Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” apare in anul 1877, în revista

“Convorbiri literare”, fiind considerat un mic roman fantastic, apropiat de
unii exegeti de Bildungsromanul german. G. Calinescu apreciază în studiul
“Estetica basmului”, ca aceasta creatie reprezinta “o oglindire a vietii in
moduri fabuloase”, “un gen vast…fiind etica, stiinta, observatie morala”.
Basmul cult este o specie narativa ampla, in care autorul porneste de la
modelul folcloric, caracterizat de stereotipie, reactualizeaza teme de
circulatie universala, pe care le organizeaza conform propriei viziuni, intr-un
text narativ mai complex decat al basmului popular. Si in basmul cult tema
este lupta dintre bine si rau, iar personajele sunt grupate antitetic, in functie
de cele doua valori simbolice pe care le reprezinta, binele si raul.
Tema basmului lui Creanga este lupta dintre bine sirau, pe care se
grefeaza povestea unei initieri; traseul initiatic al eroului presupune trairea
unor experiente de viata, acumularea de virtuti, modelarea morala. Tema
reflecta viziunea despre lume a unui autor care, inca din formula
initiala(“Amu cica era odata…”), separa lumea inchipuita de cea reala,
precum si timpul evenimentelor(“pe vremurile acele”) de timpul
povestitorului(“in ziua de astazi…”). Motivele narative sunt specifice
basmului popular : superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin
viclesug, probele (muncile), demascarea raufacatorului, petitul, pedeapsa,
casatoria etc.
Titluleste alcatuit din substantivul comun “povestea”, care incita lectorul
prin promisiunea unei istorii deosebite, si numele Harap – Alb, ce
sugereaza natura duala a eroului. Harap (personaj de culoare neagra,
servitor) realizeaza un oximoron impreuna cu adjectival “Alb”. Tanarul crai
alb devine “harap”, adica sluga, servitor. Contrastul alb-negru sugereaza o
schimbare a statutului social, dar si o personalitate cu o evolutie
surprinzatoare. Numele poate reflecta si cele doua ipostaze ale
protagonistului: neofitul, neinitiatul, caredevine rob, si initiatul, care va sti sa
faca distinctie intre bine si rau, intrucat le-a trait pe amandoua.
 In ceea ce priveste relatiile spatio-temporale, Creanga preia
indeterminarea.Astfel, coordonatele actiunii sunt vagi, caracterizate de
aspatialitate (“Tara…la o margine a pamantului…”) si atemporalitate (“amu
cica era odata…”). Pe de alta parte, prezenta regionalismului “amu” poate
sugera o spatializare lingvistica(Moldova).
Actiunea cuprinde episoade organizate prin inlantuire si ilustreaza
incercarile constante ale raului de a subordona atributele binelui.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de
actiuni conventionale, care, prin raportare la modelul structural al lui Propp,
alcatuiesc tiparul narativ specific basmului : o situatie initiala de echilibru,
ce constituie expozitiunea, un eveniment ce deregleaza echilibrul initial
( primirea scrisorii de la Verde imparat, care are nevoie de un mostenitor la
tron), ce reprezinta intriga, aparitia Spanului, a donatorilor, a ajutoarelor,
trecerea probelor, incercandu-se refacerea echilibrului, etapa care
contureaza desfasurarea actiunii, iar in final, refacereaechilibrului sirasplata
eroului, care fixeaza deznodamantul.
