Caracterizarea lui Harap-Alb

1. Context
Crăișorul / Harap-Alb este personajul principal al basmului
cult „Povestea lui Harap-Alb”, scris de Ion Creangă.
„Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, este un basm cult
care a fost publicat in revista societății „Junimea”, „Convorbiri
literare” (1877). Basmul este specia literară a genului epic, în
proză, de întindere medie, în care binele se luptă cu răul și iese
intotdeauna învingător. Unele personaje sunt înzestrate cu puteri
supra-naturale și reprezintă anumite valori morale.
Trăsăturile generale ale basumului pe care le întâlnim și în opera
lui Ion Creangă sunt:
-formulele-tip - formula de început, formula mediană și formula
de încheiere;
-motivele specifice – motivul împăratului fără urmași, motivul
mezinului, motivul cifrei magice (3,24), motivul pădurii-labirint,
motivul probelor, motivul morții simbolice și motivul nunții.
Basmul cult al lui Creangă apaține realismului din „perioada
marilor clasici”.
Perspectiva nartivă este obiectivă, heterodiegetică, deoarece
faptele, evenimentele și întâmplările sunt relatate la persoana a III-a
de către un narator omniscient și omniprezent, dar nu si obiectiv,
fiindcă își arată simpatia față de personajul principal.
2. Statului social, psihologic și moral
Protagonistul este fiul cel mic / mezinul Craiului și nepotul
Împăratului Verde. Pe parcursul acțiunii, își pierde statutul de
stăpân și devine sluga Spânului. După trecerea probelor și
încheierea drumului maturității, el devine Harap-Alb Împăratul.
 Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este un tânăr
sensibil, milos. Îi dă un bănuț bătrânei cerșetoare din grădina
palatului, spunându-i următoarele cuvinte: „ –Ține, mătușă, de la
mine puțin și de la Dumnezeu mai mult!”.
Din punct de vedere moral, este un personaj care își respectă
cuvântul dat la fântână, în sensul că va fi sluga credincioasă a
Spânului până va muri și va învia din nou.
3. 2 trăsături de caracterizare evidențiate + 2 secvențe narative
semnificative
Naivitatea și bunătatea sunt trăsăturile de caracter ale
personajului principal din basmul lui Ion Creangă. Crăișorul dă
dovadă de naivitate atunci când nu intuiește pericolul și intră în
fântână, la recomandarea Spânului, pentru a se răcori. Ținut
captiv, el este nevoit să jure că va fi sluga credincioasă a
Spânului, primind acum și numele de Harap-Alb.
O secvență narativă care evidențiază bunătatea lui Harap-Alb
este scena în care preferă să treacă cu calul prin apă, pentru a nu
strica nunta furnicilor de pe pod, chiar dacă riscă să se înece.
În finalul ațiunii, Harap-Alb este eliberat de legământul făcut la
fântână atunci când Spânului îi este tăiat capul și este, ulterior,
înviat de fata Împăratului Roș cu ajutorul obiectelor magice. Este
vorba de o moarte simbolică: moare copilul naiv, ușor de păcălit de
Spân și se naște Harap-Alb Împăratul.
4. 2 itemi la alegere + modal. de caract.
Titlul reprezintă cheia de lectură a operei și îndreaptă cititorul
către un orizont de așteptare. Este un eponim, deoarece este alcătuit
din numele personajului principal în jurul căruia se organizează
acțiunea basmului. Este, totodată, și un oximoron, pentru că este
alcătuit din doi termeni cu înțeles total opus: harap = slugă cu piele
neagră; alb = puritate.
Modurile de expunere, întâlnite în „Povestea lui Harap-Alb”,
sunt: narațiunea, descrierea și dialogul. Narațiunea este
cronologică, realizat cu ajutorul verbelor de persoana a III-a.
Descrierea se realizează cu ajutorul secvenței substantiv-adjectiv
ce ajută la conturarea portretelor fizice ale personajelor, cum ar fi:
Spănul și cei cinci tovarăși (Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă). Dialogul redă, cu ajutorul vorbirii directe,
replicile personajelor. El are rolul de a imprima un ritm alert
acțiunii și de a caracteriza în mod indirect (prin limbaj) personajele.
Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt:
carcaterizarea directă și caracterizarea indirectă.
Caracterizarea directă reiese din vorbele celorlalte personaje,
cum ar fi Spânul care îl numește „fecior de om viclean”. La
fântână, naratorul omniscient îl caracterizează pe mezinul
craiului în mod direct, astfel: „Fiul craiului, boboc în felul să la
trebi de aieste, se potrivește Spânului și intră în fântână.”. Această
secvență evidențiază naivitatea tânărului care nu intuiește capcana
pe care i-o întinde Spânul.
Caracterizarea indirectă reiese din fapte, vorbe, gesturi,
atitudini, comportament, mediu social, vestimentație și relația
cu celelalte personaje. Spânul reprezintă pentru Harap-Alb un
inițiator în tainele vieții. Cele trei probe (aducerea „sălăților” din
grădina ursului, aducerea capului și a pielii cerbului și aducerea
fetei Împăratului Roș) contribuie la deăvârșirea maturizării
protagonistului, ajutându-l, totodată, să devină împărat. Calul l-ar
fi putut ucide pe Spân la fântână, dar nu o face, pentru că este
conștient de rolul deosebit de important pe care personajul
negativ îl are în maturizarea lui Harap-Alb. Îl ucide abia în
finalul acțiunii când devenirea protagonistului s-a încheiat, iar
Spânul nu-și mai justifică prezența.
În viziunea lui Ion Creangă, bunătatea este trăsătura definitorie
de caracter a crăișorului / Harap-Alb care îl ajută să devină Împărat.
Harap-Alb este un Făt-Frumos atipic, pentru că el nu se evidenșiazp
prin curaj sau mânuirea armelor, ci, exclusiv, prin bunătate
sufletească.
5. Concluzie
În concluzie, crășorul / Harap-Alb este personajul principal al
basmului „Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, eroul pozitiv
care parcurge un drum al maturizării pentru a deveni împărat.