Povestea lui Harap-Alb - Ion Creanga – particularitatile textului narativ

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor basme în care autenticitatea
folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică a realităţii, fantasticul fiind umanizat şi puternic
individualizat. Povestea lui Harap-Alb a apărut la 1 august 1877, în revista junimistă „Convorbiri literare”, fiind apoi
reprodusă de către Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”.
Tematica acestui text este reprezentata, pe de o parte, de lupta dintre Bine şi Rau. Ea este reliefata prin
prezentarea conflictului dintre mezinul craiului, protagonistul, şi Spânul, ce reprezinta antagonistul. O alta tema a
reprezinta calatoria ca initiere. Drumul initiatic al eroului spre cunoasterea lumii trece printr-o serie de etape, de
incercari care-i marcheaza propriile limite, il fac sa se cunoasca pe sine: cunoaste umilinta, afla ce inseamna rabdarea,
simte virtutile prieteniei si ale omeniei, traieste experienta mortii ritualice, semn al invierii, al intrarii in lumea vesnica a
celor buni. Podul, padurea, fantana, insula (ostrovul) sunt spatii cu incarcatura sacra, sunt locuri unde se savarsesc
ritualuri de initiere. O secventa narativa importanta prin care este evidentiata tema initierii o constituie primul pas pe
calea acesteia, respectiv intalnirea cu "baba gârbovă de bătrâneţe" care îi cere de pomană si care apoi îl sfătuieşte să
ceară tatălui său "calul, armele şi hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi ponosite", iar "armele
ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să mănânce",
trecand, astfel, primele probe, a milosteniei si a rabdarii. O alta secvenţă narativă reprezentativa prin care este reliefata
lipsa de experienta si necesitatea confruntarii cu Rǎul o reprezinta întâlnirea în padurea-labirint cu "un om spân" care
se oferă "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel şi călare pe
un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise. El se gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor" şi-l angajează drept călăuză.
Nefiind capabil sa depaseasca proba intelepciunii, tanarul cade ulterior in capcana spanului, pierzandu-si identitatea si
statutul social.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este format din grupul nominal „Povestea lui Harap-Alb” care se
refera la personajul principal. Personajul dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc, datorita inocentei
si naivitatii . Statutul inferior in care decade este in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa . Acest oximoron ,
“Harap” semnifica sluga neagra si “alb”- lipsa maturitatii, neinitierea personajului, indica incapacitatea acestuia de a
distinge Binele si Raul. De asemenea substantivul „povestea” se refera la specia literara căreia îi apartine textul,
anuntand prezenta fantasticului. Acest titlu anunta tema operei şi prefigureaza destinul personajului central.
La nivelul textului se remarca trasaturi specifice basmului. In primul rand, cronotopul se realizeaza prin indici
spatio-temporali vagi, precum „într-o țară” „odata”, care contureaza un univers situat intr-un spatiu mitic indepartat şi
nederminat, fiind vorba de atemporalitate si aspatialitate.
Alta trasatura a basmului este prezenta fantasticului. Acesta se manifesta prin intamplari ce depasesc limitele
realitatii, precum invierea fiului craiului de catre Fata Imparatului Ros, dupa ce este decapitat de Span Sunt prezente şi
personaje fabuloase, precum Gerila, Setila, Flamanzila. De asemenea, in text apar personaje cu puteri fabuloase: Spânul
se metamorfozeazeaza de trei ori, calul vorbeste, Craiasa furnicilor si a albinelor vorbesc si il rasplatesc pe mezinul
Craiului. Un alt aspect al fantasticului îl reprezinta utilizarea cifrelor şi obiectelor magice: trei fii de crai, trei smicele de
mar dulce, un foc de douazeci si patru de stanjeni, apa moarta şi apa vie.
Inca o trasatura a acestei specii literare este prezenta formulelor specifice, precum cea initiala: „Amu cica era
odata”, care face trecerea din realitate in planul fantastic. Formulele mediane mentin lectorul implicat şi asigura
succesiunea episoadelor: „ şi mersera şi mersera, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este”. Formula finala face
trecerea inapoi la realitate: „cine merge acolo, be şi mananca, iara aici numai cine are be şi mananca, cine nu, se uita şi
rabda’.
Un alt atribut al basmului il constituie finalul fericit : Spânul este ucis de cal, iar fiul craiului mosteneste tronul
lui Verde Imparat şi se casatoreste cu fata Imparatului Roş.

In concluzie, opera literara „Poveste lui Harap-Alb” ocupa un loc aparte in literatura romana prin complexitatea ei
şi prin cea a personajului principal. Acesta intruchipeaza viziunea populara asupra lumii, conform careia binele invinge
intotdeauna raul. Bunatatea, blandetea, milostenia, curajul, spiritul de sacrificiu, onestitatea sunt calitati pe care traditia
populara le propune ca valori morale supreme si care sunt preluate si de literatura culta. Autorul, ca și unul dintre
personajele sale – Ochilă –, are o viziune propire asupra realității, căci el „vede toate și pe toți altfel de cum vede lumea
cealaltă...”.
Basmul „Poveste lui Harap-Alb” se constituie intr-o capodopera o scriitorului, prin originalitatea şi capacitatea
acestuia de a contura destine.
Povestea lui Harap-Alb - Ion Creanga – particularitatile personajului

