De Ion Creangă

~basm cult, fantastic~

—Tema și viziunea despre lume—

—Caracterizare Harap-Alb—
—Relația Harap-Alb și Spânul—

1. Introducere (LA TOATE)

„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un basm
cult, păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se deosebește de
basmul popular prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de
probe, amânarea deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale, chiar fără
calități excepționale, importanța acordată dialogului, individualizarea personajelor,
umanizarea fantasticului, digresiuni care întrerup firul povestirii, oralitate și umor.

2.Încadrarea într-un curent literar(DOAR LA VIZIUNEA DESPRE LUME)

Realismul viziunii este dat de fixarea cu minuțiozitate în detalii a caracterelor
personajelor: craiul are orgoliu familial, împăratul Verde este naiv și ușor de manipulat,
împăratul Roș este aspru, cârcotaș. Autorul scoate în evidență psihologia personajelor.
Creangă are plăcerea cuvintelor; firul epic este, de fapt, un pretext pentru elemente de
viață interioară, pentru momente de sărbătoare, de bucurie colectivă, de familiaritate.
Creangă nu e satiric-el râde de oameni, cu oamenii. Personajele sunt individualizate prin
limbaj și dovedesc obiceiurile verbale ale omului de la țară: expresii dialectale,
regionalisme, interjecții: ,,ghijoagă urâcioasă”, ,,una ca dumneata”. Limbajul personajului
principal evoluează în fapt odată cu acesta.
De asemenea, realismul lui Creangă reiese din faptul că fantasticul său e umanizat și
localizat în Humulești, cronotop arhetipal al operei. Ilustrativă este în acest sens și relația
dintre protagonist și antagonist, dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul,

1
tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare, dar care dovedește calitatea
neprețuită a unui fond moral superior ; Spânul este omul lingușitor, mincinos și abuziv
care își maschează cu greu malignitatea (,,Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de
ciudă”;”Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”.) Chiar năzdrăvanii
sunt țărani cu calități deosebite, dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.

2. Statutul social, moral, psihologic

(CARACTERIZAREA PERSONAJULUI + RELATIA DINTRE 2 PERSONAJE)
Spânul și Harap-Alb ilustrează relația protagonist-antagonist specifică basmului.
Personajul principal eponim are un loc central în desfășurarea epică, Spânul evoluând din
perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Ipostazele sociale în care este prezentat Harap-Alb pot fi asimilate etapelor inițierii:
fiu de crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul
inferior este asociată în antiteză cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea
celor două planuri-material spiritual să coincidă ca dreaptă recompensă. Spânul este omul
însemnat, care ar trebui evitat, al cărui statut social se schimbă fără a determina o evoluție
în plan interior.
Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării
necesare. Deși se plânge de soarta sa, și-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia.
El are psihologia omului care suferă pe nedrept, dar care încearcă să rezolve această
situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății. Spânul este malițios, șiret, complotist,
”răul necesar” ce ar fi putut fi îndepărtat de cal de la început, dar care este tolerat în scop
formativ: ”Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să
prindă la minte…”.
Harap Alb dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii
incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise
Sfanta Duminică..”). În conflictul dintre protagonist și antagonist el reprezintă forțele
binelui.

2
 Spânul este rău și plin de ură nejustificată, invidios, mascându-și cu greu
malignitatea (”Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă”).

3. 2 secvențe semnificative (LA TOATE)

O trăsătură principală a personajului este noblețea morală a acestuia.
Un episod semnificativ/din care reiese această trăsătură/care evidențiază relația
dintre cele două personaje este cel al coborârii fiului de crai în fântână - simbol
ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu
de trecut - ,,pădurea labirint- un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca
cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența
între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor
celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții
ale celui de lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână,
Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale.
O altă scenă reprezentativă o constituie finalul. Aducerea fetei de împărat la Spân
este cea mai dificilă încercare, deoarece, pe drum, el se îndrăgostește de tânără, dar onest,
el își respectă jurământul făcut și nu-i mărturisește adevărata sa identitate. Fata
farmazoană îl demască pe Spân,care crede că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie
capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de jurământ, semn că inițierea a
luat sfârșit, iar rolul „pedagogului rău„ s-a încheiat. Spânul este omorât de cal, iar eroul
este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice, el reintră în posesia paloșului și primește
răsplata: pe fata Împăratului Roș și împărăția.