Asadar, trama urmeaza o schema obisnuita in basmele populare. Un
imparat (imparatul Verde), neavand urmasi pe linie barbateasca, ii cere
fratelui sau, imparat intr-o tara indepartata, sa-i trimita ca succesor la tron
pe unul dintre fiii sai. Craiul ii supune unei probe pe baieti, dar numai cel
mic da dovada de curaj. Momentul cheie al basmului este intalnirea
mezinului cu Sf. Duminica, ce rosteste un discurs cu valoare proleptica :
“Putin mai este, si ai sa ajungi imparat…”. Sfatuit de Sf. Duminica, feciorul
cel mic al Craiului ii cere tatalui armele si hainele de mire, dar, inainte de a
porni la drum, mezinul este sfatuit sa se fereasca de omul Ros, dar, mai
ales, de cel Span. Dupa ce pleaca, tanarul rataceste intr-o padure si-i iese
in cale tocmai Spanul, care-i ofera serviciile. Dupa doua respingeri, Spanul
este acceptat si, prin siretenie, il oblige pe fiul Craiului, numit Harap-Alb,
sa-i jure supunere, iar rolurile se inverseaza( in scena de la fantana). Ajunsi
la curtea lui Verde imparat, Spanul este primit cu cinstea cuvenita
succesorului, in timp ce Harap-Alb este trimis la grajd. De acum vor urma
cele mai grele incercari la care Spanul il va supune pe Harap-Alb, cu
gandul ca acesta va muri.
Prima proba consta in aducerea salatilor din Gradina Ursului, proba de
care va trece cu ajutorul Sf. Duminici. Urmatoarea proba, mai dificila,
consta in aducerea pieii unui cerb, batute cu pietre scumpe. Si de data
aceasta, Harap-Alb este ajutat de Sf. Duminica.
In urmatoarea proba, mezinul Craiuluieste trimis sa o aduca pe fata
imparatului Ros. Pe drum, intalneste pe un pod, o nunta de furnici.Pentru
ca nu le-a strivit si a trecut prin apa, regina furnicilor ii daruieste o aripa
miraculoasa. Si de la craiasa albinelor primeste o aripa miraculoasa, pentru
ca ajutase albinele, improvizandu-le un stup. Dupa aceste doua intalniri
aflate sub semnul fantasticului, urmeaza intalnirea cu niste personaje
ciudate, aparitii neobisnuite,ce stau sub semnul hiperbolei de tip grotesc:
Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila. Intalnirea aceasta
constituie o abatere de la trasaturile folclorului romanesc, anume armonia
dintre etic si estetic, in sensul ca, de regula, personajele care simbolizeaza
binele, adevarul, dreptatea sunt de o exemplara frumusete fizica, in timp ce
fortele raului sunt hidoase, monstruoase, caricaturale.
Toate aceste personaje apar la momentul potrivit, ajutandu-l pe Harap-Alb
sa iasa din cursele intinse de imparatul Ros. Sunt gazduiti in casa de
arama care, la porunca imparatului este incinsa. Scapa insa cu totii datorita
lui Gerila, care preface caldura intr-un frig cumplit. Urmeaza ospatul
pantagruelic, ceata fiind salvata acum de Flamanzila si de Setila. Intr-o alta
incercare, tanarul este ajutat de furnici, care apar in urma arderii aripii
miraculoase si separa macul de nisip..Proba urmatoare consta in pazirea
fetei imparatului, pe timpul noptii.Aceasta, desi se preface in pasare si fuge
neobservata, este gasita de Ochila si de Pasari-Lati-Lungila, dupa Luna.
Harap-Alb trece si de ultima proba a imparatului, cu ajutorul craiesei
albinelor, care o identifica peadevarata fata imparatului. Pentru tanar,
ultima incercare este initiata de fata imparatului Ros, care-si pune tutrturica
sa se intreaca cu calul fiului de crai, pentru a aduce cele 3 smicele de mar
dulce, apa vie si apa moarta. Calul este cel care castiga.
Pe drumul spre Verde imparat, cei doi tineri se indragostesc, iar fata
intuieste adevarata identitate a Spanului, pe care il va demasca. Acesta ii
va taia capul nepotului imparatului Verde si va fi, la randul lui, pedepsit de
calul lui Harap-Alb. Fata il readuce la viata pe tanar, care-si recapata astfel
identitatea sociala, iar finalul este apoteotic, cei doi casatorindu-se.
