Povestea Lui Harap Alb

POVESTEA LUI HARAP-ALB
de I. Creanga
basm cult, proza fantstica
I. Particularitățile unei opere studiate

Perioada marilor clasici, căreia îi aparține I.Creanga, alături de Eminescu,
Caragiale și Slavici, este una foarte importantă în evoluția literaturii române. În
operele acestor scriitori observam o mare varietate atât la nivel tematic (banul,
dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.) cât și la nivelul orientarii
estetice (romantismul, clasicismul, realismul) precum si al particularităților stilistice.
Scris și publicat in anul 1877, „Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult, o
operă epică in proză, de dimensiuni medii, in care realul se împletește cu fabulosul,
care înfățișeaza confruntarea dintre bine și rău, reprezentată de personaje simbolice
și care se încheie întotdeauna cu victoria binelui.
O primă trăsătură a basmului cult este aceea ca textul poartă pecetea

originalității scriitorului, a cărui stil se caracterizează prin oralitate si umor. Finalul
operei este relevant in acest sens. La nunta împărăteasca participă personaje de
basm, fabuloase, dar și autorul, povestitorul, „un păcat de povestariu, fără bani in
buzunariu", care constată cu umor, dar și cu tristețe că in lumea fabuloasă a
basmului veselia ține ani întregi, toată lumea e veselă și se ospăteaza, pe când in
realitatea crudă, „pe la noi", „cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și
rabdă".
O altă trăsătură a basmului identificată în acest text este umanizarea si
autohtonizarea fantasticului. O mare parte a personajelor par a fi oameni obișnuiți,
țărani din satul natal al autorului. Protagonistul rămâne in zona rurarului, un
personaj pozitiv, lipsit de experiență, un adolescent care pornește pe un drum al
vieții, simbolic, inițiatic. De asemenea, cele cinci personaje, ajutoare ale lui Harap-
Alb, sunt, prin înfățișare si abilități, supranaturale, personaje fabuloase, dar prin
comportament și limbaj par desprinse din lumea „Amintirilor din copilărie".
Tema operei este, la modul general, lupta dintre bine și rău, incheiată cu
triumful binelui. Este urmărită însă și formarea personalității protagonistului,
povestea unei inițieri. Pe parcursul acestei confruntări, soldate cu victoria binelui ca
in majoritatea basmelor, eroul își formează personalitatea, ceea ce conferă operei
caracter de bildungsroman. Traseul lui inițiatic presupune „învățarea" unor
experiențe de viață necesare, modelarea morală, acumularea de virtuți care să-i
permită să devină un om și un împărat bun. Construcția subiectului urmează o
schemă simplă. Cei doi frați, craiul si Verde- împărat, conduce fiecare câte o
împărăție la două capete ale lumii. Neavând descendenți masculini, Verde-împărat îi
scrie fratelui său și îi cere să-i trimită pe unul dintre fii ca să îi urmeze la tron. Proba
curajului îl desemnează pe fiul cel mai mic ca fiind capabil de a porni la drum. Acesta
trece prin numeroase peripeții pe care le depășește cu istețime, bunătate, curaj și
onestitate. În final își îndeplineste țelul de a deveni împărat, căsătorindu-se cu fata
de care s-a îndrăgostit.
O scenă reprezentativă pentru tema operei/naivitatea personajului/relația cu

Spânul este cea a întâlnirii dintre protagonist și personajul negativ, Spânul.
Întrucât a depășit proba de la pod, simbol al trecerii spre altă etapă a vieții, tatăl
continuă inițierea fiului mezin, îl sfătuiește să se ferească de omul spân și de omul
Roș și îi dăruiește pielea de urs. Pe drum se rătăcește în pădurea-labirint și se
întâlnește de mai multe ori cu Spânul ajungând să creadă că se află în „țara spânilor".
Dovedindu-se încă neinițiat, naiv, meziunul încalcă interdicția și îl ia drept slugă și
călăuză pe omul spân, care reprezintă de fapt “răul necesar” fără de care maturizarea
nu ar fi fost posibilă.
Coborârea fiului de crai in fântână reprezintă o altă secvență narativă