4. Componente de structura: tema, titlul, perspective narativa, actiunea

(LA TOATE)
Tema, specifică basmelor, o constituie confruntarea dintre cele două principii
fundamental opuse: binele și răul, cu victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează
romanul unei inițieri (bildungsroman). Fiul craiului nu pornește la drum pentru a aduce

3
lumina în lume, ci pentru a o primi în sine, sub forma învățăturii morale, a experienței de
viață.Motivele prezente în basm sunt de factură populară(împăratul fără urmaș,
superioritatea mezinului, călătoria, probele, demascarea impostorului, pedeapsa,
căsătoria). În afară de temă și motive, alte elemente speficice basmului popular sunt:
prezența ajutoarelor (calul, Sfânta Duminică, cei cinci năzdrăvani), a donatorilor (crăiasa
furnicilor, crăiasa albinelor, turturica), apariția obiectelor magice (apă vie, apă moartă,
jăraticul, smicelele), prezența cifrei magice trei (trei fii, trei fete, trei apariții ale
antagonistului, trei probe inițiate de Spân).
Titlul semnifică atât specia literară - ,,povestea” (basmul), cât și numele
protagonistului printr-un oximoron ,,Harap-Alb”. Concret, eroul parcurge o aventură
eroică imaginară, un drum al maturizării, necesar pentru a deveni împărat. Numele
personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă (Alb). Pe
parcursul firului epic, personajul cunoaște trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur,
neinițiat, dar curajos și bun la suflet, Harap-Alb, ucenic al Spânului, parcurgând drumul
inițierii, Împăratul, inițiatul capabil de a conduce împărația unchiului său și de a-și
întemeia o familie cu aleasa inimii sale.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările se relatează la persoana a
III-a, de un narator omniscient, obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii
subiective, completări umoristice, ironice, lămuritoare, specifice stilului lui Ion Creangă.
Naratorul pretinde că evenimentele s-au întâmplat fără el și se consideră responsabil
numai cu discursul / să spună povestea: ” .. poate oi izbuti să ieie fata împăratului Roș,
poate nu, ... cum le-oi fi norocul. Ce-mi pasă mie ? Eu sunt dator să spun povestea și vă
rog să ascultați .. ”. Poate fi observată în basm atitudinea față de eroul naiv a naratorului
și a personajelor, care par a cunoaște dinainte scenariul călătoriei văzute ca ritual de
inițiere.
Acțiunea basmului reprezintă echilibrul inițial- ,,Amu cică era o dată un
crai care avea trei fii” perturbat de sosirea scrisorii Împăratului Verde. Fără urmași la
tron, acesta are nevoie de unul dintre nepoții săi pentru a-i conduce împărăția. După
încercările eșuate ale fraților săi, mezinul este sfătuit de o cerșetoare ce se dovedește a fi

4
Sfânta Duminică să ceară calul, armele și hainele cu care a fost mire tatăl său. Lipsit de
răbdare și înșelat de aparențe, fiul de crai respinge inițial atât pe bătrâna cerșetoare, cât și
pe calul cel răpciugos. Dar, pentru că sfârșește prin a-i accepta, va fi ajutat de aceștia. Va
trece proba craiului și va ca primi sfaturi testamentare să se ferească de omul spân și de
omul roș. Încalcă primul sfat lăsându-se înșelat de spân. Ajuns la curtea lui Verde
Împărat, Harap-Alb trece prin trei probe: a salăților din grădina ursului, a cerbului
fermecat și a pețirii fetei Împăratului Roș. Le trece cu ajutorul personajelor adjuvante-
calul, Sfânta Duminică, crăiasa albilelor, crăiasa furnicilor, Gerilă, Setilă, Flămânzilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Cultivă calități și se îndrăgostește de fata Împăratului Roș.
Întors la curtea Împăratului Verde, este ucis de Spân și este înviat de fata Împăratului
Roș, eliberat astfel de puterea jurământului. Răufăcătorul este pedepsit și restabilirea
echilibrului este încununată de nuntă și de o veselie care ține ani întregi. Finalul are
funcție metatextuală-de ieșire din spațiul ficțional marcată de întoarcerea la discrepanța
socială: ,,cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă,
iară cine nu, se uită și rabdă.”

5.Concluzie (LA TOATE)

Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia unor
vremuri fericite. Prin temă și motive literare, prin subiect și viziunea despre lume,
prin conflict și personaje, prin îmbinarea armonioasă a realului cu supranaturalul și
prin umanizarea fantasticului, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult în care
este evidențiat idealul de dreptate și adevăr.