Harap-Alb

Realismul este un curent literar care se manifesta in secolul al XIX-lea, incepand din Franta si
avand ca principiu de baza refelctarea credibila, verosimila a realitatii in datele ei esentiale, obiective.

Ion Creanga face parte din epoca marilor clasici alaturi de Mihai Emisescu, I. Slavici sau I.L.
Caragiale, fiind povestitorul de exceptie. El este considerat creatorul basmului cult in literatura romana
datorită operei Povestea lui Harap Alb care a fost publicată in anul 1877 in revista Convorbiri literare,
asigurandu-i acestuia debutul editorial.
sau
Ion Creangă pornește de la tiparul basmului popular peste care grafeaza o viziune proprie,
realistă, astfel scoate basmul din circuitul folcloric si ii da un statut artistic. Povestea lui Harap-Alb se
inscrie astfel in categoria basmului cult, amprenta scriitorului fiind vizibilă atat la nivel compozitional, cat
și în ceea ce priveste constructia personajelor.

O primă trăsătură a basmului cult este prezenţa unor elemente de compozitie tipice (care apatin
si dimensiunii realiste) precum cliseele compozitionale prin formula inițială: "Amu cică era odată". Adverbul
”cica” sugerează o umbră de îndoiala, naratorul neasumandu-si credibilitatea povestii, pe cand adverbul
„amu” specifica caracterul de poveste fara sfarsit. Dar si prin formula de final „Si a tinut veselia ani
intregi[...]iar pe la noi cine are bani bea si mananca, iară cine nu , se uită și rabdă” face distinctia intre
basm si realitate. Pe de-o parte, prezinta un final fericit, o lume utopica, ideala, specificva basmului, iar de
de alta parte, el este o critica la adresa lumii contemporane.

Textul respecta tiparul basmului cult si prin tipologia personajelor pe care le construieste intr-un
mod inedit, realist. Toate categoriile de personaje pe care teoreticianul literar rus V.I. Propp le identifică în
cartea sa Morfologia basmului se regăsesc si în Povestea lui Harap-Alb: ajutoarele şi donatorii - Sfânta
Duminică, calul năzdrăvan, cei cinci tovarăși, furnicile, albinele, răufăcătorul şi trimiţătorul - Spânul,
personajul căutat - fata Împăratului Roş. Aceste personaje sunt umanizate si individualizate prin
comportamentul lor, prin felul de a vorbi, prin psihologia lor. Lumea fabuloasa a lui Creanga coboara,
astfel, intr-un plan de existenta care poate fi determinat geografic si istoric- este lumea satului
moldovenesc contemporana autorului. Rezulta, asadar, autohtonizarea si tratarea realista a fabulosului
la Creanga.

Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului pană la final. Astfel, cel care la
început a fost mezinul timid şi neîncrezător în fortele proprii i a acceptat conditia umilă de slugă, la final
ajunge să-şi asume rolul de împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul inferior este
asociată în antiteză cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea celor două planuri: cel material
si cel spiritual să coincidă ca dreaptă recompensă.
Spânul este omul însemnat(rau), care ar trebui evitat, al cărui statut social se schimbă fără a
determina o evoluție în plan interior.

Psihologic, Harap-Alb este iniţiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare. Deşi
se plânge de soarta sa, şi-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia. Pe parcurs îsi dezvoltă însă
personalitatea, dobandind calități precum curajul, încrederea în sine, calităi pe care le dovedete tocmai
datorită probelor la care este supus de Span.
Spânul este malițios, șiret, complotist, "răul necesar" ce ar fi putut fi îndepărtat de cal de la
început, dar care este tolerat în scop formativ: "Și unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată,
pentru că fac pe oameni să prindă la minte..."

Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitatile necesare unui viitor
imparat: bunatatea , milostenia , curajul, cinstea si demnitatea, pe care fiicele Imparatului Verde le
remarca de la prima intalnire : „seamana a fi mai omenos”. Compensandu-i slăbiciunile fiintei umane,
bunătatea şi mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui, ajutand la restabirea echilibrului si
a armoniei, binele iesind invingator.
Spânul este rău și plin de ură nejustificată, invidios, mascându-şi cu greu malignitatea ("Hei, hei!
zise Spânul în sine, tremurând de ciudă").

