Caracterizare Harap- Alb

Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detașează prin

promovarea unei literaturi autentice care sa înlocuiască ”formele fără fond”, aspect
evidențiat de scrierile celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca
Caragiale și Ion Creangă. Operele lui Creangă se detașează ca fiind originale prin realismul
de esență folclorică ce se îmbină cu fabulosul, prezentând personaje fantastice sau din
realitatea lumii țărănești, caracteristică ce se remarcă cu precădere în basmele sale, fiind
numit chiar inițiatorul basmului cult în literatura românească.
”Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat în revista ”Convorbiri literare” în
anul 1877, reprezentând, după cum considera în ”Scrieri” Pompiliu Constantinescu ”însăşi
sinteza basmului românesc”. Bazându-se pe modelul și pe sursele de inspirație ale
basmelor populare, cel cult reprezintă dezvoltarea unor trăsături precum clișeele
compoziționale, motivele narative, elementele de cronotop, dar individualizează personajele
prin limbaj, umor și oralitate. În basmul ”Povestea lui Harap-Alb”, este dezvoltată paradigma
mentor-învățăcel ca fundamentul evoluției caracterului uman și este reprezentată simbolic
prin tema inițierii. Aceasta este generată de nevoia unui parcurs spiritual, în urma căruia cel
inițiat capătă acces la cunoașterea lumii și a descoperirii de sine.
Eroul lui [Link]ă este unul atipic, demonstrând o latură umană într-o lume a
simbolurilor și entităților fantastice, detașându-se de protagoniștii tipici basmelor printr-un
portret complex, realist, care pune emfază pe intuiția umană în detrimentul calităților
supraomenești.
Tema principală este maturizarea mezinului craiului, fiind ilustrată aventura eroică,
un drum al maturizării tânărului, necesar pentru dobândirea condiției de împărat, în raport
continuu cu mentorul său. Motive specifice basmelor sunt întâlnite și în opera lui Ion
Creangă, precum împăratul fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleșug, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
Titlul operei îl are în centru pe erou, personajul eponim, al cărui nume sugerează
parcursul pe care acesta îl va avea de-a lungul desfășurării acțunii, cât și condiția sa duală.
Prin alăturarea secvenței ”Povestea lui” se face referire la specie, subliniind caracterul oral al
operei. Harap-Alb este, însă, un nume dobândit, reliefând astfel rolul didactic al povestirii.
Oximoronul redat de simbolurile cromatice ale cuvintelor ”harap”, persoana cu pielea de
culoare închisă, și ”alb”, ilustrează evoluția de la stadiul de novice la cel de prinț, cât și
diferența între ipostaza sa de slugă versus statutul de nobil.
Întâmplările basmului sunt prezentate dintr-o perspectivă narativă obiectivă de către
un narator omniscient, omniprezent, dar a cărui subiectivitate se face simțită prin
comentariile și intervențiile făcute de-a lungul operei, caracterizate de note umoristice.
Conflictul, ca în orice basm, este constitutit de lupta binelui împotriva răului,
detașându-se formele pe care aceste două valori le întruchipează în operă. Binele nu este o
valoare absolută, un personaj justițiar, ci un tânăr cu defecte și calități, dar cu o voință și un
caracter de neînvins. Acesta dezvoltă simțul dreptății, empatia și altruismul, pe parcursul
călătoriei sale devenind o persoană nouă, obținând la final titlul de inițiat. Exponentul răului
este tot o ființă umană înzestrată cu o inteligență vicleană, ce se prezintă sub două forme:
Spânul și Împăratul Roș. Aceste personaje sunt esențiale în procesul de maturizare a
eroului întrucât reprezintă un rău necesar.
Harap-Alb dispune de o tipologie caracteristică, acesta fiind exponentul binelui, sub
forma protagonistului. Ambiguizarea sa, îl determină să nu fie o întruchipare absolută a
forţelor pozitive, având slăbiciuni și defecte specific umane. Statuturile pe care le

