„Povestea lui Harap-Alb” de Ion

Creangă
Particularitățile de construcție ale unui
personaj
Date:

Publicat de către Ion Creangă la 1 August 1877 în revista „Convorbiri literare” și reprodus mai
apoi de către Eminescu în revista „Timpul”, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm care are la bază
îmbinarea fantasticului cu elementele de folclor.
Incadrarea in specie :

Opera se încadrează în genul epic, fiind ca specie literară un basm cult. Fantasticul este
construit prin împletirea elementelor reale cu cele fabuloase, Creangă reușind să îmbine
supranaturalul cu evocarea realistă a satului moldovenesc. Personajele sunt reale și fabuloase, iar
relația acestora cu protagonistul reflectă sprijinul acordat pentru învingerea răufăcătorilor. Formulele
inițiale, mediane și finale, precum și obiectele miraculoase argumentează alături de îmbinarea
narațiunii cu dialogul și descrierea, specia basmului cult. Această proză narativă poate fi considerată
și un bildungsroman întrucât, în viziunea autorului, fiul craiului este supus unor probe, piedici
inițiatice, care îl transformă dintr-un adolescent nesigur într-un tânăr chibzuit, pregătit pentru
viață.
Incadrarea in curent:

Criticul literar George Călinescu consideră că basmul „Poveste lui Harap-Alb” este o „sinteză
de realism și fabulos”. Un prim aspect care demonstrează natura realistă a operei este descrierea
impersonală, adică mediul și personajele sunt prezentate într-un mod obiectiv. Un alt argument
pentru evidențierea viziunii realiste a basmului, constă în caracterul tipic al persoanjelor,
protagonistul fiind lipsit de puteri supranaturale, având atât calități, cât și defecte.
Titlul:

Titlul, format dintr-un substantiv propriu, compus, reprezintă numele personajului principal,
însă el are și o valoare simbolică. Fiind alcătuită dintr-un oximoron care concentrează esența binelui
și a răului (Harap –rob; Alb-stăpân), această structură, simbolizează, de fapt, un nou botez al eroului
și o nouă identitate dobândită în momentul nesocotirii sfatului părintesc și al ascultării de Spân
Tema :

Asemenea basmului popular, în „Povestea lui Harap-Alb ,tema se concentreaza pe

confruntarea dintre bine si rau , incheiata prin triumful binelui. Eroul se confruntă cu diferite situații
extreme, fiind supus unor încercări pe parcursul călătoriei sale, care îl formează. Cu toate că Spânul
pare un personaj malefic, el joaca un rol crucial în maturizarea protagonistului, care, în final, triumfă
în ciuda dificultăților întâmpinate.
Principala trasatura si doua secvente semnificative :

Principala trăsătură a personajului este caracterul său profund uman ,lipsit de puteri
supranaturale și însușiri excepționale. Căișorul este , astfel, obligat să treacă probele la care a fost
supus de Spân trece ajutat de Sfânat Duminică și cele cinci personaje grotesti.O secvență
semnificativă in acest sens este reprezentată de momentul ajungerii la fântână. Spanul il convinge
pe fiul de crai sa intre in fantana ,iar mai apoi trage capacul peste gura fantanii, se aseaza peste el si il
forteaza pe craisor sa-i devina sluga, in schimbul vietii.Sub amenințarea morții feciorul de crai jură
pe ,,ascuțișul paloșului” că va fi sluga supusă a spânului. În mod simbolic, apa fântânii devine apa
botezului, crăișorul devenind Harap-Alb. El „coboară în infern”, cunoaște o moarte a stării anterioare,
iar inițierea continua de-a lungul basmului, personajul fiind supus unor probe pe care le trece, iar în
final renaște în calitate de împărat.O altă secvență semnificativă este cea din final, cand Spanul il
decapiteaza pe Harap-Alb dupa ce a fost deconspirat. Spanul este ucis la randul lui de catre calul
credincios al lui Harap-Alb care îl înșfacă de cap si ,,zboară cu dânsul în înaltului cerului” de unde îi dă
drumul .Protagonistul este readus la viata de cele trei simcele de mar dulce , apa vie și apa moartă a
fetei împăratului Roș, jurându-și mai apoi credință unul altuia în fața Împăratului Verde.
Statutul personajului :