Tema este atat lupta dintre bine si rau, cat si călătoria initiatica pe care mezinul o parcurge pentru
a se maturiza in care invata valoarea bunatatii si a cinstei.
 Eroul este vazut in evolutie, de la naivitate la intelepciune, iar celelalte personaje graviteaza in
jurul lui. Principala trasatura a personajului este caracterul sau profund uman. Astfel, in prima parte a
basmului, personajul se dovedeste a naiv.
Spanul este rau si plin de ura nejustificata, invidios, mascandu-si cu greu influenta vătămătoare.

O scena semnificativa, in acest sens, este schimbarea identitatii la fantana prin intermediu
Spanului. Ignorand sfatul tatalui de a ignora omul Span, mezinul se lasa amagit de Span, deoarece el ii
spune mezinului ca apa fantanii este rece si racoroasa, observandu-se, astfel, motivul ispitei. Coordontele
spatiale devin simbolice pentru relatia dintre esenta si aparanta. Poiana care este asociată cu oaza, pare
a fi un loc de repaus, de refugiu, insa ea este, defapt imaginea raului. Insa-si fantana este un simbol al
purificarii, dar lipsa roatei si a cumpă nei transmite un avertisment, de neinteles pentru mezinul neofit,
ea avand doar „o scară de coborât”. Aceasta imagine este asociata cu cea a coborarii pe scara sociala
sau in infern, cu alte cuvinte, o proba initiatica. Citatul „ Chima raului pe malul paraului” dezvaluie
adevarata identitate a Spanului si este un avertisment dinnou de inteles de „bobocul de feleul sau la trebi
de-astea”. Din cauza naivitatii personajului principal, acesta sufera de o schimbare de identitate prin
numele Harap-Alb dat de Span.

O alta secventa in care eroul isi dovedeste umanitatea este constiuita de a treia proba, o alta
etapa a initierii. Drumul spre Imparatul Ros incepe cu trecerea unui pod care leagă sfârşitul împărăţiei de
începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător, plin de păduri şi drumuri întortocheate. Cum pe
pod tocmai trecea o nunta de furnici, tanarul hotaraste sa protejeze viata acestora, punand-o pe a sa in
pericol pentru ca alege sa treca in inot raul mare. Drept rasplata primeste de la craiasa furnicilor o aripa.
Aceeasi rasplata o primeste si de la craiasa albinelor pentru ca le face un stup, astfel viitorul imparat da
dovada de mila si intelepciune.. Aici se poate observa cu claritate ca mezinul se afla pe drumul
maturizării, dand dovada de niste calitati valorose si construinud-si pe parcurs un caracter, o
personalitate bazata ce bunatate, milostenie si corectitudine ca mai apoi sa poata dobandi ipostaza de
erou.

O a doua scena semnificativa este finalul, cand cand Spanul ii taie capul lui Harap-Alb, eliberandu-
l , astfel, de juramant. Intors la curtea lui Verde-Imparat cu fata lui Imparat Roș, acesta va dezvalui
adevarata identitate a lui Harap-Alb. Punctul culminant si deznodamantul este reprezentat de
incheierea etapei de maturizare: el moare ca sluga si reinvie ca ca imparat , cu ajutorul fetei de impărat
si a obiectelor magice. Dreptatea va fi restabilita de calul nazdravan care il va arunca pe Span in inaltul
cerului. Eroul reintra in posesia palosului si primeste recompensa: pe fata Imparatului Ros si împărăția,
ceea ce confirma maturizarea.

Um element imporant de compozitie este titlul Povestea lui Harap-Alb care se incadreaza in specia
basmului si promite o aventura fabuloasa. Constructia oximoronica „Harap-Alb” atribuie personajului
principal o dubla conditie. „Harap” sugereaza statutul de sluga, dar si de neinitiat in intuneric, deoarece
el nu recunoaste aparentele. „Alb” ilustreaza conditia sa nobilă de fiu de imparat, dar si puritatea acestuia.
Fondul uman ramane „alb”, nepatat la final, deoarece el nu se razbuna pe cel ce i-a dat acest statut.

Cronotopul se caracterizeaza prin indeterminarea, specifica basmului, evenimentele fiind plasate

in „illo tempore” (timp mitic). Spațiul se configurea pe trei componente: lumea de aici, in care mezinul
trece prin dificultatile initierii, cea de dincolo reprezentat de fantana adanca si lumea ideala a cerului
care se echivaleaza cu initierea. Toposul are valente simbolice prin motivele literare: podul, padurea,
fantana.

In concluzie, Povestea lui Harap-Alb este un basm autentic, inimitabil si deosebit de complex, o
ilustrare geniala a viziunii lui Creanga auspra lumii si asupra creatiei.