Particularitățile unui text poetic modernist

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

de Lucian Blaga

Lucian Blaga, poet, filosof, dramaturg, face parte dintre personalitățile complexe ale
perioadei interbelice.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în
deschiderea volumului de debut, „Poemele luminii” din 1919, face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi
și „Joc secund” de Ion Barbu.
Este o artă poetică, deoarece poetul își exprimă concepția despre poezie (teme,
modalități de creație și de expresie) și despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea,
creația și cunoașterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, este și o
meditație filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoașterii.
Poezia se încadrează în modernism prin: influențele expresioniste, intelectualizarea
emoției, noutatea metaforei (metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie), înnoiri
prozodice (versul liber și ingambamentul).
O trăsătură a modernismului din textul poetic este înnoirea metaforei și
ambiguitatea produsă de multiplele semnificații ale metaforelor revelatorii: „lumina mea”
semnificând cunoașterea luciferică, de tip poetic, intuitiv, „lumina altora” care sugerează
cunoașterea paradisiacă, de tip logic, rațional.
O altă trăsătură a modernismului constă în înnoirile prozodice prin folosirea
versului liber și a tehnicii ingambamentului, poezia fiind alcătuită din douăzeci de versuri
inegale, alternând versuri lungi cu versuri scurte.
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și de atitudinea
poetică în fața marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii în planul creației poetice este
posibilă numai prin iubire.
 O secvență semnificativă este relevantă pentru atitudinea poetului față de cunoaștere,
refuzând cunoașterea paradisiacă, logică, de tip rațional, ce reduce tainele lumii și optând
pentru tipul de cunoaștere luciferică, de tip poetic, ce amplifică aceste mistere, idee
accentuată de prezența verbelor la forma negativă: „nu strivesc”, „nu ucid” și prin seria de
enumerații de metafore revelatorii, cu multiple semnificații, ce desemnează temele creației
blagiene: „flori” sugerând viața, efemeritatea, frumosul; „ochii” - simbol al cunoașterii, al
spiritualității și al contemplației poetice a lumii; „buze” ca simbol al iubirii și al rostirii
poetice și „morminte” ca simbol al morții, al eternității. Cele patru elemente pot fi grupate
simbolic: „flori” - „morminte”, „ochi” – „buze” ca două modalități de cunoaștere: spirituală,
contemplativă și, respectiv, afectivă, verbalizată.
O altă secvență semnificativă pentru tema cunoașterii este cea în care eul liric
apelează la imaginea astrului selenar, pentru a-și face mai accesibil mesajul. Poetul își
explică ideile teoretice enunțate în poezie, apelând la o comparație amplă cu lumina lunii
care nu clarifică total misterul nopții, ci îl amplifică, sporindu-i farmecul, „luna”
reprezentând infinitul spre care tinde eul liric, iar asocierea lui cu astrul nocturn
simbolizează trecerea acestuia spre o treaptă superioară. În viziune blagiană, misterul nu
trebuie distrus, deoarece este sacru: „cu largi fiori de sfânt mister”. Câmpul semantic al
misterului cuprinde cuvinte sau sintagme cu potențial revelator: „tainele”, „nepătrunsul
ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „sfânt mister”, „ne-nțeles”, „ne-nțelesuri și mai
mari”.
Un element compozițional al textului poetic este titlul, alcătuit dintr-o propoziție
negativă, reluată în incipit, ce sintetizează crezul poetic al lui Blaga, evidențiind relația poet-
univers. Metafora revelatorie „corola de minuni a lumii” exprimă atitudinea poetului,
izvorâtă din iubire, de protejare a misterului. Primul cuvânt, pronumele „eu”, reluat de cinci
ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic.
Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică, poetică.
 Un alt element compozițional este relația de opoziție pe care este construită poezia:
eu liric / „alții”. Poetul este adeptul cunoașterii luciferice, deoarece sporește misterul:
„sporesc a lumii taină”, în timp ce „alții” sunt adepții cunoașterii paradisiace, deoarece
distrug misterul: „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, pe care aceștia îl
abordează cu rațiunea.
Lumea este formată dintr-un șir nesfârșit de taine care îi conferă frumusețe,
perfecțiune „corola de minuni a lumii”, iar un mister distrus ar știrbi frumusețea ei. Datoria
unui poet este nu numai să protejeze misterele, ci să le și sporească prin creația sa, să le
potențeze, să aducă un plus de mister.
Motivele poetice (elemente de recurență) sunt: „misterul” și „lumina”, cu o dublă
semnificație: cunoașterea și iubirea.
Relația eului liric blagian cu lumea este explicit formulată la finalul poeziei, fiind
bazată pe iubire: „căci eu iubesc / și flori, și ochi, și buze, și morminte.”
În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o
artă poetică interbelică modernistă prin structura, caracterul de artă poetică, limbajul
metaforic și preluarea unor idei din filosofie.