Povestea lui Harap-Alb - Ion Creanga

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor basme în care autenticitatea
folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică a realităţii, fantasticul fiind umanizat şi puternic
individualizat. Povestea lui Harap-Alb a apărut la 1 august 1877, în revista junimistă „Convorbiri literare”, fiind apoi
reprodusă de către Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”.
Tematica acestui text este reprezentata, pe de o parte, de lupta dintre bine şi rau. Ea este reliefata prin
prezentarea conflictului dintre Harap-Alb, protagonistul şi Spânul, care reprezinta antagonistul. O alta tema a
reprezinta calatoria ca initiere. Drumul initiatic al eroului spre cunoasterea lumii trece printr-o serie de etape, de
incercari care-i marcheaza propriile limite, il fac sa se cunoasca pe sine: cunoaste umilinta, afla ce inseamna rabdarea,
simte virtutile prieteniei si ale omeniei, traieste experienta mortii ritualice, semn al invierii, al intrarii in lumea vesnica
a celor buni. Podul, padurea, fantana, insula (ostrovul) sunt spatii cu incarcatura sacra, sunt locuri unde se savarsesc
ritualuri de initiere. O secventa narativa importanta prin care este evidentiata tema initierii o constituie primul pas pe
calea acesteia, respectiv intalnirea cu "baba gârbovă de bătrâneţe" care îi cere de pomană si care apoi îl sfătuieşte să
ceară tatălui său "calul, armele şi hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi ponosite", iar "armele
ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să mănânce",
trecand, astfel, primele probe, a milosteniei si a rabdarii. O alta secvenţă narativă reprezentativa prin care este
reliefata lipsa de experienta si necesitatea confruntarii cu Rǎul o reprezinta întâlnirea în padurea-labirint cu "un om
spân" care se oferă "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel
şi călare pe un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise. El se gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor" şi-l angajează
drept călăuză. Nefiind capabil sa depaseasca proba intelepciunii, tanarul cade ulterior in capcana spanului, pierzandu-
si identitatea si statutul social.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este format din grupul nominal „Povestea lui Harap-Alb” care
se refera la personajul principal. Personajul dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc, datorita
inocentei si naivitatii . Statutul inferior in care decade este in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa . Acest
oximoron , “Harap” semnifica sluga neagra si “alb”- lipsa maturitatii, neinitierea personajului, indica incapacitatea
acestuia de a distinge Binele si Raul. De asemenea substantivul „povestea” se refera la specia literara c ăreia îi apartine
textul, anuntand prezenta fantasticului. Acest titlu anunta tema operei şi prefigureaza destinul personajului central.
I. 1. Basmul este o specie literara narativa care are ca tema lupta dintre bine şi rau cu ajutorul unor
intamplari fabuloase la care participa personaje supranaturale şi care are un final fericit, binele
invingand raul şi eroul fiind rasplatit.
2. Opera literara „Povestea lui Harap-Alb” apartine genului epic, deoarece modul de expunere predominant
este naratiunea imbinata cu dialogul şi cu descrierea. Se remarca prezenta unui narator omniscient si omniprezent
care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perspectiva narativa nonfocalizata, fiind vorba despre o naratiune
heterodiegetica.
3. Actiunea este cronologica şi se deruleaza pe momentele subiectului, sustinand tematica textului. In
expozitiune este prezentat cronotopul şi viata linistita a craiului şi a familiei sale.
Intriga este constituita dintr-un eveniment care distruge echilibrul initial, respectiv sosirea scrisorii de la Verde
Imparat, fratele craiului, care îi cere acestuia sa-i trimita unul dintre fii pentru a- i mosteni tronul, el avand numai fete.
Desfasurarea actiunii prezinta incercarile fiilor de crai de a ajunge la celalalt capat al lumii. Fiii mai mari nu depasesc
proba curajului la care-i supune tatal lor. Mezinul, ajutat de Sf. Duminica, pe care o milostiveste, ingrijeste hainele,
armele şi calul din tineretea tatalui sau. Îl infrunta pe acesta şi primeste binecuvantarea lui insotita de sfatul de a se
feri de omul spân şi de omul roş.
In padurea-labirint, fiul craiului se rataceste şi accepta sa fie insotit de Spân dupa ce acesta i se infatisase de
trei ori. Adevaratele intentii ale spanului ies la suprafata in secventa narativa a fantanii când Spânul îl inseala pe mezin
şi-l obliga sub juramant sa devina sluga sa, dandu-i numele de Harap-Alb.
Ajunsi la curtea lui Verde Imparat, Spânul incearca sa scape de Harap-Alb şi-l supune la incercari din ce in ce
mai dificile. Pentru aducerea salatei din gradina Ursului şi a pieii cu nestemate a cerbului, Harap-Alb este ajutat de Sf.