importantă. Spânul profită de naivitatea fiului de crai și îl transformă în rob. Îl
determină prin viclenie să intre în fântână și îi condiționează eliberarea de un
jurământ de supunere până când va muri și va învia iar. Personajul intră acolo stăpân
și va ieși slugă cu numele Harap-Alb. Spânul îl va supune unor probe dificile, în care
iși va demonstra calități morale deosebite: înțelepciune, onestitate, bunătate, curaj.
Va învăța astfel că trebuie să pornești de jos ca să ajungi sus, experimentând
umilința.
Titlul basmului enunță atât specia literară, povestea, cât și numele

protagonistului. El este numit astfel de spân, formatorul său, printr-o sintagmă
oximoronică. Substantivul comun "harap" desemnează o persoană cu părul și pielea
neagra și se află in contradicție cu epitetul cromatic "alb" care sugereaza puritatea
personajului, dar și originea sa nobilă.
Acțiunea este relatată la persoana aIII-a, de către un narator omniscient a cărui

perspectivă narativă obiectivă este completată de numeroase comentarii subiective.
Timpul este vag, nedeterminat, un trecut îndepărtat "odată", în care se petrec
evenimente ridicate la rangul de simbol. Reperele spațiale sunt la fel de vagi, "într-o
țară", ținuturile celor doi frați sunt indepărtate marcând un întreg univers, de la un
teritoriu ocrotitor, familiar, către un spațiu necunoscut, periculos.
G. Călinescu definește basmul ca fiind "oglinda vieții în moduri fabuloase".
"Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult care are ca particularități umanizarea
fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umor si oralitate.
Prof. Nely Constandin
de I. Creanga
II. Particularități de construcție a unui personaj

dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientarii
care înfățișeaza confruntarea dintre bine și rău, reprezentată de personaje simbolice
Protagonistul basmului este un fiu de crai, devenit Harap-Alb pe parcursul

drumului său inițiatic. El este cel puțin în prima parte a călătoriei, cea de inițiere, mai
mult un antierou, neinițiat, decât eroul din basme. El rămâne în zona umanului, fiind
un personaj pozitiv, care întruchipiază înalte principii morale precum adevărul,
dreptatea, bunătatea, ospitalitatea, trăsături care reies indirect din întâmplări, fapte,
comportament, vorbe, dar si direct din ceea ce spune naratorul sau celelalte
personaje despre el.
Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este, de fapt, un drum de

inițiere în vederea formării lui. Personajul pleacă de acasă adolescent, imatur, lipsit
de experiență, va parcurge un drum presărat cu încercări grele, un drum al vieții, și
va ajunge la capătul acestuia matur, capabil să-și întemeieze o familie și să conducă o
împărăție. Harap-Alb nu colindă lumea în căutarea de fapte vitejești ca eroul din
basmul popular. Adevăratul său scop este desăvârșirea personală. Pe parcursul
drumului va acumula treptat calități pe care nu le avea de la început și își va
desăvârși altele.
La început, el este fiul cel mic, crescut în umbra fraților, dar care își va dovedi
superioritatea. El nu are puteri supranaturale, dar e bun la suflet și sensibil. În
întâlnirea cu Sfânta Duminică din grădină își dovedește bunătatea, altruismul dar și
naivitatea pentru că se lasă înșelat de aparențe. Lipsit de experiență, neinițiat ajunge
sluga spânului, dovedind față de acesta loialitate și credință în orice circumstanță.
Ajunși la Verde Împărat va fi supus la două probe ale curajului pe care le depășește
cu ajutorul calului năzdrăvan. Își cultivă răbdarea, perseverența, ambiția și învață să
își folosească puterea minții pentru a învinge răul, forța fizică.
Pe drum spre Împăratul Roș își dovedește încă o dată altruismul, bunătatea,
spiritul de sacrificiu când își pune în pericol viața pentru a cruța o nuntă a furnicilor.
Întâlnirea cu albinele, cărora le construiește un adăpost dovedește generozitatea,
creativitatea si disponibilitatea eroului. La întâlnirea cu cele cinci personaje grotești,
monstruoase, Harap-Alb nu se mai lasă înșelat de aparențe, dovedindu-și capacitatea
de a-și face prieteni adevăraţi, care îl vor ajuta la nevoie. De altfel, probele impuse de
Împăratul Roș vor fi depășite cu ajutorul prietenilor. Pentru erou, aducerea fetei
împăratului Roș la Spân este cea mai dificilă încercare. El se îndragostește de fată,
fiind capabil de sentimente puternice. Moartea protagonistului din final este
simbolică, marcând nașterea unei noi personalități: împăratul.
La capătul drumului personajul se dovedește matur, capabil să-și întemeieze

