Particularitățile unui basm cult studiat

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Ion Creangă este cel mai mare povestitor al literaturii române, talent
manifestat în basme, amintiri și povești în epoca marilor clasici, alături de Mihai
Eminescu, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale. El este creatorul basmului cult în
literatura română, publicând „Povestea lui Harap-Alb” în anul 1877, în revista
junimistă „Convorbiri literare”.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult prin prezența formulelor specifice,
prin tema călătoriei inițiatice și tema maturizării, ca și prin conflictul basmului care
constă în lupta dintre Bine și Rău, încheiată cu victoria binelui.
Acest basm cult se încadrează în curentul realist prin folosirea tehnicii
detaliului, prin faptul că fantasticul este umanizat.
O primă trăsătură a realismului prezentă în text este fixarea prin tehnica
detaliului semnificativ a trăsăturilor personajelor: Harap-Alb se dovedește ușor de
manipulat („Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului
și se bagă în fântână, fără să îl trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”),
Împăratul Roș este cârcotaș, aspru, Împăratul Verde este bun, naiv, iar craiul are
orgoliu familial.
O altă trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul este umanizat și
localizat în Humulești. Fără a avea puteri supranaturale, Harap-Alb este doar un
flăcău care parcurge un drum al maturizării, are trăsături umane: plânge când îl ceartă
tatăl său, se lasă înșelat de aparențe, tremură de frică în Pădurea Cerbului. De
asemenea, nici Spânul nu are puteri magice, este doar omul lingușitor, mincinos și
abuziv. Calul sau Sfânta Duminică sunt bătrâni ai satului, înțelepți și cu experiență
bogată.
De asemenea, perspectiva narativă este obiectivă, cu rare abateri ale
naratorului, care se adresează uneori direct cititorului.
Tema principală a basmului este maturizarea unui tânăr, dar apar și teme ca:
iubirea, prietenia, călătoria inițiatică.
O scenă semnificativă pentru această temă este cea a coborârii în fântână a
fiului de crai. Secvența reprezintă începutul confruntării între bine și rău. În pădurea-
labirint „un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai se
lasă convins de Spân. Protejat până acum în casa tatălui său, este credul. Naivitatea
este sancționată prin pierderea însemnelor originii și a dreptului de a deveni împărat:
„Spânul pune mâna pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai”. Prins în capcană,
el trebuie să jure pe ascuțișul paloșului că-l va sluji pentru a-și salva viața.
Schimbarea numelui înseamnă sfârșitul unei etape a vieții eroului și începutul alteia.
O altă scenă semnificativă este cea din final, după ce fata îl demască pe Spân
și acesta îi taie capul fiului de crai. Gestul acesta înseamnă dezlegarea de jurământul
supunerii, semn că inițierea a luat sfârșit, iar rolul Spânului ca inițiator rău se încheie.
Distrugerea răului este simbolizată de aruncarea în înaltul cerului a Spânului de către
cal. Lichidarea violenței nu-i aparține eroului, ca în basmul popular, ci calului
năzdrăvan. Episodul reînvierii lui Harap-Alb, recuperarea paloșului, primirea
recompensei, căsătoria cu fata Împăratului Roș și împărăția are rol de a restabili
echilibrul și confirmă victoria binelui asupra răului.
Un element de compoziție este titlul, care conține numele personajului
principal, Harap-Alb devenind un personaj eponim, fiind un oximoron prin care se
sugerează condiția duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb). Titlul anunță că
tema textului este povestea maturizării unui tânăr, acest basm fiind și un
bildungsroman, o operă literară ce relatează povestea devenirii unui personaj,
povestea maturizării sale.
Un alt element de structură relevant este conflictul. Specific basmului, acesta
se desfășoară prin confruntarea a două categorii: a binelui (Harap-Alb, calul, Sfânta
Duminică, craiul, Împăratul Verde etc.) și a răului (Spânul, Împăratul Roș).
Conflictul între cele două categorii are rol formativ: „Și unii ca aceștia sunt trebuitori
pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte...”, îi spune calul lui
Harap-Alb. Eroul se confruntă cu doi antagoniști, după avertismentul tatălui: „să te
ferești de omul roș, iar mai ales de cel spân, cât îi putea”. Mai întâi Spânul, om
viclean, îi răpește identitatea eroului, îl supune la trei probe, iar la curtea Împăratului
Roș, va avea de trecut mai multe serii de probe (triplicarea situațiilor), fiind sprijinit
de făpturi imaginare cu puteri supranaturale. Acest conflict se finalizează, conform
schemei basmului, prin victoria binelui.
În concluzie, ilustrând forțele binelui, protagonistul reușește să învingă răul
și să învețe din propriile greșeli pentru a-și finaliza maturizarea. Conflictul dintre
Bine și Rău se rezolvă în favoarea Binelui, respectând tipologia basmului.
Experiențele parcurse de erou evidențiază un destin excepțional în care povestea
devenirii sale se încheie cu succes.