„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

Particularitățile unui text poetic modernist

Context
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ de Lucian Blaga, publicată în
deschiderea primului său volum, „Poemele luminii“ (1919), face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române interbelice, alături de „Testament“ de Tudor Arghezi și „Joc
secund“ de lon Barbu.

1. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un
curent literar, într-o orientare sau perioadă literară
Este o artă poetică deoarece autorul își exprimă aici, prin mijloace artistice, concepția
despre poezie (teme, modalități de creaţie și de expresie) și despre rolul poetului (raportul
acestuia cu lumea, creaţia și cunoașterea), din perspectiva unei estetici moderne. De
asemenea, este o meditaţie filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoașterii.
Poezia aparține modernismului prin: influenţele expresioniste, intelectualizarea emoției,
noutatea metaforei (metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie), înnoirea prozodiei (versul
liber și ingambamentul).
1a. În primul rând, poezia ilustrează unele dintre influenţele expresioniste pe care le
aduce în peisajul literar al vremii volumul „Poemele luminii”: exacerbarea eului creator,
sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.
1b. În al doilea rând, o trăsătură modernistă a limbajului poetic este intelectualizarea
emoției. În poezia lui Blaga, limbajul și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filosofic
secundar. Tehnica poetică blagiană organizează ideile poetice prin compararea amplă a
elementului spiritual cu un termen concret, de un puternic impact vizual.
1c. Alte trăsături moderniste sunt înnoirea metaforei și ambiguitatea produsă de
multiplele semnificaţii ale metaforelor revelatorii: „lumina” (însemnând cunoaștere/creație/iubire),
„flori“, „ochi“, „buze“, „morminte“.

2. Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a
două imagini/idei poetice
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina“, dar şi atitudinea
poetică în faţa marilor taine ale Universului. Cunoaşterea lumii în planul creației poetice este
posibilă numai prin iubire: „Eu nu strivesc.../căci eu iubesc/şi flori şi ochi și buze şi morminte“.
Enumeraţia de metafore revelatorii, cu multiple semnificații, desemnează temele poeziei lui
Blaga: „flori“ — viaţa/ efemeritatea/ frumosul, „ochi“ — cunoașterea/spiritualitatea/contemplarea
poetică a lumii, „buze” = iubirea/rostirea poetică, „morminte“ — tema morţii/ eternitatea.
2a., 2b. Între filosofia şi poezia lui Lucian Blaga există o circulaţie a conceptelor.
Atitudinea poetului față de cunoaștere poate fi explicată cu ajutorul terminologiei filosofice
ulterior constituite (în „Trilogia cunoașterii“, 1933), dar este exprimată artistic în arta poetică prin
opoziţia dintre metaforele revelatorii „lumina altora“ (cunoaşterea paradiziacă, de tip rațional,
logic) și „lumina mea“ (cunoașterea luciferică, poetică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de
a descifra tainele lumii și de a le ucide astfel („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns"), ci de a le adânci misterul prin creație: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“. Astfel,
creaţia poetică apare ca un
mijlocitor între eu și lume.
3. Analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic
studiat (imaginar poetic, titlu, motive poetice, figuri semantice/tropi, elemente de
prozodie)
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric:
verbe şi pronume la persoana 1 singular („eu iubesc“, „nu strivesc”, „hu ucid“), adjectivul posesiv
de persoana I („calea mea”, „ochii mei”), topica şi pauza afectivă/cezura.
3a. Titlul conține o metaforă revelatorie („corola de minuni a lumii”) şi exprimă atitudinea
poetului, izvorâtă din iubire, de protejare a misterului. Primul cuvânt, pronumele „eu“, reluat de
cinci ori în poezie, evidenţiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic.
Aceasta este de asemenea o influenţă expresionistă (exacerbarea eului creator) şi o marcă a
confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc“ exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional şi
opțiunea pentru cunoașterea luciferică, poetică. Rolul poetului este de a adânci taina, care ține
de o privilegiere a misterului specific blagiană.
Titlul este reluat în incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogățit prin seria de antiteze și de
metafore, se întregeşte cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/[...)/căci eu
iubesc/și flori şi ochi și buze şi morminte”. Universul armonios este numit prin metafora
revelatorie „corola de minuni“ și este o sumă permanentă de taine, imaginate ca petalele unei
corole uriașe, care se revelează eului liric într-o enumerare metaforică: „flori“, „ochi“, „buze“,
„morminte“. lubirea este o cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a
formelor concrete, iar poezia înseamnă intuirea în particular a universalului.
Discursul liric se construieşte în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antiteza eu/alții, „lumina mea”/ „lumina altora“, prin
alternanța motivului luminii și al întunericului, evidenţiate prin conjuncția „dar“.
3b. Motive poetice (elemente de recurenţă) sunt: misterul şi lumina, motiv central în
poezie și metaforă emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă și în titlul
volumului de debut, cu o dublă semnificaţie: cunoaşterea şi iubirea.
3c. Poezia cuprinde trei secvenţe lirice (versurile 1-5; 6-8; 19-20). Acestea subliniază
atitudinea poetului faţă de cunoaştere (I), opoziţia „lumina mea“ „lumina altora“ (II) şi explicaţia
pentru atitudinea din prima secvenţă: „eu iubesc“ (III).
Prima secvenţă (primele cinci versuri) exprimă concentrat refuzul cunoașterii logice,
raționale, paradiziace, prin verbe la forma negativă: „nu strivesc“, „nu ucid (cu mintea)“. Cele
patru elemente pot fi grupate simbolic: „flori“ — „morminte“ ca limite temporale ale ființei, „ochi“
— „buze“ ca două modalități de cunoaștere: spirituală, contemplativă şi, respectiv, afectivă,
verbalizată.
A doua secvenţă, mai amplă, se construieşte pe baza unor relaţii de opoziţie: eu — alții,
„lumina mea“ — „lumina altora“, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradiziacă și
luciferică. Atât conjuncția adversativă „dar“, reluarea pronumelui personal „eu“, cât și verbul la
persoana I singular, formă afirmativă „sporesc“ afirmă opțiunea poetică pentru modelul
cunoașterii luciferice.
Prin comparația amplă introdusă de „și-ntocmai cum“, cunoaşterea pe care poetul o
aduce în lume prin creaţia sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să lămurească
misterele nopții, le sporește. Plasticizarea ideilor poetice se realizează cu ajutorul elementelor
imaginarului poetic blagian: „lună“, „Noapte“, „Zare“, „fiori“, „mister“. Câmpul semantic al
misterului cuprinde cuvinte sau sintagme cu potențial revelator: „tainele“, „nepătrunsul ascuns”,
„a lumii taină“, „întunecata zare“, „sfânt mister“, „ne-nţeles“, „he-nțelesuri şi mai mari“.
Ultimele două versuri constituie o a treia secvenţă, cu rol concluziv, deşi exprimată prin
raportul de cauzalitate („căci“). Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie („tot... se
schimbă... sub ochii mei“) şi de iubire („căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte“).
3d. Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) și
ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică
la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrică variabilă), al căror
ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.
Sursele expresivității şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La
nivel morfologic, repetarea cuvântului-cheie „eu“ susține ; definirea relaţiei creator — lume.
Seriile verbale antitetice redau atitudinea față de mister şi fac referire la cele două tipuri de
cunoaștere: lumina altora“ — „sugrumă (oraja)“, adică „striveşte“, „ucide“ („nu sporeşte“,
„micşorează“, „nu îmbogățește“, „nu iubeşte“); „lumina mea“ — „sporesc“ („a lumii taină“),
„ măreşte“, „îmbogățesc“, „iubesc“ („nu sugrum“, „nu strivesc“, „nu ucid“).

Concluzie
În concluzie, arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ de Lucian Blaga
aparține modernismului printr-o serie de particularități de structură și de expresivitate: viziunea
asupra lumii (subiectivismul), intelectualizarea emoției, influenţele expresioniste, noutatea
metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.
 Varianta concisă
Context
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ de Lucian Blaga, publicată în
deschiderea primului său volum, „Poemele luminii“ (1919), face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române interbelice.

1. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un
curent literar, într-o orientare sau perioadă literară
Este o artă poetică deoarece autorul își exprimă, prin mijloace artistice, concepția despre
poezie și despre rolul poetului. De asemenea, este o meditaţie filosofică și o confesiune elegiacă
pe tema cunoașterii.
Poezia aparține modernismului prin: influenţele expresioniste, intelectualizarea emoției,
noutatea metaforei (metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie), înnoirea prozodiei (versul
liber și ingambamentul).
1a. În primul rând, poezia ilustrează unele dintre influenţele expresioniste pe care le
aduce în peisajul literar al vremii volumul „Poemele luminii”: exacerbarea eului creator,
sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.
1b. În al doilea rând, o trăsătură modernistă a limbajului poetic este intelectualizarea
emoției. În poezia lui Blaga, limbajul și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filosofic
secundar.
1c. Alte trăsături moderniste sunt înnoirea metaforei și ambiguitatea produsă de
multiplele semnificaţii ale metaforelor revelatorii: „lumina” (însemnând cunoaștere/ creație/
iubire), „flori“, „ochi“, „buze“, „morminte“.

2. Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a
două imagini/ idei poetice
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina“, dar şi atitudinea
poetică în faţa marilor taine ale Universului. Cunoaşterea lumii în planul creației poetice este
posibilă numai prin iubire: „Eu nu strivesc.../ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi și buze şi morminte“.
Enumeraţia de metafore revelatorii, cu multiple semnificații, desemnează temele poeziei
lui Blaga: „flori“ — viaţa/ frumosul, „ochi“ — cunoașterea/ contemplarea poetică a lumii, „buze” =
iubirea/ rostirea poetică, „morminte“ — tema morţii/ eternitatea.
2a., 2b. Atitudinea poetului față de cunoaștere poate fi explicată cu ajutorul scrierilor
filosofice ale poetului, dar este exprimată artistic în arta poetică prin opoziţia dintre metaforele
„lumina altora“ (cunoaşterea paradiziacă, de tip rațional, logic) și „lumina mea“ (cunoașterea
luciferică, poetică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii și de a le
ucide astfel („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns"), ci de a le adânci misterul
prin creație: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“. Astfel, creaţia poetică apare ca un
mijlocitor între eu și lume.

3. Analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic

studiat (imaginar poetic, titlu, motive poetice, figuri semantice/tropi, elemente de
prozodie)
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric:
verbe şi pronume la persoana I singular („eu iubesc“, „nu strivesc”, „nu ucid“), adjectivul posesiv
de persoana I („calea mea”, „ochii mei”), topica şi pauza afectivă/ cezura.
3a. Titlul conține o metaforă revelatorie („corola de minuni a lumii”) şi exprimă atitudinea
poetului, de protejare a misterului. Primul cuvânt, pronumele „eu“, reluat de cinci ori în poezie,
evidenţiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic. Aceasta este de
asemenea o influenţă expresionistă (exacerbarea eului creator) şi o marcă a confesiunii. Verbul
la forma negativă „nu strivesc“ exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional şi opțiunea pentru
cunoașterea luciferică, poetică.
Titlul este reluat în incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogățit prin seria de antiteze și de
metafore, se întregeşte cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [...]/ căci eu
iubesc/ și flori şi ochi și buze şi morminte”. lubirea este o cale de cunoaștere a misterelor lumii
prin trăirea nemijlocită a formelor concrete, iar poezia înseamnă intuirea în particular a
universalului.
Discursul liric se construieşte în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antiteza eu/ alții, „lumina mea”/ „lumina altora“, prin
alternanța motivului luminii și al întunericului, evidenţiate prin conjuncția „dar“.
3b. Motive poetice (elemente de recurenţă) sunt: misterul şi lumina, motiv central în
poezie și metaforă emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga.
3c. Poezia cuprinde trei secvenţe lirice (versurile 1-5; 6-8; 19-20). Acestea subliniază
atitudinea poetului faţă de cunoaştere (I), opoziţia „lumina mea“ „lumina altora“ (II) şi explicaţia
pentru atitudinea din prima secvenţă: „eu iubesc“ (III).
Prima secvenţă (primele cinci versuri) exprimă concentrat refuzul cunoașterii logice,
raționale, paradiziace, prin verbe la forma negativă: „nu strivesc“, „nu ucid (cu mintea)“.
A doua secvenţă, mai amplă, se construieşte pe baza unor relaţii de opoziţie: eu — alții,
„lumina mea“ — „lumina altora“, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradiziacă și
luciferică. Prin comparația amplă introdusă de „și-ntocmai cum“, cunoaşterea pe care poetul o
aduce în lume prin creaţia sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să lămurească
misterele nopții, le sporește. Plasticizarea ideilor poetice se realizează cu ajutorul elementelor
imaginarului poetic blagian: „lună“, „Noapte“, „Zare“, „fiori“, „mister“.
Ultimele două versuri constituie o a treia secvenţă, cu rol concluziv, deşi exprimată prin
raportul de cauzalitate („căci“). Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie („tot... se
schimbă... sub ochii mei“) şi de iubire („căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte“).
3d. Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (lipsit de rimă, ritm sau măsură) și
ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică
la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrică variabilă), al căror
ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.

Concluzie
În concluzie, arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“ de Lucian Blaga
aparține modernismului printr-o serie de particularități de structură și de expresivitate: viziunea
asupra lumii (subiectivismul), intelectualizarea emoției, influenţele expresioniste, noutatea
metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.