Povestea lui Harap-Alb

-particularitati-

Ion Creangă este considerat de critica literară ca fiind cel mai mare povestitor român. Este
un scriitor cu o semnificanta activitate literară în perioada junimistă , fiind considerat unul
dintre „cei patru mari clasici”, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale.
Opera acestuia este alcătuită din numeroase texte narative , printre care și capodopera sa
„Amintiri din copilărie” , dar și „ Capra cu trei iezi” și „Punguța cu doi bani”.
„Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă , este un basm cult publicat în revista
“Convorbiri literare” în anul 1877.Basmul cult este o specie a genului epic, în proză , care are
la bază prezența fantasticului și formulele specifice și poate fi încadrată în orientarea
tematică de bildungsroman , urmărind procesul de maturizare și dezvoltare a eroului.
O primă trăsătură a realismului din basmul cult este antropomorfizarea fantasticului Dacă
în basmul popular, protagonistul avea de la început toate calitățile necesare pentru a deveni
împărat, iar antagonistul era reprezentat doar prin defectele sale, în basmul cult, cele două
tipologii de personaje sunt create diferit. Astfel, Harap-Alb este un personaj complex, realizat
în manieră realistă, având atât calități, cât și defecte pregnante, precum naivitatea, un
personaj care are constant nevoie de ajutor, în final, evoluează, dobândind trăsăturile necesare
pentru a deveni împărat. Pentru ca Harap-Alb să reușească să evolueze, să devină inițiat, are
nevoie de un inițiator, iar această funcție de inițiator este atribuită antagonistului, Spânului.
Acesta nu mai este un simplu reprezentant al forțelor negative, ci își asumă rolul inițiatorului,
un rău necesar, fără de care protagonistul nu ar mai fi putut ajunge împărat.
O altă trăsătură este prezența unor elemente compoziționale tipice . Clișeele
compoziționale tipice sunt convenții care marchează intrarea sau ieșirea din fabulos.Fuziunea
dintre real și fabulos se realizează încă de la începutul operei , deoarece naratorul inovează
formula inițială și spune povestea pe seama spuselor altcuiva : “ A-mu cica era
odată”.Formula inițială include o comparație între cele două lumi ale realului și a
basmului.Reperele spațio-temporale sunt vagi și nedeterminate.
Creangă utilizează triplicarea, care supralicitează procedeul de tehnica narativă specific
basmului popular, astfel eroul nu are de trecut doar trei , ci mai multe serii de probe ,potrivit
avertismentului dat de tata: “să te ferește de omul roș, iar mai ales de omul spân”.
Tema basmului este lupta binelui si răului, încheiată întotdeauna prin triumful binelui.
Victoria binelui asupra răului este o supratemă freventă in epica populară a fabulosului, ea
find dublată în „Povestea lui Harap-Alb" de tema inițierii și maturizării treptate a eroului.
Prin urmare, basmul poate fi considerat un bildungsroman in regimul fabulosului. Astfel, se
poate observa cum identitatea nobilaă a mezinului face loc celei umile.

Un prim episod ilustrativ pentru tema principală a textul narativ este cel al coborârii fiului
de crai în fântână , fiind simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de
Spân la primul obstacol greu de trecut, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația
naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: „Fiul craiului, boboc în felul său
la trebi de aieste, se potrivește Spânului…” . Dacă Spânul are o îndelungă experiență în
exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească,
ignoră răul.
Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic
dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul între esență și aparență.
Jurământul pe ascuțișul sabiei închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână,
Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale.

Un alt episod ilustrativ este întâlnirea cu furnicile.Pe un pod, Harap-Alb se întâlnește cu un

alai de nuntă al furnicilor și , pentru a nu le pune în pericol viața acestor mici vietăți , trece
prin apa, riscând să se înece el și calul sau. Văzând acestea, regina furnicilor îi dă lui Harap-
Alb ca recompensă o aripă, căreia să-i dea foc atunci când are nevoie de ajutor. Această
secvență reprezintă caracterul moralizator al textului și calitatea înnăscută a lui Harap-Alb,
de a ocroti ființele ce îi apar în cale. Această întâmplare îl pregătește ca viitor împărat . Este
o scenă reprezentativă pentru procesul de maturizare al tânărului .

Un prim element de structură si compoziție reprezentativ pentru basmul „Povestea lui

Harap-Alb" este simetria incipit-final.
Incipitul basmului ne introduce in lumea fabuloas prin secvența: „Amu cica era odat un crai
care avea trei fii." Finalul are scopul de a ne readuce in realitate. Naratorul introduce
cunoscutul motiv al nuntii impărătești și răsplata eroului: „Și-a ținut veselia ani intregi si
acum mai tine încă; cine se duce acolo bea si mănâncă. lar pe la noi, cine are bani mănâncã si
bea, iar cine nu, se uit si rabdă." Astfel, finalul basmului evidentiaza faptul că Harap Alb a
fost maturizat complet, iar dispariția Spânului arat faptul că nu mai are nevoie de prezența lui
in viața sa.
Un alt element de structură si compoziție este conflictul. Acesta este unul dublu, fiind
vorba, pe de-o parte, de un conflict general, specific basmului, de tip rău contra bine, iar pe
de alt parte, de un conflict particular intre Harap-Alb si Spân. Conflictul începe in momentul
intâlnirii celor doi, atunci când fiul craiului este păcălit de Spân si i cere să devină sluga
acestuia, fiind constrâns de situație.
Evoluția conflictului se bazeaza pe toate probele la care este supus Harap-Alb, menite să îl
aducă la decădere, dar care, in ciuda asteptrilor, il fac mai puternic. Conflictul se finalizează
intr-un mod pozitiv, deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este readus la viață de
fata Împăratului Roș. Spânul sfârseste prin a fi omorât de calul lui Harap-Alb.
În concluzie, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă propune un drum aflat
într-o gradație ascendentă. De la echilibrul unei lumi, se construiește echilibrul alteia, prin
genealogie și educație, căci eroul, neinițiat, naiv și inocent, devine, prin parcurgerea drumului
inițierii, împăratul vrednic și soțul iubit.Astfel, incipitul și finalul nu sunt numai simetrice, ci
ele pot fi considerate și identice, într-un plan simbolic, căci marchează câte o intrare și câte o
ieșire între cele două lumi, realul și fabulosul.