Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale

basmului cult, prin raportare la un text studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarle repere:
-evidenţierea a două trăsături ale basmului cult, prezentate în textul studiat;
-prezentarea subiectului basmului cut, prin raportare la tema acestuia;
-analiza, la alegere, a două elemente de structură şi de limbaj, semnificative pesntru basmul cult
studiat, din seria: conflict, construcţia subiectului, perspectiva narativă, modalităţi de
caracterizare a personajelor;

Particularităţile unui basm cult studiat

Introducere
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista Convorbiri
literare, în anul 1877. Despre basm, Călinescu afirmă că este oglindirea vieţii în moduri
fabuloase.
Basmul este o specie a genului epic, de obicei, în proză, în care realul se îmbină cu
fantasticul, cu o acţiune la care participă personaje sau forţe cu puteri supranatirale, centrat pe
lupta dintre Bine şi Rău, încheiată cu triumful Binelui. În basm, se remarcă utilizarea unor
formule narative tipice, precum şi a unor teme şi motive specifice.
Creangă porneşte de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie şi
reactualizează teme de circulaţie universală, dar le organizează după propria viziune asupra
lumii.
Evidenţierea a două trăsături ale basmului cult
O primă trăsătură a basmului este prezenţa unor formule specifice/clişee
compoziţionale, care marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Timpul basmelor este
indeterminat, redat, în general, prin formula ,,a fost odată ca niciodată” echivalent cu timpul
mitic, cu illo tempore, timpul mitic al începuturilor. În basmul lui Creangă, naratorul
personalizază formula iniţială şi pue povestea pe seama spuselor altcuiva: ,,Amu cică era odată”,
adică se spune. ( amu= prezentul narativ, odată= timp fabulos, atemporalitate). Finalul este ca în
orice basm: eroul se căsătorește cu fata Împăratului Roș și devine, la rândul lui împărat,
încheiând astfel un ciclu inițiatic, însă formula include o comparație plină de umor amar între
cele două lumi - a fabulosului și a realului ”Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține

1
încă.Cine se duce acolo be și manâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și manâncă, iară cine nu,
se uită și rabdă”.
O altă trăsătură a basmului este tema luptei dintre Bine şi Rău.Astfel, Harap-
ALB, calul nazdravan, Sfânta Duminică. Regina furnicilor, crăiasa albinelor sau cei cinci prieteni
fabuloşi reprezintă înruchipări ale Binelui, în timp ce Spânul şi Împăratul Roş sunt reprezentanâi
ai Răului. Nota de originalitate a basmului cult constă în construcţia personajelor. Aceștia ,,se
comportă tărănește și vorbesc moldovenește (Călinescu).Astfel, protagonistul și antagoniștii nu
au însușiri supranaturale. H-A este personajul principal și eponim al basmului, întruchipare a
Binelui, dar și un erou atipic basmelor deoarece e lipsit de însușiri supranaturale și e construit
realist, el învățând din greșeli și progresând. El rămâne însă în limita umanului iar faptele care
depășesc sfera realului sunt săvârșie de personaje ajutatoare înzestrate cu puteri supranaturale.
Nici antagonistul, Spânul, nu este tipic, întrucât nici el nu are puteri supranaturale. El
întruchipează răul, viclenia umană. Conform credințelor populare, omul demonizat poartă semn
pe chip. Așadar, omul spân și omul roș întruchipează răutatea, lăcomia şi ipocrizia. Fata
împăratului Roșu, mare farmazoană, are la început atribute malefice, dar, metamorfozată prin
iubire devine personaj pozitiv, justițiar.Cei cinci prieteni fabuloși au o înfățișare atipică, aproape
hidoasă şi trăiesc într-o deplină singurătate, fiind respinşi din zona umanului.Aceste personaje
pot reprezenta şi principiul „lumii pe dos”(dincolo de fizicul înspăimântător se află o bunătate
uimitoare) sau renunţarea la convenţii.
Prezentarea subiectului basmului cut, prin raportare la tema acestuia

Subiectul basmului urmăreşte modul în care eroul parcurhe drumul maturizării, la finalul
căruia devine împărat. Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund unor etape ale drumului
iniţiatic: etapa iniţială, de pregăătire pentru drum, la curtea craiului (naivul); parcurgerea
drumului iniţiatic (novicele, cel supus iniţierii); răsplata (împărat, iniţiat).
Acţiunea se desfăşoara linear, cronologic, respectând modelul stereotip al basmului.
Motive specifice, prezente şi în basmul lui Creangă, sunt: împăratul fără urmaş pe linie
masculină, superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleţug, probele, demascarea
antagonistului, pedeapsa, nunta împăratească.
Situaţi iniâială prezintă o stare de echilibru : un crai avea trei feciori, air la un capăt de
lume, un frate mai mare al său, Verde-împărat, avea doar fete. Intriga este reprezentată de

2
scrisoarea trimisă de Verde-Împărat. Ajuns la bătrâneţe şi fără a avea descendenţi în linie
masculină, îi scrie fratelui său, Craiul, cerându-i unul dintre feciori ca urmaş la tron : „Amu cică
împăratul acela, aproape de bătrâneţe, căzând la zăcare, a scris carte frăţine-său Craiul, să-i
trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi, ca să-l lase împărat în locul său după moartea
sa... ”. Aceasta cerere constituie factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea
drumului (iniţiatic) de cel mai bun dintre fiii Craiului, pe lângă motivul împăratului fără urmaşi,
întâlnindu-se acum şi motivul superiorităţii mezinului.
Desfăşurarea acţiunii cuprinde mai multe episoade.Mare iniţiat, devenit iniţiator, el îşi
supune fiii la o probă fundamentală , esenţială în procesul de iniţiere : le iese fiilor în cale ,
îmbrăcat în haină de urs şi îi îndeamnă la luptă, speriindu-i pe fiii săi cei mari care, mândri şi
orgolioşi, pleacă în călătorie fără nici un fel de pregătiri şi se întorc după primul obstacol întâlnit
în cale.
Mezinul, rănit de cuvintele mustrătoare ale tatălui său, pleacă în grădină să mediteze. Aici
o întâlneşte pe Sfânta Duminică, deghizată într-o bătrână cerşetoare. Înzestrat cu calităţile cele
mai alese, onest şi nobil, feciorul rămâne uimit în faţa calităţilor de clarvăzătoare ale acesteia,
căci prin capacitatea acesteia de a vedea în viitor şi prin cele ce i le spune în legătură cu tot ceea
ce se va petrece, feciorul o milostiveşte cu un ban, acum legându-se între ei o alianţă simbiotică.
Luând seama la vorbele acesteia, eroul ia calul, hainele şi armele pe care tatăl său le
avusese în tinereţe, acestea simbolizând nu numai patrimoniul strămoşesc, ci şi calităţile
spirituale ereditare, pe care Craiul, la rândul său iniţiat, le-a transmis fiului său.
Podul, locul unde se desfăşoară încercarea pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul
împărăţiei de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător, plin de păduri şi drumuri
întortocheate, ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi labirintul. Fiul craiului se rătăceşte
prin pădurea-labirint, dovedind că mai are încă multe de învăţat. Aici îl ia ca însoţitor pe Spân în
ciuda sfatului tatălui său de a se feri de omul roş şi de Spân. Mezinul e caracterizat direct de
narator: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”. El este supus de Spân prin vicleşug.
Antagonistul (răufăcătorul) îl închide pe tânăr într-o fântână şi pentru a-l lăsa în viaţă îi cere să
facă schimb de identitate, să i se supună întru toate „ până când va muri şi iar va învia”. Este de
remarcat faptul că până în momentul în care este botezat de Spân, Harap-Alb, numele mezinului
nu era cunoscut, afirmându-se doar ca fiu al craiului.

3
 Harap înseamnă om negru, născut a fi rob, sclav. Numele Harap-Alb semnifică sclav alb,
rob de origine nobilă, supus iniţierii. A fi rob înseamnă pentru erou punctul cel mai de jos în care
l-a adus lipsa de experienţă.
Ajuns la Verde-Împărat este supus unor probe ce constituie a doua etapă a inițieii: să
aducă ”sălăți” din grădina ursului, pielea unui cerb fabulos, bătută în nestemate și pe fata
Împăratului Roş. A treia etapă a iniţierii este mai complexă şi necesită mai multe ajutoare.
Drumul spre împăratul Roş necesită trecerea altui pod, semnificând trecerea într-o altă etapă a
maturizării. Harap-Alb are acum iniţiativa faptelor sale. Astfel, el se dovedeşte responsabil faţă
de micile vieţuitoare pe care le întâlneşte în calea sa şi care îi dăruiesc o aripă pentru a le chema
în ajutor atunci când va avea nevoie.
La curtea împăratului Roş, este supus la o serie de probe trecute datorită puterilor
supranaturale ale ajutoarelor: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă(proba focului), ospăţul
pantagruelic cu mâncare şi vin din belşug – cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă(proba pământului
şi a apei), alegerea macului de nisip – cu ajutorul furnicilor. Următoarele trei probe au legătură
cu fata de împărat: straja nocturnă la odaia fetei şi prinderea ei cu ajutorul lui Ochilă şi al lui
Păsări-Lăţi-Lungilă, recunoaşterea fetei – cu ajutorul albinei(motivul dublului).
Fata însăşi are puteri supranaturale şi impune o ultimă probă, de data aceasta pentru cal:
să aducă trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă dintr-un loc numai de ea ştiut. Proba e
trecută de cal, iar fata îl va însoţi pe Harap-Alb la curtea împăratului Verde. Pentru erou, drumul
acesta e destul de dificil pentru că se îndrăgosteşte de fată, dar fiindcă trebuie să-şi respecte
jurământul, nu-i mărturiseşte adevărata identitate.
Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia coborârii în
Infern, a morţii iniţiatice. Învierea e realizată de fata împăratului Roş, cu ajutorul obiectelor
magice aduse de cal. În final, eroul primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş şi împărăţia.
Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în
refacerea echilibrului şi răsplata eroului.

Analiza, la alegere, a două elemente de structură şi de limbaj, semnificative pesntru basmul

cult studiat, din seria: conflict, construcţia subiectului, perspectiva narativă, modalităţi de
caracterizare a personajelor;

4
 Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului. Eroul parcurge un drum al
maturizării pentru dobândirea unor valori morale. Construit pe o structură oximoronică, asociind
simboluri cromatice opuse, el poate exprima ideea dualității personajului, sugerând evoluția
spirituală a eroului de la ipostaza de neinițiat la cea de inițiat. Prezența substantivului poveste în
titlul apropie basmul de proza de tipul bildungsroman.

Întâmplările sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, dar care intervine
adesea prin comentarii şi reflecţii caracterizate prin umor sau oralitate. El își asuma deliberat
ipostaza de povestariu, ceea ce determină transformarea cititorului în ascultător: ,,Dar iar mă
întorc și zic: mai știi cum vine vremea?”,,, Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea și vă
rog să ascultați!” Astfel, naratorul devine o prezență subiectivă, o voce a colectivității de tărani
jovial-ironici care au plăcerea și harul de a povesti.
Oralitatea stilului lui Creangă este dată de impresia de spunere a întâmplărilor în față
unui public care ascultă și nu citește și se realizează prin dialog, folosirea dativului etic(”mi ti-l
înșfăcă cu dinții”), exclamații, interogații, expresii onomatopeice (”când să pună mâna pe dânsul
zbrr!”), diminutive ( ”frumușel”, ”buzișoare”), formul specifice oralității (”toate ca toate”,
”vorba ceea”), proverbe și zicători (” Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale”), cuvinte
populare, regionalisme.
Bogăția paremiologică este o particularitate a scriiturii lui Creangă
Umorul este dat de starea permanentă de bună dispoziție, de jovialitate, de plăcerea de a
povesti.Se realizează prin exprimarea mucalită (”să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”),
combinații neașteptate de cuvinte (” Tare mi-ești drag.Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de
urechi”), vorbe de duh(”Dă-i cu cinestea să piară rușinea”), ironia (”Doar unu-i Împăratul Roș,
vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea
neauzită”), poreclele personajelor( Buzilă, Ochilă), diminutive cu valoare augmentativă(”
băuturică, buzișoare”), situațiile și întâmplările în care sunt puse personajele.
Concluzie
Povestea lui Harap –Alb este un basm cult ce are ca particularităţi umanizarea
fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umorul şi oralitatea.

5
6