Ion Creanga - “Povestea lui Harap-Alb” (1877)

CONTEXTUALIZARE
Realismul este un curent literar si artistic manifestat pe plan european in mijlocul secolului al
XIX-lea care pune accentul pe relatia dintre art si realitate. Aspiratia realismului a fost
favorizatã de contextul social istoric si a factorilor culturali. Fiind o literatura bazatã pe
mimesis, curentul promoveaza reprezentarea veridicã a realitatii, verosimilã, surprinsa
obiectiv ca într-o oglinda, descrierea minutioasa, principiul obiectivitatii ce reliefeaza faptu
ca autorul realist are intentia de a prezenta realitatea asa cum este, fara sa o idealizeze.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori
simbolice, cu actiune implicand fabulosul/ supranaturalul şi supusa unor stereotipii/ actiuni
con-ventionale, care infatiţeaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

Ion Creanga, reprezentat al Epocii Marilor Clasici, este remarcat pentru pasiunea sa pentru
literatura popularã intrucat scrie basme in care autenticitatea folclorica se imbina in mod
miraculos cu plásmuirea artistica a realitatii, fantasticul fiind umanizat si bine individualizat.
Creanga este recunoscut datorită maestriei poveștilor (“Capra cu trei iezi”, “Povestea unui
om leneș”), povestirilor (“Ursul păcălit de vulpe”, “Pacala”) si nuvelelor (“Amintiri din
copilărie”).

Cel mai complex basm scris de Ion Creanga, “Povestea lui Harap-Alb”, a fost publicat in anul
1877, in revista “Convorbiri literare”. Opera este un basm cult, in proza, de dimensiuni medii
si cu un număr relativ mic de personaje, împletindu-se elemente ale realului cu elemente
miraculoase. Textul are caracter de bildungsroman,intrucat este urmarita evolutia persoajului
principal, a craiului.

O primă trăsătură a realismului prezentă în text este folosirea tehnicii detaliului pentru
prezentarea caracterelor personajelor. Harap-Alb se dovedește a fi ușor de manipulat. („Fiul
Craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără
să îl trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”), Împăratul Roș este aspru, cârcotaș, iar
Craiul are orgoliu familial.

O a doua trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul lui Ion Ceangă este umanizat
și localizat în Humulești. Opera este influențată de satul natal al autorului. Ilustrativă în acest
sens este relația dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul care parcurge un drum al
maturizării cu scopul de a deveni un bun conducător, dând dovadă de trăsături înaltele de
caracter (bunătate: „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te
ajută”). Spânul dă dovadă de trăsături negative de caracter, fiind omul lingușitor, mincinos,
care-și maschează cu greu răutatea („Hei, hei! zise Spânul tremurând de ciudă”, „Spânul,
bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”). Chiar monștrii sunt țărani cu calități
deosebite dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.
TEMA
Conform definirilor tradiționale, tema basmului este lupta dintre bine și
rău, finalizată prin victoria binelui. Eroul luptă cu forțele răului pentru a
restabili echilibrul lumii, perturbat de intervenția nedorită a acestora. Mai mult, tema
formării, a călătoriei de maturizare a eroului are ca motiv central drumul
inițiatic, marcat de poduri cu valoarea simbolică, pădurea-labirint, fântâna
capcană, încercări care îl aduc pe tânăr față în față cu moartea.

2 SECVENTE
O secventa reprezentativa pentru tema acestui basm o constituie coborarea in fantana. Dacă
Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat
până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judecă lumea
după modelul său moral. Destinul tanarului naiv este schimbat de viclenia spanului si de
puterea sa de convingere. Fiul de crai este indemnat sa coboare in fantana pentru a se racori,
insa nu este eliberat pana ce nu i se supune spanului. Coborarea in fantana echivaleaza cu o
noua nastere a eroului, sub un alt nume, Harap-Alb, si cu o alta misiune, sluga raufacatorului
sub un juramant: “jura-mi-te pe ascutitul palosului tau ca mi-i da ascultare intru toate [...]pana
cand ii muri si iar ii invie”. Spanul preia astfel identitatea feciorului de crai si ajunge,
impreuna cu sluga sa credincioasa, la curtea imparatului.

O alta secventa reprezentativa o constituie finalul basmului. Drumul spre imparatia unchiului
sau impune eroului o noua proba, aceea a dragostei; el se indragosteste de fata împăratului
Ros, dar isi dovedeste frumusetea caracterului si loialitatea fata de span si nu-i marturiseste
acesteia adevarata identitate. Fata, care detine puteri miraculoase, intuieste insa adevarul (“
“). Harap-Alb, caruia spanul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata, renascand sub o
noua identitate, aceea de initiat, capabil de a conduce o familie si o imparatie. Prin moartea
lui simbolica, este absolvit de juramantul facut si capabil de a-si continua firul vietii, in
vreme ce spanul este pedepsit prin moarte.

