaj de
versuri libere (inegale și fără rimă) în care ideea poetică este explicitată în trei
secvențe lirice articulate prin tehnica ingambamentului, relevând modernitatea
prozodică. Prima secvență lirică (primele cinci versuri) este un amplu enunț în
care eul poetic își evidențiază atitudinea protectoare în fața misterului: ,,Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în
calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Enumerația ,,în flori, în ochi,
pe buze ori morminte” dezvăluie, prin cele patru simboluri, aspectele esențiale
ale existenței și ale cunoașterii. Florile semnifică frumusețea efemeră și
cunoașterea senzorială, ochii deschid perspectiva cunoașterii contemplative,
buzele simbolizează taina sărutului – cunoașterea prin eros – , dar și a rostirii
logosului, în timp ce mormintele amintesc de ,,Marea trecere’’, sugerând
misterul ontologic ultim, moartea.
Mai departe, profilul expresionist al eului liric privilegiat este pus în
evidență prin antiteze: ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”/,,îmbogățesc” și ,,lumina
mea”/,,lumina altora”.

4
 A doua secvență poetică redă poziționarea diferită în fața acelorași
mistere: ,,Lumina altora”/,,sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Simbolul central
este lumina, văzută în două reprezentări opuse ,,lumina mea”/ ,,lumina altora”,
structură antitetică relevantă și la nivelul sintaxei poetice prin conjuncția
adversativă ,,dar”. Metafora ,,lumina mea” simbolizează cunoașterea luciferică,
intuitivă, având drept scop păstrarea și potențarea misterului, iar ,,lumina
altora” sugerează cunoașterea paradisiacă, rațională, ce tinde spre eliminarea
tainelor lumii. Prin comparația amplă ,,şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna…”
este potențată ideea lumii ca taină, sugerând opoziția cu lumina soarelui, a
rațiunii, a logicii distructive. Ideea de mister este dezvoltată printr-un sistem de
imagini sugestive, redate în termeni negativi derivați: ,,ne-nțeles’’, ,,ne-
nțelesuri’’, ,,nepătrunsul ascuns’’. Îmbogățirea ,,întunecatei zări’’ ,,cu largi fiori
de sfânt mister’’ și metamorfozările tainei în mistere ,,și mai mari’’ revelează
amplificarea tainelor grație cunoașterii luciferice.
În sfârșit, ultimele două versuri redau motivația atitudinii eului liric –
iubirea: ,,Căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”. Astfel, iubirea
este înțeleasă ca principiu al cunoașterii, ca participare la misterul universal.
Verbul ,,a iubi” este sinonim aici cu ,,a cunoaște”. Adevărata cunoaștere, în
viziunea lui Blaga, este cunoașterea luciferică, bazată pe iubire.
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile
clasice) și ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată
prin scrierea cu literă mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de
versuri libere (cu metrică variabilă), al căror ritm interior redă fluxul ideilor
poetice și frenezia sentimentelor.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri
de cunoaștere, care se realizează prin antiteza „eu - altora”, „lumina mea -
lumina altora”, prin alternanța motivului luminii și al întunericului, evidențiate
prin conjuncția coordonatoare adversativă „dar”. Concepția poetului despre
cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele revelatorii:
„lumina altora” (cunoașterea paradisiacă, de tip rațional, logic) și „lumina mea”
(cunoașterea luciferică, poetică, de tip intuitiv).
Concluzia
Tema cunoașterii și viziunea modernistă asupra lumii se reflectă într-un
mod original și unic, deoarece poetul pune în discuţie, într-o viziune modernă,
problema existenţei universului şi a relaţiei dintre poet şi lume, pe de o parte, şi
dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de procedee artistice. Lucian Blaga
este prezentat ca un adept al cunoasterii, poezia presupunând interesul artistului,
care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul
pronumelui ,,eu’’, iar sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor
surprinzătoare si cu ajutorul metaforei revelatorie. Referindu-se la stilul înnoitor
al lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu afirma că poetul din Lancrăm este ,,unul
din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre’’.

