Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În secolul al XIX-lea conştiinţa scriitorilor de a realiza o literatură care să ne legitimeze la nivel european se
manifestă cel puţin în două rânduri: mai întâi prin eforturile paşoptiştilor de la Dacia literară, în frunte cu Mihail
Kogălniceanu (1840), apoi prin studiile lui Titu Maiorescu şi prin activitatea contemporanilor săi de la
Societatea Junimea.
Perioada paşoptistă a reprezentat pentru literatura română o epocă de afirmare, de renaştere şi de progres, fiind
caracterizată prin eforturile scriitorilor paşoptişti de sincronizare cu Occidentul şi de modernizare a structurilor
epice, lirice şi dramatice.
Dintre publicaţiile epocii, Dacia literară reprezintă revista cu cel mai mare impact asupra contemporanilor şi a
posterităţii,
Titlul revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam şi ţară, Dacia, idealul de unire al
românilor. Dacia literară îşi propunea să fie o revistă în ale cărei pagini să se regăsească exclusiv articole pe teme
literare şi fragmente ale creaţiilor de ultimă oră, ale căror autori să aparţină tuturor celor trei provincii româneşti.
În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu publică articolul-program sub titlul „Introducţie”, în care
evidenţiază principalele idei care vor sta la baza creării şi orientării literaturii româneşti şi care este considerat
primul manifest al romantismului românesc.
Una dintre cele mai importante idei din acest articol este promovarea unei literaturi originale şi naţionale, prin
diminuarea excesului de traduceri şi a imitaţiei litreraturii occidentale. Paşoptiştii combat superficialitatea şi
îndeamnă la crearea unor opere care să reflecte realitatea şi spiritualitatea românească. În acest sens ei oferă
contemporanilor câteva repere tematice pentru creaţiile lor: ei le recomandă să se inspire din trecutul patriei, din
folclor şi din frumuseţile naturii, ceea ce reflectă orientarea lor estetică spre romantism.
Nu în ultimul rând, paşoptişii de la Dacia literară luptă pentru impunerea unei limbi române literare şi unitare,
eliminând excesul de cuvinte greco-turceşti din lexic, preferând neologismul de origine latină, luptând pentru
impunerea alfabetului latin şi a principiului fonetic în ortografirea limbii române şi înlăturând formele dialectale.
Articolul- program, Introducţie la Dacia literară rămâne textul reprezentativ al ideologiei paşoptiste, ilustrând înalta
conştiinţă scriitoricească a unei intregi generaţii.
Revista publică în primul ei numar și câteva texte care pot fi considerate reprezentative și exemplare pentru
evoluția romantismului romanesc, dintre acestea, un model încă nedepășit al genului rămâne nuvela Alexandru
Lăpușneanu a lui Costache Negruzzi.
În opinia mea, Dacia Literara a fost publicația care a redresat literatura română și a deteminat dezvoltarea
ulterioară a literaturii române.
JUNIMEA
În secolul al XIX-lea conştiinţa scriitorilor de a realiza o literatură care să ne legitimeze la nivel european se
manifestă cel puţin în două rânduri: mai întâi prin eforturile paşoptiştilor de la Dacia literară, în frunte cu Mihail
Kogălniceanu (1840), apoi prin studiile lui Titu Maiorescu şi prin activitatea contemporanilor săi de la
Societatea Junimea.
Societatea Junimea este cea mai importanta grupare ideologică și culturală din a doua jumătate a secolului
19. Ceea ce i-a unit pe cei care au pus bazele acestei grupări a fost dorința de a organiza societatea, cultura și
literatura română.
Junimismul include atât elemente de ruptură față de trecut, cât si tendințe de continuitate cu direcția inițiată
de Mihail Kogălniceanu în „Dacia literară”. Idei si teme comune sunt: promovarea unei literaturi
originale, aplicarea principiilor valorice în actul critic. Mai departe, Junimea inseamnă o ideologie nouă, o
raportare a modelului literaturii romanesc la cel european.
Obiectivele Junimii au fost:
-răspândirea spiritului critic,
-încurajarea literaturii nationale,
-scoaterea în față a intelectualilor romani,
-originalitatea culturii și a literaturii române,
-crearea și impunerea valorilor nationale,
-educarea oamenilor prin cultură,
-unificarea limbii romane literare.
Pentru a promova ideile Junimii, se înființețază la Iași revista „Convorbiri literare”, în care se vor publica și
principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii.
Primul critic literar român care şi-a fundamentat poziţia critică de demascare a operelor mediocre şi de
restabilire a valorilor literare pe baza unei judecăţi filosofico-literare, a fost Titu Maiorescu, unul dintre fondatorii
societăţii Junimea. Domeniile de manifestare ale spiritului său critic sunt numeroase: limba română, literatura,
cultura, estetica, filosofia. Studiile sale au reprezentat analize complexe ale situaţiei în care se afla literatura română
în cea de-a doua jumătate a secolului al 19 -lea, oferind totodată noi direcţii demne de urmat în vederea redresării
culturale.
În articolul său „ O cercetare critică asupra poeziei românești”, Maiorescu afirma că poezia, ca toate artele,
exprimă frumosul, spre deosebire de știință care se ocupă de adevăr. Cea mai importantă deosebire dintre adevăr și
frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei sensibile. Prima consiție, cea mai
importantă este ca poezia, epică, lirică sau dramatică, să trezească în mintea cititorului imagini sensibile, care să îl
emoționeze.
Primul scop al articolului este acela de a ajuta poeții înăscuți să își perfecționeze felul de a scrie, iar al doilea
scop al articolului este acela de a ajuta publicul să își de-a seama care sunt poezii cu adevărat prețioase
În articolul numit „ Comediile lui Caragiale”, Maiorescu lansează ideea că valoarea unei opere nu are nici o
legătură cu calitatea umană și că valoarea unei opere constă în capacitatea de a ridica cititorul din lumea în care
trăiește și să îl purifice prin artă. Titu Maiorescu afirma despre comediile lui Caragiale că sunt lucrări originale și că
pun în scenă stereotipuri umane din viața noastră socială și le dezvoltă caracteristicile, cu obiceiurile lor, cu
limbajul lor, însă puse în situațiile alese de autor.
Mentor al junimiştilor, Titu Maiorescu el are nu numai meritul de a fi trasat principalele direcţii de
dezvoltare a literaturii române, dar şi pe cel al intuirii geniilor, aşa cum a dovedit-o în cazul lui Eminescu, sau pe cel
al susţinerii şi promovării valorilor.
În concluzie, având în vedere domeniile în care s-a desfăşurat activitatea membrilor societăţii junimiste şi
contribuţia lor semnificativă la dezvoltarea culturală a societăţii române la sfârşitul secolului al XIX-lea, se poate
afirma că această grupare a creat premisele dezvoltării unei literaturi originale şi valoroase.