Povestea lui Harap-Alb

Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspandire, in care se

nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare pozitive (fetifrumosi, zane, animale nazdravane) aflate in lupta/comflict cu forte malefice
ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri, vrajitoare, pe care le
biruiesc in cele din urma.
"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga a aparut in anul 1877, in revista
junimista "Convorbiri Literare". Aceasta este considerata a fi o sinteza a
viziunii romanesti despre bine si rau, filtrata prin perspectiva realismului,
intrucat conflictul tipic basmului popular (cel dintre bine si rau) este dublat
de elemente de Bildungsroman (maturizarea feciorului de crai ,"boboc in
felul lui", care in final ajunge sa cunoasca lumea si pe el insusi).
Fiind un basm cult, "Povestea lui Harap-Alb" preia elemente tipice tiparului
narativ, insa acestea sunt grafate peste particularitatiile de esenta culta. De
exemplu, Eminescu infuzeaza basmul popular de elemente lirice si reflexive,
ca urmare a romantismului specific universului creatiei sale ("Fat-Frumos din
lacrima"), iar Ioan Slavici valorifica elemente de oralitate ("Zana-Zarilor").
Insa Creanga creeaza un basm original prin anumite elemente unice.
Discursul naratorului supraindividual alterneaza deseori cu interventia
naratorului auctorial care, alaturi de functia narativa si cea de regie,
indeplineste uneori si rolul de observator (secvente de observatie de tip
tablou sau potret, alternand cu secvente de observatie morala si de analiza
psihologica a eroilor) si pe cel reflector (prin insertii de tip reflexiv se
activeaza functia de interpretare prin comportament, prin limbaj si
psihologie, prin atitudine, gestica sau mimica). Se remarca relativizarea
statului personajelor, desi acestea raman arhetipuri construite pe o
dominanta etica, au complexitate, ilustrand si categorii psihice. De pilda,
feciorul de crai este initial un antieroiu, devenind un personaj dilematic si
dobandeste o anumita adancime, pierzand identitatea si ulterior ajunge sa
fie un erou. De asemenea, se observa dilatarea epicului, fiind prezente trei
calatorii
principale:
calatoria
de
initiere,
de
confirmare,
de
intoarecere/recunoasterea eroului".
Naraiunea, dei se face la persoana a III-a, nu are un caracter obiectiv,
deoarece naratorul omniscient intervine prin comentarii i reflecii, astfel
crendu-se acea legtur afectiv dintre el i cititor. Spre deosebire de

basmul popular, unde predomin naraiunea, basmul cult presupune

mbinarea naraiunii cu dialogul i descrierea.
Modul de a povesti al lui Creang se caracterizeaz prin: ritmul rapid al
povestirii care rezult din eliminarea explicaiilor generale, a digresiunilor, a
descrierilor etc., individualizarea aciunilor i a personajelor prin amnunte
care particularizeaz i prin dramatizarea aciunii prin dialog. La Creang,
dialogul are funcie dubl, ca n teatru: prin el se dezvolt aciunea i se
caracterizeaz personajele, care triesc i se individualizeaz prin limbaj.
Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi: exprimarea mucalit
(asocierea surprinztoare a unor cuvinte: s triasc trei zile cu cea dealaltieri), ironia (Doar unu-i mpratul Ro, vestit prin meleagurile aceste
pentru buntatea lui cea nepomenit i milostivirea lui cea auzit.),
poreclele i apelativele caricaturale (apul cel ro, farfasii, Buzil),
zeflemisirea (Tare-mi eti drag!... Te-a vr n sn, dar nu ncapi de
urechi...), diminutive cu valoare augmentativ (buzioare, buturic),
caracterizri pitoreti (descrierea celor cinci nzdrvani), scene comice
(cearta dintre Geril i ceilali n casa de aram), citate cu expresii i vorbe
de duh (D-i cu cinstea, s pear ruinea.).
n ceea ce privete limbajul, Creang folosete limba popular: termeni
regionali, expresii, exprimarea locuional, erudiia paremiologic (frecvena
proverbelor, a zictorilor introduse n text prin expresia vorba ceea). Totui
el nu copiaz limba rneasc, ci o recreeaz, devenind astfel o marc a
stilului su.
Semnificatia titlului "Harap-Alb" reiese din scena in care Spanul il pacaleste
pe fiul craiului sa intre in fantana. Naiv, lipsit de experienta si credul, fiul
craiului isi schimba statului din nepot al imparatului Verse in acela de sluga a
Spanului. Numele este un oximoron, avand sensul de "rob alb", deoarece
"harap" inseamna "negru, rob". Astfel, protagonistul ajunge in cea mai umila
ipostaza umana.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative specifice
sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile,
demascarea raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.
Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative/ a
episoadelor este redata prin inlantuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin
atemporalitate si aspatialitatea conventiei: "Amu cica era odata intr-o tara de
crai". Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit. Reperele

spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga de la

un capat la celalalt al lumii (in plan simbolic: de la imaturitate la maturitate).
El paraseste lumea aceasta, cunoscuta, si trece "dincolo", in lumea
necunoscuta (aspect sugerat prin simbolul podului).
In basm, sunt prezente cliseele compozitionale/formule tipice. Formula
initiala ("Amu cica era odata") si formula finala ("Si-a tinut veselia ani
intregi") sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Insa
naratorul inoveaza formula initiala, punand povestea pe seama spuselor
altcuiva: "cica", fara a nega ca in basmul popular ("a fost odata ca
niciodata"), iar formula finala include o reflectie asupra realitatii sociale, alta
decat in lumea basmului. Formule mediane ("Si mai merge el cat mai
merge", "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai
este") realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin
suspansul.
La nivel compozitional, asemenea basmului popular, povestea lui Ion
Creanga isi structureaza epicul pe doua motive ordonatoare (structuranti
textuali), cel al calatoriei initiatice a eroului si cel al probelor depasite,
identificandu-se opt secvente narative grupate in cele trei calatorii. Acest
scenariu narativ consacrat este insa valorificat original, prin trei tipuri de
calatorii al caror protagonist este Harap-Alb: calatoria initiatica (pe parcursul
careia personajul se defineste mai degraba ca un antierou), calatoria de
verificare (in care eroul probeaza acumularea unei experiente si cristalizarea
unei personalitati care permite incradarea in tiparele modelului eroic) si
calatoria de inapoiere incheiata cu recunoasterea, moartea simbolica,
invierea ritualica si investitura ce consfinteste statuul de eroi al personajului.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune momentele
subiectului: o situatie initiala de echilibru (expozitiunea), o parte
pregatitoare, un eveniment care deregleaza echilibrul initial (intriga), aparitia
donatorilor si a ajutoarelor, trecerea probelor, refacerea echilibrului si
rasplata eroului (deznodamandtul).
Cele trei calatorii sunt insa precedate de trei probe ce au drept cadru spatil
familiar al curtii craiesti, probe depasite care adus eroului dreptul de a porni
in calatoria explorativa. Se pot astfel indentifica doua mari parti
compozitionare (fiecare insumand cate patru secvente), ceea ce pot sustine
afirmatia ca basmul "este alcatuit din contopirea a doua povesti" (Al. Piru).
Prima parte urmareste pregatirile pentru plecare in calatoria (secventa I, rol
expozitiv), calatoria explorativa, cu cele trei probe canonice (proba

labirintului, a intalnirii cu Spanul si a schimbarii rolurilor, proba procurarii

salatei din gradina ursului si proba uciderii cerbului fermecat). Cea de-a doua
parte, debuteaza cu o noua moment-intriga, aparitia fetei imparatului Ros,
preschimbata in pasare ( a cincea secventa narativa). Inceputul calatoriei de
verificare este marcat prin reiterarea motvului podului (simbol al intraii intr-o
noua etapa a existentei eroului. Calatoria spre curtea imparatului Ros este
conditionata de alte trei incercari la care este supus eroul: salvarea furnicilor,
construirea stupului pentru albine sin "insotirea" cu cei cinci uriasi fabulosi.
Cea mai ampla secventa narativa este insa cea a probelor depasite la curtea
lui Ros-Imparat. Ea este urmata de calatoria de inapoiere, la capatul careia
va avea loc infruntarea finala dintre protagonist si antagonist (dezvaluirea
adevaratei identitati a printului, moartea ritualica si invierea lui Harap-Alb,
uciderea Spanului de catre calul nazdravan). Cele iot secvente sunt separate
prin formula mediana (care apare de 7 ori): "Se cam duc la
imparatie,/Dumnezeu sa ne tie/Ca cuvantul din poveste/Inainte mult mai
este".
O prima scena semnificatia pentru opera "Povestea lui Harap-Alb" este cea a
coborarii in fantana, are in plan simbolic, semnficiatia grotei, spatiu al
nasterii si al regenerarii. Schimbarea numenului/a identitatii reprezinta
inceputul initierii spirituale, unde va fi condus de Span. Personajul intra in
fantana naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spanului
(initiatorul). "Rautatea" Spanului il va pune in situatii dificile, a caror
traversare implica demonstrearea unor calitati morale necesare atunci cand
va fi "mare si tare". Juramantul din fantana include si conditia eliberarii
(sfarsitul initierii): "jura-mi-te pe ascutisul palosului tau").
O a doua scena esentiala este cea a decapitarii eroului, vazuta ca ultima
treapa si finalul initierii, avand semnfiicatia "coborarii in Infern/a mortii
initiatice", intrucat , precum afirma Mircea Eliade, coborarea in infern este un
mod de a cunoaste o moarte initiatica, o experienta esentiala pentru a
intemeia o noua existenta. Invierea este realizata de farmazoana, cu
obiectelor aduse de cal. Eroul reintra in posesia palosului, iar calul este cel
care il ucide pe Span, deoarece protagonistul a dobandit un nou statut care
nu trebuie marcat de pacatul uciderii unei fiinte.
Harap-Alb, personajul principal si eponim, este un Fat-Frumos din basmele
populare, destoinic si curajos, dar ramas in zona umanului pentru ca este
prietenos, cuminte si ascultator, precum un flacau din Humulesti, nefiind
inzestrat cu puteri supranaturale. El devine un erou exemplar nu prin insusiri
miraculoase ca in basmele populare, ci prin autencitatea lui umana, fiind