5
Particularităţile unei opere care aparţine lui Lucian Blaga, SCHEMA
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
Lucian Blaga face parte dintre personalitățile complexe ale perioadei interbelice.
El creează două universuri distincte și transpune în lirică cele două concepte filosofice
originale: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă.
Două tipuri de cunoaștere:
luciferică-,,lumina mea''; nu are drept scop lămurirea misterului, ci sporirea lui;
problematizează, producând în interiorul obiectului o criză;
paradisiacă ,,lumina altora''; tip rațional, se revarsă asupra obiectului cunoașterii și nu-l
depășește, vrând să lumineze misterul; numește doar lucrurile spre a le cunoaște.
Lucifer=fiul lui Dumnezeu aruncat din cer;
Cunoașterea luciferică-specifică oamenilor de geniu care iubesc misterul;
Misterul ,,luminii''=cunoașterea
Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care deschide volumul ,,Poemele luminii”
(1919), aparține modernismuluiprin inovația prozodică: folosirea versului alb, cu metrică
variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu,
cuprinzător. În poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” apar, de asemenea, elemente
de expresionism specifice primei etape de creație blagiene : exacerbarea eului creator în raport
cu lumea, tensiunea lirică, interiorizarea peisajului.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului,
enunțarea temelor fundamentale ale operei, precum și prin specificarea relației poet-lume,
poet-poezie, poet-cunoaștere
Tema cunoașterii prin creație este dezvoltată în primele două secvențe poetice , urmate de
concluzia ultimelor două versuri care pot constitui în sine o a treia secvență.
Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fața misterelor universale în
opoziție cu ceilalți și se organizează în jurul negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid’’.
Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci unei enumerații de
simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. O
imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește şi de la metafora luminii. ,,Lumina’’,
emblematică pentru opera blagiană, sugerează cunoașterea-,,Lumina altora/sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină
Viziunea despre lume a poetului este tipic modernistă, deoarece se confundă cu viziunea
despre poezie, accentul căzând pe legătura dintre poet şi lume, dar şi pe relaţia poetului cu
poezia
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru
ilustrarea temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoaşterii prin și viziunea
modernistă asupra lumii este titlul, care este o metaforă revelatorie și semnifică ideea
cunoașterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potențeze misterele. Rolul
poetului este de a adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului specific blagiană.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura. Prima secvență (primele cinci versuri) exprimă
concentrat refuzul cunoașterii logice, raționale, paradisiace, prin verbe la forma negativă: „nu
strivesc”, „nu ucid (cu mintea)”. Enumerația de metafore revelatorii, cu multiple semnificații

6
desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața, efemeritatea, frumosul; „ochi” –
cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetică a lumii; „buze” – iubirea, rostirea poetică;
„morminte” – tema morții, eternitatea.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu” – „alții”,
„lumina mea” – „lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradisiacă
și luciferică. Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, deși
exprimată prin raportul de cauzalitate („căci”). Cunoașterea poetică este un act de
contemplație („tot...se schimbă...sub ochii mei”) și de iubire („căci eu iubesc / și flori și ochi
și buze și morminte”).
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber(eliberarea de rigorile clasice) și
ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă
mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrică variabilă), al
căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de cunoaștere,
care se realizează prin antiteza „eu - alții”, „lumina mea - lumina altora”, prin alternanța
motivului luminii și al întunericului, evidențiate prin conjuncția „dar”. Tema cunoașterii și
viziunea modernistă asupra lumii se reflectă într-un mod original și unic, deoarece poetul
pune în discuţie, într-o viziune modernă, problema existenţei universului şi a relaţiei dintre
poet şi lume, pe de o parte, şi dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de procedee
artistice. Lucian Blaga este prezentat ca un adept al cunoasterii, poezia presupunând interesul
artistului, care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul pronumelui ,,eu’’,
iar sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor surprinzătoare si cu ajutorul metaforei
revelatorie. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este și va rămâne o sinteză pentru
perioada interbelică.