Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
Autor de poezie, filozofie, dramaturgie, studii de estetică, publicistică, aforistică,
memorialistică, Lucian Blaga face parte dintre personalitățile complexe ale perioadei
interbelice. Revendicat mai întâi de tradiționaliști, Lucian Blaga este repede înțeles ca unul
dintre reprezentanții importanți ai modernismului interbelic, curent literar teoretizat de Eugen
Lovinescu prin teze, precum principiul sincronismului sau teoria imitației.
Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, a apărut în revista ,,Glasul Bucovinei’’,
publicată de Sextil Pușcariu și a fost inserată în volumul de debut ,,Poemele luminii” 1919,
fiind cea mai cunoscută artă poetică blagiană, o meditație lirică asupra cunoașterii marilor
teme ale universului ilustrează conceptele filozofice, ulterior definite în TRILOGIA
CUNOAȘTERII din 1943 în care Blaga vorbește despre această dualitate a cunoașterii.
Poezia aparține modernismului interbelic atât la nivelul conținutului, prin dublarea
discursului liric în plan secundar cu unul filozofic, cât și la nivelul formei, prin redarea ideii
în versuri eliberate de rigorile prozodiei clasice. În poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” apar, de asemenea, elemente de expresionism specifice primei etape de creație
blagiene : exacerbarea eului creator în raport cu lumea, tensiunea lirică, interiorizarea
peisajului. Atitudinea poetică din ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ” își găsește forme
de expresie în sistemul filozofic întemeiat mai târziu în ,,Cunoașterea luciferică ( ,,Trilogia
cunoașterii’’ Cunoașterii paradisiace– bazate pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea
luciferică-bazată pe intuiție și pe afectivitate- și optează pentru cea din urmă. La nivel formal,
poezia aparține modernismului prin inovația prozodică: folosirea versului alb, cu metrică
variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu,
cuprinzător. Cele două majuscule folosite pentru a marca enunțurile-nucleu recurg la tehnica
mallarmeană de sugestie a detaliului tipografic.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului,
enunțarea temelor fundamentale ale operei, precum și prin specificarea relației poet-lume,
poet-poezie, poet-cunoaștere. Ideea centrală este aceea că poezia transfigurează misterul, nu îl
reduce, iar eul liric își asumă acest mister până la a deveni parte din universul său interior.
Temele sunt cunoașterea artă fundamentală, artă poetică, poezie programatică, creația,
condiția poetului
Tema creației este dezvoltată în primele două secvențe poetice , urmate de concluzia
ultimelor două versuri care pot constitui în sine o a treia secvență.
Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fața misterelor universale în
opoziție cu ceilalți și se organizează în jurul negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid”. Poetul
refuză raționalul și optează pentru iraționalitate. Într-o orgolioasă afirmare expresionistă,
pronumele personal ,,eu” deschide poemul și volumul întreg, fiind reluat de șase ori pe
parcursul textului. Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci
unei enumerații de simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze
ori morminte”. O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește şi de la metafora
luminii. ,,Lumina’’, emblematică pentru opera blagiană, sugerează cunoașterea-,,Lumina
altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate,
oferă un farmec unic peisajului nocturn.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru
ilustrarea temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoaşterii și viziunea modernistă
asupra lumii este titlul, care este o metaforă revelatorie și semnifică ideea cunoașterii
luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potențeze misterele lumii („corola de
minuni a lumii”), ci nu să lămurească, să le reducă („nu strivesc”), accentul punându-se pe
confesiunea lirică („eu”) – exacerbarea/ promovarea vocii eului liric. Primul cuvânt,
pronumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al
propriului univers poetic, fiind, de asemenea, o influență expresionistă (exacerbarea eului
creator) și o marcă a confesiunii. Rolul poetului este de a adânci taina, care ține de o
privilegiere a misterului specific blagiană.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura. Prima secvență (primele cinci versuri) exprimă
concentrat refuzul cunoașterii logice, raționale, paradisiace, prin verbe la forma negativă: „nu
strivesc”, „nu ucid (cu mintea)”. Enumerația de metafore revelatorii, cu multiple semnificații
desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața, efemeritatea, frumosul; „ochi” –
cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetică a lumii; „buze” – iubirea, rostirea poetică;
„morminte” – tema morții, eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: flori –
morminte, ca limite temporale ale ființei; ochi – buze, ca două modalități de cunoaștere:
spirituală – afectivă sau contemplare – verbalizare.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu” – „altora”,
„lumina mea” – „lumina altora”, ca o antiteză dintre cele două tipuri de cunoaștere,
paradisiacă și luciferică. Conjuncția adversativă „dar”, reluarea pronumelui „eu” și verbul la
persoana I singular, forma afirmativă, „sporesc” afirmă opțiunea poetică pentru modelul
cunoașterii luciferice. Prin comparația amplă introdusă de „ntocmai cum” cunoașterea pe care
poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să
lămurească misterele nopții, le sporește.
Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, deși exprimată prin
raportul de cauzalitate („căci”). Cunoașterea poetică este un act de contemplație („tot...se
schimbă...sub ochii mei”) și de iubire („căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”).
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) și
ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă
mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrică variabilă),
al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antiteza „eu - altora”, „lumina mea - lumina altora”, prin
alternanța motivului luminii și al întunericului, evidențiate prin conjuncția „dar”. Concepția
poetului despre cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele revelatorii:
„lumina altora” (cunoașterea paradisiacă, de tip rațional, logic) și „lumina mea” (cunoașterea
luciferică, poetică, de tip intuitiv).
Concluzia
Tema cunoașterii și viziunea modernistă asupra lumii se reflectă într-un mod original și unic,
deoarece poetul pune în discuţie, într-o viziune modernă, problema existenţei universului şi a
relaţiei dintre poet şi lume, pe de o parte, şi dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de
procedee artistice. Lucian Blaga este prezentat ca un adept al cunoasterii, poezia presupunând
interesul artistului, care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul
pronumelui ,,eu’’, iar sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor surprinzătoare si cu
ajutorul metaforei revelatorie. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este și va rămâne o
sinteză pentru perioada interbelică.
Riga Crypto și lapona Enigel
Ion Barbu
(Baladă/ „Luceafărul” întors/ Poem de factură filosofică)
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume
într-o creaţie literară lirică este una subiectivă, fie că este vorba de lirismul subiectiv sau de
cel obiectiv, întrucât genul liric este prin excelenţă genul subiectivităţii, dar se poate nuanţa în
funcţie de specia literară a operei şi de curentul literar căruia aceasta îi aparţine.
Ion Barbu este prin formare matematician și dorește să-i demonstreze lui Tudor Vianu că este
capabil să scrie poezii. Întreaga sa creație se încadrează în perioada modernismului. El are
trei etape esențiale, pe care le evidențiază în lucrarea INTRODUCERE ÎN POEZIA LUI ION
BARBU (1935): etapa parnasiană (parnasianismul cultivă o poezie impersonală obiectivă, un
joc al formei și al imaginii, manifestându-se ca reacție fermă împotriva romantismului, care
suprasăturase lumea literară prin exces de sentimentalism)-trăirile poetului și aspirațiile sunt
transferate asupra unor simboluri OBIECTIVE
-etapa baladică și orientală se caracterizează printr-o poezie epică, BALADICĂ, ce evocă o
lume pitorească, de inspirație balcanică sau autohtonă.
-etapa ermetică este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în
cuvinte inventate.
Încadrare poezie în curentul literar
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a apărut în anul 1924, iar în anul 1930 a fost integrată
în volumul „Joc secund”. Opera face parte din a doua etapă a lui Barbu – baladic – orientală.
,,Riga Crypto și lapona Enigel’’ aparține modernismului, care este o mișcare culturală apărută
ca o recție împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea unor idei sau
concepții asupra expresiei artistice. Elementele moderniste prezente în acest text sunt:
încifrarea mesajului și cultivarea ambiguității, promovarea poeziei ca act de cunoaștere și
prezența unor motive literare inedite: fântâna, luna, timpul, soarele (prezența unor metafore
surprinzătoare). Creația literară aparține poeziei moderne ermetice sau pure prin eliminarea
sentimentului sau încadrarea lui într-o dimensiune rațională a existenței umane, prin
nerespectarea granițelor dintre genurile și speciile literare, precum și prin limbajul ambiguu,
încifrat al discursului liric. Trăsăturile modernismului acestei creații sunt prezente atât în
viziunea poetului asupra lumii, în tema poemului, în structura sa, cât și în limbajul poetic
folosit de autor, acesta promovând poezia ca act de cunoaștere.
Tema și două secvențe sugestive
Tema o reprezintă iubirea ca formă de cunoaștere și care se îmbină armonios cu natura. O
primă secvență sugestivă este întâlnirea protagoniștilor la fântână, din care se observă
existența a două tipuri umane diferite: Lapona dorește să-și depășească condiția, iar Crypto
vrea să-și continue viața alături de mediul ciupercilor. De asemenea, ciuperca îi oferă
dulceața fragilor, simbol al iubirii instinctuale, însă tânăra îl refuză, deoarece aspiră către
absolut.