Duminică. Pentru aducerea fetei Imparatului Roş, el este ajutat de Craiasa furnicilor, Craiasa albinelor, Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. La curtea Imparatului Roş este supus la alte probe: proba focului in casa
de arama, proba ospatului, alegerea macului de nisip, pazirea fetei de imparat, identificarea adevaratei fiice de
imparat, aducerea apei moarte, apei vii şi a celor trei smicele de mar dulce.
Punctul culminant este reprezentat de intoarcerea la curtea lui Verde Imparat, unde fata Imparatului Roş îl
demasca pe Spân, iar acesta, crezand ca este tradat, îl decapiteaza pe Harap-Alb. Spânul este ucis de cal, iar fiul
craiului este inviat de fata Imparatului Roş.
Deznodamantul consta in rasplatirea eroului care se casatoreste cu fata de imparat şi mosteneste tronul
unchiului sau.
 4. La nivelul textului se remarca trasaturi specifice basmului. In primul rand, cronotopul se realizeaza prin indici
spatio-temporali vagi, precum „într-o țară” „odata”, care contureaza un univers situat intr-un spatiu mitic indepartat
şi nederminat, fiind vorba de atemporalitate si aspatialitate.
Alta trasatura a basmului este prezenta fantasticului. Acesta se manifesta prin intamplari ce depasesc limitele
realitatii, precum invierea fiului craiului de catre Fata Imparatului Ros, dupa ce este decapitat de Span Sunt prezente şi
personaje fabuloase, precum Gerila, Setila, Flamanzila. De asemenea, in text apar personaje cu puteri fabuloase:
Spânul se metamorfozeazeaza de trei ori, calul vorbeste, Craiasa furnicilor si a albinelor vorbesc si il rasplatesc pe
mezinul Craiului. Un alt aspect al fantasticului îl reprezinta utilizarea cifrelor şi obiectelor magice: trei fii de crai, trei
smicele de mar dulce, un foc de douazeci si patru de stanjeni, apa moarta şi apa vie.
Inca o trasatura a acestei specii literare este prezenta formulelor specifice, precum cea initiala: „Amu cica era
odata”, care face trecerea din realitate in planul fantastic. Formulele mediane mentin lectorul implicat şi asigura
succesiunea episoadelor: „ şi mersera şi mersera, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este”. Formula finala face
trecerea inapoi la realitate: „cine merge acolo, be şi mananca, iara aici numai cine are be şi mananca, cine nu, se uita şi
rabda’.
Un alt atribut al basmului il constituie finalul fericit : Spânul este ucis de cal, iar fiul craiului mosteneste tronul
lui Verde Imparat şi se casatoreste cu fata Imparatului Roş.

5. Personajele sunt numeroase, cele mai multe dintre ele fiind episodice: Craiasa furnicilor, Craiasa albinelor,
Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Personaje secundare sunt Spânul şi calul.
Personajul principal este Harap-Alb, deoarece participa la toate momentele subiectului. Acesta este initial fiu
de crai, dar isi pierde identitatea si statutul social dupa ce este inselat de Span. Acest fapt este consecinta lipsei sale de
experienta care il face vulnerabil.
In conturarea trasaturilor acestuia este folosita atat caracterizarea directa cat şi cea indirecta. Caracterizeara
directa este realizata de catre narator care-l numeste „boboc de felul lui la trebi de aistea”, evidentiindu-i lipsa de
experienta. El este caracterizat direct şi de catre alte personaje, Sf. Duminica, adresandu-i-se cu apelativul „luminate
craisor”, iar calul apostrofandu-l cu o comparatie plastica: „nu te mai olicai ca o baba”.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza in mod indirect. Din faptele sale, din probele la care este supus rezulta
milostenia şi curajul. Mezinul Craiului îi da cersetoarei un banut şi isi infrange tatal imbracat in blana de urs.
Din comportamentul pe care-l are fata de fiintele neajutoarate, da dovada de altrusim, construind un stup
pentru albine şi riscandu-şi viata, trece apa inot pentru a nu distruge nunta furnicilor. Atitudinea pe care o manifesta
fata de cei cinci monstri pe care-i face prieteni, dezvaluie firea sa impaciuitoare şi recunostinta.
Personajul este caracterizat şi prin numele sau, Harap-Alb insemnand „Negrul- Alb”. Acest oximoron sugereaza
incapacitatea personajului de a face distinctia intre Bine şi Rau, dar si drumul pe care-l parcurge personajul de la
intuneric catre lumină, prin procesul de initiere.
