Comentariu literar – “Povestea lui Harap-Alb”

Opera “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, realizat intr-o maniera unica in
literatura si folclorul romanesc, specifice autorului operei, Ion Creanga, scriitor de seama al
secolului XIX. Stilistul rafinat dezvaluie prin oralitatea si umorul operelor sale toata bogatia
de forme ale limbii populare, in general, si ale graiului moldovenesc, in particular. Creanga
contureaza armonios si caracteristicile fundamentale ale basmului cult: diegeza fabuloasa
desfasurara intr-un singur plan narativ, personajele numeroase care prezinta valori morale,
lupta dintre bine si rau, in care binele mereu izbandeste, precum si formulele specifice, care
tin cititorul ancorat in lumea fictionala.

In primul rand, titlul operei se afla in stransa legatura cu tema si subiectul acesteia.
“Harap-Alb” reprezinta un oximoron, o porecla ironica si batjocoritoare adusa la adresa
protagonistului. Termenul de “harap” defineste o sluga, in general cu referire la persoane de
origine rroma sau de culoare, pe cand “alb” sugereaza inocenta, neinitierea fiului de crai,
precum si originile sale nobile. Tema operei, ca in orice alt basm, este lupta dintre bine si rau,
dar si destinul protagonistului care trebuie indeplinit cu orice pret si ciclicitatea vietii,
introducand ideea principala a subiectului, drumul initiatic, care este parcurs de catre
protagonist cu scopul maturizarii, de a indeplini anumite probe si de a ajunge imparat, fiind
urmarit cu atentie firul dezvoltarii unui personaj complex.

De asemenea, subiectul basmului este constituit de o actiune linear-cronologica, cu o

situatie initiala de echilibru, un crai care are 3 fii, urmand evenimentul perturbator: scrisoarea
de la Verde Imparat,fratele craiului, prezentand motivul imparatului fara succesor la tron, care
da frau intregii aventuri. Cei doi fii mai mari ai craiului doresc sa indeplineasca aceasta
misiune, insa amandoi pica testul tatalui, ceea ce il face sa se indoiasca de mezin, caruia ii
arunca vorbe aspre, fapt care il timoreaza pe craisor. Acesta “iese afara in gradina si incepe a
plange”, iar o batranica amarata incearca sa il incurajeze si tanarul, din bunatate, ii da un ban.
Aceasta il sfatuieste sa ii ceara tatalui o sansa, straiele armele si calul de cand a fost mire.
Feciorul este in final binecuvantat de catre tata si porneste la drum, izbutind de a trece testul
craiului de la pod si se dovedeste a fi demn de a pleca in aceasta calatorie datorita vitejiei sale,
marcand motivul mezinului superior. Aici se evidentiaza motivul podului, care semnifica o
punte de trecere din spatiul securizat in cel nesecurizat, inspre maturitate, inspre ritualul de
initiere si urmatoarea etapa: padurea. De altfel, padurea semnifica labirintul, calea de scapare
gasind-o doar cei pregatiti, cei initiati. Tocmai de aceea feciorul de crai se pierde si ajuns la
rascruce, intr-un impas, incalca cuvantul tatalui de a “nu se increde in omul span si cel ros”,
fapt ceea ce l-a condus intr-o capcana de catre spanul viclean, antagonistul operei.

Apar motivele fantanii si al inversarii identitatii, cand are loc pactul faustial: feciorul de
crai este amenintat cu moartea, asa ca accepta sa devina sluga spanului, loial “pana va muri si
va invia iar”, intra in fantana fiu de crai si iese Harap-Alb, semnificand renasterea. Atunci
cand cei doi ajung la curtea lui Verde Imparat, spanul pretinde a fi fiul craiului, care doreste
sa se descotoroseasca de adevaratul succesor, asa ca il trimite in misiuni aproape imposibile,
instituind motivul probelor. Prima proba este proba vegetala, cand Harap-Alb trebuie sa aduca
salatile din gradina ursului. Este ajutat de Sfanta Duminica, iar atunci cand ajunge in gradina
pune in apa ursului o licoare din miere si somnoroasa, care il adoarme pe urs si astfel reuseste
sa ia salatile, intrand in mod simbolic in clasa razboinicilor. Cea de-a doua proba pare la fel de
dificila, proba mineralelor, deoarece este nevoit sa decapiteze un cerb “solomonit”, a carui
piele este batuta de nestemate, care l-ar fi impietrit pe loc daca l-ar fi privit in ochi. Sfanta
Duminica ii sare iar in ajutor lui Harap-Alb, dandu-i obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-
Cot. Harap-Alb asteapta intr-o groapa pana cand adoarme cerbul, iar apoi il omoara, devenind
un erou civilizator dupa acest triumf si preia eternitarea. Inainte de a desfasura probele,
Harap-Alb isi demonstreaza din nou bunatatea si ajuta albinele si furnicile, care ii raman
recunoscatoare. Proba finala impusa de catre span este de a o aduce pe fiica Imparatului Ros,
iar pe drum el cunoaste 5 monstruosi: Gerila, Flamanzila, Ochila, Setila si Pasar-Lati-Lungila.
Odata ajuns la curtea Imparatului Ros, Harap-Alb nu este scutit de alte greutati: el si amicii lui
sunt aproape arsi in casa de arama, insa Gerila reuseste sa ii salveze, ospatul pantagruelic nu
ar fi fost dus la capat fara Setila si Flamanzila, fara ajutorul furnicilor, macul nu ar fi putut fi
ales din nisip, daca Ochila si Pasar-Lati-Lungila nu ar fi avut abilitati supranaturale,
“farmazoana fara pereche”, fiica Imparatului Ros, ar fi reusit sa fuga, fara ajutorul albinelor,
Harap-Alb nu ar fi putut distinge fata adevarata de dublura sa, aratand de asemenea motivul
dublului, iar fara inteligenta calului nazdravan, turturica ar fi castigat cursa. Neavand de ales,
Imparatul Ros ii da fiica lui Harap-Alb, iar cei doi se indragostesc, numind aceasta proba
“proba eros-ului”. Fata isi da seama ca Harap-Alb este de fapt fiul de crai, iar cand cei doi
ajung la curtea lui Verde Imparat, dezvaluie acest fapt. Spanul crede ca a fost tradat, asa ca ii
reteaza capul lui Harap-Alb, prezentand o moarte ritualica. Spanul este aruncat de 3 ori in sus
de catre cal, facandu-se “praf si pulbere”, iar fiica Imparatului Ros il invie pe Harap-Alb cu
cele 3 smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta, pactul cu spanul fiind incheiat si eroul isi
recapata identitatea, de data aceasta fiind fiu de crai in stadiu initiat, casatorindu-se apoi cu
fata si devenind imparat; apar motivele finale- motivul recompensei si motivul nuntii.

Un aspect foarte important al basmului este compozitia acestuia. Astfel, exista un

fenomen de triplicare, folosirea cifrei magice specifice “3”: trei feciori, trei fete, spanul apare
de 3 ori, calul vine de 3 ori la jaratec, calul il arunca pe span de 3 ori in sus. Exista personaje
pozitive, donatoare si adjuvante: Sfanta Duminica, Calul nazdravan, cei 5 monstruosi, regina
furnicilor si a albinelor, fiica Imparatului Ros, precum si cele supranaturale: Sfanta Duminica,
fiica Imparatului, monstrii simpatici si spanul, personajul negativ, alaturi de Imparatul Ros,
care totusi nu are puteri supranaturale. Mai exista si obiecte magice, care ii sunt de folos lui
Harap-Alb pe parcursul aventurii sale: aripile de la albine si furnici, smicelele de mar dulce,
apa vie si apa moarta. Pe langa senzatia magica data de catre opera, ceea ce il face pe cititor
cu adevarat sa intre in pielea personajului sunt formulele specifice. Formula initiala: “Amu
cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori”, termenul “cica” aratand faptul ca
naratorul nu isi asuma veridicitatea intamplarilor si are rolul de a introduce cititorul in
universul fictional, formula mediana “Și merg ei o zi, merg doua, și merg patruzeci și noua”,
care mentine atentia cititorului, si formula finala “Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai
ține înca; cine se duce acolo bea și mananca.”, care il scoate pe cititor din lumea imaginara.
Naratorul in opera este obiectiv, nareaza la persoana a-3-a, focalizare zero, prin perspectiva
narativa “din spate”, iar modul de expunere predominant este naratiunea imbinata cu dialogul.

Exista o alta relatie stransa intre incipitul si finalul basmului, care accentueaza ciclicitatea
vietii: incepe si se termina cu o stare de echilibru; fiul de crai, neofit, un adolescent, paseste
intr-o calatorie initiatica, iar in urma unui pact faustial devine Harap-Alb, si se initiaza sub
aceeasi identitate. Spanul pune capat pactului printr-o moarte ritualica, care il aduce pe tanar
inapoi in starea sa intiala de craisor, insa de aceasta data este un adult. Pe parcursul acestui
drum, eroul dobandeste un cufar de abilitati, calitati si experienta de viata, insa trasaturile sale
principale, pozitive, au ramas aceleasi: bunatatea, milostenia, curajul si loialitatea, neputand
sa aiba parte de aceasta maturizare fara ajutorul spanului, “diavolul intruchipat”, raul necesar,
care i-a pus piedici si obstacole.

“Cine ar vedea in paginile lui Creanga o simpla culegere folclorica sau un mediu
intamplator prin care se rosteste fantazia lingvistica a poporului, ar comite una din cele mai
grave judecati literare. Zicerile tipice sunt la Creanga mijloacele unui artist individual.”,
comenteaza Tudor Vianu asupra artei narative a lui Ion Creanga. Putem spune ca operele lui
Creanga si-au lasat amprenta in literatura si folcorul romanesc prin complexitatea lor,
indragita de catre o multime de cititori si critici deopotriva, iar “Povestea lui Harap-Alb” nu
este nici pe departe o exceptie.