BASMUL

Opera literară ,,Povestea lui Harap- Alb”,publicată în anul 1877 în revista Convorbiri literare
este o capodoperă a prozei de inspiraţie folclorică, ,,însăşi sinteza basmului românesc:toată filosofia
noastră populară,între fatalitatea răului şi ideala căutare a binelui se lămureşte în încercările grele ale
fiului de împărat.”(Pompiliu Constantinescu).
Basmul este o specie a genului epic, în care realul fuzionează cu fabulosul,în imaginarea
unor întâmplări al căror fir narativ unic e construit pe baza conflictului dintre Bine şi Rău, finalul
fiind unul fericit prin izbânda Binelui şi pedepsirea Răului.
Basmul cult preia tiparul narativ al basmului popular, însă scriitura poartă mărcile
originalităţii scriitorului, care reorganizează structurile stereotipe conform viziunii sale artistice şi
principiilor estetice pe care le are.
Consider că opera literară în discuţie este un basm cult deoarece întâlnim toate trăsăturile acestei
specii epice atât la nivelul conţinutului de idei,sentimente ,cât şi în ceea ce priveşte structura.
În primul rând,tema acestei opere literare este una specifică basmului:triumful binelui
asupra răului,temă dublată de iniţierea şi maturizarea treptată a eroului.
Titlul cu valoare simbolică,reprezintă numele personajului principal şi este format dintr-un
oximoron care sugerează statutul neobişnuit al acestui personaj(cel de slugă care nu provine din ţigani
robi) dar şi evoluţia spirituală a eroului, de la ipostaza de neiniţiat, la cea de prinţ adevărat,pregătit să
facă faţă responsabilităţilor unei domnii.
De asemenea,structura narativă este una specifică basmului:situaţia de echilibru iniţial este
echival entă expoziţiunii, introdusă printr-o formulă iniţială, specifică basmului,,Amu,cică era
odată...”.Se face astfel intrarea în lumea fabuloasă a basmului, un univers mitic, al posibilului
nelimitat.Faţă de basmul popular,formula iniţială a acestui basm cult este inovată-prin prezenţa
adverbului ,,cică”, naratorul atribuie responsabilitatea diegezei unui povestitor popular, pierdut în
negura vremii.Ne sunt oferite câteva informaţii cu privire la unele dintre personaje-un crai avea trei
feciori , iar fratele său, împăratul Verde,avea doar fete.Tulburarea echilibrului iniţial, care este
reprezentată,la nivelul momentelor subiectului, de intrigă,debutează cu un motiv literar specific
basmului:motivul împăratului fără fii-împăratul Verde îl roagă pe fratele său să-i trimită unul dintre fii,
pentru a-l lăsa la conducerea împărăţiei.Acţiunea de restabilire a echilibrului( desfăşurarea acţiunii
şi punctul culminant) înfăţişează hotărârea craiului de a-l trimite pe cel mai destoinic dintre fii, pe care-
l va alege supunându-l unei probe:se îmbracă într-o blană de urs şi-l atacă în momentul în care acesta
pleacă spre Verde Împărat.Primii doi fii eşuează, însă Harap-Alb,cel mai mic dintre ei, izbuteşte datorită
sfaturilor Sfintei Duminici.Motivul superiorităţii mezinului, tipic basmului, este şi el evident.Călătoria
spre împărăţia unchiului e asemenea unui labirint.Deşi i-a promis tatălui său că nu se va însoţi cu omul
roş-spân, Harap –Alb, neiniţiat, cedează vicleniei spânului.Motivul literar încălcării unui jurământ
marchează astfel schimbul de identitate dintre fiul craiului şi spân.Ajuns la curtea impăratuluiVerde,
tânărul este supus altor probe-el trebuie să aducă salate din gradina ursului,pielea cerbului, cea bătută de
nestemate şi pe fiica Împăratului Roş.Cea din urmă probă presupune însă depăşirea altor
obstacole.Supralicitarea motivului literar al probelor este specifică basmului cult:începutul
călătoriei este marcat de reiterarea motivului podului-simbol al intrării într-o nouă etapă de existenţă a
eroului,această nouă aventură este condiţionată de alte trei încercări-salvarea furnicilor, construirea
stupului de albine,ospăţul pantagruelic,casa de aramă, peţitul, aducerea celor trei smicele de măr dulce, a
apei moarte şi a apei vii(probă la care participă calul năzdrăvan al lui Harap -Alb şi turturica fiicei
Împăratului Roş).Pe parcursul acestor ample secvenţe narative care înfăţişează probele la care este
supus eroul, este utilizată o formulă mediană ,,Se cam duc la împărăţie/Dumnezeu să ne ţie/că
cuvântul din poveste/Înainte mult mai este), care amplifică suspansul şi menţine trează atenţia
cititorului.Urmează călătoria de întoarcere ,la capătul căreia va avea loc înfruntarea finală dintre
protagonist şi antagonist.Punctul culminant este dat de uciderea lui Harap –Alb de către
Spân.Restabilirea echilibrului iniţial este realizată în deznodământ prin învierea eroului şi uciderea
Spânului de către calul năzdrăvan.