Harap-Alb, personajul principal si eponim al basmului este caracterizat amplu și complex, din
toate punctele de vedere si prin toate mijloacele. Protagonistul operei este asemănat cu un Făt-
Frumos dintr-un basm popular, fiind un personaj individual și pozitiv, luptând din greu pentru a-și
dobândi identitatea și face o mulțime de fapte bune.
Prezentarea dpdv social ,moral ,psihologic :

Succesiunea secvențelor narative și a episoadelor prezintă cele trei ipostaze ale personajului,
indicând și statutul social al acestuia: etapa inițială, de pregătire pentru drum, când apare în ipostaza
de fiu al craiului (neinițiat, neofit); a doua etapă care prezintă drumul inițiatic și supunerea la mai
multe probe, apărând în ipostaza de slugă a Spânului; etapa finală care îl prezintă pe Harap-Alb în
ipostza de triumfător, ajungând împărat luminat. Din punct de vedere moral și psihologic, evoluează
pe parcursul desfășurării evenimentelor. Probele la care este supus contribuie la desăvârșirea
personalității sale, conturându-i caracterul și dobândind valorile morale pozitive precum: binele,
adevărul, curajul și demnitatea. Acasă este sensibil, rușinos, impulsiv și naiv, iar în ipostaza de slugă a
spânului este loial, ascultător, înțelept, ajungând în final să fie curajos și devotat.

Harap-Alb este caracterizat în mod direct de mai multe instanțe narative. Din perspectiva
auctorială, Harap-Alb este „fiul craiului, boboc în felul său…”, „credul”, „naiv”.Cand acesta pleacă
spre împărăția unchiului său, pornește nepregătit pentru lumea de afară, neștiutor în foarte multe
privințe , fapt pus in evidenta prin autocaracterizare :„din copilăria mea sunt deprins a asculta de
tata” .Sfanta Duminică i se adresează cu apelativul „luminate crăișor”, și-l consideră „slab de înger” ,
„mai fricos decât o femeie”. Calul evidențiază și el un defect al personajului: „nu te știam așa de
fricos”. Această etalare a defectelor este o noutate adusă de basmul cult și conferă personajului un
realism firesc, care-l face pe George Călinescu să observe că Harap-Alb se aseamănă unui flăcău de la
țară, datorită mentalității sale.

Caracterizarea indirectă dezvaluie prin faptele, comportamentul și relațiile cu celelalte

personaje noi trăsături ale protagonistului. Acesta se rusineaza atunci când tatăl său spune lucruri
umilitoare la adresa sa și a fraților săi: „ făcându-se atunci roş cum îi gotca (...) începe a plânge în
inima sa”. Lovit fiind în gândurile sale, observăm că Harap-Alb este o persoană fără încredere în sine,
căreia nu îi place să își asume riscuri: „de-aș muri mai degrabă, să scap odată de zbucium”.

Bunatatea si milostenia protagonistului sunt puse in valoare prin intermediul monologului

interior: „Sa trec peste dansele ,am sa omor o multime (…).Dar tot mai bine sa dau prin apa ,cum a
dat Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate”.
 În concluzie, în „Povestea lui Harap-Alb” personajele sunt formele unor valori simbolice,
respectiv binele și răul. Harap-Alb este un erou care excelează prin puterile lui umane ci nu cele
supranaturale. El este asemenea oamenilor, fără dimensiuni fabuloase, misterul nefăcând parte din
structura sa psihologică, Ion Creanga urmarind ilustratea unor valori etice, prin intermediul unui
fantastic umanizat.