TITLUL

Titlul basmului, nominal și analitic, stă sub semnul unui oximoron

alcătuit din două substantive, aflate în raport de subordonare. Termenul
„Povestea” are menirea de a indica apartenența generică a textului, vorbind, de
asemenea, despre evoluția eroului, anticipându-i caracterul exemplar. Substantivul propriu
„Harap-Alb” este un oximoron,avand sensul de “rob alb”,deoarece”harap”inseamna”negru,
rob”. Devenit sluga Spanului, isi asumasi numele de Harap-Alb pe care i-l daduse acesta,
dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul.
STRUCTURA

Subiectul basmului este destul de complex, deși respectă în fond schema

narativă a speciei. Expozițiunea prezintă personajul central în starea inițială,
alături de tată și frații mai mari. Intriga se suprapune cu motivul epistolar, în
urma scrisorii primite de la fratele său, Verde-Împărat, craiul urmând a-l
trimite pe „cel mai vrednic” dintre feciori pentru a-l succeda la conducerea
împărăției. Intriga este dublă, ea cuprinzând totodată întovărășirea fiului de crai
cu spânul. În desfășurarea acțiunii sunt relatate întâmplări semnificative,
respectiv înrobirea mezinului și probele la care este supus: proba milosteniei,
proba curajului, proba naivității, urmate de încercările de la curtea lui Verde-
Împărat. Pe parcursul textului apar adjuvanții, personaje ce fac posibilă izbânda
eroului, precum Sfânta Duminică, calul, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, cei
cinci uriași și fata Împăratului Roș. Punctul culminant prezintă tema generală a
basmului, respectiv lupta simbolică dintre bine și rău, în urma căreia eroul
câștigă. Deznodământul aduce cu sine unul dintre motivele basmului, nunta
împărătească

INCIPIT-FINAL + FORMULE SPECIFICE

Incipitul și finalul se află într-o relație de simetrie care marchează intrarea și ieșirea din
fabulos prin o serie de formule specifice basmului. Formula inițială („Amu cică era odată
într-o țară un crai, care avea trei feciori”) îl introduce pe cititor în universul ficțional.
Indicativul perfect compus sugerează un timp mitic, vag, și suspendă cronologia, ca în orice
basm. Formula finala “Si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo
bea si mananca, iar cine nu se uita si rabda” are un caracter ludic, incheiand rama povestii si
intorcandu-l pe cititor in temporalitatea lui istorica unde intotdeauna vor exista bogati și
saraci, huzureala si lipsuri.

NARATORUL
Naratiunea este prezentata la persoana a III-a, de catre un narator obiectiv, dar care insereaza
cateva comentarii subiective. Discursul narativ imbina original cele trei moduri de expunere.
Predomina naratiunea, ce este completata de dialog, care are rolul de a dezvolta actiunea si de
a individualiza personajele, iar descrierea se bazeaza in special pe portretizare.
LIMBAJ
Umorul este o caracteristica ce tine atat de limbaj, cat si de viziunea asupra faptelor. Autorul
priveste defectele cu ingaduinta, satirizandu-le in mod jovial. Tonul povestirii este placut,
adesea provocand rasul.
Oralitatea este arta de a povesti, naratiunea fiind marea forta a lui Creanga. Aceasta trasatura
stilistica evoca transmiterea basmului pe cale orala din generatie in generatie.
INCHEIERE
„Povestea lui Harap-Alb” reprezintă „însăși sinteza basmului românesc: toată filosofia
noastră populară” (Pompiliu Constantinescu), întrucât reflectă imperial modul de viață,
obiceiurile și mentalitatea poporului român, conținând, la fel ca basmele populare, marele
adevăr general valabil: binele învinge totdeauna răul.

Caracterizare Harap-Alb

CONTEXTUALIZARE TEMA STRUCTURA

Harap-Alb este personajul principal si eponim al basmului, deoarece in jurul sãu se
construieste toatã actinea. El este personaj realist, si nu fabulos, neavând nicio calitate
supranaturalã. Este un personaj pozitiv, rotund, dinamic, întrucât se schimbà pe parcursul
actini, evoluând de la statutul de fiu al craiului la cel de impârat.

Statutul social, psihologic și moral

Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului până la final. Astfel, cel
care la început a fost mezinul timid și neîncrezător în forțele proprii și a acceptat condiția
umilă de slugă, la final ajunge să își asume rolul de împărat. Întregul traseu menționat este
într-o strânsă legătură cu conflictul principal al basmului, anume acela dintre condiția umană
a lui Harap-Alb și destinul său de viță nobilă.
Din punct de vedere psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul
întregului proces de maturizare. La început este șovăitor în fața deciziilor sau gata să se lase
stăpânit de frică, naiv, copleșit de rolul pe care și l-a asumat. Pe parcurs își dezvoltă însă
personalitatea, dobândind calități precum curajul, încrederea în sine însuși, calități pe care le
dovedește tocmai datorită probelor la care este supus de Spân.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitățile necesare unui
viitor împărat: bunătatea, milostenia, curajul, cinstea și demnitatea, pe care fiicele
Împăratului Verde le remarcă de la prima întâlnire: „seamănă a fi mult mai omenos”.
Compensându-i slăbiciunile umane firești, bunătatea și mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea
de simbol al binelui.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe

O calitate principală a personajului este bunătatea sufletească a acestuia.