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor basme în care autenticitatea
folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică a realităţii, fantasticul fiind umanizat şi puternic
individualizat. Povestea lui Harap-Alb a apărut la 1 august 1877, în revista junimistă „Convorbiri literare”, fiind apoi
reprodusă de către Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”.
Personajul principal al textului este fiul craiului, deoarece participa la toate momentele subiectului. Acesta este
initial fiu de crai, dar isi pierde identitatea si statutul social dupa ce este inselat de Span. Acest fapt este consecinta lipsei
sale de experienta care il face vulnerabil.
In conturarea trasaturilor acestuia este folosita atat caracterizarea directa cat şi cea indirecta. Caracterizeara
directa este realizata de catre narator care-l numeste „boboc de felul lui la trebi de aistea”, evidentiindu-i lipsa de
experienta. El este caracterizat direct şi de catre alte personaje, Sf. Duminica, adresandu-i-se cu apelativul „luminate
craisor”, iar calul apostrofandu-l cu o comparatie plastica: „nu te mai olicai ca o baba”.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza in mod indirect. Din faptele sale, din probele la care este supus rezulta
milostenia şi curajul. Mezinul craiului îi da cersetoarei un banut şi isi infrunta tatal imbracat in blana de urs.
Din comportamentul pe care-l are fata de fiintele neajutoarate, da dovada de altrusim, construind un stup
pentru albine şi riscandu-şi viata, trece apa inot pentru a nu distruge nunta furnicilor. Atitudinea pe care o manifesta
fata de cei cinci monstri pe care-i face prieteni, dezvaluie firea sa impaciuitoare şi recunostinta.
Personajul este caracterizat şi prin numele sau, Harap-Alb insemnand „Negrul- Alb”. Acest oximoron sugereaza
incapacitatea personajului de a face distinctia intre Bine şi Rau, dar si drumul pe care-l parcurge personajul de la intuneric
catre lumină, prin procesul de initiere.
Principala sa trasatura o reprezinta naivitatea care este determinata de lipsa sa de experienta. Ea se manifesta
in relatie cu Spânul care profita de inocenţa sa şi i se arata sub trei infatisari diferite, stiind ca in cele din urma va ceda.
O alta secventa narativa ce scoate in evidenta aceasta trasatura priveste motivul inselaciunii: dupa ce varsa apa din
plosca, Spânul îl imbie cu racoarea din interiorul fantanii, iar mezinul craiului nu ezita şi este prins in capcana de acesta.
Un rol important in caracterizarea personajului il are tema textului. Aceasta este reprezentata, pe de o parte, de
lupta dintre Bine şi Rau. Ea este reliefata prin prezentarea conflictului dintre Harap-Alb, protagonistul şi Spânul, care
reprezinta antagonistul. O alta tema a reprezinta calatoria ca initiere. Drumul initiatic al eroului spre cunoasterea lumii
trece printr-o serie de etape, de incercari care-i marcheaza propriile limite, il fac sa se cunoasca pe sine: cunoaste
umilinta, afla ce inseamna rabdarea, simte virtutile prieteniei si ale omeniei, traieste experienta mortii ritualice, semn al
invierii, al intrarii in lumea vesnica a celor buni. Podul, padurea, fantana, insula (ostrovul) sunt spatii cu incarcatura sacra,
sunt locuri unde se savarsesc ritualuri de initiere. O secventa narativa importanta prin care este evidentiata tema initierii
o constituie primul pas pe calea acesteia, respectiv intalnirea cu "baba gârbovă de bătrâneţe" care îi cere de pomană si
care apoi îl sfătuieşte să ceară tatălui său "calul, armele şi hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi
ponosite", iar "armele ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la
jăratic să mănânce", trecand, astfel, primele probe, a milosteniei si a rabdarii. O alta secvenţă narativă reprezentativa
prin care este reliefata lipsa de experienta si necesitatea confruntarii cu Rǎul o reprezinta întâlnirea în padurea-labirint
cu "un om spân" care se oferă "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale
"îmbrăcat altfel şi călare pe un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise. El se gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor"
şi-l angajează drept călăuză. Nefiind capabil sa depaseasca proba intelepciunii, tanarul cade ulterior in capcana spanului,
pierzandu-si identitatea si statutul social.
Un alt factor important ce contribuie la caracterizarea personajului il contituie titlul. Acesta reprezinta continutul
de idei al textului şi este format din grupul nominal „Povestea lui Harap-Alb” care se refera la personajul principal.
Personajul dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc, datorita inocentei si naivitatii . Statutul inferior
in care decade este in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa . Acest oximoron , “Harap” semnifica sluga neagra
si “alb”- lipsa maturitatii, neinitierea personajului, indica incapacitatea acestuia de a distinge Binele si Raul. De asemenea
substantivul „povestea” se refera la specia literara căreia îi apartine textul, anuntand prezenta fantasticului. Acest titlu
anunta tema operei şi prefigureaza destinul personajului central.
In concluzie, opera literara „Poveste lui Harap-Alb” ocupa un loc aparte in literatura romana prin
complexitatea ei şi prin cea a personajului principal. Acesta intruchipeaza viziunea populara asupra lumii, conform careia
Binele invinge intotdeauna Raul. Bunatatea, blandetea, milostenia, curajul, spiritul de sacrificiu, onestitatea sunt calitati
pe care traditia populara le propune ca valori morale supreme si care sunt preluate si de literatura culta. Autorul, ca și
unul dintre personajele sale – Ochilă –, are o viziune propire asupra realității, căci el „vede toate și pe toți altfel de cum
vede lumea cealaltă...”.
 Basmul „Poveste lui Harap-Alb” se constituie intr-o capodopera o scriitorului, prin originalitatea şi capacitatea
acestuia de a contura destine.