Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

In cultura romana, perioada ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea este

denumita “Epoca marilor clasici”. Atunci au aparut operele de valoare ale lui Mihai
Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, critica lui Titu Maiorescu, dar
si revistele “Convorbiri literare”, “Contemporanul” si “Literatorul”.
Opera lui Ion Creanga este redusa sub raportul cantitatii (“Povesti, Povestiri,
Amintiri din copilarie”), dar este inzestrata cu un generos fond de idei exprimate intr-un
limbaj de o savuroasa oralitate. Cel mai cunoscut basm al lui Creanga este fara discutie
“Povestea lui Harap-Alb”, considerat de Gabaret Ibraileanu “o adevarata epopee a
poporului roman”. Opera a aparut in revista “Convorbiri literare”, in anul 1877.
Titlul basmului cult al lui Ion Creanga sugereaza tema basmului: maturizarea lui
Harap-Alb, mezinul craiului. Eroul parcurge o aventura a maturizarii, necesara pentru ca
acesta sa poate deveni imparat. Numele personajului eponim, constructie oximoronica
prin excelenta, reflecta conditia duala a acestuia: este rob al Spanului (“Harap”), de
origine nobila (“Alb”).
Tema basmului este centrata pe derularea procesului de maturizare al lui Harap-
Alb, dar si pe lupta dintre fortele binelui si cele ale raului. Neavand mostenitori la tron,
imparatul Verde ii cere fratelui sau sa-i trimita unul din baieti pentru a-i mosteni functia
si pentru a restabili echilibrul imparatiei.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si
obiectiv, deoarece intervine adresarea prin comentarii si reflectii (“Ce sa va spun mai
mult?”). El adopta, pe alocuri, o atitudine ludica:”un pacat de povestariu fara bani de
buzunariu”.
Schema epica din Povestea lui Harap-Alb respecta tiparul narativ specific
basmelor populare. Astfel, se pot regasi patru etape. Situatia initiala surprinde viata
tihnita a familiei craiului: “Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori”.
Urmeaza intriga, unde Verde-Imparat nu are mostenitori de sex masculin; se formeza
motivul literar al imparatului fara mostenitori. Apare motivul drumului initiatic, care
vizeaza trecerea mai multor probe. In timpul calatoriei spre Verde-Imparat, fiul craiului
se intalnescu cu “personajul negativ”, Spanul. Ajuns la Verde-Imparat, in ipostaza de
sluga a spanului, dupa coborarea in fantana, Harap-Alb este supus unor probe tot mai
dificile, caci Spanul intentioneza, de fapt, sa il trimita la moarte. Magistral, Ion Creanga
prelungeste basmul cu inca o calatorie initiatica, unde eroul va intalni ajutoarele: Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila, Gerila, Pasari-Lati-Lungila. La Imparatul Ros apare o alta
serie de probe, pe care eroul le trece cu ajutorul prietenilor sai, adjuvantii (Sfanta
Duminica, Gerila, Setila), cu ajutorul donatorilor (regina furnicilor, regina albinelor) si cu
ajutorul calului nazdravan.
Doua episoade semnificative pentru constructia basmului sunt: supunerea prin
viclesug si sfada din casa de arama inrosita.
Viclean, Spanul il intinde eroului o capcana, cerandu-i sa intre in fantana.
Mezinul cade repede in capcana si se produce astfel un transfer de indentitate. Este
momentul in care fiul de crai este numit Harap-Alb, o singtama oximoronica, pentru ca
termenul “harap” se refera la o persoana cu pielea neagra. Aceasta substitutie de
identitate a fost interpretata ca fiind cheia de bolta a semnificatiei mitico-alchimice a
basmului, pe care o propune Vasile Lovinescu in Creanga si Creanga de aur. Harap-Alb
este, pe tot parcursul basmului, supus unor probe de initiere si de separare a albului de
negru.
O alta secventa semnificativa pentru constructia basmului, dar si pentru viziunea
lui Creanga asupra lumii este cearta dintre adjuvanti in camera incinsa de la Imparatul
Ros, pe care Gerila o racise prea tare. Cu aceasta ocazie, transpare importanta lui
Gerila, de care mezinul craiului de indoise. Discurtia dintre protagonistii fabulosi este
asemanatoare cu o discutie intre flacaii din Humulesti (“Stii ca are haz si asta? Voi sa
va lafaiti ssa huzuriti de caldura, iara eu sa crap de frig. Bu...na treaba!”). Creanga
confera astfel caracter comic fabulosului, dovedind ca singura posibilitate de a scapa de
rau este rasul. Aceste fapturi sunt umanizate si individualizate prin comportamentul lor,
prin felul de a vorbi, prin psihologia lor, care nu difera substantial de cea a personajelor
umane din text.
Lupta este purtata pentru refacea echilibrului, pentru remedierea lipsei initiale:
Spanul este demascat, Harap-Alb este readus la viata cu cele trei smicele fabuloase,
stropite cu apa vie. Se actulizeaza celebrul motiv folcloric al apei vii si al apei moarte.
Harap-Alb este inscaunat imparat, se casatoareste si traieste fericit pana la adanci
batraneti. Finalul basmului este simbolic: raul, nedrepatatea, minciuna, violenta sunt
definitiv inlaturate.
Stilul inconfundabil al lui Creanga se bazeaza pe oralitate si umor, prin folosirea
unui limbaj specific, bogat in regionalisme, expresii si locutiuni populare: “La placinte,
inainte,/La razboi, inapoi!”, “De-ar sti omul ce-ar pati,/Dinainte s-ar pazi.”
Mijloacele de caracterizare utilizate in constructia personajelor sunt cele specifice
textelor epice: caracterizarea directa (realizata de narator sau de celelalte personaje) si
cea indirecta (ce reise din nume, gesturi, fapte, atitudini, relatia cu celelalte personaje).
Protagonistul textului este Harap-Alb, un erou de basm atipic, deoarece nu are
puteri supernaturale si nici insusiri exceptionale, dar dobandeste prin trecerea probelor,
o serie de calitati (mila, generozitatea, prietenia). Constiinta de sine a eroului se
cristalizeaza in probe cu functie initiatica in planul omenescului: experienta practica –
castigarea hranei, experienta cognitiva – pielea cerbului, experienta afectiva –
castigarea prieteniei si a dragostei. Ion Creanga costruieste un personaj avand atat
calitati cat si defecte. Din punct de vedere psihologic, acesta trece prin stari
confilictuale, dar alege calea cea mai buna pentru stadiul in care se afla (accepta
tovarasia Spanului cand se rataceste). Moral, este un reprezentant al binelui, in ciuda
defectelor sale.
Naratorul il caracterizeaza in mod direct, evidentiind naivitatea sa prin formulari
precum: “boboc in felul sau la trebi de astea”.
In concluzie, basmul cult “Harap-Alb” de Ion Creanga porneste de la tiparul
narativ al basmului popular, dar nu se rezuma la acesta, ci se deruleaza conform
conceptiei artistice a autorului, valorificand oralitatea stilului si umanizarea fantasticului.