Dincolo de ţesătura narativă, basmele culte se diferenţiază de eposul popular mai ales prin
construcţia personajelor şi prin originalitatea discursului.Eroii sunt polarizaţi , ca în basmul popular,
pe criterii etice bine/rău şi estetice frumos/urât , însă ieşirea din tiparul rigid este posibilă:fata
împăratului Roşu, la început personaj negativ, se metamorfozează prin iubire ,devenind personaj pozitiv,
justiţiar(ea dezvăluie adevărul despre Spân).Şi în construcţia celor cinci personaje fabuloase (Păsări-
Lăţi-Lungilă, Setilă,Flămânzilă,Ochilă,Gerilă) pe care eroul le întâlneşte pe drumul spre împăratul
Roş,Ion Creangă este original,prin asocierea principiului binelui cu o înfăţişare atipică,aproape
hidoasă.Raportând personajele acestui basm la modelul comun al basmelor populare,se reliefează
puternica individualizare a eroilor lui Creangă.Acestea se comportă ţărăneşte,vorbesc
moldoveneşte,ceea ce apropie naraţiunea fabuloasă de universul Amintirilor din copilărie.În chip
semnificativ,protagonistul şi antagoniştii(Spânul şi Împăratul Roş)nu au însuşiri supranaturale.Harap-
Alb,novicele aflat pe calea iniţierii, se confruntă cu răul din lumea oamenilor,nu cu fiinţe
fabuloase(zmei, căpcăuni).Chiar dacă înfăptuirile sale nu sunt peste fire(refuză confruntarea directă cu
adeversarii săi,fuge din faţa ursului, taie capul cerbului doar după ce acesta a adormit,protejează
furnicile trecând prin vad, le face stup albinelor),el va fi pregătit să întemeieze o familie şi să
domnească.Izbânda lui se datorează asumării sensului milei creştine.Exemplar prin respectarea
jurământului făcut, fiul craiului ,devenit Harap-Alb trebuie să moară şi să reînvie ,pentru a-şi recupera
identitatea pierdută.Cel care se trezeşte însă din ,,somnul morţii ritualice” este însă cu adevărat urmaşul
pe tron al Împăratului Verde.Conform credinţei populare, omul demonizat poartă semn pe
chip,aşadar,omul spân şi omul roş simbolizează răutatea,viclenia,cruzimea,lăcomia.Modalităţile de
caracterizare a personajelor din basmul lui Creangă sunt complexe.Caracterizarea directă se realizează
prin comentariile naratorului, prin ,,vocile” altor personaje sau prin autodefinire.Modalităţile indirecte
sunt diverse:faptele eroilor sunt dublate de notaţii privind gestica,reacţiile definitorii,mimica,detaliul
semnificativ.Vorbirea eroilor din basm ,ca şi discursul naratorului,ilustrează un registru stilistic
popular,marcat oral şi regional.Marea forţă expresivă a acestui limbaj este generată de particularităţile
artistice definitorii pentru stilul lui Creangă.O caracteristică fundamentală a acestui stil este oralitatea,
care se realizează prin prezenţa vorbirii personajelor(stil direct şi indirect), a formulelor de adresare, a
enunţurilor la persoana I şi a II-a, a stilului colocvial(să răpuie, să ie trebile, a spune verde şi prin
utilizarea arhaismelor lexicale sau fonetice(oleacă, încalte, amu, galbăn).Altă particularitate a stilului
scriiturii lui Creangă este erudiţia paremiologică(Vorba ceea:Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne
moale).Finalitatea estetică a ,,zicerilor” populare este aceea de a caracteriza plastic un personaj sau o
situaţie ori de a esenţializa un mesaj etic.La aceste embleme inconfundabile ale limbajului lui
Creangă,se adaugă jovialitatea prezentă prin valorificarea categoriilor umorului:comicul de
situaţie(cearta dintre ,,uriaşi”, în casa de aramă) stă lângă comicul de caracter(portretul făcut Împăratului
Roş-,,om pâclâşit şi răutăcios la culme”),comicul numelor(Buzilă,Ochilă..)şi comicul de limbaj, care
face scrierile lui Creangă intraductibile.Umorul savuros este iscat prin jocuri de cuvinte şi enumerări
hilare(Ochilă-,,frate cu Orbilă,văr primare cu Chiorilă,nepot de soră cu Pândilă, din sat de la
Chitilă,peste drum de Nimerilă”), prin truism(,,una-i una şi două-s mai multe”), tautologie şi
pleonasm(,,trăind şi nemurind”), diminutive cu valoare de augmentative(buzişoare, băuturică,frumuşel).
Deşi apelează, ca şi povestitorul anonim din basmul popular,la naraţia
omniscientă,obiectivă, în creaţia lui Creangă, eul narator se proiectează în text ca instanţă morală care
exprimă înţelepciunea mai veche a comunităţii,prin comentarii etice ori psihologice,grave,joviale sau
ironice.El îşi asumă deliberat ipostaza de povestariu,ceea ce determină şi transformarea cititorului în
ascultător şi participant direct la actul narării.Naratorul devine un eu-reflector,o prezenţă subiectivă,
,,voce” a colectivităţii de ţărani hâtri, joviali-ironici, care au plăcerea şi harul vorbei bogate.
Lumea basmului creată astfel de ,,povestitorul” din Humuleşti fiinţează astfel într-o
geografie miraculoasă şi într-un discurs inconfundabil,puse sub semnul originalităţii scriitorului.