CARACTERIZAREA LUI HARAP – ALB – BASM CULT

In textele epice, personajele sunt purtă toarele de semnificaţie ale mesajului

transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotiţele care pun în mişcare mecanismul
universului ficţional. In basmul popular, personajele devin purtă toarele unor valori
simbolice: Binele şi Ră ul, în diversele lor ipostaze. Spre deosebire de textul popular, în
basmul cult personajele reflectă viziunea despre lume a autorului. De aceea, în opera lui
Creangă , autorul recurge la o umanizare a fantasticului, astfel încâ t personajele nu numai că
devin reprezentative pentru tipologiile umane din spaţiul rural humuleştean, ci sunt
construite prin ambiguizarea tră să turilor.
Reprezentative pentru viziunea despre lume a lui Ion Creangă ră mâ n
particularită ţile de construcţie a personajului Harap-Alb, protagonistul basmului cult
„Povestea lui Harap-Alb”, publicat în revista „Convorbiri literare” în anul 1877.
La fel ca în basmul popular, textul lui Creangă dezvoltă tema luptei dintre Bine şi
Ră u, deznodă mâ ntul surprinzâ nd triumful forţelor Binelui. Harap-Alb, în calitatea sa de
protagonist, este, în plan discursiv, unul dintre reprezentanţii Binelui. Dimensiunea
simbolică a textului, ca tră să tură specifică a basmului cult, orintează , însă , lectura textului
spre identificarea unei altei teme, cea a iniţierii. În acest sens, protagonistul apare pe
parcursul operei în ipostaza de novice, care, în urma trecerii probelor impuse de Spâ n, va
dobâ ndi, în final, statutul de iniţiat. Drumul pe care îl parcurge mezinul de la curtea Craiului
la cea a împă ratului Verde nu trebuie perceput, de aceea, ca un drum material, spre
exterior, ci ca un traseu spre interiorul fiinţei, spre desă vâ rşire.
Discursul epic dezvoltă un conflict exterior, între cele două forţe antinomice. Cu
toate acestea, Creangă îşi construieşte personajele pe principiul ambiguiză rii. De aceea,
protagonistul nu reprezintă o întruchipare desă vâ rşită a Binelui, avâ nd un caracter profund
uman, cu calită ţi şi defecte. Comportamentul personajului principal reflectă un conflict
interior, o permanentă luptă a sinelui cu sinele, între cele două ipostaze ale sale: cea de
neiniţiat şi cea de fiinţă iniţiată . Perspectiva narativă este una obiectivă , cu o viziune
„dindă ră t”, aparţinâ ndu-i unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic, care
narează la persoana a III-a. Naratorul nu idealizează personajele, nu intervine în destinul
lor, lă sâ ndu-le să evolueze spre deznodă mâ nt după nă zuinţe şi slă biciuni. Oralitatea
stilului, ca tră să tură specifică a basmului cult, se refelctă prin intervenţiile directe ale
naratorului în discurs. De exemplu, în secvenţa narativă a fâ ntâ nii, acesta surprinde
naivitatea protagonistului care „se potriveşte Spânului şi-i spune totul cu de-amănuntul, că,
dă, care om nu pune viaţa lui mai presus de toate?”.
Modalităţile de caracterizare a personajului sunt cele consacrate de textul epic:
directe şi indirecte. Astfel, slă biciunea de caracter a protagonistului este evidenţiată direct
atâ t de narator, care afirmă despre el că este „boboc în felul să u la trebi de-aistea”, câ t şi de
Sfâ nta Duminică , care îi spune „că este mai fricos decâ t o muiere”. Gesturile, faptele,
atitudinile personajului devin adevă rate mijloace indirecte de caracterizare.
