POVESTEA LUI HARAP ALB

INTRODUCERE
“Povestea lui Harap-Alb”, opera lui Ion Creangă, este, ca orice basm, o narațiune în
care sunt relatate întâmplări supranaturale, aparținând unui timp mitic și unui spatiu fabulos și
având un sens moralizator. Toate elementele textului narativ gravitează în jurul conflictului
dintre protagonist și antagonist, dintre bine – rău. Astfel, basmul cult “Povestea lui Harap-
Alb” reprezintă o capodoperă a speciei, publicată în revista “Convorbiri literare” în anul
1877.

SPECIE +TRASATURI
Din punctul de vedere al speciei, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult în care
este prezenta fuziunea dintre real și fabulos. Aceasta se evidențiază prin formulele tipice,
prin personajele surpeinse in situatii exceptionale, înzestrate cu puteri supranaturale si
reprezentand tipologii umane, dar și prin numerele magice și obiectele miraculoase.
Intrarea și ieșirea din universul fabulos lui sunt marcate de formulele inițială și finală: ”Amu
cică era odată...”; ”și-a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă...”. Formulele mediane
au rolul de a păstra atenția cititorului, oferind oralitate textului: ”și merg ei o zi, și merg două
și merg patruzeci și nouă”. Protagonistul are de trecut serii de câte trei probe, este unul din
cei trei fii ai craiului, sunt trei fete de împărat. Astfel, în basm sunt prezente cifre magice, cu
valoare simbolică și obiecte miraculoase precum aripa albinei si apa vie.
Cadrul spatio-temporal respecta nedeterminarea specifica mitului („odata”, „intr-o
tara”) si subliniaza caracterul exemplar al intamplarilor. Astfel, drumul eroului se intinde
intre doua margini ale pamantului, deci presupune parcurgerea si implicit cunoasterea lumii
in intregul ei.
Perspectiva narativă este diferită de cea din basmul popular, deoarece narațiunea la
persoana a treia este realizat de un narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine
adesea cu comentarii și reflecții la persoana întâi adresandu-se direct cititorului fictiv ca un
autentic povestitor popular, fapt pentru care relatarea poartă amprenta oralității.
Oralitatea stilului se remarcă și la nivelul limbajului, prin prezența unor
regionalisme, a expresiilor populare, a diminutivelor ori frazelor rimate:” în ostrovul florilor/
la crăiasa zânelor/ minunea minunilor”.

TEMA
Tema basmului este, asadar, clasica lupta dintre bine si rau (Harap-Alb si ajutoarele
sale, respectiv Spanul). Basmul exprima o viziune pozitivă asupra lumii, credința în forța
triumfătoare a binelui.

REZUMAT
Actiunea ia forma drumului initiatic si se desfasoara prin inlantuirea motivelor
basmice clasice. Verde-Imparat, neavand mostenitori (motivul imparatului fara urmasi), ii
trimite o scrisoare fratelui sau pentru a-i cere ajutorul. Mezinul craiului (motivul superioritatii
mezinului) se desparte de familie pentru a se aventura in necunoscut si pleaca spre imparatia
acestuia pentru a prelua tronul. Desi este sfatuit sa se fereasca de omul span si omul ros
(interdictia), ratacindu-se, il ia in slujba pe Span. Este pacalit de acesta (viclesugul) si isi
pierde identitatea. Este trimis de catre Span la trei incercari grele: aducerea salatelor din
gradina Ursului, a nestematelor Cerbului si a fetei Imparatului Ros. La intoarcerea in
imparatia unchiului, identitatea mezinului este dezvaluita de fata Imparatului Ros
(recunoasterea eroului si demascarea viclesugului). Spanul ii reteaza capul, dar fata il readuce
la viata. In final, eroul se casatoreste si este numit imparat. In acest fel, basmul lui Creanga
respecta tiparul traditional, dar adaugandu-i cateva note originale: ii complica structura epica,
atenuand fabulosul si rafinand stilul.