o familie și să conducă o împărăție. Din punctul de vedere al modalităților de
caracterizare, putem remarca, în primul rând caracterizarea directă, făcută se
narator sau de personaje: „boboc in felul său", „slab de înger", „naiv".
O scenă reprezentativă pentru tema operei/naivitatea personajului/relația

cu Spânul este cea a întâlnirii dintre protagonist și personajul negativ, Spânul.
Întrucât a depășit proba de la pod, simbol al trecerii sper altă etapă a vieții, tatăl
continuă inițierea fiului mezin, îl sfătuiește să se ferească de omul spân și de omul
Roș și îi dăruiește pielea de urs. Pe drum se rătăcește în pădurea-labirint și se
întâlnește de mai multe ori cu Spânul ajungând să creadă că se află în „țara spânilor".
Dovedindu-se încă neinițiat, naiv, meziunul încalcă interdicția și îl ia drept slugă și
călăuză pe omul spân, care reprezintă de fapt “răul necesar” fără de care maturizarea
nu ar fi fost posibilă.
Coborârea fiului de crai in fântână reprezintă o altă secvență narativă

importantă. Spânul profită de naivitatea fiului de crai și îl transformă în rob. Îl
determină prin viclenie să intre în fântână și îi condiționează eliberarea de un
jurământ de supunere până când va muri și va învia iar. Personajul intră acolo stăpân
și va ieși slugă cu numele Harap-Alb. Spânul îl va supune unor probe dificile, în care
iși va demonstra calități morale deosebite: înțelepciune, onestitate, bunătate, curaj.
Va învăța astfel că trebuie să pornești de jos ca să ajungi sus, experimentând
umilința.

țară", ținuturile celor doi frați sunt indepărtate marcând un întreg univers, de la un
teritoriu ocrotitor, familiar, către un spațiu necunoscut periculos.
G. Călinescu definește basmul ca fiind "oglindirea vieții în moduri fabuloase".

fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umor si limbaj.
de I. Creanga
III. Relația dintre două personaje

dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc.), cât și la nivelul orientarii
care înfățișeaza confruntarea dintre bine și rău, reprezentate de personaje simbolice
Protagonistul basmului este un fiu de crai, devenit Harap-Alb pe parcursul