Viziunea despre lume se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj
ambiguu, o lume de esențe contemplate de spirit. Poetul adoptă viziunea despre lume dintr-o
perspectivă polemică modernă asupra baladei ca specie literară, scrierea devenind, de fapt, un
poem alegoric, asemenea ,,Luceafărului eminescian’’,,,un Luceafăr întors’’, așa cum preciza
însuși poetul. Astfel, el are o viziune absolut originală asupra lumii și a condiției umane, în
general, construind un posibil model al acestei lumi, bazat pe imposibilitatea depășirii
anumitor limite, deoarece protagoniștii aparțin unor universuri diferite.
Elemente de structură și de compoziție specifice temei și viziunii despre lume
Un prim element de structură îl reprezintă titlul care este alcătuit din numele celor două ființe
din lumi opuse: riga–rege; Crypto–închis/ascuns; lapona-locuitoare a țării ghețurilor; Enigel-
înger. Titlul este analitic și anticipează tema dragostei imposibile, deoarece fiecare personaj
vine din lumi diferite: regele trăiește într-un spațiu izolat și umed, fără lumină, iar Enigel vine
dintr-o lume rece și se îndreaptă spre lumină, spre soare.
De asemenea, compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, împletită,
cadru al celeilalte nunți, povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălărița.
Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă.
Relația incipit-final este sugestivă pentru această operă. Incipitul este dat de formula de
adresare folosită de nuntașul care încearcă să convingă menestrelul să cânte povestea tristă a
regelui Crypto și a laponei Enigel. Atmosfera lumească este de „chef”, iar povestea a mai fost
spusă o dată.
Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea
ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei
refuzuri ale fetei. În prima chemare, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceață” și cu „fragi”
(elemente ale existenței vegetale), însă fata îl refuză. Craiul îi oferă lumea peste care
domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, de asemenea, puterea
sacrificiului și prezentarea valorilor supreme ale lumii lui „somnul fraged” și „uitarea”.
Trei încercări ale craiului:
I-îi oferă lumea peste care domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică.
II-sacrificiul: ,,Enigel, Enigel,/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/Începi, rogu-
te, cu mine.’’
III-prezentarea valorilor supreme ale lumii lui: ,,somnul fraged’’ și ,,uitarea’’.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate la nivelul celor doi protagoniști, reliefându-se
caracteristicile lor: opoziția copt – necopt, soare – roată albă, dar și prin ideile lor care nu
corespund, de aceea, nu poate avea loc nicio nuntă.
Din punct de vedere stilistic, predomină inversiunile: „zice-l-aș”, „rogu-te”, „răi ghioci”;
epitetele metaforice: „menestrelul trist”, „veninul vechi”.
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: „Împărăţea
peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, cu o fire ciudată, închisă,
pe care supuşii îl „bârfeau” cu dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş / Că nu vroia să
înflorească”. În antiteză cu ciuperca-rege, lapona (locuitoare de la pol) este prezentată cu
tandreţe, sugerând gingăşie şi fragilitate: „Lapona mică, liniştită, / Cu piei: pre nume -
Enigel”. Tânăra plecase din ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi de
lumină, poposind, ca să se odihnească şi să-şi adape renii, la „Crypto, mirele poienii”. Ca şi
în „Luceafărul” lui Eminescu, cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în visul fetei, iar
Crypto rosteşte o chemare încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian.
Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe patetic, printr-o repetiţie ce
sugerează pasiune - „Enigel, Enigel”-, sentimente calde şi emoţionante contrare firii reci a
regelui-ciupercă şi o cheamă pe tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite
soarele, ideal spre care ea aspiră cu toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn
fraged şi răcoare”. Lapona îl refuză cu delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de
umezeală şi față de frig, mediu propice numai regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de umbră mult
mă tem, / Că dacă-n iarnă sunt făcută / [...] Mă-nchin la soarele-nţelept”. Se manifestă aici
motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile cărora le aparţin cele două fiinţe
care nu pot comunica ideatic şi sentimental. Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii
sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei superioare de a aspira către absolut. Umbra,
întunericul şi umezeala simbolizează condiţia omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa
către idealuri. Ca orice fiinţă inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care
năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care
nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei
spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e
stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”. Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea
abstractă, nu se poate înălţa spre absolutul cunoaşterii, care-i poate fi fatal: „Că-i greu mult
soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară
bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”. Regele Crypto este victima
propriei neputinţe şi cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume pe
care n-o înţelege şi cu care nu se potriveşte: „Şi sucul dulce înăcreşte! / Ascunsa-i inimă
plesneşte”. Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu „măsălariţa mireasă”, o
fiinţă din lumea lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât fac parte din acelaşi
regn. Referirea la „Laurul-Balaurul” sugerează aceeaşi idee a „nuntirii” posibile numai între
două fiinţe aparţinând aceleiaşi lumi, deoarece „laurul” este o plantă veninoasă, cu miros
neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace, gol la
drum să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de împărăteasă”. Condiţia omului obişnuit,
comun, este tragică prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de a aspira către valori spirituale
superioare - „Că-i greu mult soare să îndure / Ciupearcă crudă de pădure” -, precum şi setea
de absolut de care este stăpânit omul superior, ce năzuieşte către cunoaştere, lumină spirituală
- „Mă-nchin la soarele-nţelept” - a făcut ca balada Riga Crypto şi lapona Enigel a lui Ion
Barbu să fie numită „un luceafăr întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a
două lumi diferite din Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul
superior este fata (lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).
Prozodia, la început, este tradițională și se schimbă cu una modernă: versuri 8-9 silabe, dar și
de 5-9 silabe, rima îmbrățișată, monorimă, încrucișată (savantă) și strofe inegale.
Concluzia
Tema iubirii ca formă de cunoaștere și viziunea modernistă asupra lumii lui Barbu se reflectă
într-un mod original și unic prin prezența unor metafore surprinzătoare care transmit un
mesaj încifrat și în care poetul dorește să promoveze arta sa ca act de cunoaștere, lucru reieșit
din prezentarea poveștii de dragoste dintre doi membri care fac parte din două lumi diferite.
Ion Barbu realizează o creație modernă prin viziunea despre lume, prin prezența unor
personaje bizare, prin universurile înfățișate, prin cultivarea unui limbaj nou, original,
caracterizat prin ambiguitate și echivoc. De asemenea, în planul ideatic, iubirea este văzută ca
o formă de cunoaștere, de împlinire a unui ideal fără a avea în ea nimic spectaculos,
miraculos și nici chiar tragic, chiar dacă nu se împlinește. La rândul ei, viziunea despre lume
este pusă în evidență în textul poetic prin tema abordată și prin modul inedit de tratare a
subiectului în care primordială este folosirea simbolurilor și a unui limbaj nou încifrat. Astfel,
elementele de conținut și de formă se îmbină într-o structură modernă și într-o acțiune plină
de neprăvăzut. Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană
ce reușește să impresioneze prin ideile transmise și prin viziunea amplă asupra sentimentului
de iubire care nu este de fiecare dată realizabil.
Simboluri
,,menestrel trist’’-cântăreț, care conduce nunțile;
,,în pat de râu și-n humă unsă’’-mediul umed;
,,mânătarcă’’-ciupercă otrăvitoare;
,,Crypto’’-ciupercă (inimă ascunsă, sterp, nărăvaș)
,,vecinic tron’’-veșnic tânăr
,,sterp-nărăvaș’’-mediul umed, propice dezvoltării ciupercilor-refuzul dezvoltării-al morții
,,țări de gheață urgisită’’-epitet, frig, teamă;
,,cu piei’’-avută, bogată;
,,de la iernat la pășunat’’, ...la sud-trecerea timpului și depășirea barierelor spațiale
,,Adormi’’-motivul somnului
,,spân’’-întâlnirea dintre cei doi are loc în vis
,,bătrân....-mbie’’-înțelept
,,dulceața și fragii’’-bunuri materiale, simboluri ale iubirii instinctuale
refuzul fetei-aspirația către absolut, incompatibilitatea
Crypto îi cere fetei să renunțe la visul ei de a descoperi soarele, căldura (absolutul);
Crypto se oferă pe sine, capabil de a se dărui
,,Fântâna’’-simbol, izvorul vieții
,,Roata albă’’-luna
,,dar timpul vezi, nu adăsta’’-trecerea timpului
,,Si sucul dulce înăcrește’’ –înflorește (înflorirea=moartea)
Dezvăluirea alegoriei-2 tipuri de oameni: 1. De geniu-aspiră spre absolut și dorește depășirea
condiției proprii; 2. De rând-continuă viața alături de cei din mediul său.