1
dobândește de-a lungul poveștii îi definitiveză comportamentul și îi influențează relația cu
celelalte personaje. La început, eroul are statutul de mezin neinițiat, fiu de crai, urmând ca
pe parcurs acesta să capete statutul de slugă, corespondent numelui de ”Harap-alb”, iar în
final să devină Împărat. Acest proces este rezultatul drumului inițiatic și al căutării de sine, ce
fac din protagonist un personaj rotund, rezultat care nu ar fi fost posibil în absența
personajului antagonic ,care să îl motiveze pe erou și să îi dezvolte calitățile.
Personajul este caracterizat atât în mod direct de autor prin intermediul descrierii,
dar și în mod indirect prin acțiuni,nume,relația cu alte personaje sau limbaj.
Portretul fizic al eroului este slab conturat, accentul povestirii căzând pe evoluția sa
morală în cadrul drumului inițiatic,al transformării sale din novice în împărat.
Din punct de vedere moral, portretul psihologic al protagonistului este conturat în
mod direct prin prisma celorlalte personaje. Astfel, tatăl său îl consideră ”vrednic de împărat”
și îl felicită-”bun cap ai avut”, demonstrându-și mândria și afecțiunea față de reușita lui,
Sfânta Duminică îl consideră ”mai fricos decât o femeie” pentru a-i sublinia naivitatea, dar
afirmă că ” puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută”; cele două crăiese îi apreciază
altruismul ”ești așa de bun”, verișoarele sale consideră că ”are o înfățișare mult mai plăcută
și seamănă a fi mult mai omenos.”, însă Spânul îl consideră întotdeauna inferior numindu-l
”fecior de om viclean”, ”pui de viperă” sau ”slugă netrebnică”.
Cele mai reprezentative pentru conturarea trăsăturilor lor de caracter sunt, însă,
acțiunile întreprinse de erou, mod indirect de caracterizare. Sufletul pur și onest al
tânărului este subliniat în repetate rânduri, acesta confruntându-se cu alegeri importante pe
care le ia în spiritul dreptății și corectitudinii. În relația cu celelalte personaje, se dovedește a
fi milos față de Sfânta Duminică, drept, păstrează jurământul de loialitate față de Spân,
urmându-i fiecare poruncă, şi descoperă adevarata esență a ființei umane și a prieteniei
atunci când se întovărășește cu cele 5 ajutoare.
Evoluția în planul caracterului este sincronizată cu parcurgera drumului de inițiere,
la finalul căruia eroul trebuie să treacă într-un plan superior de existență. O secvență
semnificativă este despărțirea de tatăl său, după câștigarea probei inițiale. Acesta se arată
mândru de fiul său datorită alegerilor pe care le face, felicitându-l: ”tu ești vrednic de
împărat” , dar și avertizeazându-l să se ferească ”de omul roș, iară mai ales de cel spân”.
Acesta este un episod semnificativ întrucât reprezintă plecarea în lume a mezinului, urmată
de încălcarea spuselor tatălui din cauza lipsei de experiență.
În episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de inițiere a tânărului, care
”boboc în felul său” cade în capcana întinsă. Spânul îl închide în fântână și îi cere, pentru a-l
lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure ”pe ascuțitul
paloșului” să-i dea ascultare, condiționând însă paradoxal aceasta legătură ”până va muri și
iar va învia”. Acest jurământ introduce o nouă etapă în evoluția eroului, în care acesta
devine din fiu de împărat slugă, primind numele de Harap-alb.
Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe
semnificative pentru dezvoltarea eroului, și aume aducerea ”salăților” din Grădina Ursului,
aducerea pieii cerbului cu ”pietre scumpe” și a fetei Împăratului Roș. Mijloacele prin care
eroul trece probele țin de miraculos, ajutoarele sale- Crăiasa Albinelor, furnica zburătoare,
cei cinci tovarăși- având puteri supranaturale. Pentru protagonist, aducerea fetei Împăratului
Roș la Spân este cea mai dificilă încercare deoarece pe drum se îndrăgostește de ea. Onest
fiind, își respectă jurământul făcut și nu îi mărturisește adevărata sa identitate. Spânul însă,
nu poate concepe demascarea, astfel că îi taie capul eroului înfăptuind astfel ruperea
înțelegerii și implicit încheierea inițierii. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor
magice, precum ”trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă”. El reintră în posesia

2
paloșului și primește răsplata finală: pe fata Împăratului Roș și împărăția, dobândind statutul
de împărat.
Eroul basmului ”Povestea lui Harap-Alb” urmează o evoluție tipică temei maturizării
prin intermediul drumului inițiatic întrucât suplinește nevoia unei evoluții empirice. Acesta
este motivat de antagonist să își depășească limitele, să contrasteze prin valori morale
pozitive, să dea dovadă de bunătate și să își desăvârșească evoluţia.
În concluzie, ”Povestea lui Harap-Alb” propune un nou tip de erou al universului
basmelor, unul complex, multidimensional, rotund, caracterizat de trăsături umane care-l
evidențiază, precum bunătate și curaj, a cărui personalitate este conturată printr-un proces
de maturizare, conferind textului caracter de bildungsroman.