Este evidenta schema clasica a basmului popular. In care Binele invinge
Raul, dupa grele incercari, dar structura basmului ascunde simboluri
profunde. Precum Nica in “Amintiri din copilarie”, eroul se angajeaza intr-o
aventura a cunoasterii, a luarii in stapanire a realului, intampinand
obstacole si primejdii care vor fi, in cele din urma,invinse. Senzatia este de
pendulare permanenta intre real si fantastic.
Specificul fantasticului este un element al originalitatii lui I.Creanga.
Astfel, lumea pare umanizata; daca in basmul popular personajele nu
suporta o diferentiere psihica, sociala, nationala, Creanga le surprinde in
mod realist, le diferentiaza din punct de vedere psihologic, le
autohtonizeaza( prin limbaj, gesturi, comportament), localizandu-le in
lumea taraneasca. Atunci cand este prezentata fapta buna a lui Harap-Alb,
care improvizeaza un stup de albine, se insista asupra unor detalii care,
aparent, nu au legatura cu actiunea principala, dar contribuie semnificativ
la relevarea unor trasaturi definitorii ale personajului.
Actiunea oscileaza intre real si fantastic, mai ales ca personajele
respecta caracteristicile unor fiinte obisnuite( ex.: timpul trece, iar imparatul
Verde se gandeste la descendenti). O alta trasatura ce sustine
originalitatea operei lui Creanga este umorul; placerea zicerii, verva,
jovialitatae se reflecta in mijloace de realizare a umorului precum:
exprimarea poznasa (“sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri”), porecle si
apelative caricaturale(Buzila, “mangositi”), diminutive cu valoare
augmentativa (“buzisoare”, “bauturica”), scene comice ( cearta dintre Gerila
si ceilalti, in casa de arama), expresii populare(“da-i cu cinstea sa piara
rusinea”).
Oralitatea, un alt element de originalitate, se realizeaza prin mijloace
precum: expresii narative tipice (“si atunci”, “si apoi”, “in sfarsit”), “si”
narativ, exprimarea afectiva in propozitii interogative (“ Ca alta, ce pot sa
zic?”) si exclamative (“ Ce sa va spun mai mult!”), dativul etic (“ …mi ti-l
insfaca cu dintii de cap”), inserarea de fraze ritmate sau versuri populare
(“De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi!”)
In ceea ce priveste structura basmului, descoperim in textul lui Creanga
trei planuri, dupa cum spune G. Calinescu in “ Estetica basmului” : un plan
realist, care face referire la relatii de familie, la incredere, la prietenie; un
plan simbolic, prin care lectorul poate recepta opera drept un
bildungsroman cu subiect fabulos, pe parcursul caruia eroul parcurge un
traseu initiatic. Este evident si un plan moralizator, etic, prin care se
transmite mesajul operei: binele invinge raul.
In ceea ce priveste personajele, elementele de continuitate cu basmul
popular se remarca mai ales in privinta tipologiei; personajele sunt
purtatoare ale unoe valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze.
Se remarca personajul principal, Harap-Alb, adjuvantii (Gerila, Flamanzila,
Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, Sf. Duminica si calul), donatorii (regina
furnicilor, craiasa albinelor, tatal eroului) si antieroul (Spanul). I. Creanga
inoveaza in privinta universului personajelor, prin portretul fizic grotesc,
homeric, prin individualizare psihologica si onomastica, dar si prin
limbaj.Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale,
ramanand in zona umanului (are calitati si defecte). Spanul are
rolulinitiatorului, fiindun “rau necesar” pentru maturizarea lui Harap-AIb.
In concluzie, basmul lui I. Creanga este un basm cult, in care autorul
pleaca de la modelul folcloric, punand in evidenta idealul de dreptate, de
adevar si de cinste, dar se indeparteaza de acesta prin umanizarea
fantasticului, prin cultivarea umorului, prin indivilualizarea personajelor si
prin reflectarea conceptiei despre lume. Basmul urmareste unproces al
devenirii spirituale, criticul G. Munteanu considerandu-l “un veritabil
bildungsroman fantastic al epocii noastre”.