Principala sa trasatura o reprezinta naivitatea care este determinata de lipsa sa de experienta. Ea se manifesta
in relatie cu Spânul care profita de inocenţa sa şi i se arata sub trei infatisari diferite, stiind ca in cele din urma va ceda.
O alta secventa narativa ce scoate in evidenta aceasta trasatura priveste motivul inselaciunii: dupa ce varsa apa din
plosca, Spânul îl imbie cu racoarea din interiorul fantanii, iar mezinul craiului nu ezita şi este prins in capcana de
acesta.
6. Relatia dintre Span şi protagonist este definitorie pentru caracterizarea acestuia din urma. Inca de la inceput
cele doua personaje sunt prezentate in antiteza, viclenia şi ipocrizia Spanului scoate in evidenta naivitatea şi
sinceritatea fiului craiului. Acesta isi pierde identitatea si statutul social dupa ce este inselat de Span. Acest fapt este
consecinta lipsei sale de experienta care il face vulnerabil.
Dupa coborarea in fantana, când cei doi isi schimba identitatile şi când Spânul isi da arama pe fata, acesta se
adreseaza jignitor şi crud, in timp ce Harap-Alb se supune, constientizandu-şi si acceptandu-si greseala. La curtea lui
Verde Imparat, Spânul devine tot mai autoritar şi mai aspru, in timp ce Harap-Alb devine din ce in ce mai umil, mai
temator, pierzandu-şi increderea în sine.
In cele din urma, ambele personaje mor, dar moartea fiecaruia are o alta semnificatie. Moartea lui Harap-Alb
este una simbolica, simetrica juramantului fiului craiului, si reprezinta singura posibilitate de a-şi recupera identitatea
şi statutul social. Moartea Spanului simbolizeaza biruinta binelui asupra raului şi se constituie intr-o pedeapsa pe
masura faptelor lui.
Astfel, relatia dintre fiul craiului si Spân are un rol de initiere pentru protagonist, Spânul reprezentand raul
necesar fara de care mezinul nu ar fi reusit sa evolueze. Calitatile acumulate datorita probelor la care il supune supune
Spanul, il transforma intr-un tanar demn de originle sale nobile si de statutul de imparat.
7. Un rol important in arhitectura operei, il are relatia incipit- final. Incipitul consta in prezentarea unui spatiu şi
a unui timp nederminat, cu distante ce nu se pot masura, fiecare imparatie se afla la cate o margine a unei lumi fictive.
Cei doi frati, Craiul si Verde- Imparat, nu se mai vazusera din tinerete si nici nu au nicio sansa in acest sens. Legatura
dintre ei se poate realiza doar prin intermediul urmasilor, fiul cel mai pregatit al Craiului fiind solicitat sa mosteneasca
tronul lui Verde-Imparat. Naratorul isi dezvaluie prezenta in text:” dar, ia, sa nu ne departam cu vorba şi sa incep a
depana firul povestii”. Astfel, lumea reala se delimiteaza de cea imaginara, cu mentiunea ca la granita dintre cele doua
se afla naratorul, in calitate de martor.
Finalul consta in nunta lui Harap-Alb cu fata Imparatului Roş, la care iau parte Soarele şi Luna, personificate
pentru a da importanta evenimentului. In acest context, mezinul Craiului reuseste sa restabileasca legatura dintre cei
doi frati, unind cele doua capete ale lumii.
Formula de incheiere, tipica basmului popular, este modificata.. Astfel naratorul sterge subtil granitele dintre
real şi imaginar şi prelungeste iluzia: „Şi a tinut veselia ani intregi şi acum mai tine inca”. La fel ca şi in incipit, naratorul
îl implica pe ascultator, elementele de oralitate sunt o dovada in acest sens.
Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabileste o relatie de simetrie şi de opozitie care da textului ciclicitate.
Este, astfel, sugerata continuitatea şi ciclicitatea vietii , specifica viziunii populare asupra lumii.
II. In concluzie, opera literara „Poveste lui Harap-Alb” ocupa un loc aparte in literatura romana prin
complexitatea ei şi prin cea a personajului principal. Acesta intruchipeaza viziunea populara asupra
lumii, conform careia binele invinge intotdeauna raul. Bunatatea, blandetea, milostenia, curajul,
spiritul de sacrificiu, onestitatea sunt calitati pe care traditia populara le propune ca valori morale
supreme si care sunt preluate si de literatura culta. Autorul, ca și unul dintre personajele sale – Ochilă
–, are o viziune propire asupra realității, căci el „vede toate și pe toți altfel de cum vede lumea
cealaltă...”.
Basmul „Poveste lui Harap-Alb” se constituie intr-o capodopera o scriitorului, prin originalitatea şi capacitatea
acestuia de a contura destine.