adesea cuprins de frica si nesiguranta, de neputinta si disperare, avand

slabiciuni omenesti. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o
initiere a flacaului in vederea formarii personalitatii pentru a deveni
conducatorul unei familii, experienta necesara viitorului adult.
Din punct de vedere a caracterizarii directe, inca de la inceputul basmului,
naratorul obiectiv reda nemediat naivititatea protagonistului: "Fiul craiului,
boboc in felul sau la treburi de aiste.." Mult mai aproape de structuyra
adevarata a personajului este Sfanta Duminica, atunci cand il prezinta drept
milostiv si generos: "fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta
cea buna, te ajuta", dar totodata dezvaluie ca este fricos si slab de inger.
Sfanta Duminica afirma ca este necar pentru fiul de crai sa parcurga un ritual
al initierii, anticipand si statutul sau ulterior.
Din caracterizarea indirecta, prin fapte, comportament, relatii cu celelalte
personaje reiese ca protagonistul este inzestrat cu loialitate si credinta fata
de stapanul sau, isi respecta cuvantul dat, manifesta distinctie si noblete
sufleteasca, atestand astfel originea craiasca.
In ceea ce priveste relatia dintre cele doua personaje, aceasta este una tipica
intre protagonist, Harap Alb, ca reprezentant al binelui si antagonistul,
Spanul, ca reprezentant al raului. Dar, caracterul simbolic al naratiunii, ca
trasatura specifica basmului cult, dezvaluie o alta tema, cea a initierii. Din
acest punct de vedere, Spanul este un rau necesar, in absenta sa, initierea
craisorului fiind imposibila. Totodata, antiteza celor doi evidentiaza, in mod
indirect, alte trasaturi care definesc latura umana a flacaului. Fata de Span,
Harap-Alb este cinstit, loial si corect. De pilda, atunci cand se intoarce spre
imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, multi crai i-au oferit
recompense protagonistului, dar acesta a respectat spusele Spanului si a
adus bogatia lui.
O experienta fundamentala pentru maturizarea protagonistului o constituie
intalnirea cu omul ros, un pericol pe care ar fi trebuie sa-l evite. Secventa
narativa a calatoriei, combinand realul cu fabulosul, este alcatuit din mai
multe episoade menite sa aduca la petirea fetei imparatului Ros pentru Span.
Alturismul, sufletul lui bun se manifesta, indirect, prin atitudinea fata de
personajele-donatori. Initierea flacaului evolueaza indrect prin invatatura ca
orice, cat de rau sau bun este, este un element fundamental in ceea ce
priveste cunoasterea speciei umane. Cele cinci personaje supranaturale
intalnite in drumul sau, conturate uneori cu elemente grotesti, semnifica
omul dominat de o singura trasatura de caracter, viciile pe care oricine le

poate avea si pe care flacaul priveste cu jovialitate. De asemenea, intalnirea

cu Span a determinat cunoasterea protagonistului a vietii prin iubire, fata
imparatului Ros salvandu-l de la moarte.
Consider ca "Povestea lui Harap-Alb" reprezinta o opera in care noi toti
adolescentii ne putem regasi, intrucat se urmeaza drumul de devenire a
protagonistului, fiind prezente o multitudine de aspecte reale, deoarece
"basmul porneste de la realitate, dar se desprinde de ea" (Mihai Pop) . Fr
ndoial c basmul, prin dimensiunea sa moral, nu urmrete s ofere
modele abstracte, ci modele accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are
caliti excepionale, supranaturale; este bun, curajos, naiv, ca orice tnr de
vrsta lui. El exceleaz prin omenescul lui, prin slbiciunile fireti vrstei i
devine un exemplu prin fermitatea cu care i asum iniierea. Trecerea
protagonistului prin ncercri dificile, ca i experiena condiiei umilitoare de
rob la dispoziia unui stpn nedrept, contureaz sensul didactic al basmului,
exprimat de Sfnta Duminic: Cnd vei ajunge i tu mare i tare, i cuta s
judeci lucrurile de-a fir- a- pr i vei crede celor asuprii i necjii, pentru c
tii acum ce e necazul.
In concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult avand ca
particularitati reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea
fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si arta narativa. De
asemenea se cultiva aspecte specifice basmului popular precum principii
morale: adevarul, cinstea, prietenia, curajul, fiind o creatie care oglindeste in
mod fabulos viata.