RELAȚIA DINTRE HARAP-ALB

ȘI SPÂN
.

1. perioada marilor clasici

În basmul popular, personajele devin purtătoarele unor valori
simbolice, binele și răul. Spre deosebire de textul popular, în
basmul cult personajele reflectă viziunea despre lume a autorului.
De aceea, în opera lui Ion Creangă, fantasticul este umanizat.
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, operă publicată în
revista „Convorbiri literare” în anul 1877, este un basm cult în care
RELAȚIA DINTRE HARAP-ALB ȘI SPÂN DEVINE
REPREZENTATIVĂ pentru viziunea despre lume a autorului.
2 elemente de structură și de compoziție
În primul rând, la fel ca în basmul popular, textul lui Ion Creangă
dezvoltă tema luptei dintre Bine și Rău, deznodământul
surprinzând triumful forțelor Binelui. Harap-Alb este unul dintre
reprezentanții Binelui. Tema inițierii este specifică basmului cult, în
sensul că drumul parcurs de Harap-Alb este ca un traseu spre
interiorul ființei, spre desăvârșire.
În al doilea rând, discursul epic dezvoltă un conflict exterior,
între cele două forțe antagonice, dintre Bine și Rău.
În aceeași ordine de idei, perspectiva narativă este
obiectivă, cu viziune dindărăt, aparținând unui narator omniscient
și omniprezent care narează la persoana a III-a. Oralitatea
stilului, ca trăsătură specifică a basmului cult, se reflectă prin
intervențiile directe ale naratorului în discurs, precum: „care
om nu pune mai presus viața lui decât toate?”.
Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a personajELOR
sunt directe și indirecte. Astfel, slăbiciunea de caracter a
protagonistului este evidențiată direct atât de narator care afirmă
despre el că „este boboc în felul lui la trebi de-aistea”, cât și de
Sfânta Duminică: „este mai fricos decât o muiere”. Gesturile,
faptele, atitudinile personajELOR SAU RELAȚIA DINTRE HARAP-
ALB ȘI SPÂN devin adevărate mijloace indirecte de caracterizare.
PREZENTAREA STATUTULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL
Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul
basmului, când cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs,
apare în ipostaza de slugă a Spânului, pentru ca, în final, să
dobândească moștenitor al Împăratului Verde. DACĂ HARAP-ALB
ESTE UN PERSONAJ ROTUND, SPÂNUL ESTE UN PERSONAJ
PLAT, ÎN SENSUL CĂ STATUTUL SĂU SOCIAL, PSIHOLOGIC
ȘI MORAL RĂMÂNE NESCHIMBAT.
Din punct de vedere psihologic, basmul urmărește conturarea
personalității fiului de crai. Astfel la început, se dovedește naiv, nu
se pricepe la oameni, fiind incapabil să distingă între aparență și
esență. Dovedește maturitate în înțelegerea firii umane când
intuiește în cei cinci năzdrăvani adevărate ajutoare ce-i vor fi de
trebuință la curtea împăratului Roș. Egoismul reprezintă altă
slăbiciune a protagonistului, pentru că decide să-i ofere Sfintei
Duminici bănuțul doar în momentul în care aceasta îi formulează
viitoarea traiectorie inițiatică: „Fecior de crai, vede-te-aș împărat”.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb poate fi acuzat
de imoralitate, atunci când încalcă sfatul părintesc și acceptă
tovărășia Spânului. În schimb, SPÂNUL ARE O EXISTENȚĂ
PLASATĂ SUB SEMNUL IMORALITĂȚII. VICLENIA E
PRINCIPALA LUI ARMĂ ÎN A-ȘI ATINGE SCOPUL.
RELEVAREA relației dintre personaje prin DOUĂ EPISOADE /
SECVENȚE NARATIVE / SITUAȚII SEMNIFICATIVE
Secvența narativă a fântânii este simbolică, amintind de taina
botezului. Intrat în puț, mezinul craiului traversează o moarte
simbolică în raport cu vechea sa identitate. Aici, va primi o nouă
identitate conferită de Spân care îi dă numele de Harap-Alb.
Structura oximoronică a numelui dezvăluie adevărata însemnătate
a traseului pe care va trebui să-l urmeze protagonistul. Acesta va
trebui să cunoască umilința, condiția de slugă, pentru a putea
dobândi statutul nobiliar de moștenitor al tronului împăratului
Verde. Mai mult, Spânul îl deposedează de arme, pentru că nu de
acestea are nevoie, ci „să prindă minte”.
Finalul basmului se constituie în altă secvență narativă,
semnificativă pentru relația dintre cele două personaje. Harap-Alb
a reușit să treacă de toate probele la care a fost supus de Spân,
întorcându-se împreună cu fata împăratului Roș la curtea
împăratului Verde. Aceasta îl deconspiră pe Spân, dezvăluindu-i
adevărata identitate. Spânul îl acuză pe Harap-Alb de divulgarea
secretului și îi retează capul, provocându-i a doua moarte
simbolică, de data aceasta definitivă în raport cu vechea identitate.
Fata împăratului Roș este cea care îl învie pe protagonist, gest
care marchează, în plan simbolic, dobândirea de către mezinul
craiului a statutului de inițiat. Calul, tovarășul de drum al lui Harap-
Alb, îl omoară pe Spân, semn că rolul său în procesul inițiatic a
luat sfârșit.
În concluzie, relația dintre Harap-Alb și Spân rămâne
reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului.