BASM CULT

Scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui basm cult
studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică, specie literară;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție si de limbaj, semnificative pentru textul
narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)

Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române. Conceptul de literatură a
marilor clasici (categorie în care se înscrie şi Ion Creangă) a fost introdus oficial volumul al
treilea dintr-o istorie a literaturii române realizată de Academia Română (1971) şi delimitând
perioada dintre 1867 şi 1885. În anul 1867 apare revista Junimii — „Convorbiri literare” -- unde
se impune o vârstă estetică nouă şi unde publică Maiorescu, Eminescu, Slavici, Caragiale,
Creangă, Sintagma „mare clasic” trebuie înțeleasă în sens axiologic, drept reper fundamental în
evoluţia literaturii române. Este un moment în care literatura noastră oferă un grup masiv de
creaţii literare de valoare universală.
Opera Povestea lui Harap-Alb este un basm cult și a apărut în revista Convorbiri literare,
la 1 august 1877. Povestea lui Harap-Alb se dezvoltă pe un tipar narativ tradiţional,
particularizat prin intervenţiile naratorului, care transformă materialul epic în funcţie de propriile
concepţii.
Astfel, basmul lui I. Creangă se îndepărtează de varianta populară. Eroicul din modelul
clasic este înlocuit de intervenția realului în narațiunea fantastică. Un exemplu grăitor în acest
sens îl constituie dialogurile șugubețe dintre personaje, ce conservă particularități ale vorbirii
țăranilor din zona Moldovei. În plus, realismul operei distinge basmul lui Creangă de cel
popular: fiintele din basm reprezintă tipologii umane: Spânul este tipul impostorului, Sfânta
Duminică reprezintă înțelepciunea sătească dată de vârstă.
2.Tema basmului menţionat este reprezentată de confruntarea dintre bine şi rău, pe parcursul
căreia un erou se desăvârşeşte, aventurându-se în cucerirea lumii, pentru supunerea ei. Acesteia i
se adaugă și inițierea, ceea ce deosebește basmul lui Creangă de cel popular, conferindu-i
atributele unui bildungsroman, deoarece urmărește formarea protagonistului: de la fiul de crai
naiv la adultul în stare a cârmui o împărăție.
Un episod semnificativ ce ilustrează ambele axe tematice (confruntarea bine-rău și începutul
procesului de inițiere) este cel în care fiul de crai ignoră sfatul părintesc și îl acceptă pe Spân ca
tovarăș de drum. Coborârea în fântână e definitorie pentru destinul său. Fântâna devine spațiul
transformării, dar, spre deosebire de basmul popular, aici este vorba despre una lăuntrică,
determinată de schimbarea statutului social. Înşelat de aparenţe, protagonistul face un „pact cu
diavolul” care va conduce la pierderea condiţiei iniţiale – de fiu al craiului şi potenţial moştenitor
al Împăratului Verde – şi la dobândirea unei condiţii noi – de slugă a Spânului. Acest pact
dobândeşte, în opera Povestea lui Harap-Alb, o semnificaţie aparte, pentru că, datorită robiei
Spânului, eroul va conştientiza propriile slăbiciuni şi va putea evolua. Aşadar, principiul răului
devine o parte complementară a dimensiunii umane a eroului, conceput ca o sumă de ezitări şi de
acte curajoase. Harap-Alb intră, în călătoria lui iniţiatică, pe un tărâm necunoscut, de aceea este
absolut necesar să-i înţeleagă semnificaţiile, prin depăşirea probelor. În altă interpretare, fântâna
și codrul devin simboluri ale unui topos inițiatic. Dacă pădurea este un labirint, fântâna este o
adevărată „închidere ce se deschide” (Martin Heidegger): se închide ciclul unei existențe latente
pentru a face loc unui destin evolutiv, marcat de transformări.
Un alt episod ce ilustrează sfârșitul confruntării menționate și al procesului de maturizare a
lui Harap-Alb îl constituie finalul operei. Întors la curtea lui Verde-Împărat cu fata Împăratului
Roș, Harap-Alb nu îl înfruntă pe Spân. Poate fi naivitate, pe de-o parte, dar și respectarea
cuvântului dat, pe de alta. Fata este cea care preia inițiativa, dezvăluind adevărata identitate a
personajelor, fapt ce declanșează reacția violentă a Spânului: de a-l decapita pe tânăr. Este readus
la viață de fată, renăscând din toate punctele de vedere. Abia acum ciclul maturizării se încheie și
fiul de crai poate deveni împărat. Mai mult, finalul evidențiază o particularitate a basmului lui
Ion Creangă: alternanţa între vocile instanţelor narative. El introduce cunoscutul motiv al nunţii
împărăteşti care urmează răsplătirii eroului şi restabileşte pactul cu naratarul, particularizând prin
nota de umor: „Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Astfel
sfârşeşte basmul în care fabulosul este tratat realist.
3 Originalitatea operei lui Ion Creangă este pusă în valoare și dacă analizăm elemente ale
textului narativ, precum: titlul operei, perspectiva narativă, cronotop, conflict, formulele
narative specifice, acțiune, limbaj. Titlul neobişnuit al basmului evidenţiază dubla identitate a
protagonistului: reală (de tânăr prinţ) şi una aparentă (de slugă a Spânului); totodată, acesta
reflectă, prin contrastul cromatic „negru – alb”, armonizarea defectelor şi a calităţilor umane,
dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele.
În plus, conflictul, dezvoltat pe schema tradiţională, este mai complicat decât în cazul
modelului popular: există confruntarea dintre forțele binelui și cele malefice, însă cele două
categorii morale (binele și răul) nu sunt absolutizate, ca în varianta populară a acestei specii
literare. În fapt, o confruntare directă între forțele aflate în conflict nu se produce decât în finalul
operei, și nu-l implică pe fiul de crai, ci pe Spân și pe cal. Ceea ce declanșează însă conflictul
este schimbarea statutului social al protagonistului: din fiu de crai va ajunge slugă, iar Spânul se
va erija în fiu de crai.
4. Așadar, în ansamblul ei, Povestea lui Harap-Alb capătă atributele unui „bildungsroman”
cu subiect fabulos, ilustrând, de fapt, povestea destinului uman. În acest sens, tema basmului lui
Ion Creangă devine, mai mult decât confruntarea convenţională dintre bine şi rău din basmul
popular, procesul de maturizare a unui erou care întrunește trăsăturile omului universal.
Deznodamantul basmului „Povestea lui Harap- Alb” de I.Creangă se încadrează în schema
basmului popular prin victoria binelui asupra răului.Valoarea intrinsecă a acestei opere consta în
faptul că reia modelul basmului popular, pe care Creangă il re-creează într-o formă originală,
trasmițând ideea că omul este supus unui destin prestabilit , având o misiune bine determinată în
viață.

PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ

DINTR-UN BASM CULT STUDIAT

Opera Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult și a apărut în
revista Convorbiri literare, la 1 august 1877. Protagonistul este un fiu de crai, nevoit să parcurgă
un drum al inițierii pentru a deveni împărat. Statutul moral se conturează treptat. Întâlnirea cu
Sfânta Duminică relevă ignoranța tânărului și incapacitatea de a face distincția între esență și
aparență, motiv pentru care va trebui să parcurgă drumul maturizării. Întâlnirea cu Spânul pune
în lumină naivitatea fiului de crai iar probele la care va fi supus relevă bunătatea, toleranța,
spiritul de camaraderie- calități evident diferite față de cele ale eroului de basm popular (viteaz,
curajos). Ceea ce declanșează însă conflictul este tocmai schimbarea statutului social al
protagonistului: din fiu de crai va ajunge slugă, iar Spânul se erijează în fiu de crai. Personajul
principal al operei nu mai este învestit cu calităţi excepţionale, ca în basmul popular, nu
mai are puteri neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza, ci profilul său este complex,
reunind calităţi şi defecte. Naratorul îl construieşte accentuându-i latura umană – este şovăitor
în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a
asumat.
2. O trăsătură dominantă a protagonistului este naivitatea, evidențiată atât direct, de către
narator: ,,fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”, cât și indirect, prin comportament.
Un episod semnificativ ce ilustrează această trăsătură este cel în care fiul de crai ignoră sfatul
părintesc și îl acceptă pe Spân ca tovarăș de drum. Coborârea în fântână ................... (vezi
secvența 1 din eseul 1)
Un alt episod ce ilustrează lipsa de maturizare a lui Harap-Alb îl constituie finalul
operei........ (vezi secvența 2).
Construcția personajului este evidențiată și de elemente ale textului narativ precum: titlu,
formule narative specifice. vezi mai sus restul

RELATIA INTRE DOUA PERSONAJE INTR-UN BASM CULT

Opera Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult și a apărut în
revista Convorbiri literare, la 1 august 1877. Protagonistul este un fiu de crai, nevoit să parcurgă
un drum al inițierii pentru a deveni împărat. Pe de altă parte, Spânul întruchipează antagonistul.
Relația dintre Harap-Alb și Spân e determinată, în primul rând, de statutul celor două personaje.
Primul este, din punctul de vedere al statutului social, un fiu de crai și nepotul lui Verde împărat,
al cărui succesor va trebui să fie. Ceea ce declanșează schimbarea statutului social al
protagonistului este întâlnirea cu Spânul: din fiu de crai va ajunge slugă, iar Spânul se erijează în
fiu de crai. Statutul moral se conturează treptat. Întâlnirea cu Sfânta Duminică relevă ignoranța
tânărului și incapacitatea de a face distincția între esență și aparență, motiv pentru care va trebui
să parcurgă drumul maturizării. Întâlnirea cu Spânul pune în lumină naivitatea fiului de crai iar
probele la care va fi supus relevă bunătatea, toleranța, spiritul de camaraderie- calități evident
diferite față de cele ale eroului de basm popular (viteaz, curajos). Personajul principal al operei
nu mai este învestit cu calităţi excepţionale, ca în basmul popular, nu mai are puteri
neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza, ci profilul său este complex, reunind calităţi
şi defecte. Naratorul îl construieşte accentuându-i latura umană – este şovăitor în faţa deciziilor
sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Spânul, pe
de altă parte, se remarcă prin linearitate morală, întrucât întâmplările de pe parcursul operei nu
cauzează vreo schimbare în caracterul acestuia: este viclean, nemilos, stăpâneşte tehnică
psihologică a disimulării, reprezentând tipul impostorului.
Un episod semnificativ ce ilustrează modul în care evoluează relația dintre cele două
personaje este cel în care fiul de crai ignoră sfatul părintesc și îl acceptă pe Spân ca tovarăș de
drum. Coborârea în fântână ................... (vezi secvența 1 din eseul 1)
Un alt episod ce ilustrează evoluția relației dintre cei doi îl constituie finalul operei........ (vezi
secvența 2).
 Relația dintre Harap-Alb și Spân este evidențiată și de elemente ale textului narativ precum:
titlul operei și conflictul.