O secventa reprezentativa pentru trasatura definitorie a protagonistului o constituie coborarea
in fantana. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul
de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el
și judecă lumea după modelul său moral. Destinul tanarului naiv este schimbat de viclenia
spanului si de puterea sa de convingere. Fiul de crai este indemnat sa coboare in fantana
pentru a se racori, insa nu este eliberat pana ce nu i se supune spanului. Coborarea in fantana
echivaleaza cu o noua nastere a eroului, sub un alt nume, Harap-Alb, si cu o alta misiune,
sluga raufacatorului sub un juramant: “jura-mi-te pe ascutitul palosului tau ca mi-i da
ascultare intru toate [...]pana cand ii muri si iar ii invie”. Spanul preia astfel identitatea
feciorului de crai si ajunge, impreuna cu sluga sa credincioasa, la curtea imparatului.
O alta secventa reprezentativa o constituie finalul basmului. Drumul spre imparatia unchiului
sau impune eroului o noua proba, aceea a dragostei; el se indragosteste de fata împăratului
Ros, dar isi dovedeste frumusetea caracterului si loialitatea fata de span si nu-i marturiseste
acesteia adevarata identitate. Fata, care detine puteri miraculoase, intuieste insa adevarul (“
“). Harap-Alb, caruia spanul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata, renascand sub o
noua identitate, aceea de initiat, capabil de a conduce o familie si o imparatie. Prin moartea
lui simbolica, este absolvit de juramantul facut si capabil de a-si continua firul vietii, in
vreme ce spanul este pedepsit prin moarte.

Elemente de structură specifice caracterizării personajului

Un prim element de structură care pune în evidenţă însuşirile personajului il constituie titlul.
Titlul basmului, nominal și analitic, stă sub semnul unui oximoron
alcătuit din două substantive, aflate în raport de subordonare. Termenul
„Povestea” are menirea de a indica apartenența generică a textului, vorbind, de
asemenea, despre evoluția eroului, anticipându-i caracterul exemplar. Substantivul propriu
„Harap-Alb” este un oximoron,avand sensul de “rob alb”,deoarece”harap”inseamna”negru,
rob”. Devenit sluga Spanului, isi asumasi numele de Harap-Alb pe care i-l daduse acesta,
dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul.

De asemenea, modalitățile de caracterizare sunt esențiale pentru protagonist.

Personajul esto caracterizat, in mod direct, de cate narator (“boboc in felul sau la trebi de
aistea”) si de Sfanta Duminica (“slab de inger. luminate crisor”), toate aceste structuri,
indicând lipsa de experienta si naivitatea eroului. Caracterizarea Sfintei Duminici pune de la
inceput in evidenta caracterul de “ales” al personaiului, anticipându-i destinul. Tot din
caracterizarea directă reiese și autocaracterizarea în relația cu Spanul (“Din copilăria mea
sunt deprins a asculta de tata”).

O mare parte din caracteristicile protagonistului sunt redate prin caracterizarea indirecta.
Faptelesi comportamentul personajului ne ajuta sa descoperim noi trasaturi ale acestuia.
Astfelobservam ca fiul craiului este un om demn, care se rusineaza atunci cand tatal sau
spune lucruriumilitoare la adresa sa si a fratilor sai: “facandu-se rosu cum ii gotca (…) incepe
a plange ininima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte alea tatalui sau”.
Din gandurilesale observam ca Harap Alb este o persoana fara incredere in sine, careia nu ii
place sa isi asumeriscuri. Deaorece crede ca nu va fi in stare sa indeplineasca porunca
spanului, acesta spune: “de-as muri mai degraba, sa scap odata de zbucium”. Harap Alb este
o persoana lasa, preferandmoartea in locul “zbuciumului”. Protagonistul este un om milos,
trasatura ce reiese din citatul:“dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa
curm viata atator gazulitenevinovate.” Harap Alb prefera sa riste trecerea prin apa decat sa
omoare furnicile, dand astfeldovada de o inima buna si de dragoste fata de lumea
inconjuratoare.

INCHEIERE
Ion Creanga construieste in basmul sau portretul detaliat a lui Harap-Alb pe baza modelul
personajului din basmele populare un personaj Cu toate acestea, el se deosebeşte de
personajele basmelor populare prin aceea că nu este înzestrat cu puteri miraculoase,
supranaturale, ci este un om obişnuit, cu defecte şi cu calităţi.

„Povestea lui Harap-Alb” reprezintă „însăși sinteza basmului românesc: toată filosofia
noastră populară” (Pompiliu Constantinescu), întrucât reflectă imperial modul de viață,
obiceiurile și mentalitatea poporului român, conținând, la fel ca basmele populare, marele
adevăr general valabil: binele învinge totdeauna răul.