„Povestea lui Harap-Alb” – Ion Creangă

Scriitor reprezentativ al peisajului literrar românesc, comparabil cu marii povestitori ai lumii, Ion
Creangă sintetizează în universul său o serie de teme și motive realizate îmtr-o manieră artistică
deosebită. Fără îndoială, cel mai important întemeietor al basmului cult, Ion Creangă face
trecerea de la nivelul popular al literaturii la cel cult.

Basmul cult este o specie narativă amplă, o narațiune pluriepisodică, cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice: binele învinge răul în diverselor ipostaze. Un basm cult
reprezentativ pentru exemplificare metamorfozelor pe care specia le traversează este „Povestea
lui Harap-Alb” de Ion Creangă, publicat în Convorbiri literare 1877. Amestecul realului cu
fabulosul, umanizare fantasticului, individualizarea personjelor, oralitatea stilului și homerismul
viziunii ilustrează originalitatea acestui basm, cât și apartenența operei la realism.

O trăsătură a basmului lui Ion Creangă o reprezintă tratarea fabulosului în mod realist. Astfel,
Spânul se comportă ca un om viclean, esența lui demonică fiind dezvăluită mai târziu. Cele cinci
apariții bizare se comportă, vorbesc și se ceartă ca niște săteni, iar fiecare ditnre portretele lor
curpinde o trimitere la ființa umană. În altă ordine de idei, caracterul de basm se remarcă prin
umanizarea fantasticului. Personajele nu au puteri supranaturale și nu se pot metamorfoza.
Protagonistul nu este un ideal de frumusețe și de vitejie, la fel ca personajele basmului popular,
el având un caracter profund uman. De asemenea, toate personajele textului, indiferent de statul
social sau de rolul pe care-l intepretează se comportă asemenea țăranilor din Humulești.

O altă trăsătură justificativă conceptului de basm cult este reprezentată de schema epică a
basmului, „Povestea lui Harap-Alb” respectă tiparul narativ specific basmelor populare, cu
observația că acțiunea este mult mai complicată. Această operă este structurată în două mari părți
compoziționale, fiecare însumând câte patru episoade narative. În prima parte, eroul este
prezentat în ipostaza neinițiat și cuprinde o suită de probe, printre care: proba milosteniei,
întâlnirea cu Sfânta Duminică deghizată în cerșetoare, proba curajului, înfruntarea cu ursul, și
coborârea în fântână, ce simbolizează atât moartea ritualică cât și botezul. Partea a doua redă alte
serii de probe necesare maturizării lui Harap-Alb: proba altruismului și a prieteniei (furnicile,
albinele și cei cinci monștri), probele de la curtea Împaratului Roș, moartea și învierea lui Harap-
Alb.Nunta și schimbarea statului social din supus în împărat confirmă maturizarea eroului.

Tema basmului este înfruntarea dintre bine și rău, încheiată cu triumful binelui, care dezvoltă
două planuri epice, unul realist și altul fabulos. De asemenea, se asociază tema maturizării și
formării eroului.

Tema dintre bine și rău este ilustrată de relația care se stabilește între Harap-Alb și Spân, care
este, înainte de toate, o relație specifică oricărui basm, între protagonist și antagonist. De
asemenea, această relație poate fi interpretată prin prisma raportului dintre inițiator, Spânul,, și
inițiat, Harap-Alb, Spânul reprezentând răul necesar care contribuire la maturizarea eroului.
Odată trecut de proba impusă de tatăl său deghizat în urs, mezinul porenște la drum, rătăcindu-se
în pădure unde se întâlnește de trei ori cu Spânul care apare sub trei înfățișâri. Fiind imatur,
băiatul încalcă sfatul părintesc, acceptând tovărășia spânului și explicația că acel tărâm este
populat doar de spâni. În momentele următoare, după ce este convins să coboare în fântână,
Spânul îl amenință că îl va lasă să moară daca nu îi jură supunere. Secvența narativă a fântânii
este încărcată de simboluri și amintește de taina botezului, fiul de împarat neavând o indentiate
înainte.

O altă secvență sugestivă temei este cea din finalul operei, această implicând și maturizarea
junelui, deorece Harap-Alb dobândește prin moartea urmată de înviere statul de împărat. Pentru
erou, aducerea fetei Împăratul Roș la Spân este cea mai dificilă probă, pentru că pe drum se
îndrăgostește de ea. Dar, fiind onest, își respctă jurământul făcut și nu-și mărturisește adevărata
identitate. Fata cunoaște însă adevărul și îl demască pe Spân. Acesta îl acuză pe Harap-Alb că ar
fi divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta, eroul este dezlegat de jurământ, semn că
inițiarea este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Întruchiparea răului este învinsă de ajutorul
de nădejde al mezinului, anume calul. Calul înainte nu acționase decisiv în niciun fel pentru a
asigura desăvârșirea procesului de maturizare.

Incipitul, la fel ca în basmele populare, este realizar pe baza unei formule care are rolul de a
introduce în universul fincțiunii: „amu cică era odată”. Însă, această formulă se deosebește de
clasicul „A fost odată ca niciodată” prin limbajul regional și, totodată, prin ancorarea poveștii
într-o realitate rurală posibilă, oferindu-i verosimilitate: „cică era”. De altfel, perfectul compus
(„A fost”) ce marchează o acțiune începută și încheiată în trecut este substituit de imperfectul
„era” care sugerează impactul asupra prezentului și continuitate. Formula de incipit și
desacralizează evenimentele, făcându-le posibile într-un timp nu foarte îndepărtat.

Perspectiva narativă este specifică, anume narațiunea la persoana a III-a realizată de un narator
omniscient, dar nu întotdeauna obiectiv, datorită oralității stilului. Vocea narativă intervine prin
reflecții, comentarii joviale sau ironice. Oralitatea stilului se realizează prin expresii narative
tipice „și atunci”, „și apoi”, implicarea subiectivă a naratorului „Ce alta, pot să zic?”, dativul etic
„Și odată mi ți-l înfășcă cu dinții de cap” și versuri populare „De-ar ști omul ce-ar păți,/ Dinainte
s-ar păzi!”.

În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult în care se reflectă stilul, limbajul și
viziunea despre lume a lui Ion Creangă. De altfel, caracterul realist al acestei opere este
accentuat, datorită tehnicilor folosite pentru a oferi verosimilitate, dar și de faptul că personajele
pot întruchipa cu ușurință imaginea țăranului din Humulești.