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul discursului narativ,
câ nd cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a
Spâ nului, ca, în final, să dobâ ndească statutul de moştenitor la tronul împă ratului Verde,
echivalent, în plan simbolic, cu cel de iniţiat. Din punct de vedere psihologic, firul narativ al
basmului urmă reşte conturarea personalită ţii fiului de crai, în urma probelor la care e
supus de că tre Spâ n. Astfel, la început se dovedeşte naiv, nu se pricepe la oameni, fiind
incapabil să distingă între aparenţă şi esenţă . Nu intuieşte esenţa divină a Sfintei Duminici,
ce îi apare sub înfă ţişarea de „babă gârbovă de bătrâneţe”, la fel cum nu îşi dă seama ca
Spâ nul este acelaşi sub trei înfă ţişă ri. Dovedeşte maturitate în înţelegerea firii umane câ nd
intuieşte în cei cinci nă zdră vani adevarate ajutoare ce-i vor fi de trebuinţă la curtea
împă ratului Roş. Egoismul reprezintă o altă slă biciune a protagonistului. Aşa se explică
faptul că decide să -i ofere Sfintei Duminici bă nuţul doar în momentul în care aceasta îi
formulează viitoarea traiectorie iniţiatică : „Fecior de crai, vede-te-aş împărat!”. Se dovedeşte
a fi milos, câ nd, în drum spre împă ratul Roş, salvează nunta de furnici şi le creează un
adă post albinelor. Totodată , traseul iniţiatic al protagonistului se impune a fi analizat şi din
perspectiva moralită ţii. Cră işorul poate fi acuzat de imoralitate, atunci câ nd înalcă sfatul
pă rintesc şi acceptă tovă ră şia Spâ nului. Cu toate acestea, el trebuie absolvit de vină , avâ nd
în vedere faptul că este imatur. Dobâ ndirea maturită ţii reflectă , însă , moralitatea
personajului. Câ nd se întoarce cu pielea cu nestemate din Pă durea Cerbului, rezistă
tentaţiei de a se îmbogă ţi, fiind loial jură mâ ntului depus în faţa Spâ nului.
Principala tră să tură a sa este caracterul profund uman. Harap-Alb nu are puteri
supranaturale şi nici însuşiri excepţionale la fel ca eroii din basmele populare. Le deţine în
stare latentă şi dobâ ndeşte, prin trecerea probelor, o serie de calită ţi excepţionale.
Cră işorul este, astfel, obligat să treacă probele la care a fost supus de Spâ n. Aceste probe,
însă , nu poate să le treacă singur, de aceea este ajutat atâ t de Sfâ nta Duminică , câ t şi de cei
cinci nă zdră vani. Spre exemplu, prima probă pe care protagonistul trebuie să o treacă este
aducerea să lă ţilor din Gră dina Ursului. In această situaţie, este îndrumat de Sfâ nta
Duminică , ea fiind cea care îi oferă fiului de crai obiectele magice: o licoare cu somnoroasă ,
fiartă într-o vadră cu lapte dulce şi miere. Tot de Sfâ nta Duminică este sfă tuit şi ajutat
pentru trecerea celei de-a doua probe, câ nd personajul feminin îi oferă sabia şi obră zarul
lui Statu-Palmă -Barbă -Cot.
Ultima probă necesită mai multe ajutoare datorită faptului că este proba cea mai
dificilă şi constă în aducerea fetei împă ratului Roş la curtea împă ratului Verde. La casa
împă ratului Roş, Harap-alb este supus la alte probe: proba focului în casa de aramă , pe care
o trece cu ajutorul lui Gerilă , proba pă mâ ntului şi a apei, pe care o trece cu ajutorul lui
Flă mâ nzilă şi Setilă , alegerea macului de nisip, la care este ajutat de furnici, straja nocturnă
şi prinderea fetei transformate în pasă re, peste care trece ajutat de Ochilă şi Pă să ri-Lă ţi-
Lungilă , în vreme ce albina va ajuta la ghicirea fetei. Pe parcursul acestor probe, fiul de crai
are ocazia de a se cunoaşte pe sine, descoperindu-şi însuşiri excepţionale: milostenia şi
bună tatea faţă de fiinţele neajutorate, capacitatea de a-şi face prieteni şi capacitatea de a
iubi.
În concluzie, personajul Harap-Alb ră mâ ne reprezentativ pentru viziunea despre
lume a unui autor a că rui intenţie artistică a fost aceea de a reconfigura structura
consacrată a basmului popular dintr-o perspectivă realistă şi simbolică .