Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

“Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga, este un basm cult, publicat in “Convorbiri literare” in
anul 1877. Perioada în care se încadrează întreaga operă a lui Ion Creangă este epoca marilor clasici,
caracterizată de spiritul critic, oratoric și filosofic, de ironie și clasicism în forme academice. Opera
apartine directiei culturale a realismului clasic.
O prima trasatura a realismului este evidentiata prin fixarea cu minutiozitate a
detaliilor caracterelor personajelor: craiul are orgoliu familial, imparatul Verde este naiv si
usor de manipulat, imparatul Ros este carcotas si aspru. Autorul scoate in evidenta psihologia
personajelor. Creanga are placerea cuvintelor, firul epic este, de fapt, un pretext pentru
elemente de viata interioara, pentru momente de sarbatoare, de bucurie colectiva, de
familiaritate. Personajele sunt individualizate prin limbaj si dovedesc obiceiurile verbale ale
omului de la tara: expresii dialectale, regionalisme, interjectii (“ghijoaga uracioasa”). Limbajul
personajului principal evolueaza odata cu el.
O alta trasatura a realismului clasic este apelul la o specie literara clasica-basmul. Desi
basmul urmareste triumful binelui asupra raului, basmul lui Creanga are un rol mai complex,
fiind o poveste cu o morala exceptionala si prezentand societatea in mod realist. Basmul este
caracterizat de elemente fantastatice, iar fantasticul lui Creanga este umanizat si localizat in
Humulesti, cronotop literar al operei. Ilustrativa in acest sens este si relatia dintre Harap-Alb si
Span. Fara a avea puteri supranaturale, Harap-Alb este doar un flacau care parcurge un drum al
maturizarii necesare, dar care dovedeste calitatea nepretuita a unui fond moral superior (“Fii
incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb”). Spanul este
omul lingusitor, mincinos, abuziv, care isi mascheaza cu greu rautatea. Probele amintesc de vechi
indeletniciri ale taranilor: apicultura, cresterea animalelor, vanatoarea, gradinaritul.
Tema basmului cult este triumful binelui asupra raului si maturizarea mezinului. Motivele literare
prezente in text sunt superioritatea mezinului, calatoria, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria.
Din perspectiva formãrii protagonistului, ,,Povestea lui Harap-Alb” e un bildungsroman.
O prima scenă reprezentativă pentru tema inițierii si care ilustrează naivitatea și lipsa de experiență a
printului este întâlnirea cu cerșetoarea din grădina Palatului. Mezinul, întristat de amărăciunea tatălui, se
duce în grădină "să plângă în inima sa". Deodată, „o babă gârbovă de bătrânețe" îi cere de pomană însă,
neexperimentat, judecă după aparențe, refuză s-o miluiască inițial și nu-și dă seama că are de-a face de fapt
cu Sfânta Duminică, deghizată într-o cerșetoare. Dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al iniţierii prin
care trece mezinul craiului, bunătatea este calitatea înnăscută care provoacă transformarea personajului,
astfel că protagonistul trece proba milosteniei, dăruindu-i batrânei un banuț. Ea îl sfătuiește să ceară tatălui
său "calul, armele și hainele, cu care a fost el mire" și să aleagă calul care va mânca jăratic. Ajutat de Sfânta
Duminică, cel mic reuşeşte să treacă proba şi obţine încuviinţarea de a pleca spre împărăţia lui Verde
Împărat. Sfânta Duminică are rolul unui mentor care contribuie la inițierea personajului.
 O alta scena reprezentativa pentru tema basmului este coborarea lui Harap-Alb in
fantana, simbol ambivalent al vietii si al mortii. Mezinul se lasa pacalit de Span sa il insoteasca
la intampinarea primului obstacol din drumul sau, padurea labirint: “un loc unde i se inchide
calea si incep a i se incurca cararile”. Notatia naratorului evidentiaza diferenta dintre cei doi:”fiul
de crai, boboc in felul sau in trebi de aieste, se potriveste perfect Spanului”. Daca Spanul are o
experienta indelungata in exploatarea celorlalti, fiul de crai, obisnuit cu protectia casei parintesti,
ignora raul. La iesirea din fantana, Harap-Alb va fi nevoit sa inceapa o noua etapa a existentei
sale, sub o noua identitate, plina de obstacole din care va avea sa invete.
Un prim element de compozitie este titlul, care sugereaza maturizarea mezinului craiului.
Eroul parcurge o aventura imaginara, un drum al maturizarii in care dobandeste valori morale si
etice. Numele “Harap-Alb” semnifica “sclav alb”, rob de origine nobila, dar si conditia de
invatacel, faptul de a fi supus initierii, transformarii. Totodata, titlul anunta degradarea mezinului
si schimbarea statului sau social ce urmeaza sa aiba loc.
Un alt element de compoziție este finalul în care are loc pedepsirea răufăcatorului și
restabilirea echilibrului, respectiv scena morții simbolice a personajului pozitiv. Spânul este
demascat de fata împăratului Roș, care vede dincolo de aparențe și își dă seama de adevărata
identitate a spânului. Deconspirat, îi retează capul lui Harap-Alb cu propriul paloș, pe care fiul de
crai a făcut jurământul. Spânul este ucis de calul protagonistului, care îl aruncă la cer și îl lasă să
cadă de sus, iar acesta se face “praf și pulbere”. Harap-Alb este înviat de către fată cu ajutorul
obiectelor magice: apă vie, apă moartă și trei rămurele de măr verde, după care urmează nunta
celor doi, deci eroul este răsplătit pentru curajul și faptele sale. Triumful moral al binelui reface
ordinea lumii, într-o concluzie în final pozitiva.
In concluzie, basmul este o oglindire a vietii in moduri fabuloase. “Povestea lui Harap-
Alb” este un basm cult, ce prezinta cu veridicitate evolutia unui tanar, care este nevoit sa treaca
prin situatii dificile pentru a dobandi calitati exceptionale.

CARACTERIZARE HARAP-ALB

Introducere + Harap-Alb, personaj eponim, este protagonistul basmului, erou lipsit de însușiri supranaturale, care
învață din greșeli și cu timpul progresează.

R1: Statutul social al eroului se modifică din începutul textului până la final. Inițial, acesta este un fiu de crai,
însă în momentul coborârii în fântână, el se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de
Harap-Alb. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își
recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.
Psihologic, reprezintă tipul tânărului în formare. La început, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și
superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său.
În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil.

Din punct de vedere moral, eroul evoluează pe parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, acesta are atât calități, cât și
defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei
de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Acest gest denotă și
incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază lipsa de
experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea lui față de
personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.

O trăsătură definitorie a personajului este naivitatea, datorată lipsei de experiență.

R2: întâlnirea cu cerșetoarea din grădina Palatului + coborârea în fântână

R3: finalul + titlul