drumului său inițiatic. El este, cel puțin în prima parte a călătoriei, cea de inițiere, mai
mult un antierou, neinițiat, decât eroul din basme. El rămâne în zona umanului, fiind
un personaj pozitiv, care întruchipiază înalte principii morale precum adevărul,
dreptatea, bunătatea, ospitalitatea, trăsături care reies indirect din întâmplări, fapte,
comportament, vorbe, dar si direct din ceea ce spune naratorul sau celelalte
personaje despre el. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este, de fapt,
un drum de inițiere în vederea formării lui. Personajul pleacă de acasă adolescent,
imatur, lipsit de experiență, va parcurge un drum presărat cu încercări grele, un drum
al vieții, și va ajunge la capătul acestuia matur, capabil să-și întemeieze o familie și să
conducă o împărăție. Harap-Alb nu colindă lumea în căutarea de fapte vitejești ca
eroul din basmul popular. Adevăratul său scop este desăvârșirea personală. Pe
parcursul drumului va acumula treptat calități pe care nu le avea de la început și își
va desăvârși altele.
La început, el este fiul cel mic, crescut în umbra fraților, dar care își va dovedi
superioritatea. El nu are puteri supranaturale, dar e bun la suflet și sensibil. În
întâlnirea cu Sfânta Duminică din grădină își dovedește bunătatea, altruismul, dar și
naivitatea pentru că se lasă înșelat de aparențe. Lipsit de experiență, neinițiat ajunge
sluga spânului, dovedind față de acesta loialitatea și credință în orice circumstanță.
Ajunși la Verde Împărat va fi supus la două probe ale curajului pe care le depășește
cu ajutorul calului năzdrăvan. Își cultivă răbdarea, perseverența, ambiția și învață să
își folosească puterea minții pentru a învinge răul, forța fizică.
Pe drum spre Împăratul Roș își dovedește încă o dată altruismul, bunătatea,
spiritul de sacrificiu când își pune în pericol viața pentru a cruța o nuntă a furnicilor.
Întâlnirea cu albinele, cărora le construiește un adăpost dovedește generozitatea,
creativitatea si disponibilitatea eroului. La întâlnirea cu cele cinci personaje grotești,
monstruoase, Harap-Alb nu se mai lasă înșelat de aparențe, dovedindu-și capacitatea
de a-și face prieteni adevărati, care îl vor ajuta la nevoie. De altfel, probele impuse de
Împăratul Roș vor fi depășite cu ajutorul prietenilor.
Pentru erou, aducerea fetei împăratului Roș la Spân este cea mai dificilă
încercare. El se îndragostește de fată, fiind capabil de sentimente puternice. Moartea
protagonistului din final este simbolică, marcând nașterea unei noi personalități:
împăratul. La capătul drumului personajul se dovedește matur, capabil să-și
întemeieze o familie și să conducă o împărăție. Din punctul de vedere al modalităților
de caracterizare, putem remarca, în primul rând caracterizarea directă, făcută se
narator sau de personaje: „boboc in felul său", „slab de înger", „naiv".
Spânul deține în acest basm rolul inițiatorului. El este un personaj negative, un

om rău și viclean, dar, în celași timp, este principalul pedagog al protagonistului,
“răul necesar”. El adoptă un comportament aproape normal, nu ilustreaza prin
acțiuni puteri supranaturale. Nu are capacitatea de a face minuni, tocmai de aceea
pune în aplicare planul de uzurpare a identității fiului de crai.
Prin falsa identitate, dobândită cu viclenie, Spânul dorește să parvină, să se

căsătorească cu o prințesă și să devină împărat. Spânul își dovedește mereu răutatea
și prefăcătoria, dar va fi învins de onestitatea, bunătatea și demnitatea
protagonistului. Calul este cel care îl elimină din scenă pe Spân, atunci când nu mai e
nevoie de el, procesul de maturizare fiind încheiat.

țară" ținuturile celor doi frați sunt indepărtate marcând un întreg univers, de la un
teritoriu ocrotitor, familiar, către un spațiu necunoscut periculos.
G. Călinescu definește basmul ca fiind "oglinda vieții în moduri fabuloase".

fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umor si oralitate.

Povestea Lui Harap Alb

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Povestea Lui Harap Alb

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

POVESTEA LUI HARAP-ALB

basm cult, proza fantstica

I. Particularitățile unei opere studiate

O primă trăsătură a basmului cult este aceea ca textul poartă pecetea

O scenă reprezentativă pentru tema operei/naivitatea personajului/relația cu

Coborârea fiului de crai in fântână reprezintă o altă secvență narativă

Titlul basmului enunță atât specia literară, povestea, cât și numele

Acțiunea este relatată la persoana aIII-a, de către un narator omniscient a cărui