PERSONAJE
Harap-Alb este personajul principal al operei intrucat actiunea ce alcatuieste firul
epic se concentreaza in jurul sau, iar celelalte personaje sunt prezentate in relatie cu acesta.
Protagonistul este prezentat drept ce de-al treilea fiu al craiului si nu are nume, ilustrand tipul
tanarului neinitiat si naiv care trebuie sa parcurga drumul catre maturizare. Desi este
personajul central al unui basm, el nu are puteri supranaturale. Este un personaj pozitiv si
individual, ilustrand fortele binelui, prezentat intr-o maniera realista. Portretul sau fizic este
absent, accentul cazand pe trasaturile morale si pe evolutia tanarului de-a lungul operei.
La inceputul basmului, statutul eroului este de neinitiat. Prin prisma varstei si a
statutului social, mezinul unui crai, el traieste intr-un univers al inocentei. Astfel, in mod
direct, sunt surprinse cateva dintre trasaturile lui Harap-Alb. Sf. Duminică i se adresează cu
apelativul „luminate crăişor”, şi-l consideră „slab de înger”, „mai fricos decât o
femeie”, „găină plouată”. Calul evidențiază şi el un defect al personajului: „nu te ştiam aşa de
fricos”, iar lipsa de maturitate initiala este subliniata de caracterizarea directa a naratorului
omniprezent: „fiul craiului, boboc in felul sau”.
Caracterizarea indirectă dezvăluie portretul moral al protagonistului prin fapte,
gesturi, felul său de a vorbi sau din relaţiile cu celelalte personaje ale basmului. Trăsăturile
personajului se relevă pe durata întregului drum iniţiatic pe care îl are de străbătut şi de-a
lungul căruia Harap-Alb dă dovadă atât de calităţi, cât şi de defecte. La inceput se dovedeste
timid, imatur, naiv. Incapabil sa distinga intre esenta si aparenta, nu intuieste ajutorul divin al
Sfintei Duminici si al calului pe care il loveste, la fel cum nu-si da seama de pericolul
intalnirii cu Spanul, personajul negativ.
O prima scena semnificativa a basmului ce sustine tema abordata este momentul
coborarii in fantana. Ignorand indemnul tatalui sau, el intra in tovarasie cu Spanul care il
ademeneste in fantana si il obliga sa i se supuna. Astfel, il tranforma din fiu de nobil in sclav,
botezandu-l „Harap-Alb”. In acest sens, titlul, reprezintă numele personajului principal,
avand și o valoare simbolică. Fiind alcătuit dintr-un oximoron care concentreză esența binelui
și a răului (Harap –rob; Alb-stăpân, nobil), acesta simbolizează, de fapt, un nou botez al
eroului și o nouă identitate dobândită în momentul nesocotirii sfatului părintesc. Astfel,
numele i-a fost oferit ca o ironie privind decaderea sa sociala.
La curtea lui Verde-Imparat, cei doi fac schimb de roluri: Spanul se dovedeste a fi un
nepot infatuat, malitios, iar Harap-Alb o sluga obedienta. Cele trei probe impinse pana la
situatii limita la care il supune nu au finalitatea dorita de Span, ci pun in evidenta calitatile
deosebite ale lui Harap-Alb: răbdarea, prietenia, receptivitatea, bunatatea si increderea,
remarcate prin comportamentul sau fata de personajele fantastice pe care le intalneste.
Se remarca, de asemenea şi loialitatea eroului, deoarece nu divulgă identitatea
Spânului, respectându-şi jurământul dat şi nu cedează in fata ofertelor tentante care i se
propun atunci când aduce capul de cerb. Prietenos şi vesel din fire, eroul îşi păstrează totuşi
firea nobilă, atrăgând admiraţia celor din jur prin tot ceea ce face.
Cea de-a doua scena semnificativa este momentul redobandirii identitatii. Dupa
indeplinirea tuturor probelor, Harap-Alb se intoarce la curtea lui Verde Imparat cu fata
Imparatului Ros, care dezvaluie adevarata sa identitate. Pentru a se elibera de juramantul
facut, Harap-Alb este omorat, dar readus la viata de catre fata imparatului Ros, se casatoreste
cu ea si accede la tron, obţinând libertatea şi fericirea. Astfel, Harap-Alb împlineşte un destin
pe care i-l hărăzeşte Sf. Duminică: „puţin mai este şi ai să ajungi împărat care n-a mai stat
altul pe faţa pământului” si reuşeşte să deprindă lecţia de viaţă care i se oferă, fiind ajutat cu
mult devotament şi de prietenii sai fabulosi pe care îi cunoaşte pe parcursul călătoriei şi
cărora le câştigă încrederea şi prietenia: Sf. Duminică, calul, cei cinci prieteni fabuloşi:
Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, furnicile şi albinele.
Intruchiparea valorii raului si antagonistul basumului este Spanul. Constructia
realista a sa reflecta conceptia populara despre omul rau si ticalosia acestuia. Din punct de
vedere psihologic, Spanul deduce naivitatea feciorului de crai, dand dovada de inteligenta si
siretenie. Deși pare un personaj malefic, rolul lui este de a se implica în inițierea eroului,
acesta din urmă fiind, în final, triumfător, în ciuda tuturor dificultăților. Astfel, opera îl
prezintă pe Spân ca fiind direct responsabil de maturizarea lui Harap-Alb, constituind un rau
necesar.

INCHEIERE
In concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult cu multiple valente
educative ce decurg din esecurile si implinirile protagonistului. In confruntarea acestuia cu
fotele raului se castiga experienta de viata si se acumuleaza o serie de calitati necesare omului
pentru a izbandi. Ion Creanga reuseste sa transmita aceste valori etice intr-o maniera unica,
capodopera sa individualizandu-se prin umanizarea fantasticului, umorul si oralitatea stilului.